Postul nu e post destul

Particular, închiriez loc de parcare

Julius Constantinescu

Pe b-dul Decebal, încetinesc în dreptul restaurantului Rubby Tuesday şi îmbrăţişez cu privirea zona. Nu se vede nici un loc de parcare liber, nici pe Decebal, nici mai în spate, printre blocuri. Dintr-o gheretă albă de pe trotuar ţâşneşte un paznic, se opreşte cu vârfurile pantofilor pendulând periculos peste bordură şi înţepeneşte uşor aplecat de spate, aşteptând. Cobor geamul şi-l întreb de un loc de parcare.

– Imediat, şefu’.

Lângă gheretă e o groapă căscată în trotuar, se lucrează la nişte conducte. Groapa e înconjurată de o bandă atârnată de nişte beţe, dar cum până la stradă mai era loc de o maşină, paznicul trăsese banda câţiva metri mai încolo şi acum – l-am felicitat în gând pentru inventivitate – avea propriul lui loc de parcare. Izolat cu bandă, nu aşa!

Se execută cu mişcări scurte şi repezite. Scoate băţul şi-l mută la loc, unde îl puseseră muncitorii, eliberând locul de parcare. Apoi face un gest larg şi uşor teatral cu braţul, adică: poftiţi, şefu’, ce nu fac eu pentru dumneavoastră?

Am vrut să-i dau zece mii pentru deranj, dar m-am gândit că o să mă vadă intrând la Rubby Tuesday şi o să creadă că sunt plin de bani şi zgârciob. I-am dat trei’j de mii, a fost mulţumit.

Întotdeauna l-am invidiat pe Copos pentru naturaleţea cu care se plânge de bani; eu pur şi simplu n-am putut să-i spun: “N-am, moşule, mai mult, sunt sărac…”.

Offtopic – pentru cititorii veniti pe Daily Cotcodac din refererul visurat.ro, statistici pentru miercuri, 7 octombrie:
media paginilor citite pe DC: 3,78
rata cititorilor care au revenit pe DC: 72,08% (!!)
In concluzie: salvati-va, bre, si Daily Cotcodac la favorite, nu-i nevoie sa vorbiti mereu cu Sebi ca sa ne cereti prietenia 😀

Share:

29 comments

  1. Particular, închiriez loc de parcare » visurat.ro 7 October, 2009 at 22:53

    […] pendulând periculos peste bordură şi înţepeneşte uşor aplecat de spate, aşteptând. more De la Julius citire Niciun comentariu X1_AdParams = { ‘pub’ : ‘560302451683403’, ‘site’ : […]

  2. 4mall 7 October, 2009 at 22:58

    Conform teoriei lombroziene, tu ai fata de nabab, asa ca oricum nu te-ar fi crezut!

  3. aNDRIIpOPA 7 October, 2009 at 23:02

    CAESARUL tot CAESAR ramane! Sa ne traiasca! Hip-hip URAAAAAAAAAAAA!

  4. John 7 October, 2009 at 23:17

    Neicule, eu, unul, vin de la Sebi pe DC pen’ca fin’ca sh’adica sh’anume.. unele articole d’ale ‘mneata care este aparE intai la el (in gugäl ridär).. care este.. aparE la tine mai tarziu ele..

    ..din care n-am putut sa dorm in pat cu nevasta-mea.. ca s-a constatat o furtuna..

    Cirz!
    John

  5. XaeL 7 October, 2009 at 23:17

    probleme, Gogule?
    sau, in varianta DC: frustrari, Julius?

  6. JULIUS 7 October, 2009 at 23:20

    @john: nu s-a putut remedia problema, mai incerc 🙂
    @xael: traficul e sus de tot, am dat in lacomie 😀

  7. Ciprian 7 October, 2009 at 23:27

    Julius citeste insemnarea lui Petreanu http://www.petreanu.ro/2009/10/in-serviciul-public/ si descopera ce are in comun insemnarea ta cu a lui.
    Voi v-ati vorbit sa scrieti exact despre acelasi lucru ori v-a impartasit un prieten comun o intamplare si v-ati insusit-o, dar fiecare ati uitat detaliile.. Petreanu zice ca era o capra, tu o banza pe betze, doar agentul de paza este acelasi…
    Fenomenal.
    Pentru originalitate iti urez eu acum simple felicitari. Capisci?

  8. sebra 7 October, 2009 at 23:34

    Pai trebuia sa-i spui ca ai venit doar pentru un ceai acolo,sa nu te mai suspecteze ca esti vreo unul din aia plin de bani,ca de zgarciob nu mai era nici o indoiala chiar dupa aia trei’j de mii.
    Offtopic: daca bagai sindicatul in blogroll nu te mai indatorai atata la Sebi.

  9. JULIUS 7 October, 2009 at 23:34

    @ciprian: asta ni s-a intamplat tuturor, mie la al meu mi-a placut ca era inventiv, facuse el locul de parcare si il exploata ca particular.
    si da, petreanu a scris primul, am citit la el si mi-am adus aminte de tipul de pe decebal. satisfacut? 😀

  10. Ciprian 7 October, 2009 at 23:43

    Multumit.

  11. 4mall 7 October, 2009 at 23:50

    @Ciprian: Mai, Julica te-a intrebat daca esti satisfacut, nu daca esti multumit! Raspunde-i omului cum trebuie!

  12. Agregator 7 October, 2009 at 23:57

    Lasa domnu sa mananca si gura lui

  13. Mihai Stoian 8 October, 2009 at 00:23

    ce scrieri ce relatari …. wouuuuuuuuuu tare

  14. raducu 8 October, 2009 at 02:22

    nu stiu daca s-au vorbit sau nu. dar articolul asta e mai bun 😀

  15. cosss 8 October, 2009 at 10:02

    sunteti salvati la favorite de 2 luni:))

  16. Florian 8 October, 2009 at 10:03

    Auzi la el, îl invidiază pe Copos pentru naturaleţea cu care se plânge de bani. Păi ăla se plânge de nişte ‘jde milioane de euroi pe care-i bagă în fotbal, nu de trei lei daţi şpagă unui amărât. Si, ca să nu cumva să-l credem vreun sărăntoc, ne mai spune şi de ce a oprit acolo, ca să se îmbuibe la Rubby Tuesday.
    După turnătoria asta mişelească, bietul paznic a fost deja arestat. Staţi însă liniştiţi că lucrurile nu se opresc aici. Am anunţat deja DNA şi ancheta s-a pus în mişcare. Darea de mită se pedepseşte şi ea, n-aveţi nicio grijă.

  17. FBRonnie 8 October, 2009 at 10:17

    Mai Julica, sa stii ca la mine e invers – adica, de pe DC (salvat in Bookmarks) mai trec din cand in cand si pe la VisUrat. Invers nu prea.

  18. si-la-vara-cald 8 October, 2009 at 11:54

    @Flo
    Imi pare rau, dar ca justitiar ce te afli, trebuia sa stii ca asta nu-i dare de mita, ci de foloase necuvenite, pentru care nu se face inchisoare, ci se plateste doar amenda penala. Deci, nu mai pune DNA-ul pe drumuri degeaba. Lasa-l sa stea linistit, ca si pana acum.

  19. miki 8 October, 2009 at 12:19

    eu din prima am pus DC la favorite!

  20. Florian 8 October, 2009 at 12:36

    @şlvc
    Mă miram eu să fii de partea poporului, trădătoareo. Cum se pune de-o mânăreală VSFT, cum te dai cu îmbuibaţii.

  21. Porcusorul Radioactiv 8 October, 2009 at 13:12

    Inventivitatea romanului e nimic pe langa inventivitatea africanului. Unde am fost eu, toti gardienii de la fast-food-uri, banci sau ce vrei tu iti pun cartoane pe parbriz sa nu bata soarele, opresc masinile de pe strada ca tu sa iesi cu spatele, iti fac loc de parcare…lume amabila dom’le…pe ceva maruntis, bineinteles.

  22. Capitanu 8 October, 2009 at 13:31

    Julius, o soluţie referitoare la problema cu google reader este să publici articolul mai întâi la Sebi şi mai apoi pe DC. Doar în felul ăsta, readerul o să afişeze mai întâi linkul de pe DC şi mai apoi linkul de pe visurât.
    A doua soluţie ar fi sa ne modificăm noi (noi=utilizatorii de google reader), ordinea de afişare a articolelor în ordine cronologică inversă (adicătelea “Sort by oldest”), dar este clar că din cauză de lipsă de cultură şbun simţ nu vom face asta din motive puerile inventate pe loc cacum ar fi “Păi da, dar aşa citesc întâi primele ştiri băăăă!!!”.

  23. Şi la vară cald 8 October, 2009 at 17:26

    @Flo
    Consideră că am postat maimuţioul ăla care scoate limba la tine, că pe blogul Tiranului nu avem facilităţile de pe al nostru, al sindicatului!

  24. Mihai 8 October, 2009 at 21:12

    Asta e tara, faci 2 pasi si scoti din buzunar banu’, o sa ajungem sa platim sa ni se spuna Buna Ziua….

  25. cristi 8 October, 2009 at 21:26

    confirm. asa fac portarii de la ruby. 🙂

  26. Radu C 11 October, 2009 at 13:28

    Tot Off Topic: Scrie un tutorial de “Google Reader”, ca sa citeasca lumea blogurile in mod profesionist (adica odata pe luna, cate 500 de articole de-odata 😀 – da’ macar le citesc)

    PS. Ma oftic de-acuma cand ajung la Sebi si vad articole cu pointer catre DC. Cat e promo e panarama, da’ se-ngroasa gluma 🙂

  27. Wizard 11 October, 2009 at 21:41

    gravatar?

  28. M3bis 11 October, 2009 at 21:47

    @Wizard
    Nu, ceea ce apare la tine nu e gravatar. E un monstru mov cu limba gri, un ochi, două mânuri verzi, două antene pe canalu’ 12 şi nişte aţe în loc de picioare. Dar dacă tu l-ai ales, atunci da. E grav.atar.

  29. Ciprian 11 October, 2009 at 21:58

    @m3bis
    Sa spunem ca eu da, dar crezi ca si ceilalti se dau in vant sa se afiseze cu monstruletul din ei?
    Nu l-a ales el, dar probabil ii seamana bine de se mira si el ce bine arata. :))

Leave a reply