Julius Constantinescu

Relaţiile dintre Marian P., beneficiarul unei mici pensii de handicapat ce-şi rotunjea veniturile acceptând diverse slujbe, şi vecinul Costel, retras definitiv din câmpul muncii în baza unui handicap de grad superior, chiar dacă nu vizibil, au cunoscut, de-a lungul vremii, suişurile şi coborâşuri absolut normale unei relaţii între vecini. Afară de certificatele de handicapat şi de un perete comun, pe cei doi îi unea şi pasiunea comună pentru băutură, vecinătatea geografică oferindu-le deseori posibilitatea de a consuma împreună.

Pentru a nu-şi consuma impulsurile la telefon sau, mai rău, pentru a nu se deplasa personal, cei doi puseseră la punct un sistem de comunicare eficient, constând într-o gaură în peretele ce despărţea cele două garsoniere, loc în care odată fusese o priză. Ori de câte ori Marian P. avea să-i comunice ceva vecinului Costel, scotea ghemotocul de hârtie ce astupa gaura din perete, arunca o privire şi, în caz că nu vedea pe nimeni, urla: “Bă, eşti la budă?”.
Relaţiile dintre Marian P. şi vecinul Costel au început să se deterioreze în momentul în care Marian P. i-a dat bani şi l-a trimis după două sticle de vodcă, însă vecinul Costel s-a întors doar cu una, mizând pe faptul că Marian P. era deja suficient de beat ca să nu-şi dea seama. Ulterior, trăgând discret cu urechea la gaură, Marian P. a aflat că vecinul Costel dosise restul de bani, ba, şi mai grav, că îi bea cu altul, lucru care l-a înfuriat peste măsură şi l-a determinat să nu-l mai învite pe la el.
Drept represalii, în următoarele două săptămâni Marian P. a dat chef după chef, ca să-i facă în ciudă. Iniţial, vecinul Costel a încasat aceste lovituri cu demnitate, rezumându-se la a se plânge amicilor de ingratitudinea lui Marian P. şi bătând cu picioarele în peretele comun, aşa, ca şi cum, chipurile, l-ar fi deranjat gălăgia. La un moment dat însă, vecinul Costel a renunţat şi la ultima fărâmă de demnitate care-i mai rămăsese şi a bătut spăşit la uşa lui Marian P.: “Băi Mariane, păi pe mine nu mă inviţi la chef?”. Marian P. l-a privit cu un aer de superioritate, i-a comunicat că el nu invită decât persoane de calitate şi i-a trântit triumfător uşa în nas.
Peste câteva secunde, aşezat în patru labe, vecinul Costel a scos ghemotocul de hârtie din gaură şi i-a strigat lui Marian P., ca să-l umilească de faţă cu invitaţii săi de calitate: “Handicapatule!”. Uşor amuzat de această pişcătură de purice, Marian P. a oprit muzica, s-a aşezat, la rândul său, în patru labe, şi i-a dat lovitura de graţie mizerabilului Costel: “Ba handicapat eşti tu, handicapatule!”.