Băse, cel mai viteaz şi mai drept dintre traci
Julius Constantinescu
Dintre toţi intelectualii care nu-l gratulează cu titlul de „Traian cel Mare”, asemeni lui TRU, domnului preşedinte Băsescu îi căşună zilele astea taman pe bietul Herodot, un profesoraş mărunt din Halicarnas care, în loc să înveţe şi el o meserie, îi dădea cîtu-i ziulica de lungă cu scîrţa, scîrţa pe papirus.
Ce-i veni lu’ dom’ preşedinte, după ce-i trimise pe elevi să-şi ia doctoratul în ştiinţe naturale pe google, să se ia şi de părintele istoriei? Să-i fi şoptit oare serviciile la ureche că Herodot ăsta umbla cu cioara vopsită şi că, după ce ne laudă că sîntem cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci, mai la vale, în Cartea a V-a a Istoriilor, o dă la-ntors şi şterge pe jos cu noi? Poftim citate: „La ei, la traci, trîndăvia este un lucru foarte ales, în vreme ce munca cîmpului e îndeletnicirea cea mai umilitoare”, „A trăi de pe urma jafului este pentru ei cel mai frumos fel de viaţă” sau „La traci, există următoarea rînduială: îşi vînd copiii pentru a fi duşi peste hotare”.
Dacă dom’ preşedinte avea într-adevăr cunoştinţă despre mizeriile colportate de Herodot pe seama noastră, atunci avea tot dreptul să ceară ca măgarul să fie ras din manualele şcolare şi înlocuit, eventual, cu reţeta de sărmăluţe dacice a lui Daicoviciu.
Deşi mă tem că pe masa lu’ dom’ preşedinte n-a ajuns niciodată dosarul lui Herodot şi că l-a pomenit doar pentru că, vrînd să-i tragă puţin de urechi pe filozofi, ăsta era singurul de care auzise.
Publicat in ziarul 7 plus
pacat ca DC capata nuante politice…
@oblivion: capata nuante filozofice…
Nuante….culoare in toata regula=))
ei..trebe sa faca si julius misto de cineva …si adevarul este ca politicienii ne dau mereu destule motive ca sa facem asta.
oblivioane daca basismu iti taie gustu pentru pamflet nu e nici un pacat… ci doar un cititor in plus la blosanag-ul lui tru.
lectura placuta iti dorim.
[…] elevi să-şi ia doctoratul în ştiinţe naturale pe google, să se ia şi de părintele istoriei? (more…) De la Julius citire Niciun comentariu X1_AdParams = { ‘pub’ : ‘560302451683403’, ‘site’ : […]
@oblivion, te înşeli, politicienii noştri nu mai fac de mult politică… asta dacă au făcut vreodată. A râde de ei nu e un gest politic, e doar natural.
@Someone: remarca mea nu are nicio legatura cu realitatile “politice”, ci doar cu stilul lui Julius Constantinescu.
@branxu: GustuL pentru pamflet marinaresc mi-l antrenez din media, dar, personal, prefer bancurile cu romani, francezi si sate uitate de lume.
@Julius: filozofia bate politica 🙂
Cine-i tru ?
eba a citit ea vreo carte educativa? nu. o doare in penurie. si uite ce departe a ajuns. cine-i herlodot asta? ala care a fost ministru la brusel? ba, puneti mana si invatati sa faceti biznis sau macar sa lacatusiti mecanic.
Ministrul Nica va arata cartonasul rosu coloneilor din Politie
http://vinca-vestea-neamt.blogspot.com/2009/06/ministrul-nica-va-arata-cartonasul-rosu.html
cum se cheama chilotii mai subtiri ca tanga? wireless!!!
apropo de chilotii bunicii (ca un short cu snur), replica e asa:
“odata dadeai deoparte snurul sa vezi curul, acu tre sa dai deoparte curul sa vezi snurul…”
Vaaai, cata rautate! 🙂
Oare daca Herodot era ospatar, il mai gaseam pe google?
@arsulici: e greu de raspuns la aceasta intrebare. dar daca era, sa zicem, iubitor de pisici – sigur il gaseam pe google.
:))