Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Cablu vs wireless

Călin Turcu

Deşi tema concursului este “poveste haioasă despre cabluri”, eu am să pun problema altfel: de ce iubim cablurile . În primul rând vreau să vă zic că suntem nişte amatori, profesioniştii nu le zic cabluri ci “cable”; cel puţin aşa se exprima domnul de la Romtelecom care ne-a făcut nouă prima reţea la firmă. E drept, după o scurtă perioadă ne-am dat seama că omul se pricepea la cable la fel de bine ca şi la limba română, aşadar o imprimantă din asta wireless ne-ar fi prins bine. Totuşi iubim cablele (observaţi că încerc să imit limbajul profesioniştilor) pentru că prin 2003, la CeBit, un mare târg de calculatoare, a venit un domn cu laptop la standul firmei (nu era Stan, dar nici Bran) şi ne-a întrebat dacă aia e reţeaua noastră. “Aia” fiind mai exact reţeaua noastră wireless nesecurizată care-i permitea accesul la calculatoarele noastre aflate la târg şi la informaţia confidenţială de pe ele. Şeful meu a fost aproape de un moment Kodak combinat cu o apoplexie şi de atunci ne-am îndrăgostit de cablurile care-ţi permit să ştii cine-ţi accesează reţeaua iar dacă te supără poţi să-i iei mufa şi să nu-l mai inviţi la ziua ta.

PS: Acest text a fost inscris prin e-mail la concursul nostru, care are drept premiu o imprimata HP Photosmart Wireless. Nu l-am publicat neaparat pentru ca e cel mai bun, ci pentru ca e cel mai concis. Am mai primit cateva texte haioase (de pilda, de la G.N. sau Warlock, dar si de la altii), doar ca sunt atat de lungi incat l-ar plictisi chiar si pe Faulkner. Pe Faulkner, bre!!

49 comentarii la “Cablu vs wireless”

  1. 1. M3bis a spus:

    Bre, de asta l-am împărţit pe episoade. Să nu se plicitsească Faulkner aşa cum m-am plictisit eu când l-am citit scris.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. JULIUS a spus:

    @M3bis: al tau era cel mai haios, dar n-am putut sa rezist, crede-ma laughing)

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. aNDRIIpOPA a spus:

    Parca tot mai fain era cu cablu wireless. Da’ noa…. asta e parerea mea! Hic!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. skag a spus:

    Bre julica, povesea mea nu iti placu? Cei daca e lunga domne? Discriminare, chem pe astia cu drepturile omului neom, sa imi faca dreptatebig grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. 5. m1ha1 a spus:

    deci “cable” multe pentru Romtelecom winking

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. 6. Laura a spus:

    Măi Julică, şi care va să zică ca s-o spun aşa şi poezia mea nu ţi-a placut deloc, da’ chiar deloc şi nici măcar umpic winking ?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. 7. si-la-vara-cald a spus:

    Zarurile fiind cazute intr-o dunga, va anunt ca renunt si la imprimanta, asa ca nu-l mai lingusesc pe Tiran, ca era sa-mi pierd si pozitia importanta din sindicat din cauza lui.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. 8. kuk a spus:

    OAMENI BUNI , NU MAI TRIMITETI NIMIC , e minareala , ( ca de obicei ).
    O sa dea premiu lu’ mogulu’ , ca sa se puna bine cu el .
    SIGUUUUUR , AM AUZIT IO !!!!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. 9. M3bis a spus:

    @Julius
    Haios ha? Mătăluţă ti cam râzi di mini, bag seama. Las’ că ti-nsori tu. Atunci sî ti văd.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. 10. si-la-vara-cald a spus:

    @kuk
    De-aia ti s-a pleostit cucul… pardon, trompa, ca parca-i furtunul meu de la aspirator?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. 11. aNDRIIpOPA a spus:

    Mânărie-mânărie, dar să ştim şi noi!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. 12. Florian a spus:

    Aaah, ce relaxat sunt că nici nu m-am înscris la concurs, nici n-am recurs la linguşeli şi-la-vară-calde. In plus, m-am distrat pe cinste zilele astea, văzând câte tone de lucrări are de corectat Tiranul.
    @M3bis, hai bre la o bere, că opera ta va fi apreciată de posteritate. Aici la Tiran n-ai cu cine mă, n-ai cu cine. Pe @şlvc n-o luăm cu noi la bere, că duhneşte a linguşeli de la o poştă.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. 13. Şi la vară cald a spus:

    @Flo
    Vezi să nu! N-ai pic de subtilitate în tine. Ai remarcat doar grosierul şi evidentul, nu subtilul. Cum crezi că se compromite Maestrul cu tine la o bere, mai ales că eu l-am invitat înaintea ta la un pahar de ambrozie!…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. 14. Moroi a spus:

    nici eu nu m-am înscris …mi se pare aiurea. Hmmm…totuşi poezia aia scrisă de o domnişoară parcă, era cea mai tare. În rest mulţi lingăi, mulţi profitori, mulţi “combinatori”. De asta nu am vrut să mă confund cu restul turmei … Felicitări câştigătorului.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. 15. Laura a spus:

    @ Moroi
    Domnule Moroi mulţumesc, mulţumesc… măcar unul care apreciază ce se poate face din dragostea unei strigoţe pentru un măgăruş… doar iubirea…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. 16. bolborosici a spus:

    Domne nu stiu altii cum sunt…dar eu cand ma gandesc la visurile copilariei mele realizez ca eu nu am nimic comun cu tehnica moderna; si ca in principiu n-am chef sa scriu despre ceva pentru un premiu. Fie el si multifunctional. In plus, intre noi fie vorba, multifuntionala suna a tehnic, tehnic suna urat de tot. Suna a imprimanta, calculator, laptop, telefon, videoproiector. Nici unul din astea nu-s, in parctica, subiecte simpatice. De ce domle sa scrii ca sa castigi un netrebnic de instrument care niciodata nu functioneaza asa dupa cum il planuiesti? Cat de mare sa-ti fie pana de imaginatie? zic, nu dau cu parul

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. 17. Somebody a spus:

    Bai, poate il plictisesc pe Faulkner, dar pana nu-l depasesc pe Sadoveanu eu nu ma las batuta.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. 18. M3bis a spus:

    @Florian şi Şlvc
    Îmi pare rău, dar trebuie să declin invitaţiile la bere şi ambrozie. M-a invitat nevasta, frumos, să pun mâna să o ajut la bucătărie, că altfel…..

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. 19. Florian a spus:

    @M3bis
    Bine faci că nu te duci la paharul ăla de ambrozie. Cu siguranţă face parte dintr-un plan de linguşeală. Cine ştie de ce are nevoie de la tine.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. 20. Florian a spus:

    @Laura
    Lasă dragostea mea, că totul e bine când se termină cu bine. Pierderea concursului, dar câştigarea unei iubiri, are în ea ceva shakespearian. Nouă să ne fie bine şi la vară noapte cald.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  21. 21. Laura a spus:

    @ Florian

    şecspirian… oh iubite măgăruş… mă sperii! Nu vreau să te văd cu copituţele tale scumpe amortite in sus… si tu ca la romio si julieta. Nu-i mai bine laurenscian…? sau cum îi zice la ăla cu doamna şaterli?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  22. 22. Şi la vară cald a spus:

    @Laura
    Jerome K. Jerome, fată! Aşa-l cheamă. În traducere, Vlad Muşatescu! ( winking )

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  23. 23. Florian a spus:

    @şlvc
    Ce vorbeşti soro? Jerome ăla al tău le avea el cu datul în bărci, da’ n-a violat-o pe şaterloaica de care zice Laura. P’ăla de i-o trase şaterloaicei îl cheamă Bozorog şi acu’ e la pârnaie. S-a dat şi film la Casa de Cultură a Sindicatelor, nu fuseşi să-l vezi?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  24. 24. Şi la vară cald a spus:

    @Flo
    Cum să nu! Chiar am reflectat pe marginea lui, la mine acasă. Iar şaterloaica aia n-a fost violată, ci s-a lăsat de bună voie; ba chiar avea iniţiative… Mama lui de citit la seral! sad

    Iar în privinţa linguşirii Maestrului, nu-ţi fă griji! Ar trebui să am o limbă de girafă, şi înalţimea ei, s-o pot face. N-ai auzit că omu’ are 1,90 m?!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  25. 25. M3bis a spus:

    @Şlvc
    Linguşirea n-are nimic de-a face cu linsul. Pentru asta am bichonul.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  26. 26. Şi la vară cald a spus:

    @M3bis
    Zăăău?! O greşi DEX-u’!
    A LINGUȘ//Í ~ésc tranz. A lăuda în mod exagerat (pentru a câștiga bunăvoința); a măguli; a flata; a adula. /v. a linge
    Măi, tu de-aia ţi-ai luat bichon! big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  27. 27. M3bis a spus:

    @Şlvc
    Nu, DEX-ul nu greşeşte

    LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. l i n g e.

    Confer Termen prin care se face o referire, o trimitere comparativă de la un text la un izvor sau la o lucrare lămuritoare. [Scris și prescurtat: cf.]

    Da’ te-ai prins. Şi nu, nu mi-am luat bichon. A apărut în casă, adus de nevastă, pentru o săptămână, că cică stăpâna lui pleca la mare şi nu avea cu cine să-l lase. Ghici câte zile are săptămâna aia.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  28. 28. lulu a spus:

    @M3bis
    Cred ca saptamana aia nu are sigur tot atatea zile cat are o saptamana de concediu. Probabil aduce putin cu o saptamana in compania soacrei happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  29. 29. M3bis a spus:

    @lulu
    Te-ai prins. Săptămâna aia are deja vreo mie patru sute de zile. Şi e abia marţi.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  30. 30. lulu a spus:

    Bine ca ai scapat da luni. Se zice aia e cea mai lunga zi.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  31. 31. Şi la vară cald a spus:

    @M3bis & lulu
    Da, aşa e cu lunea. Statistic, cele mai multe cazuri de deces la populaţia activă apar lunea, la serviciu. Concluzia unui hâtru: Oamenii preferă să moară decât să muncească.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  32. 32. Şi la vară cald a spus:

    Scuze, am uitat de moderare. Hai că modific, că până se trezeşte moderatorul, îmi pierd ideea. Deci:
    Da, aşa e cu lunea. Statistic, cele mai multe cazuri de deces la popu.laţia activă apar lunea, la serviciu. Concluzia unui hâtru: Oamenii preferă să moară decât să muncească.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  33. 33. Florian a spus:

    @şlvc
    Stiam că şaterloaica nu fu violată, da’ am pus şi io de la mine o transfigurare artistică, aducând scenele fierbinţi în registrul care îmi place, cel al violului. Dar tu nu eşti niciodată sensibilă la fiorurile mele artistice, iguano, numai eu rezonez la aberaţiile tale. Ce, eu ţi-am zis ceva că l-ai amestecat pe Jerome K Jerome în ciorba şaterloaicei? Si chiar dacă am zis am făcut-o doar aşa, de sanchi, ca să ies la înaintare cu violatorul meu, n-a fost o contrazicere pe bune.
    Si să mai ştii că am trecut şi pe la tine acasă, na.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  34. 34. Laura a spus:

    Păi cum nu slvc… doar lunea e cea mai intesivă zi in ce priveşte munca… trebuie să rupi trei foi din calendar happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  35. 35. Florian a spus:

    @şlvc
    Dacă tot e ziua corectărilor, punctul ăla de-l puseşi când ai scris popu.laţia trebuie mutat cu două litere mai în faţă.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  36. 36. Florian a spus:

    @Laura
    Mai bine rupi cinci şi ajungi direct în weekend.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  37. 37. M3bis a spus:

    Şi să fi scris po.poluţie? @Floriane, tu nu cumva eşti fecioru’ lu’ Dolănescu?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  38. 38. yeonsaeng a spus:

    @tetris
    dupa glas,as paria ca el e

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  39. 39. Florian a spus:

    @yoyo
    Te rog să nu mă jigneşti, că ăla nu-i în stare să ragă ca un măgar.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  40. 40. Laura a spus:

    @ Florian
    da’ bine le mai zici… mă duci la o idee…
    cine munceşte mult, face greşeli. Cine nu numceşte, nu face greşeli. Şi cine nu face greşeli va fi avansat… happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  41. 41. Florian a spus:

    @Laura
    Da, numai că avansul ăla depinde cine, unde şi cu ce ţi-l dă. Dacă îl primeşti sub forma unui morcov în fund, nu prea mai e vorba de plăcere. Doar dacă…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  42. 42. N.A. a spus:

    @Florian – Vorbesti ca un cunoscator.. big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  43. 43. yeonsaeng a spus:

    @n.a
    rolling on the floor

    @floflo
    ba cum nu! i-auzi aici
    http://www.trilulilu.ro/Buica123/508ad0a903a1d3

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  44. 44. Florian a spus:

    @N.A.
    M-ai ghicit, numai că eu sunt de partea cealaltă a morcovului.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  45. 45. Florian a spus:

    @yoyo
    Unde mă trimiseşi moţato, că n-am dat de nicio melodie. M-ai băgat din greşeală în bloaga ta de agaţamente, pe unde umbli brambura de când te-a părăsit cipicao.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  46. 46. yeonsaeng a spus:

    @floflo
    de fapt te-am trimis in compartimentu laurei. il tine pe dolanescu in buzunar.si noaptea-i canta …
    si nu m-a parasit cipcirip…eu l-am parasit pe el,da?laughing..(vezi ca la sindicat,printr-o camera pe-acolo,ai sa gasesti ceva asemanatorlaughing )

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  47. 47. Laura a spus:

    @ Florian
    unde ne trimise yoyo? pe o insula pustie… doar noi doi si briza mării?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  48. 48. N.A. a spus:

    @Laura – Ai grija ca umbla cu morcovi la el. Si nu cu intentii pasnice!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  49. 49. N.A. a spus:

    @Florian – hahahahahahahahaha, buna asta!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • Fratele Andryusha: @iulian rinder: Nu te mai ascunde după pseudonime, domnule Samuel Beckett! =))
    • Petru: Cam suparati cantaretii astia :)
    • Rada: Am ascultat melodia, nu-mi vine in cap decat: Diiiii, caluuutuleee!!
    • Rushenne: Fetele, cu volumul … potrivit, da? :P E OK melodia. :)
    • UnPorc: Eu ce caut aici? A…am vazut ceva despre antene si ma gandeam ca e vreo oferta ca mi-ar trebui...


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac