Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Tentativa moarte n-are

Julius Constantinescu

Claudiu Muntean, din Bacău, e un tânăr simpatic, proaspăt eliberat din penitenciar, unde ispăşise o pedeapsă pentru tâlhărie. Ca mulţi alţi tineri, Claudiu nu este foarte priceput în a-şi exprima sentimentele şi adeseori foloseşte în acest scop o rangă, un cuţit sau alte obiecte asemănătoare, ceea ce duce la reale probleme de comunicare cu cei din jurul său. Intr-o seară de sâmbătă, pe care şi-o petrecea în mod plăcut, la cârciumă, Claudiu a început să arunce în nişte consumatori de la o masă alăturată cu cocoloaşe de pâine – şi nu cu cuţite sau cu steluţe ninja, cum ar fi fost mai normal dacă tot vroia să le arate că îi simpatizează.

Unul dintre ghemotoace l-a lovit pe Constantin Aelenei, tip cunoscut pentru dezvoltatul său simţ al umorului. Drept urmare, Constantin s-a ridicat în picioare şi a răspuns şi el cu câteva glume de foarte mult bun gust legate de mama lui Claudiu. Lucrurile, însă, s-au oprit aici, niciunul dintre cei doi nesimţindu-se pregătit pe moment pentru o glumă decisivă, care să-l determine pe adversar să se tăvălească pe jos de râs.

Mai mult decât conciliant, Constantin chiar a părăsit localul la un moment dat – însă, bineînţeles, doar pentru a-i aduce şi pe amicii săi, Ion S. şi Adrian C. Flancat de cei doi, Constantin s-a apropiat de masa lui Claudiu şi i-a adresat câteva vorbe de pace, cum ar fi: “Ce, bă, eşti şmecher?”. Mai cu pumnul, mai cu vorba bună, Clau a încercat să aplaneze conflictul, invocând argumentul ieftin că un cocoloş de pâine n-ar fi un motiv suficient de bun pentru o bătaie cu cuţitele până la moarte (după cum probabil v-aţi imaginat, adevăratul motiv pentru Claudiu vroia să evite o bătaie cu cuţitele era acela că el nu avea unul, întrucât avusese un lapsus şi-l uitase acasă).

După o scurtă bătaie lipsită de pitoresc, Claudiu avea să regrete amarnic acest lapsus. Cât despre Constantin şi amicii săi, aceştia abia aşteaptă să-şi facă noi prieteni în penitenciar, pe care să-i înţepe puţin, ştrengăreşte, cu cuţitul.

11 comentarii la “Tentativa moarte n-are”

  1. 1. cosanzeana a spus:

    Iar Constantin şi amicii lui vor fi, la rândul lor, înţepaţi de noii prieteni din penitenciar, dar nu cu cuţitul. happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. Florian a spus:

    Aştia cred c-au aflat de la Pircă de isprăvile vasluienilor şi s-au simţit frustraţi.
    P.S. Mi-ai furat poanta, Cosânzeano, îmi vine să te fac să te tăvăleşti pe jos de râs, dar mi-am dat gâdiliciul la ascuţit.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. yioanna a spus:

    in sfarsiiiiit!!big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. Sadd a spus:

    Povestiri din fundul Moldovei laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. 5. UnSoricel a spus:

    e tot mai clar …cit de neinteleasa e dragostea intre barbati… altfel spus qui s’aime se taquine …avec les couteaux

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. 6. N.A. a spus:

    Julius, astia doi – Florian&Cosanzeana – isi fac de cap pe acilea cat esti tu plecat! Esplica-le, te rog, ca asta-i site de cetateni seriosi, nu de “loaze” puse pe imprietenit si gadilat. Rusine! Ca asa ajunge DC in categoria porno pentru unii admini big grin
    @ Florian – Ca tot ma facusi puritana, na! laughing))

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. 7. Florian a spus:

    N.A.
    Nu eşti numai puritană, eşti şi pârâcioasă şi intrigoasă şi nesuferită şi linguşitoare şi tot ce-i mai rău pe lumea asta. Nu ştii ce să mai faci ca să te pui bine cu Jurius pentru următorul concurs, piloaso. Numai că geaba te zbaţi ca peştele pe uscat, locu-ntâi e arvunit de mult, eticheta cu numele meu este deja lipită pe imensul pacheţoi legat cu fundă roşie.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. 8. cosanzeana a spus:

    @Florian: “imensul pacheţoi”? Asta înseamnă că în el e un pacheţoi mai mic, în care e un pacheţoi şi mai mic, şi tot aşa, cale de vreo câteva pacheţele. Dar să nu-ţi faci griji, probabil în ultimul pacheţel vei găsi un cip cu poza premiilor.
    http://denisuca.com/poza-nu-gluma.html

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. 9. N.A. a spus:

    @Florian – Nu-i adevarat!! Spusa!!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. 10. Florian a spus:

    @cosânzeana
    Dacă umbli pe bloguri de coşmar, e normal să ai coşmaruri d’astea cu Matrioşte d’alea care nu se mai isprăvesc. E un singur pacheţoi şi’năuntru-i Naomi Campbell, nu-i cipul cu poza ei.

    @N.A.
    Spusă? Ai îndrăznit să spui „spusă”? M-ai dat de gol că atunci când nu-i nimeni prin preajmă, în intimitatea apartamentului meu, umblu-n tanga şi-n sutien? Asta deja nu mai e pâră, e turnătorie şi, n-avea grijă, e ultima care ţi-a fost să o mai comiţi în această viaţă.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. 11. Bulina Neserioasa a spus:

    Asta sigur e din Vaslui.
    N-are unde altundeva.
    Numai la noi exista oameni cu atata bun gust si umor care sa se distreze asa frumos si sa rada la glumele de calitate.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • Ina_adevarata: Pentru Old John Wheel: ai inteles, da? Sa nu ii schimbi numele Simonei pina isi primeste leafa, ca...
    • sebra: Dacă ar dispărea subit toate pisicile, facebook-ul va fi cu siguranţă mai pustiu.
    • sebra: M-a întrebat soţul dacă sunt bine.:| Recunosc, era volumul la 2 liniuţe din 16.
    • Fratele Andryusha: @iulian rinder: Nu te mai ascunde după pseudonime, domnule Samuel Beckett! =))
    • Petru: Cam suparati cantaretii astia :)


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac