Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Lord of the cheese

Julius Constantinescu

În timp ce amicul Radu P. făcea nişte sandwich-uri în bucătărie, un miros acru mă izbeşte violent în nări. Ca orice musafir binecrescut, o vreme m-am ţinut discret de nas, evitînd să aduc vorba; pe măsură însă ce amicul continua să deschidă şi să închidă frigiderul, mirosul creştea în intensitate, devenind insuportabil. Nu mă mai confruntasem niciodată cu asemenea duhoare. Chiar şi în toaleta acceleratului Iaşi-Timişoara, în care făceam blatul pe vremea studenţiei, aerul era mai respirabil; pînă şi şobolanul pe care-l găsisem într-o stare avansată de putrefacţie la duşuri, în cămin, mirosea mai frumos; în fine, miasma ce venea din frigiderul amicului Radu P. era incomparabil mai respingătoare decît cea a ciorapilor ostăşeşti, putorile alea verzi de bumbac pe care le lipeam de tavanul dormitorului după o zi de instrucţie, cronometrînd timpul în care rămîneau fixate de tavan (în armata română eşti obligat să-ţi cureţi doar puşca, nu şi ciorapii).
“Băăă”, am urlat, “ce pute în halul ăsta??”. “Nişte brînză de-aia puturoasă. Am luat-o de la Paris”. “Bă”, zic, “am mai mîncat şi io, da’ ca asta nu puţea nici una”. “Mda”, admite amicul, “pute groaznic. Nici noi n-o mîncăm, da’ am dat o groază de bani pe ea şi sîntem prea zgîrciţi s-o aruncăm”.
De fapt, cred că amicul Radu P. ştie că stă pe o mină de aur – cine stăpîneşte brînza aia, stăpîneşte lumea. Cu ajutorul ei, poţi cuceri Constantinopolul în maximum 30 de minute: nu trebuie decît să o arunci peste ziduri şi să aştepţi ca garnizoana să deschidă porţile şi să fugă din oraş. De asemenea, poţi dispersa mulţimi ostile, deconspira lunetişti sau sparge falanga macedoneană ca pe popice. Singurii oameni din lume care nu pot fi răpuşi de brînza aia sînt călătorii din autobuzul 102; amicul Radu P. ştie, însă, că pînă şi aceştia pot fi puşi pe fugă rostind străvechea formulă magică: “Biletele la control”.

23 comentarii la “Lord of the cheese”

  1. 1. cristina a spus:

    p. = pirca?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. theheartcollector a spus:

    Ce harnic esti in ultima vreme happy

    PS: Bine ca o tinea in frigider, ca altfel o luau viermii la plimbare big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. 4mall a spus:

    @cristina: Mai, tu te dai mare ca-i cunosti prietenii?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. cristina a spus:

    @4small – nu, sunt un fan al ghicitorilor… tongue

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. 5. Julia- JD a spus:

    Hhahhaha!
    Oricum, tot foame imi este!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. 6. DrLyana a spus:

    Cred ca in orice oras sunt persoane care o vor lua la fuga cand aud “magica” formula: biletele le control. Ca de, asa e pe la noi. Daca nu te prinde, risi.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. 7. cristi a spus:

    la o vreme mi se formase asa tare reflexul de a eschiva controloru’ incat o data cand i-am vazut am sarit eroic din autobuz cu abonamentul in buzunar…laughing))

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. 8. db a spus:

    @cristi: corect, l-ai fi putut uita acasa, de ce sa risti big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. 9. FOSTUL amic Radu. P a spus:

    Mai e o chestie: daca tii branza din aia in frigider, toata lumea se concentreaza la branza si nu observa nimic altceva. Puteam sa o am pe Elodia transat in frigider, pentagrame desenate cu sange pe pereti (sau un Picasso furat, ce preferi), sa moara Mititelu in incendiul Bibliotecii Orasenesti din Craiova sau sa-i dea Universitatea 5 goluri lui Chelsea, ca tu doar branza aia o observai.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. 10. 4mall a spus:

    @Julius: Ai inceput cu Dinescu, si acum Radu P. Uite, daca vrei, ma angajez sa fiu secretarul tau personal (gratis, stai linistit). Fisa postului e mica, dar stricta: Contorizarea si monitorizarea tuturor dusmanilor pe care ti-i vei face pe masura ce scrii articole. La capitolul “prieteni noi” il pot trece pe piticul porno…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. 11. Mircea Alex a spus:

    Nimic nu se compara cu branza mucegaita… tongue

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. 12. artistu a spus:

    Mai tare decat 102-ul sunt sutobuzul 162 si tramvaiul 44. Aici vei gasi mereu cate o tiganca, pe care crezi ca nu a atins-o niciodata ploaia (de sapun nici vorba) sau o sleahta de tigani care cred ca INTRERZIS FUMATUL in tramvai e doar o metafora sau poti simti toata groapa de gunoi din Giulesti Sarbi, pe care o duce un aurolac in plasa! sad

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. 13. Sorana a spus:

    Era cu mucegai bleu?big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. 14. Danut D Deleanu a spus:

    @ Daca doriti un “remember” pe baza de “branza” poate dacica cititi: “trei intr-0 barca” – fara a socoti si cainele. de Jerome K.Jerom unul din cei mai mari umoristi ai UK si cautati “faza” cu braza si cea cu untul.Mai au cateva cu o conserva,aportul cainelui la cina grupului cu un sobolan de apa etc.Altele: Bravul soldat Svejk de J.Hasek.,Amintiri cazone de Gh. Braiescu,Tulie Radu Teaca de I.I.Mironescu (baci di Bretcu etc.)Inainte de lectura a se servi cas proaspat. DDD

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. 15. dorinho a spus:

    p = paraschivescu ??? laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. 16. JULIUS a spus:

    @dorinho: din text, rezulta ca amicul P. ar avea ceva umor. deci, nu Paraschivescu.

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. 17. 4mall a spus:

    @JuliCA: Si se facura 3…

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. 18. FOSTUL amic Radu. P a spus:

    Plus ca daca eram Paraschivescu:
    1. puteam tine linistit branza in mustata, de ce sa ma mai chinui cu frigiderul
    2. daca intreba cineva de ce pute, raspundeam “Bai, nu stiu, a fost si Cartianu mai devreme pe aici si el n-a spus nimic de putoare”

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. 19. Robintel a spus:

    laughing Io aş mânca nişte brânză d-aia… laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. 20. alex a spus:

    mai tare ca Saint Nectaire nu pute nicio branza. e suficient sa crapi usa de la frigider si se simte mirosul toata ziua. pt ei e o delicatesa big grin ale noastre sunt fade pt ca nu duhnesc, nu au mucegai si nici nu colcaie de bacterii de tot felul

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  21. 21. Radu - nu P. :) a spus:

    Doar ce mi-am cumparat o branza frantuzeasca acum 4 zile, dar ieri am aruncat-o, dupa ce am mancat numai o bucatica din ea. Putea ca dreacu tot frigiderul, si nu eram sigur daca am ceva stricat sau e de la branza, asa ca am aruncat branza. De la ea era happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  22. 22. delia a spus:

    rolling on the floor sa mooor ca asa e!!!
    O’Constantinescule, amicul tau a cumparat fix din aceleasi frantuzisme din care am cumparat si eu de 27 de ori, tot sperand sa gasesc si ceva acatarea.
    Si la fel ca si el, de fiecare data am dat gasca de bani pe odorizant de frigider big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  23. 23. Eu, robotul de bucătărie » Daily Cotcodac a spus:

    [...] Lord of the Cheese, cu rafinatul şi ocultul Julius Constantinescu Călin Goia, dragostea mea, am învins! Leslie Nielsen nu face să râdă nici măcar îngerii [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • RoseN: Si eu am gasit o greseala, nu trebuia sa zici “ce comentariu mișto”, ci mai degraba “ce...
    • Costi: Cancan ? sau ca sa sarim de la o extrema la alta…Historia ?
    • Dan1: @UnPorc: Si noi suntem la fel! Eu, de exemplu urasc sa scriu ceva mai lung de 3 cuvinte oricum. =))
    • costin: OTV-ul iese şi pe print!!!???
    • Dan1: @N.A.: Vrei sa spui ca citesti si te crucesti! :))


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac