Iubirea de ţară vs iubirea de mamă

Scris pe 14 Aprilie 2009 de Adrian Calarasu
Tags: Cazone Trimite acest text prin Yahoo Messenger

Adrian Călăraşu

Luna trecută s-au împlinit zece ani de la mineriada de la Stoeneşti, sper că ultima mineriadă din istorie, că mă ia şi cu friguri numai când mă gândesc că s-a inventat chiar un cuvânt pentru a numi cumva grozăvenia asta. Plăpânda comemorare a evenimentului ar fi trecut probabil neobservată – cel puţin în ceea ce mă priveşte – dacă amintirea nu mi-ar fi fost recent împrospătată cu imaginile de la Chişinău, memorii care laolaltă m-au dus cu gândul la următoarea întâmplare:

În februarie 1999 eram la Băneasa la unitate, cu ocupaţia vădită de a-mi servi patria. Şi o serveam cu atâta aplomb că şi acuma când îmi aduc aminte mă porneşte râsul.
Sentimentele faţă de instituţia pentru care prestam se schimbaseră pe parcurs, alcătuind un potpuriu de trăiri: teamă, resemnare, încercarea de a înţelege că pentru a deveni un bun jandarm trebuie să treci mai întâi prin chin şi privaţiuni majore şi tot restul de rahaturi servite zilnic de către APV-işti, cu scopul de a ne spăla creierii, până la supunere, solidarizare şi ajungând în final, absurd, la satisfacţie. Băgam instrucţie zi/lumină, excepţie făcând zilele de miercuri şi duminică, zile în care vedeam meciuri de fotbal cu spatele, escortam galerii şi – pentru a mai alunga din monotonie – atunci când frăgezeam câte un grup de rapidişti mai tari în gură.
(… winking
Pe 15 februarie însă, aveam să încerc o provocare cu totul şi cu totul nouă: veneau minerii! Şi cine să le ţină piept, dacă nu curajoşii apărători ai ordinii publice îmbrăcaţi în camuflaj în nuanţe de bleu (n-am înţeles niciodată de ce anume chestii albastre erau menite să te ascundă).

Imediat după declararea stării de urgenţă am început să încărcăm câteva camioane cu de-ale gurii. De-ale gurii minerilor: de la bastoane, scuturi, căşti, până la încărcături cu gaze lacrimogene, muniţie de manevră şi chiar muniţie de război. M-am trecut pe liste pentru prima linie şi m-am dus bucuros s-o sun pe mama şi să-i spun grozăvia, ca să fie mândră de pruncul ei cel viteaz, să nu fie ea mai prejos decât muma lui Ştefan.
Nici acum nu înţeleg cum a reuşit, dar jur că în 45 de minute mama traversase Bucureştiul – din Drumul Taberei până la Băneasa – şi era acum în faţa mea, la unitate, fixându-mă cu privirea aia a ei, privire pe care credeam că n-o s-o mai văd vreodată, de când îmi luasem omorul pentru ultima oară (aici aveam să constat că mă înşelasem) atunci când subsemnatul, profitând de faptul că avea de sărbătorit şi majoratul şi Învierea în aceeaşi noapte, ajunsese acasă adus pe braţe de către prieteni de nădejde, mai mult mort decât sobru.
M-a trezit brusc din reverie o palmă cu dus-întors, mişcare din care am înţeles că trebuia să fac ceea ce are de făcut un bărbat, adică fix ceea ce am şi executat, două minute mai târziu, în faţa comandantului de unitate:

- Domnule maior, sunt caporal Călăraşu, va rog să-mi permiteţi să raportez, zic.
- Zi, bă, face maiorul, nu din lipsă de curtoazie, ci din cauza faptului că eram destul de apropiaţi, îşi permitea, fiind pila mea.
- Nu mă mai pot prezenta mâine dimineaţă pentru misiune, fac eu.
- Scârţ, zice. De ce, bă, te-ai betegit?
- Nu, zic, da’ nu mă lasă mama!

Am înţeles atunci că viaţa nu e chiar ca în legende, vremurile s-au schimbat: părinţii moderni preferă totuşi să meargă la copii cu o oală de sarmale şi cu fursecuri, decât să le ducă flori la îngropelniţă. Cel puţin pentru mine, în dimineaţă lui 15 februarie 1999, totul a fost clar ca lumina zilei: dragostea de mamă a bătut dragostea de patrie! Cum să zic, dacă ar fi să personificăm dragostea de ţară şi dragostea de mamă cu ajutorul a doi copii care se hârjonesc pe maidan, ei bine, dragostea de patrie ar fi kidu’ ăla care ar pleacă acasă plângând, cu coatele julite şi chiloţii traşi peste cap.

Promo: FREE TATA Când durerea te lucrează pe la spate

1. valyum a spus:
14 Aprilie 2009 la 2:43 pm

asa e……

hitler ar fi vrut sa porneasca WWW2-ul mai devreme, dar nu l-a lasat mama asa ca a mai asteptat un pic….

si eu acuma m-as duce sa rup in 3 piratii din Somalia, dar cand ma gandesc ce mi-ar face maica-mea cand ma intorc……..

0	Răspundeţi

2. 4mall a spus:
14 Aprilie 2009 la 2:48 pm

Orfani ai tarii, veti fi eroi!!

0	Răspundeţi

3. Lirca a spus:
14 Aprilie 2009 la 2:55 pm

chiar zilele astea ma gandeam ca de ar fi o noua revlutie la noi eu m-as baga printre primii. ciudat e faptul ca puiutu meu nu a prea fost de-acord…

0	Răspundeţi

4. waven a spus:
14 Aprilie 2009 la 3:07 pm

Şi uite aşa peste ani în loc să povesteşti la nepoţi cum ai oprit tu cu mâinile goale hoardele de mineri cotropitori, trebuie să le spui ca pe tine nu te-a lăsat mama …!

0	Răspundeţi

5. DrLyana a spus:
14 Aprilie 2009 la 3:53 pm

@Lirca: Suntem si noi mame in devenire… Asa ca nu ar trebui sa te mire laughing

0	Răspundeţi

6. Lirca a spus:
14 Aprilie 2009 la 3:55 pm

bine bine, dar oamenii aia care au murit in razboaie si revolutii nu au avut mame? au luptat pentru un scop.

0	Răspundeţi

7. mihai a spus:
14 Aprilie 2009 la 3:55 pm

las ca-i mai bun asa decat sa ajungi legat de pom, uitat de “superiori” si batut de mineri timp de vreo doua zile in care nimeni sa nu stie de starea ta
zic

0	Răspundeţi

8. Moroi a spus:
14 Aprilie 2009 la 5:07 pm

Tare postarea ,dar eu sincer nu ştiu de ce v-aţi dus la armată “in the first place” ? Cum zice un prieten:Cea mai proastă meserie/este la jandarmerie. (Doar că el e la rândul lui jandarm) happy

P.S. Off topic. Pe când un nou episod din Jurnal de casă 9 ,domnule Călăraşu?

0	Răspundeţi

9. Akaty a spus:
14 Aprilie 2009 la 9:11 pm

Mah…Io nici acum nu stiu cum de ai ajuns tu la jandari, la 1.60m ai tai cu bratele ridicate si cu unghiile netaiate. Ma asteptam sa te vad sofer pe tanc sau orice altceva.

0	Răspundeţi

10. A.C. a spus:
14 Aprilie 2009 la 9:32 pm

valyum – da’ ce-ai ma cu piratii? dupa ce ca sunt si asa, vai mama lor, somalezi.

Lirca – aia de-au murit erau orfani, n-auzi ce zice 4mall?

mihai - ma, ce sa mai zic, imi pare rau, futu-i

Moroi – m-am dus in armata pt ca pe vremea mea, taica, era cam obligatorie. am prins ultimul tren. ce bulan…

Akaty – unu sais’sapte, buey, te rog foarte frumos, ca dau cu tine de pamant.

0	Răspundeţi

11. Julia- JD a spus:
14 Aprilie 2009 la 10:45 pm

hhahahahhahha…..
bun asa winking

0	Răspundeţi

12. cristi a spus:
15 Aprilie 2009 la 8:29 am

era sa cad cu tot cu scaunu cu rotile cand am citit cu ce ati incarcat camionu ala pentru mineri laughing )) oooo doamne!!!!

0	Răspundeţi

13. Vasi a spus:
15 Aprilie 2009 la 1:21 pm

Doamne ce-am mai ras…ROFL. Pe langa articol, comentariul lui Akaty e fost cireasa de pe tort!

0	Răspundeţi

14. A.C. a spus:
15 Aprilie 2009 la 3:07 pm

Akaty e o paluga aroganta, cand eram mici el culegea toate corcodusele din copaci si mie nu-mi dadea nimic. De ce? Pentru ca putea. Si eu nu. N-am apucat sa i-o platesc pt s-a dus sa culeaga corcodusele de pe alte continente…