Julius Constantinescu

Într-o zi, mă roagă amicul Radu Pircă să merg cu el după nişte materiale de construcţii; avea nevoie de vreo zece cărămizi şi de un săculeţ de nisip, să zidească ceva la baie. După ce am deplîns faptul că doi oameni cinstiţi nu mai au de unde fura zece cărămizi în ţara asta, am pierdut o jumătate de zi prin oraş, întrucît nimeni nu vrea să-ţi vîndă doar zece cărămizi (de fapt, oricum n-ai ce face cu ele, amicul Pircă fiind deja refuzat de doi meşteri pe motiv că ei nu se apucă de o lucrare aşa mică; se pare că majoritatea meşterilor nu se bagă la lucrări mai mici decît Palatul Versailles sau Piramida lui Keops).
În disperare de cauză, amicul a întrebat prin vecini dacă nu ştie cineva de unde ar putea face rost de cărămizi. Aşa a aflat, ultimul, ceea ce în asociaţia de locatari se ştia de mult: cărămizile se iau de la femeia de serviciu (care are cărămizi cam cît să-ţi faci o căsuţă, plus BCA şi alte materiale).
După ce l-a servit cu cărămizi, femeia de serviciu l-a îndrumat şi spre un zăcămînt de nisip, aflat între blocuri. Într-adevăr, în faţa unui fost cămin de nefamilişti, trona o grămadă de nisip super-fin, ca la Mamaia, păzită de un bărbat la vreo 60 de ani, genul de şef de echipă. Amicul îi spune că ar vrea şi el o găleată cu nisip, dacă se poate. Omul se uită strîmb la el şi întreabă: “Da’ la ce aveţi nevoie?” (probabil, credea că pentru o bombă termonucleară cu nisip). După ce se lămureşte că nisipul e doar pentru o banală cădiţă de baie, omul devine mai flexibil: “Da’ vă costă”. Şi, după ce aşteaptă ca amicul să dea din cap în semn că e de acord, precizează şi cît: o sticlă de Bergenbier. “Mergeţi aci la colţ şi ziceţi că e pentru nea Ilie, să nu vă ceară bani pe ambalaj”.
La colţ, vînzătorul îi dă sticla şi-l mai întreabă o dată: “Da’ sigur e pentru nea Ilie?” (se pare că în cartier numele lui nea Ilie e sfînt, aşa că vînzătorul a vrut să se asigure că nu e luat în deşert). În fine. amicul se întoarce cu berea, în schimbul căreia primeşte o găleată cu vîrf de nisip (evident, nisipul era pentru o reparaţie la blocul respectiv). Dă să plece, cînd e interceptat de administratorul blocului: “ Unde vă duceţi cu nisipul?”. Din spate, se aude vocea autoritară a lui nea Ilie: “Lasă-l să ia, că e băiat bun. Îl cunosc eu”.
Sper că aţi remarcat cum un Bergenbier i-a schimbat brusc caracterul amicului Pircă: de unde înainte era un tip dubios, care dorea nisip pentru dracu’ ştie ce plan dement, acum e amicul lui nea Ilie şi un cunoscut băiat bun.