Să ne râdem, ce ne-a mai rămas? |
Vlad Petreanu
Îmi zice Julius: “Scrie-mi, mă, şi mie ceva, să ne râdem. Cum a fost aia cu acvariul care ţi s-a spart noaptea, de ţi-au murit toţi peştii şi te-a trezit vecinul în răcnete că l-ai inundat. Aia a fost foarte amuzantă, am râs cu lacrimi”.*)
Lumea are un simţ al umorului aparte când vine vorba de mine (Julius în mod deosebit). Am constatat-o de mic, într-o (altă) conversaţie cu tataie. “Da’ maşină adevărată când îţi iei?”, m-a întrebat bătrânul, în timp ce pedalam frenetic în jurul lui, la volanul unei carcase de tablă. “Ăhă, păi pân-o să-mi iau eu maşină mare, tu o să fii mort de mult, tataie!”, i-am răspuns, chestie care a provocat ilaritatea întreg cârdului de bunici din părculeţ. Nici azi nu înţeleg de ce. Am avut dreptate, Dumnezeu să-l odihnească, ce era de râs?
Dup-aia ştiu că mi-am făcut toţi tovarăşii de grădiniţă să tragă pârţuri de-aşa hăhăieli, de fiecare dată când îmi spărgeam capul. Cică urlam nemaiîntâlnit de umoristic.
Apoi m-am dus la şcoală şi am asigurat buna-dispoziţie a tuturor cancelariilor, 12 ani la rând. Mai ales profesorii de matematică mă iubeau. Aşteptau cu toţii tezele mele ca o ieşire în grup la Teatrul de Revistă. Unul chiar mi-a spus că, dacă nu reuşesc să revoluţionez algebra, să-ncerc totuşi o carieră la circ, împreună cu Rex, câinele matematician care ştia să adune oase cu acadele, că el o să-şi ia şi abonament.
Am făcut-o să râdă cu lacrimi pe prima fată pe care am cerut-o de nevastă. Eu eram mort de seriozitate şi ea se ţinea cu mâinile de burtă (s-a măritat cu un patron de butic şi n-a mai râs, dar asta e o altă poveste. Cred că ăla n-avea umorul meu).
Când am intrat în armată, am reuşit să crăp cămaşa unui plutonier major, care s-a încovoiat în hohote când l-am întrebat unde-i robinetul de apă caldă la duşurile comune.
La facultate, îndrumătorii de proiect gâlgâiau pe mesele de laborator când citeau calculele mele pentru liftul acela de persoane. “Dacă ăsta nu zboară pân-pe Lună, la cum l-ai proiectat, să-mi spui mie Cuţu”, mi-a zis asistentul, căruia i se spunea de fapt Râma Decanului (asta mi se părea mie amuzant, dar nu şi lui, chestie care m-a trimis direct la re-re-urile din toamnă).
Iar în presă, un redactor şef căruia i-am explicat că nu pot înjura opoziţia la comandă, aşa cum voia el, a sughiţat o săptămână, cu ochii-n lacrimi, împreună cu şeful de secţie şi cu secretarul general de redacţie. După ce i-a trecut, în sfârşit, m-a dat afară, că nu corespundeam. Nu mi-a părut rău, oricum avea un simţ al umorului cam ciudat.
Ştiţi unde mi se pare că am acum cel mai mare succes, când vine vorba despre textele mele umoristice? La politicieni. Pe cuvânt, e suficient să le spun un cuvânt şi-i fac să se rostogolească pe jos. “Corupţilor!”, le spun, şi se sufocă de voioşie. “Hoţilor, şpăgarilor, ciubucarilor, şobolanilor!” le zic, şi ajung să răcnească de ilaritate. “Nu mai pot, nu mai pot, ă-hăăă…hăăă….”, se îneacă ei, şi mai cer, mai vor. Să le mai zic, că le place să fie bine dispuşi. Îi înţeleg, într-un fel. Cui nu-i place? Mă gândesc să le arăt pur şi simplu un deget, să văd dacă-i la fel (şi cred că ştiu şi care deget).
Mă simt bine să am aşa o putere asupra lor. În fond, aşa e în democraţie. Noi, cetăţenii, deţinem puterea. Puterea de a-i face pe aleşi să râdă pe socoteala noastră.
________
*) n-a fost char aşa de amuzant; unii peşti au supravieţuit, dar scriitorul mai şi exagerează.
Twitter
Facebook
March 20th, 2009 at 12:24 am
Bine-ati sosit, Monsieur.
March 20th, 2009 at 12:27 am
Sa traiesti Vlad
Vezi ca azi sunt in Bucuresti, poate ne vedem la o bere
March 20th, 2009 at 1:30 am
speram sa dezvolti un pic episodul cu pestii insirati pe parchet, dar merge si asa.
Keep walking !
March 20th, 2009 at 1:36 am
Adi, thx, m8. Sebi, corect, să vb la un telefon. RaziCuGura – ştiam eu că aia cu peştii morţi era mai bună…
March 20th, 2009 at 3:34 am
Am zambit si eu, dar nu pot sa ma abtin: cine este redactorul sef care ti-a facut pocinogul? Nu de alta, dar asa-mi plac povestile cu sefi idioti incat ma tavalesc de ras cand le dau cate un spit in zona cu care gandesc.
March 20th, 2009 at 5:49 am
Azi e ziua de umor negru ! :mrgreen:
March 20th, 2009 at 6:54 am
Suficient de bună ca să evidenţieze un zâmbet, două, din partea mea … frumos, tot aşa Vlad.
March 20th, 2009 at 8:58 am
Pe asta cu politicieni nu ai trebuia sa o bag la final, ca zambetul ala frumos afisat la inceput, l-am inghitit ca pe nemestecate, ca pe un medicament amar!
March 20th, 2009 at 9:36 am
Domu’ Vlad, acu’ vorbiti dupa ce s-au dus toate acele intamplari
vedeti totusi, politicieni sunt la fel, ar trebui sa ne schimbam umoru, poate se schimba si ei, in loc de umor, poate ar trebui omor …
March 20th, 2009 at 11:07 am
mie tot cea cu tataie mi-a placut cel mai mult. copilaria – cea mai frumoasa. cu politicieni si alte specimene nu mai razi decat amar…
March 20th, 2009 at 12:16 pm
Artistu, Writerman – taman asta era şi ideea.
March 20th, 2009 at 12:38 pm
Si eu sunt amuzanta foc! Stii ce au mai ras colegii mei, cand era sa ma inec in piscina hotelului?! Mai ales fraza “BOULE, CHIAR NU STIU SA INOT!!!”, li s-a parut dementiala. Ori in copilarie ce-a mai ras fratele meu, cand am cazut din dud si nu am mai putut sa respir cateva minute, cica scoteam niste sunete interesante… o fi, mai stii! Si cate chestii din astea amuzante, spart capatani proprii si ale altor persoane, cazaturi spectaculoase cu bicicleta.
Ehe… vremuri…
March 20th, 2009 at 12:45 pm
[...] – că tot veni vorba, am scris pe Daily Cotcodac, că nu mai scăpam de Julius ăsta. ________ *şef adevărat, alde bin Laden, ăsta, niciodată [...]
March 20th, 2009 at 12:46 pm
Si apropo ma Vlad, de faza cu acvariul, mie mi se pare tragedie de-a dreptul. Am periodic cosmaruri cum ca mi se sparge bazinul si-mi gasesc copilasii zbatandu-se pe uscat. Nu inteleg ce-au gasit de ras iubitorii astia de pisici…
March 20th, 2009 at 10:01 pm
Ce tont e redactorul ala sef… si la fel de tonti si politicienii
Auzi la ei, sa te cracanezi de ras cand omu’ te face hot, ciubucar etc. No, da minte normala au? Si spor la aratatul degetului (as fi curioasa de reactii 
)
March 26th, 2009 at 4:18 am
Offff. Acru as always. Asa te vrem