Rezultatul de ieri: sunteţi cam gay
Ieri am avut cel mai bun trafic din istoria revistei Daily Cotcodac; prin urmare, ne gândim să cam renunţăm să scriem despre fotbal, întrebări tâmpite puse de femei sau bătălii sângeroase din istorie şi să abordăm mai des subiecte plăcute vouă, gen fengshui (am scris intenţionat greşit, ca să se vadă că nu suntem gay), acvaristică sau pictură modernă. Până când vom oferi cititorilor noştri premii constând în eşarfe sau calendarul pompierilor pe anul în curs, să revenim la concursul Vrei să fii tocilar? şi să anunţăm câştigătorii de ieri.
Felicitările simple merg la N.A., pentru comentariul: “Cine ia cartea, mă-sa-i ghei!”.
Gobblin, ai câştigat sincerele noastre felicitări, pentru comentariul: “Dacă iubitul tău e gay, atunci eşti gay”. Te îmbrăţişăm!
În fine, cartea merge la yoanna, pentru observaţia, care nouă ni se pare corectă: “Dacă ai citit articolul ăsta până la capăt, eşti gay”. N-am vrut să-i spunem lui Călăraşu, dar noi credem că eşti gay şi dacă l-ai scris.
În caz că vreţi să contestaţi jurizarea, s-ar putea să vă dăm o poşetă-n cap, mitocanilor!
s-a dat spaga! clar! plm
Mânăreală ordinară, ca de obicei. Cum să-i dai unei fete premiul pentru gay? Si nu mai ameninţaţi cu poşeta, că vă băgăm umbreluţa undeva, fără vaselină, şi acolo o deschidem până începe să plouă cu cârnaţi, vorba vorbei din popor.
sincere felicitari pentru alegerea facuta!
@floriol
in primul rand,gheii nu citesc carti,doar prospecte…invidiosule!..si te mai dai mare cunoscator
pana se termina treaba asta cu cartile imi propun ca macar o felicitare sa primesc, ca la carti n-am nicio sansa
Da ma..cand faceti si o tragere la sorti, ca sa castige si noi astia de nu avem haz si inspiratie. M-ai ca as luat si eu o carte, sa am ce citi pe buda:D
@skah: ok, bre, facem si cu trajere la sorti
Hehehe, incep sa devin om important pe-acilea si sa castig din ce in ce mai multe.. 😀 Sper sa nu mi se urce la cap si sa nu uit de unde am plecat..
@DC
livrare la domiciliu,asa-i?
Skag, tata, tu ori esti inconstient ori speri in vre-o manareala cu tragerea la sorti … 😛
BAAAAA !!! Io zic ca daca ai ROZ pe blog , ESTI GAY !
Io n-am citit articolul pana la capat ca era despre gay, si de asta n-am pus comment :)) Dar clar, spaga s-a dat, a fost ales cel mai gay dintre toate commenturile. Si daca a castigat o fata, felicitari baietilor care au lasat commenturi. NU SUNTETI GAY !!!
@lighyoanna
Da’ tu de unde ştii ce citesc eu, de când te-am părăsit pentru Vasile??
@heh
Când te cheamă heh şi felicitări e greu să primeşti, că se îneacă omu’ când îţi pronunţă numele şi nu mai ajunge la partea cu felicitările.
@skag
Ai văzut ce repede a fost de acord Jurius cu tragerea în ţeapă, pardon, cu tragerea la sorţi? Băiat bun, să-l pui la rana duşmanului tău de moarte.
Acu’ să nu-ţi închipui c-o să te şi cheme să asişti la tragere, doar n-o să abuzeze de timpul tău liber.
@yoanna
Livrare la domiciliu, cum altfel? La domiciliul lui Julius.
Some people are straight, some people are gay. I accept that.
I’m what you might call “Stray”…
I’m straight, but I’m socially gay.
That means I’ll notice when a female friend changes her hair or buys new shoes…..
But I won’t accept you fucking me in the ass
— Jimmy Carr – comedian