Postul nu e post destul

Drama unui cuceritor de femei urîte

Julius Constantinescu

Eugen T. are, de cînd se ştie, o slăbiciune pentru femeile urîte. La fel cum unora le plac blondele, femeile cu forme pline sau tipele foarte înalte, Eugen T. e topit după femeile lipsite de orice urmă de frumuseţe. Şi, slavă Domnului, are de unde alege, pentru că pe piaţa slutelor n-a fost niciodată mare înghesuială.
Pînă nu demult, Eugen T. avea o gagică meseriaşă, care întrunea mai toate calităţile pe care trebuie să le aibă o femeie: era scundă, spătoasă şi cu un început de mustaţă, plus că ţinea la băutură aproape la fel de mult ca el. Şi, probabil, nimic n-ar fi tulburat această emoţionantă poveste de dragoste dintre Eugen T. şi respingătoarea lui jumătate, dacă pe lume n-ar fi existat o femeie şi mai urîtă, care să-şi bage coada. S-a întîmplat într-o sîmbătă, într-o cîrciumă infectă, cînd Eugen T. a zărit la o masă alăturată o făptură angelică, beată cui, care l-a fermecat pe loc cu trupul său deşirat, de girafă cocoşată, şi cu ispititoarea sa faţă de cal. Săgetat irecuperabil de Cupidon, Eugen T. s-a dus acasă, i-a făcut vînt pe scări mustăcioasei şi a instalat-o direct în pat pe noua aleasă a inimii sale cu faţă de cal.

Alungată de Eugen, femeia scundă, spătoasă şi cu început de mustaţă s-a frămîntat zile şi nopţi la rînd, încercînd zadarnic să-şi răspundă la cîteva întrebări dureroase: “Ce am eu şi n-are aia? Am slăbit ca o vacă şi nu mă mai place? Paraşuta aia o fi mai urîtă ca mine?”. Pentru că nu ajungea nicăieri, femeia cu început de mustaţă a decis că trebuie să lupte pentru dragostea ei, aşa că a făcut rost de numărul de telefon al girafei cocoşate şi a sunat-o. După ce s-au porcăit ca la uşa cortului, au decis să se-ntîlnească undeva în oraş, să se lupte în luptă dreaptă, cu poşetele, pentru atît de rîvnitul bărbat Eugen T.

Pe o bancă din Parcul Tineretului, femeia cu mustaţă îşi lucra vocea cu care-l vrăjise pe Eugen T. băgînd ţigară după ţigară, în aşteptarea curvei care nu-i lăsa bărbatul în pace; în timpul ăsta, Faţă-de-cal se apropia cu mersul ei şleampăt, decisă s-o ia de păr pe paraşută şi s-o scoată cu şuturi în fund din viaţa lui Eugen T. Viaţa însă, care fusese pînă acum atît de generoasă cu Eugen T., oferindu-i pe tavă femei care mai de care mai slute, i-a jucat o festă de data asta: după doar cîteva minute, mustăcioasa şi girafa au realizat că au în comun mult mai multe lucruri decît dragostea pentru Eugen. Au băut un suc la o terasă şi, în mai puţin de o oră, s-au îndrăgostit nebuneşte una de alta. Spre seară, au hotărît să rămînă împreună. Faţă-de-cal l-a sunat pe nefericitul amorez, i-a comunicat că tot ce-a fost între ei s-a terminat şi a părăsit parcul ţinîndu-se de mînă cu femeia cu un început de mustaţă, ieşind triumfal şi definitiv din viaţa lui Eugen T.

Momentan, Eugen T. îşi îneacă amarul în aventuri sordide cu femei care arată decent. Dimineaţa, cînd descoperă lîngă el vreo tipă care arată bine, se simte groaznic şi se întreabă cît dracu’ a putut să bea aseară de-a agăţat aşa o femeie dezgustător de frumoasă.

Share:

26 comments

  1. Drama unui cuceritor de femei urîte » visurat.ro 11 May, 2009 at 20:55

    […] lui jumătate, dacă pe lume n-ar fi existat o femeie şi mai urîtă, care să-şi bage coada. (more…) De la Julius citire X1_AdParams = { ‘pub’ : ‘560302451683403’, ‘site’ : ‘visurat’, […]

  2. artistu 11 May, 2009 at 21:30

    Slab Julius foarte slab. Scenariul in care cele doua devin lesbience si el ramane singur in voia sortii e demult fumat. Adauga-i ceva cu LATER EDIT! Tre’ sa mai gasesti tu in imaginatia ta aia nelimitata un chitibus care sa faca “delicios si apoteotic” finalul acestei povesti! 😉

  3. karmapolice 11 May, 2009 at 21:31

    excelenta telenovela

  4. JULIUS 11 May, 2009 at 21:51

    @artistu: o sa razi, dar nu e din imaginatia mea bolnava, e un amic de-al meu, ieri am aflat povestea, in timp ce juca Stiinta 🙂

  5. artistu 11 May, 2009 at 22:02

    Fratzik iarta-ma. Io stiam ca astea in general nu sunt reale si ca sunt povestiri imaginare! 😉

  6. Ala_Micu' 11 May, 2009 at 22:05

    Aaaaaoleeeuuuuu =))=)) rad ca un dobitoc singur in fatza monitorului si se crucesc ai ei ca nu stiu ce am patit :)) esti genial :)) tine-o tot asa 😉

  7. oana 11 May, 2009 at 22:17

    ce noroc pe astea urate 😀

  8. Moroi 11 May, 2009 at 22:45

    Ha ha ha… deci morala poveştii este că şi femeilor urâte le plac … femeile urâte. :)) Vivat urâţenia, vivat omul normal , jos arienii.

  9. DrLyana 11 May, 2009 at 22:46

    Asta e… Viata e nedreapta uneori.

  10. iHacks 11 May, 2009 at 23:07

    @DrLyana stii expresia “nimeni nu moare virgin, viata i-o trage fiecaruia cel putin o data!” ? 🙂

  11. dAImon 12 May, 2009 at 04:05

    …ăcios omu’, cât despre cuceritor, păi ce să cucereşti la o casă fără gard?

  12. sendroiu 12 May, 2009 at 15:48

    julius, in viatza reala, orice lesbiana are in agenda nr de tel al unui tip. Ca niciodata nu stii cind se defecteaza vibratoru’ …
    Parerea mea e ca Eugen poate inca sa mai spere 😉

  13. volent 12 May, 2009 at 16:19

    ehehehe…vrei sa-l incurajezi pe amicul Eugen :).

  14. admin 12 May, 2009 at 18:20

    @sendroiu: john, te las sa ghicesti cine e amicul Eugen, ca i-am schimbat numele 😀

  15. XaeL 12 May, 2009 at 19:03

    offtopic: apreciam mult ca nu aveti reclama pe site. macar daca tot ati bagat, nu puteti pune bannerele alea, mai ales cel de sus, in asa fel incat sa nu strice total designul site-ului?

  16. JULIUS 12 May, 2009 at 19:26

    @Xael: eu, am mai zis, sunt nepman, deci nu am o problema cu publicitatea. plus ca tot de-aici o sa fac rost de bani pentru premii pe site 🙂
    cat despre design, nici mie nu-mi place asa, o sa mai lucrez la el.

  17. john 12 May, 2009 at 19:33

    dar ai pastrat initziala, T.
    daca il numeai Eugen T jr. era chiar la mintea calului

  18. writeman 13 May, 2009 at 08:48

    da’ eugen asta e vreun aratos sau pasiunea lui pentru femei urate vine de unde nici o gagica bine croita nu-si arunca privirile in partea lui?

  19. Blog Vedete 13 May, 2009 at 12:38

    ciudat post…arata ca un fragment dintr-un roman ieftin

  20. Andreea 13 May, 2009 at 16:08

    Cea mai frumoasa femeie din lume a declarat intr-un interviu ca nu exista femei urate..
    Apropo si ,,femeile urate au orgasm,,…:))

  21. Molia Aroganta 13 May, 2009 at 16:09

    Imi place stilul tau ‘gazetaresc comunist’ pe alocuri (zarit si in alte postari), cu rigiditati de exprimare.
    Ma asteptam sa fie mai slefuit plotul…ca slutele sunt un subiect interesant, insa nu pot face singure totul:)
    Succes!

  22. Apocalipsa după relaţii » Daily Cotcodac 14 September, 2011 at 08:03

    […] ce dai like şi share la textul de mai sus, citeşte şi: Drama unui cuceritor de femei urîte. Cum să nu te culci cu o mulţime de femei . Pentru o lume mai bună prin balet . Serată […]

  23. Nelly 14 September, 2011 at 12:54

    Cred ca multa frumusete are Eugen in ochi…Nu-si simte ochiul incarcat?

  24. ALEX 14 August, 2012 at 00:15

    @Andreea: da’ mult mai rar…

  25. cosette 10 November, 2012 at 00:00

    Si amicul tau nu i-a cerut nici macar un autograf doamnei Sarah Jessica Parker a.k.a. Fata-de-cal sa-i ramana drept amintire?

  26. Cu câte femei s-a culcat un bărbat: două la primărie, trei la şcoala de fete 19 June, 2013 at 05:13

    […] Citeşte şi: Drama unui cuceritor de femei urîte […]

Leave a reply