Ionuț Șendroiu

Vicenţiu Romulus Ardelean este ofiţer de stare civilă la primăria din Cluj. Pe tată-său l-a chemat tot Vicenţiu, iar pe bunic, la fel. Părerea lui este că lupta împotriva kitsch-ului generalizat, care intoxică România, trebuie să înceapă de jos, de la prenumele cetăţenilor.

– Cum ne permitem noi, ca ofiţeri de stare civilă, să vorbim despre corupţie şi poluare, când trecem în certificatele de naştere nume ca Mercedesa, Ronaldo sau Titanic?!

Este pauza de masă, iar Vicenţiu Romulus taie în felii perfect egale, de 2,5 cm grosime, rulada de ciocolată cu vanilie oferită de o colegă de la contabilitate, care îşi serbează ziua de naştere.

– Că miticii de la Bucureşti fac asta, înţeleg, nó, că de la ei nu poţi avé nici o pretenţie. Da’ noi, aci, în Cluj, ar trebui să dăm un exemplu de decenţă!

Colega de la contabilitate privea pe fereastră în timp ce-şi savura cafeaua

– Tu, Romi, draaaghe! No, amu’i momentu’ să ne demonstrezi cum lupţi tu împotriva kitschului generalizat, care intoxică ţara! Nii, pe geam cine-o venit!

Un Audi negru, cu geamuri fumurii, tocmai parca, incredibil de prost, în faţa primăriei. Geamul din dreptul şoferului a coborât atât cât să permită unei mâini cu 3 ghiuluri să întindă o bancnotă bodiguardului care venise să protesteze în legătură cu parcarea maşinii în acel loc. Bodiguardul s-a retras la post, în timp ce, prin portiera din spate a ieşit o pereche de şlapi cu sclipici, urmată de o fustă multicoloră, o basma înflorată şi un bebeluş înfăşat într-un scutec albastru.

Primul care a întrat în biroul ofiţerului de stare civilă Vicenţiu Romulus Ardelean a fost cel care părea a fi bunicul nou-născutului, un mustăcios obez, cu o pălărie neagră în care ar fi putut încăpea lejer trei sticle de şampanie, cu gheaţa de rigoare. Purta pe sub sacoul alb o cămaşă roşie descheiată până prin dreptul stomacului, pentru a permite intelocutorilor să-i admire crucea atârnată de gât, cu lanţ de aur. Fiul său, în schimb, puta sacoul descheiat, peste un tricou negru cu sigla Chanel pe mijlocul pieptului, făcută din briz-brizuri aurii. Avea sub 25 de ani, pectorali bombaţi şi burtă. Doamnele îi urmau la un pas în spate. Bunica, îmbrăcată după portul tradiţional al ursăreselor, ţinea în braţe copilul, înfăşat într-un scutec albastru, în timp ce mama, foarte tânără, purta tot un tricou cu sigla Chanel ca şi tatăl copilului, doar că literele aurii sclipeau pe fond alb.

– Şcorpion-Şanel a declamat bunicul numele copilului.

– Pardon?

– Şanel, domnu’. Ca parfumu’!

– Păi, nu mere, răspunde cu fermitate Romulus Vicenţiu.

– Cum nu mere? se încruntă domnul cu mustaţa stufoasă.

– Păi, în primul rând, Chanel îi nume de damă. Iar pruncul îi băiet.

– Hai, boss, lasă vrăjeala, intervine cel care părea să fie tatăl copilului. A ieşit şi variantă bleo pentru bărbaţi, nu ştii matale. Iote colea!

Tânărul ţigan scoate smartphonul, butonează touch-screenul şi-i arată funcţionarului o fotografie în care apărea la bustul gol, pulverizându-şi pe bicepsul încordat parfum dintr-o sticlă de Chanel Bleu de 100 ml. În mâna cu bicepsul încordat ţinea, în mod previzibil, un teanc gros de Euro. Apoi şi-a suflecat până la cot mâneca sacoului şi a apropiat antebraţul de nasul domnului Ardelean.

– Ia zi, boss: e ăsta parfum de de damă?

Romulus Vicenţiu îşi fereşte nările cu demnitate şi întoarce calm spre ei calculatorul de birou, apoi intră pe Google şi dă căutare după imagini cu Coco Chanel. Portretele creatoarei de modă inundă ecranul, alături de câteva imagini cu logo-ul casei de modă.

– Niii, tu, că-i muiere, exclamă mustăciosul. Bunica şi mama se apropie de computer să vadă mai bine.

– Asta-i cocoana d’a făcut parfumu’? întreaba bunica.

– Da’ cum! răspunde Vicenţiu. Ea o preparat parfumu’ şi Chanel îi numele dumneaei. Îi nume franţuzesc, da’i nume de fată, nu mere la băieţi. Gîndiţi-vă numa’ când va creşte şi ce bătaie de joc va fi la şcoala, dacă toţi copiii văd că are nume de cocoană!

– Da’ hai dreacu golani, ghe unghe să şkie ei că Şanel îi nume ghe muiere? Or crede tăţi că-i nume ghe parfum! protestează bunica.

– Doamnă, draghe: gândiţi-vă, numa’! Pe vremea când pruncu’ va mere la şcoală, tăţi copiii vor avea smartphone cu acces la internet …

Tatăl bebeluşului îi făcu bunicii semn să tacă.

– Boss! Şcorpion şi atât. Fără Chanel. Hai repede, că ne grăbim!

– Scorpion e imposibil, regret! Romulus Vicenţiu îşi încrucişă mâinile.

– No, cum adică imposibil?! De ce imposibil?!?

– Pentru că legea nu mai permite nume de animale periculoase sau insecte veninoase la nou născuţi, minţi Dl. Ardelean cu o faţă de pocherist bine antrenat. Iar scorpionul se încadrează la insectă veninoasă.

– No, futu-i!, exclamă bunicul! Da’ când s-o dat legea asta? Io am nepoată Cobra, am nepoţel Piton, ce se va întâmpla cu copchiii ăştia?

– Legea o intrat în vigoare luni, nu ştiu cum va influenţa copiii care deja or primit astfel de nume. Probabil că urmează să se decidă în perioada următoare…

– Stai, boss, intervine tatăl! Că şcorpionu’ e şi zodie! Uite cum facem: dacă te-ntreabă şefii matale, zici c-ai dat numele pe caz de zodie …

– Dar nu mai bine, încercaţi acum să găsiţi un alt nume? Cum vi se pare Mircea?

– Mircea-i nume ghe cal, comentă bunicul, gânditor

– Boss, uite care-i faza: cu Chanel ai fost bazat, n-am zis nimic! N-am ştiut că parfumu’ ăsta fain e făcut de o slăbănoagă naşpa! Da’ peste Şcorpion nu te bagi, moşule, că mă loveşti în ce-am mai scump, înţelegi?

– Dar de ce doriţi atât de mult să vă botezaţi astfel copilul ?

Tânărul ţigan îşi scoase sacoul cu un geast teatral, încordă bicepsul de la dreapta şi ridică mâneca tricoului până la baza umărului. Tatuajul cu un scorpion în poziţie de atac nu îl impresionă aproape deloc pe Dl. Ardelean.

– E zodia mea norocoasă, boss! ţiganul, închise ochii şi îşi sărută tatuajul de pe biceps, apoi, cu buzele întredeschise, lipite de piele, se adulmecă de câteva ori. Şcorpionu’ şi Chanelu’ Bleo, elixiru’ vieţii mele !

– Mă scuzaţi, dar sunteţi născut în aprilie, interveni ofiţerul stării civile, cercetând actele de pe birou.

– Boss, nu contează când eşti născut, contează care zodie se potriveşte mai bine cu sufletu’ tău şi cu ce ţi se întâmplă ţie’n viaţă. Mie mi s-a potrivit Şcorpionul, dă când mă ştiu.

– Hmmm. Dar cum vi se pare numele Matei ?

– Gata Boss! Dacă nu te bagi, nu te bagi, io te’nţeleg şi te respect. Mergem să-l declarăm la Turda.

Cei patru se îndreaptă spre ieşire, cu copilul care dă semne că ar vrea să se trezească. Bătrânul rămâne în urmă şi-i întine mâna domnului Ardelean.

– Matei o fost un rumân care ne-o avut grijă ghe cai. Serios şi muncitor, da’ … amu’… dumneata, ţi-ai numi copchilu’, după băiatu’ care –ţi spală parbrizu’ la benzinărie?

La scurt timp după ce familia i-a părăsit biroul, zgomotele unui scandal din stradă au ajuns la urechile lui Vicenţiu Romulus. S-a dus la fereastră la timp, pentru a-i vedea pe cei patru reacţionând la găsirea maşinii cu roţile blocate, pentru parcare în loc nepermis.

Bunica lui Scorpion l-a pasat pe bebeluş maică-sii, pentru a se trânti în genunchi în dreptul roţii din dreapta spate şi a-şi agita mâinile de la basma spre cer şi înapoi, urlând dramatic în tot acest timp. Tatăl lui Scorpion tocmai trăsese un şut în dispozitivul care blocase roata din faţă şi acum sărea într-un picior, în jurul ei.

Vicenţiu Romulus a ştiut că acum este momentul să acţioneze. A coborât în faţa primăriei, ajungând la mustaţă înaintea agenţilor de la circulaţie, care se îndreptau agale spre locul “dramei”. S-a apropiat de tatăl lui Scorpion şi i-a spus la ureche:

– Domnu’, nu mi-aţi răspuns cum vi se pare numele de Matei. Că, dacă sunteţi de acord, eu, în cinci minute am rezolvat toate actele. Până terminaţi dumneavostră aci, cu domnii agenţi, îs gata!