Postul nu e post destul

Un preţ bătut în cuie

Julius Constantinescu

 

Zanzibar este o insulă din Oceanul Indian locuită de oameni veseli care poartă tricouri cu Bob Marley. Jumătate dintre ei au vorbit cel puţin o dată cu Jesus; cealaltă jumătate, cel mai probabil, sunt chiar Jesus.

 

Unul dintre imitatorii locali ai lui Bob Marley negociază cu un grup de albi. Iarba pare de calitate, dar nu se înţeleg la preţ.

 

– It’s a good price for you, ma friend!, se jură negustorul de vise cu Iisus.

 

– No, no! No mzungu’s price!, ripostează onorata clientelă, ofensată.

 

În swahili, mzungu înseamnă fraier alb. Pentru mzungi, preţurile încep de la dublu şi pot ajunge până la de zece ori preţul corect – adică cel plătit de băştinaşii acestei binecuvântate insule. De regulă, cel care îi aduce pe fraieri anunţă la telefon că vine cu nişte prieteni albi, iar preţurile se schimbă cât ai clipi în toate magazinele pe o rază de un kilometru.

 

Nu există nici un alb pe insulă care să nu ştie de mzungu. Ca să arate că ştiu şmecheria, că ei nu sunt mzungi, folosesc fraza standard: “No mzungo’s price!” În momentul ăsta, orice ţepar serios ştie că are de-a face tocmai cu un mzungu.

 

– No mzungo’s price! , zâmbeşte complice ţeparul, făcând cu ochiul.

 

Cum ar veni: “Da, îi fraieresc pe proşti, dar tu ştii cum stă treaba, n-am cum să te păcălesc, ţie îţi dau preţul corect”. Şi îi trânteşte un preţ de cinci ori mai mare, fiindcă mzungu a stabilit deja că nu poate fi dus de nas.

vanzatorul de vise

Prietenul lui Bob Marley şi tovarăşii lui Iisus sunt încă în impas, n-au găsit preţul corect. Îşi trec de la unul la altul o ţigară groasă, din care trag gânditori. Lucrurile încep să se lege atunci când adevăratul Bob Marley, ce zumzăie din boxe deasupra barului, e acoperit de o voce răguşită ce umple aerul înmiresmat al nopţii de Zanzibar: “Alain Delon, Alain Delon, ziua-n costum, seara-n balon”.

 

Douăzeci de minute mai târziu, negocierea se terminase. Uitaseră de ea. Îndărătul vălătucilor albi de fum, popoarele român şi tanzanian fraternizau privind în acelaşi gol.

Share:

14 comments

  1. depinde 22 April, 2014 at 05:41

    Mai mergea dezvoltată un pic povestea, dar probabil nu-şi mai aduce aminte nimeni 🙂

  2. dyers_eve 22 April, 2014 at 06:03

    Mzungu a înviat!

  3. dyers_eve 22 April, 2014 at 06:25

    Poate Julius nu v-a spus până acum, dar și el e un Bob Marley local. Când crede că nu-l aude nimeni, fredonează mantra aia :”no woman, no cry “.

  4. Old John Wheel 22 April, 2014 at 08:26

    Cam aşa e şi aici, în Thailanda, cu preţurile la orice. Pentru farang -adică străinii caucazieni- preţurile sunt duble. Formula magică este “I’m living here, in Bangkok!” Ca prin minune preţul scade direct la cel corect, mai ales dacă fraza e asezonată şi cu cardul de rezident. Partea proastă este că nu vei găsi nimic din gama de produse amintite de autor. Poţi să-ţi aduci de acasă, dar răsplata e o călătorie doar dus în veşnicele plaiuri ale vânătoarei.

  5. boemul 22 April, 2014 at 08:27

    da’ vălătucii de fum de ce erau albi, bre? nu eraţi în Africa? :))

  6. dc 22 April, 2014 at 10:00

    boemul,

    Valatucii de fum erau albi pentru asa ii vedeau ei 😀 >:)

  7. RoseN 22 April, 2014 at 10:24

    Habemus text thank God!
    P.S. necredinciosilor =))

  8. N.A. 22 April, 2014 at 10:41

    1. Minune, in a treia zi de Pasti ne scrisa Jul, in sfarsit, ceva!!
    2. Fumatul este singura ta placere? 😀

  9. N.A. 22 April, 2014 at 10:49

    Oricum, subiectul imi e familiar, fiind crescuta si traita in Constanta, exact asa procedeaza si bastinasii hotelieri si comersanti de aci, in mijloc de sezon, cand vin multi mzungu din restul tarii..

  10. deaddy 22 April, 2014 at 11:54

    Frumos spus: “popoarele român şi tanzanian fraternizau privind în acelaşi gol”!

  11. Boby 22 April, 2014 at 12:28

    Wow, citamai pole-pole, mzungu Julius… textul asta l-ai scris in zanzibar, deci inca eram in frumoasa luna a lui martie… ai privit ceva in gol pina azi 🙂

  12. Alt Marian 22 April, 2014 at 18:52

    N-am stiut ca exista fraieri si de alta culoare 🙂

  13. Alt Marian 23 April, 2014 at 19:46

    Apropo, butonul de donatii este tot pentru mzungi?

  14. adrian comandasu 23 April, 2014 at 19:51

    pole pole iulius…..

Leave a reply