Concursuri

Concurs de mimă cu pisici, acum cu premii chiar pentru pisici

Bine v-am regăsit la legendarul nostru concurs de mimă cu pisici, acum fără premii în sincere felicitări. Pentru cititoarele noastre de dată mai recentă, ajunse pe Daily Cotcodac după ce au căutat pe google „constantinescu ala care scrie misto de femei”, recapitulăm pe scurt regulamentul concursului: noi vă dăm o poză cu pisici, iar voi trebuie să ghiciţi, cât de cât, ce film mimează pisica. Jurizarea e făcută în mod arbitrar de către Julius, care poate premia un răspuns haios, unul corect sau, pur şi simplu, un răspuns banal postat de mituitorul său. Nu se admit contestaţii; în schimb, sunt încurajate comentariile de tip „Mânărie!” şi „Eu am dat cel mai bun răspuns, dar asta e, se vede treaba că a câştigat cine trebuie” – decât să ne faceţi de râs pe alte site-uri, mai bine staţi frumos aici şi hateriţi cât vreţi.

Iată şi poza:

concurs mima

Rezultatele concursului vor fi publicate mâine la prânz – după ce, logic, vom viziona la noapte absolut toate filmele, să nu cumva să greşim, că nu ne-am putea împăca cu gândul. Vom avea trei câştigători, iar premiile, oferite de Husse România, vor fi următoarele:

Premiul I
Un pachet de 2 kg de hrană uscată pentru pisicuţă (pui, adult sau senior, la alegere)

Nisip pentru pisici 7 kg

O litieră pentru pisici

Premiul II
Un pachet de 2 kg de hrană uscată pentru pisicuţă (pui, adult sau senior, la alegere)

Nisip pentru pisici 7 kg

Premiul III

O litieră pentru pisici.

Singura menţiune este că, deocamdată, câştigătorii trebuie să fie din Bucureşti (mă rog, ei pot fi şi din Moldova, de pildă, dar să locuiască în Bucureşti). Premiile vor fi livrate acasă de către Husse România.

Deci, ce film mimează pisica Oanei Portase în poza de mai sus?

Share:

105 comments

  1. RoseN 10 December, 2013 at 14:06

    URAAAAAAAA!

  2. Luiza 10 December, 2013 at 14:08

    Chucky.

  3. Cami 10 December, 2013 at 14:08

    Greu de ucis 14.
    Pentru ca se ascunde bine de tot.

  4. Mihaela 10 December, 2013 at 14:10

    In mod clar e “Taken”. Matza vorbeste cu taica-su la telefon de sub pat.

  5. NNA 10 December, 2013 at 14:11

    …ti-ai luat canapea de la Ikea? 😀

  6. marcian 10 December, 2013 at 14:11

    Filmul este unul independent, care va fi creat ca o antiteza la “Pisica pe acoperisul fierbinte” din 1958 si se va numi: “Pisica sub un asternut fierbinte”.
    Daca voi castiga (greu de crezut pe site-ul asta de manaristi), voi dona premiul unor iubitori de pasarele.
    🙂

  7. Rushenne 10 December, 2013 at 14:12

    Hide and seek?
    (nu, n-am copiat, dar tre’ sa existe un film cu titlul asta) 😛

    PS – Nu, nu particip la concurs. Mai am momente cand comentez ca sa nu tac. :))

  8. Mariana 10 December, 2013 at 14:12

    Io n-am matza, dar pot sa jur ca se va manari concursul asta!

  9. Lepka 10 December, 2013 at 14:14

    mimeaza trailerul la Mandela:Long Walk to Freedom

  10. Loredana Dascalu 10 December, 2013 at 14:15

    Suleyman Magnificul pe motiv ca nimeni in tara asta nu se mai uita la altceva! :)))

  11. Andreea 10 December, 2013 at 14:15

    The Conjuring?

  12. Catt 10 December, 2013 at 14:16

    Home alone tzaspe

  13. sow 10 December, 2013 at 14:18

    Finding Nemo.

  14. janedoe 10 December, 2013 at 14:19

    În primul rând aia nu e mâță, e castor.
    și 2: secvența e din Poziția copilului (răsfățat).

  15. alina 10 December, 2013 at 14:19

    Under the Bed (cealalta parte a patului de pe afis) sau poate Where the Devil Hides (habar n-am ce-i cu ele, am dat o cautare in imdb dupa cuvinte cheie). Daca as avea pisica, as dormi cu ea pe pres la usa, impreuna cu fi-miu, ca barbata-miu e alergic si la ideea de animal in casa.

  16. Dana 10 December, 2013 at 14:20

    Sora 13, coada avem.

  17. Malina 10 December, 2013 at 14:21

    Ilustrate cu flori de camp

  18. Leyla 10 December, 2013 at 14:25

    Don’t look under the bed – 1999 Disney

  19. Silva 10 December, 2013 at 14:26

    eu cand vreau sa miaun, miaun

  20. bogho 10 December, 2013 at 14:27

    Scary Movie

  21. ela 10 December, 2013 at 14:34

    Patrupeda pisiceasca n-am, bulletin de Bucuresti n-am….. Vaaaai cit de medievala pot fi…..:D Nici nu stiu daca merit sa vorbesc singura pe aici !

  22. Raluca 10 December, 2013 at 14:43

    Magnolia.

    Mentionez ca sunt din Bucuresti si am 2 guri de hranit.

  23. Cristi 10 December, 2013 at 14:47

    @Rushenne: Cum bre, nu-i Genghis: The Legend of the Ten ? 😐

  24. coradob 10 December, 2013 at 14:48

    Clar, Apollo 13!
    P.S. Pana maine la pranz ma mut din Moldova la Bucuresti>

  25. Cms 10 December, 2013 at 14:49

    @ela: Dacă faci la litieră şi nu te caţeri pe draperii, poate te adoptă vreun bucureştean.

  26. Sanda 10 December, 2013 at 14:59

    Sunt timid, dar ma tratez.Pierre Richard – 1978

    daca distinsul domn care masluieste voturile ma desemneaza castigatoare, donez premiul unei persoane din Bucuresti care are grija de vreo pisicuta amarata:-)

  27. Rushenne 10 December, 2013 at 15:00

    @Cristi: Aaa… acum ca zici, cred ca da, daca tot a fost cu tatarii azi.
    De asta a insistat Julius sa citim textul cap-coada. El voia doar sa ne ajute, da’ noi nu si nu… :))

  28. miki 10 December, 2013 at 15:02

    Pe lângă mânărieeeee!, daţi-mi voie să strig şi discriminareee! cum adică tre’ să stea numa-n Bucureşti? Da’ce, îs curierii în grevă? 😮 Şi cât mă antrenasem de ieri încoace… =((

  29. ela 10 December, 2013 at 15:03

    @Cms:

    Si care ziceai ca e adresa ta ?(pt litiera si draperii ne aranjam)

  30. vali 10 December, 2013 at 15:24

    scarry movie 3

  31. N.A. 10 December, 2013 at 15:24

    Clar ceva de Tarkovski, se stie ca asta are pile pe DC…

  32. Cristina Ş. 10 December, 2013 at 15:25

    @Cms & @ela: :))

  33. Silva 10 December, 2013 at 15:30

    @ela: ai aflat ca are frigider nou, spune drept 😉

  34. N.A. 10 December, 2013 at 15:31

    … cu toate ca eu as vota pentru “What lies beneath” (2000)

  35. Ioana si Maria 10 December, 2013 at 15:35

    Chacun cherche son chat!

  36. Serban 10 December, 2013 at 15:36

    Deci iarăși un film clasic.
    Franțuzesc, bineînțeles.
    Louis de Funes în “Ni vu, ni connu”, evident.

  37. shalimar 10 December, 2013 at 15:41

    “sub pat cu dușmanul”

  38. dush 10 December, 2013 at 15:43

    blood on the dance floor. Huaaaa matzelor. Traiasca potaileee!

  39. Cristina Ş. 10 December, 2013 at 15:45

    aia mica, de 6 ani, aia care mi-a sterpelit premiul data trecuta, mai concureaza?

    sa stiu daca ma mai obosesc sa dau raspunsul corect sau nu ..

    daca nu mai concureaza va multumesc de pe acum pentru premiu si-l cedez Ralucai pt ca are doua guri de hranit!

  40. Andra 10 December, 2013 at 15:49

    Mongol, clar! Pai de ce a tot insistat cu articolul despre tatari? Acolo era raspunsul! Spaga: am dat like si share la textul cu tatarii, stau in Bucuresti si am si pisica. Neagra! Daca nu iau un premiu, o trimit sa taie calea organizatorilor.

  41. coradob 10 December, 2013 at 15:49

    Da si io am 2 guri (coltate, de motanoi) de hranit, daca e p-asa! Plus altele vreo 10 in fata blocului 😀

  42. Adela 10 December, 2013 at 15:50

    un short: http://www.youtube.com/watch?v=Q8jJuTYfa_E

  43. Marcela 10 December, 2013 at 15:55

    Pare a fi Hangover, dar de fapt e Swingers. Patul ăla poate adăposti multe.

  44. dc 10 December, 2013 at 15:57

    “Cat(ch) Me If You Can”
    ( http://www.imdb.com/title/tt0264464/?ref_=nv_sr_6 )

  45. Andra 10 December, 2013 at 16:01

    @Coradob: da’ ai neagra? Aici e mafia pisicilor, e clar! A mea e capo di tutti capi! Io sunt de acord cu manariile, da sa castigam noi. Macar niste felicitari, simple daca nu sincere…

  46. cookie 10 December, 2013 at 16:06

    Manarieee ca manarie, dar si discriminare?! Ca sa particip trebuie sa ma mut in Bucuresti si sa-mi iau pisica?!

    I know what you did last summer…

  47. CID 10 December, 2013 at 16:07

    Evident este vorba de serialul “Suleyman Magnificul”.
    Nu ma intrebati de unde stiu,este o taina intre mine si bunul Dumnezeu !

  48. ana 10 December, 2013 at 16:14

    Underground, Kusturica.

  49. Ferdinand 10 December, 2013 at 16:14

    Nu e vorba de niciun film aici.

    Se mimează, de fapt, un proverb: “Quien me amat, amet et canum meum.”

    ps: pisica își lasă doar coada la vedere în speranța că va fi confundată cu un câine.
    pss: îl desemnez pe Julius să aleagă cui îi voi dona premiul.

  50. Catalina 10 December, 2013 at 16:17

    Friday the 13th – Prima Parte, vezi minutul 1:52. Trebuie sa fie asta raspunsul corect, ca doar stim cu totii ce “criminale” sunt pisicile.

    http://www.youtube.com/watch?v=PZ3QFAxTjzQ

    PS: A se lua in calcul faptul ca saptamana asta avem Vineri-13.

  51. Ioana 10 December, 2013 at 16:18

    Psycho (Hitchcock, 1960) 😀

  52. miki 10 December, 2013 at 16:22

    Deci, da, si io am doo guri de hranit, din care una bucata de mâţ negru. Acu’ ce ma fac io, ca s-ar putea ca drept represalii sa facă atât pişu pe covoraşul din baie, cât şi să “scape” de ghemotoacele de păr pe unde trec io noaptea desculţă 😀

  53. Ema 10 December, 2013 at 16:26

    In the mood for love

  54. Cms 10 December, 2013 at 16:27

    @ela: http://www.dailycotcodac.ro/wp-content/uploads/2013/12/concurs-mima.jpg

  55. oake 10 December, 2013 at 16:29

    De veghe in lanul de secara

  56. Rada 10 December, 2013 at 16:33

    Attila the Hun, că tot vorbim de filme istorice. Aia e coada lui Attila ieşind din cort.

  57. Dana Oprea 10 December, 2013 at 16:33

    Cred ca se pregateste pentru rolurile din “Thank you for smoking” si “Under the bad” , concomitent.

  58. Moni 10 December, 2013 at 16:37

    Gone with the wind!!! (Vântul l-a tras cel din pat și acum nu mai știm – e moartă? e vie? Un soi de pisica lui Schrödinger No. 2.)

  59. madi 10 December, 2013 at 16:46

    Nu mimeaza niciun film, e Irina Margarina Nistor, traduce!

  60. mai mult ca 10 December, 2013 at 16:48

    nu ma intereseaza premiul si pisicile, da’ ce facuse respectiva oana? portase? ce portase, unde portase? isi portase blogul pe alt server, sau ceva?

  61. Andra 10 December, 2013 at 16:49

    Ma duc s-o vopsesc, se pare ca negru e overrated. Credeam ca e ca la rochii, little black dress- little black cat, merge la orice.

  62. ela 10 December, 2013 at 16:54

    @Cms:

    Aha, la placinte inainte la razboi….
    :D:D:D

  63. Ioana 10 December, 2013 at 16:55

    Black cat, white cat (…missing).
    2008, regia: Emir Kusturica.

    P.S. Nici nu vreau premiul. Nu ma mut eu de la Craiova la Bucuresti, pentru mancarea, nisipul si litiera afurisitei! 🙂

  64. laura 10 December, 2013 at 16:56

    Die Hard!!! Dar nu e film artistic,e documentar :p

  65. janedoe 10 December, 2013 at 17:11

    @madi: =))

  66. Oana Isache 10 December, 2013 at 17:16

    Ezit intre A Tale of Two Cities si Now You See Mee

  67. Xeno 10 December, 2013 at 17:21

    E clar “The girl with a tail”: ce vedem e coada, iar sub pat e fata. Simplu.

  68. Michelini 10 December, 2013 at 17:50

    evident este vorba de un promo la “Thale” (Coada) 2012

  69. Dan1 10 December, 2013 at 17:53

    Bre, nimic nu stiti! O sa vina acum Radu Udrescu sa va spulbere! >:)
    Si, asa, just trolling: Dupa cuvertu dealuri (Cristian Mungiu 2012)! =))

  70. Cami G. 10 December, 2013 at 18:28

    Croitorasul cel viteaz
    Mna, desi matele mele au strambat din mustati la 29% proteina (astea citesc prospectu inainte sa mance)si mi-au transmis sa-mi scobesc in portofel dupa ceva Royal sau Acana, ca ele-s fine si modeste si nu tanjesc dupa Orijen. 😐

  71. karmapolice 10 December, 2013 at 19:31

    @oake: bre mi-ai intrat in cap?

  72. karmapolice 10 December, 2013 at 19:35

    Dracula evident, noul serial cu Rhys Davies, in care preacunoscutul roman se ascunde de lumina, dar isi scoate din cand in cand cate o bucatica de corp la vedere, sa testeze daca in urma vaccinului lui Van Helsing poate infrunta soarele….things we do for love.

  73. Luciam 10 December, 2013 at 19:39

    6 feet under.

  74. domnita ralu 10 December, 2013 at 19:48

    Tinker Tailor Soldier Spy, da eu nu-s din Bucuresti, deci nu se pune.

  75. Luana 10 December, 2013 at 20:03

    eu sunt luana si acesta este filmul pisicuta saracuta de ea
    ca este o pisicuta flamanda
    ea nu are biscuiti si ii cauta pe sub pat
    de aceea i-a ramas codita afara in frig saracuta
    nu aveti si premiul 4 cu popcorn ca eu nu mai am pisica

  76. monica 10 December, 2013 at 20:05

    Sefu, nu-i asa ca angajatii nu pot participa? Cu toate ca indeplinesc toate conditiile, plus ca pot striga “manarieee” cand vrei tu! Si mai am si patru matze. Da’, ai dreptate, daca ma apuc sa spun acu’ ce film mimeaza, s-ar putea sa trebuiasca sa imi despart matzele in timp ce se vor bate pe mancare, litiera si sincere felicitari. Cu toate ca e clar: Blow-up.

  77. Luana 10 December, 2013 at 20:13

    eu sunt tot luana si am uitat sa va spun ca sunt foarte cunimte si invat foarte bine

  78. monica 10 December, 2013 at 20:26

    @Cristina Ş.: …dupa cate se pare, da!! Iar o sa ti-l fure de sub nas! :)))))))))

  79. JULIUS 10 December, 2013 at 20:35

    @Cristina Ş.: @monica: măă, fata a spus că vrea doar locul 4, popcorn! nu vă e ruşine?!

  80. monica 10 December, 2013 at 20:56

    @JULIUS: suntem patite, suflam si-n popcorn! :))))

  81. Dan1 10 December, 2013 at 21:09

    @monica: Ma scuzati doamna, dar parca aveati doi… de-aia… cum le zice?… Pitbull-terrier? Sau… bulldog-rotweiller? Hm-hm… aaa, dingo-dober… doberman… de-ala… cum îi zice!
    Astia ar mânca mâncare de pisici? Ar face pipi în nisip pentru pisici?
    (pentru un prieten întreb) =))

  82. monica 10 December, 2013 at 21:11

    @Dan1: exact! numa’ ca-s patru! pisweiller! 😀

  83. Xeno 10 December, 2013 at 21:23

    @monica: Da’mai lasati si la altii, doamna Monica, s-ajunga si aici in spate pitbuuu rotweii aaasta, cum ii zice Doamne iarta-ma?!?! mancare de pisici!

  84. Angela 10 December, 2013 at 21:24

    A Fish Called Wanda 😀

  85. sebra 10 December, 2013 at 21:45

    Inainte de a da un răspuns câștigător, vreau să întreb dacă alea 2 kile de hrană uscată pentru pisicuțe, le pot schimba cu 4~8 kile de hrană uscată pentru căței?

  86. monica 10 December, 2013 at 21:53

    @Luana: Luana, eu sunt Monica. Si ti-am scris ca sa iti spun ca, de fapt, exact acesta este filmul mimat. Noi, adultii, ne grabim sa spunem tot felul de nazdravanii, sa stii. Uite eu, care am patru pisicute, sunt intru totul de acord cu tine ca acesta este “filmul pisicuta saracuta de ea
    ca este o pisicuta flamanda
    ea nu are biscuiti si ii cauta pe sub pat
    de aceea i-a ramas codita afara in frig saracuta”, pentru ca toate piscile mele mimeaza exact acelasi film, deci iti poti imagina cum arata patru codite de pisici iesind de sub pat. Si nu te lua dupa comentariile mele si ale doamnei Cristina S., ca noi voiam doar sa subliniem ca tu esti asa o fetita de inteligenta incat ai reusit sa castigi premiul la care speram noi, fetele mai mari. Imi pare rau ca tu nu mai ai pisica si sunt sigura ca organizatorul concursului chiar a pregatit un premiu special pentru tine, fiidnca reusesti mereu sa ghicesti mai bine decat noi! Felicitari! PS. sa stii ca si mie imi place popcornul si mi se pare o idee minunata ca premiu. In mod special cel de la Orville Redenbacher’s, cu mult unt.Sper sa primesti o cutie intreaga!! Bravo, Luana! (sa fii cuminte in continuare, sunt sigura ca vei mai castiga multe concursuri!) >D<

  87. Lucian Cremeneanu 10 December, 2013 at 22:03

    Răspunsul corect este: “Ţineţi-o tot aşa!”

  88. dan 10 December, 2013 at 22:04

    la 41 coradob
    :)))
    am 2 pisici plus alte 10 in fata blocului

  89. Ina_adevărata 10 December, 2013 at 22:04

    Șefu, fără discuție, popcornul trebuie să meargă la Luana, altfel ne supărăm! Păi, cum fidelizezi următoarea generație de cotcodaci, dacă nu îi mituiești cu premii?

  90. Danny Ella 10 December, 2013 at 22:05

    IN PAT CU DUSMANUL

  91. RoseN 10 December, 2013 at 22:23

    Mna ca zic eu, Fast & Furious 7! Sa fie dom’le, sa fie!

  92. Oana 10 December, 2013 at 22:31

    Oscilez între:

    Night of the Day of the Dawn of the Son of the Bride of the Return of the Revenge of the Terror of the Attack of the Evil, Mutant, Alien, Flesh Eating, Hellbound, Zombified Living Dead Part 2: In Shocking 2-D

    și

    The Persecution and Assassination of Jean-Paul Marat as Performed by the Inmates of the Asylum of Charenton Under the Direction of the Marquis de Sade

  93. ioana 10 December, 2013 at 22:32

    Jocurile Foamei 2 – Sfidarea, era evident.

  94. Mara Cernat 10 December, 2013 at 23:17

    Now you see him, now you don’t.
    Un pisi-cercetator inventeaza formula invizibilitatii, dar cand o testeaza, descopera ca solutia nu se intinde si pe codita, ceea ce il baga in mai multe belele decat scontase.

  95. l@ura 10 December, 2013 at 23:25

    da’ una-doua vaze si un covor n-ati da si voi, zgarciobilor, uooo

  96. l@ura 10 December, 2013 at 23:36

    eu donez premiul fetei mele care are in casa pe iubita mea Ducesa plus un motan nebun, scapat de la moarte iarna trecuta si hranit cu seringa daca tin minte bine; in fine, cel putin una din matele noastre a fost crescuta candva cu lapte supt din seringa; si doi, fata mea locuieste in Bucuresti si este fan

    Totoro

    PS: desi eu zic totusi ca e din That Darn Cat;
    May the best win \m/

  97. Serban 11 December, 2013 at 00:28

    Precizez și pe această cale că am 61 de anișori iar motănuuuutzul meu are 18 primăveri.

  98. l@ura 11 December, 2013 at 00:37

    @Serban: cate vaze? 😉

  99. Serban 11 December, 2013 at 00:49

    @l@ura: Niciuna, dar nu e meritul lui, e al meu, pen’că nu am avut niciodată așa ceva.

  100. boemul 11 December, 2013 at 08:38

    “A christmas tale”, clar!
    io n-am pisică, dar aştept premiul şi CV-urile cititoarelor care au 🙂

  101. Andra 11 December, 2013 at 09:21

    Eu insit pe Mongol, pot sa mentionez ca joaca rolul lui Temujin (alias Gingis-han mai tarziu) cand incerca ta-su sa-l duca sa-si caute nevasta…. astept premiul, sau vineri 13 o pisica neagra-ti va iesi in cale bu-hu-hu-huuu

  102. Monica 11 December, 2013 at 12:30

    Singur acasa 1, 2 si 3. Cam asa se ascunde si Boghie prin casa cand aude Hrusca, ler, Fuego si Macaulay Culkin. El mimeaza mai bine filmul, as putea chiar sa fac un raiting mai bun daca il filmez.

  103. Ovidiu Radu 11 December, 2013 at 13:13

    B.D. în acțiune!

  104. Anselmo 11 December, 2013 at 16:17

    Filmul se numeste, fara doar si poate, “Julica inainte de nunta”.

  105. Tiberius 12 December, 2013 at 19:01

    Nisipul e pe post de Pis-defender ?

Leave a reply