Ionuţ Şendroiu

A doua zi, imediat după raportul de gardă, doamna conferenţiar & şef de secţie ne-a convocat în cabinetul rezidenţilor să discutăm o electrocardiogramă, considera dumneaei, de o mare valoare didactică şi ştiinţifică. Semănă vag cu mustaţile lui Dali, dacă Dali şi-ar fi înfipt degetele într-o priză de 380 V. În anul trei eram în stadiul de alfabetizare a electrocardiogramelor, doamna doctor aştepta, de fapt, o reacţie din parte rezidenţilor, pe care îi fixa, insistent, cu privirea. Aceştia păreau şocaţi, ceea ce dovedea, probabil, că se pricepeau.

– Complexele QRS sunt grav modificate, se aventurează o rezidentă cu ochelari groşi.

Complexele QRS erau, de fapt, muci, asta se vedea de pe coridor.

– Ce ne sugerează aspectul complexelor QRS şi al intevalului ST? insistă confa, provocând o linişte de beton armat. Răspunde Andrei, palmând Gazeta sporturilor sub scaun.

– Această electrocardiogramă ne sugerează că pacientul Gimi Icsulescu nu se va externa azi.

Confa rămâne cu carioca blocată pe derivaţia V3. Nu se aştepta ca vreun student să-şi dea măcar cu părerea despre ECG-ul ăla, dar să mai identifice pacientul!

– Numai Nea Gimi putea să dea o dumă din asta, îmi şopteşte Andrei, împăturind discret Gazeta.

Doamna conferenţiar l-a felicitat pentru perspicacitate, explicându-ne că pacientul GI, de 61 de ani, cu insuficienţă cardiacă NYHA 3 şi bronhopneumopatie obstructivă cronică, programat pentru externare azi, a înghiţit In cursul serii precedente doza de digoxin pentru toată săptămâna, în speranţa că aceasta va masca faptul că a consumat circa 1 litru de vin împreună cu un aparţinător, iar analizele de dimineaţă vor fi curate. În jurul orelor 01.30 AM s-au instalat simptomele intoxicaţiei digoxinice şi pacientul a fost transferat pe secţia de terapie intensivă, unde se află în prezent.

Ne-am strecurat afară din cabinet mascaţi de halatele albe ce se îmbulzeau în jurul tablei pe care doamna conf explica evoluţia complexelor QRS şi a intervalului ST în cursul intoxicaţiei cu digitalis lanata.

Nea Gimi ne-a zâmbit vag de pe patul din reanimare, încurcat de leucoplastul care îi fixa sonda nasogastrică.

– Bravo, maestre, iar ai intrat în istoria medicinii româneşti ! Ai produs electrocardiograma secolului, îl “felicită” Andrei, aşezându-i pe noptieră Gazeta şi Sportul.

– Şi studentele ce-a zis când a văzut-o ? gâjâie nea Gimi.

– Au fost impresionate, or să vorbească toată luna despre ea.

Ne-am întors spre ieşire, cînd nea Gimi, ne-a făcut semn cu mâna în care nu avea perfuzie. Şi-a strecurat degetele sub pernă şi a extras de acolo, învelite într-o pagină de Libertatea, două bilete la România – Belgia!

– Nici fiu’meu nu mai merge la meci, dacă am păţit necazu’ ăsta …

Zup
Miercuri nu am mai rămas la curs. Am trecut pe la Andrei să mâncăm ceva, cumpărând pe drum 4 sticle de Gambrinus la litru, pe care le-am turnat în două bidoane de 7Up de doi litri. Teoria noastră era că bodiguarzii vor vedea două bidoane verzi pe care scrie 7Up pline cu un lichid despre care vor crede că e zup şi ne vor lăsa să trecem. Apoi ne-am înghesuit într-un 41 şi am tăiat-o spre stadion.

Conform biletelor, aveam locuri la peluza opusă tabelei de marcaj.

La punctul de control a trebuit să desfac rucsacul, iar bidonul de 7Up a ţâşnit de lângă halatul alb. Stetoscopul şi caietul de notiţe au căzut în praf.

– Desfă capacu’ la sticla de zup, a tunat jandarmul.

– BǍI, VASILE, DǍ-I ÎN MORŢII MǍ-SII DE TOCILARI, IA-I P’ǍIA CU PANCARDA !!! Un jandarm şef transpirat a apărut de undeva din spatele meu, urlând în staţie şi împingându-şi subalternul spre un grup masiv de suporteri care se îmbulzeau spre porţi. Gata, băi, v-a verificat – roiu’, ce-o mai frecaţi p’aici ?

Am urcat treptele spre peluză ca o turmă de melci şi am ajuns în sectorul rezervat … galeriei lui Rapid. Câteva duzini de ochi ne-au privit ciudat şi câteva zeci de guri s-au oprit din scuipatul cojilor de seminţe. Nea Gimi era rapidist, dar din motive obiective, nu apucase să-şi informeze tovarăşii de galerie că va veni altcineva în locul său.

– va urma –