Postul nu e post destul

Sporturi extreme românești: dansul mirilor

Ozzy

Dacă întrebați un bărbat căsătorit care a fost cea mai nefericită zi din viața lui și el răspunde că ziua în care s-a însurat, chiar dacă soția e de față, nu vă grăbiți să-l etichetați drept inconștient sau drept un glumeț de mare clasă. În trei cazuri din patru, omul vorbește foarte serios, pentru că atunci a trecut prin una din cele mai mari încercări ale vieții sale: dansul mirilor.

Povestea începe cam cu două luni înainte de marele eveniment – culmea, într-o perioadă în care viitorul mire se simte excelent. Pe de o parte i se pare că mai are destul timp până acolo, pe de altă parte, viitoarea soție este extrem de ocupată (se știe că nicio femeie nu lasă pe altcineva să se ocupe de vreo problemă legată de nunta ei, riscând astfel să nu aibă cea mai frumoasă nuntă din lume), iar el are mai multe ocazii decât de obicei pentru a ieși la bere cu prietenii(cei mai naivi dintre ei încep chiar să creadă că așa va fi și după). Apoi într-o seară, când femeia se întoarce din oraș supărată că, nici la a patruzeci și doua probă, rochia pe care a comandat-o de anul trecut nu cade perfect, pică întrebarea:

– Și…te-ai gândit, puiuț, pe ce melodie vom deschide dansul?

– Ăăă, păi, pisi, mă gândeam la o baladă din aia frumoasă de la Metallica sau Scorpions. Dintre alea pe care am dansat noi când ne-am cunoscut, va răspunde el candid, crezând că a topit-o, dacă-și aduce încă aminte pe ce melodii au dansat ei când s-au cunoscut.

Femeia îl va privi cu un amestec de consternare și compasiune, realizând parcă pentru prima oară cu ce specie de idiot urmează să se mărite.

– Vrei să dansezi pe Scorpion? La nunta MEA??!!

– Păi, iubi…

– VALS!!! La nunta mea o să dansezi vals!!!

– Dar, iubi, m-ai văzut vreodată pe mine dansând așa ceva? Habar n-am cum e…

– Nu-i nimic, o să înveți! va tuna ea, punând punct discuției.

Urmează o perioadă extrem de grea din punct de vedere psihic pentru bărbat, care va trebui să născocească în fiecare seară o scuză pentru prietenii reobișnuiți să-l aștepte la bere(deși doamnele ar putea fi uimite, să știți că „sunt la lecția de vals” nu e, în general, o scuză potrivită pentru un bărbat). Totuși, la finalul câtorva ședințe, bărbatul va descoperi că, dacă se concentrează suficient, poate efectua pentru câteva minute mișcări oarecum mai grațioase decât ale lui King Kong. (mă rog, mai descoperă și că valsul nu e un dans tradițional argentinian, așa cum credea el).

Scenariul nu se termină însă aici. Valsul mirilor nu e genul de dans la care îi faci ei un semn din cap gen „hei, păpușă, te fac un dans?”. Nu, la momentul respectiv, mirele va efectua câțiva pași plini de grație către mireasă și o va invita la dans cu o plecăciune elegantă. Ea va accepta cu un zâmbet larg pe față, zâmbet care în traducere înseamnă: „vedeți, sper, ce-am crescut eu, că dacă era după mă-sa…”. La finalul dansului, ambii vor efectua câteva aplecări și mișcări laterale de mulțumire către public, în genul celor pe care le fac perechile de la patinaj artistic la finalul programului. Este de departe cel mai dificil moment pentru mire, care trebuie să evite în permanență privirile ironice ale amicilor săi (bine, asta presupunând că mai are amici în sală, fiind mult mai probabil ca toți să fie undeva afară, unde se pot tăvăli pe jos de râs). Practic, dacă celălalt obicei tradițional românesc, respectiv furatul miresei, ar interveni chiar atunci, mai mult ca sigur că mireasa ar sta săptămâni întregi sub Arcul de Triumf, până ar mai uita mirele de momentul valsului și și-ar rupe de la suflet o sticlă de whisky pentru răpitori. Din fericire, femeile au sesizat la timp pericolul și au amânat momentul pentru după miezul nopții.

Evident, în timpul dansului mirilor, toată lumea va sta cu ochii ațintiți asupra bărbatului. E și normal, și la circ, atunci când prezentatorul o introduce pe femeia cu barbă, lumea se uită la ea, nu la prezentator. Și tot evident e că, deși nu te-ai fi așteptat, în public sunt o grămadă de specialiști în dans care vor emite păreri nu tocmai laudative la adresa prestației bietului mire, spre deosebire de mireasă, care s-a mișcat perfect. De fapt, sunt aproape sigur că și la nunta lui Mihai Petre, la o oră după dansul mirilor, încă se mai auzeau voci care spuneau în șoaptă: „Ea a fost ok, dragă, dar el s-a încurcat de vreo două ori, se vede că nu-i place să danseze”.

Material apărut în ziarul “Daily Cotcodac Explorer”, realizat în colaborare cu Viasat Explorer România.

Share:

42 comments

  1. Mariana 14 November, 2013 at 07:53

    Si linkul cu dl Ozzy valsand unde e?!

  2. Andra 14 November, 2013 at 07:57

    Cat adevar! Dar, uneori se mai intampla ceva, chiar dupa furatul miresei! Pentru retur, mirele si nasul, pe langa traditionalele declaratii mai au si de dansat. Lacul lebedelor, in interpretarea descrisa, este sublim! Mai greu a fost de gasit coloana sonora, ca muzicantii n-o aveau….

  3. sebra 14 November, 2013 at 08:03

    Valsul e doar încălzirea. Momentul adevărat extrem este scosul jartierei cu dinții, în privirele consternate ale mamelor, mătușilor, mamaielor, asezonate cu glumele mai puțin ortodoxe ale prietenilor.

  4. ErRon 14 November, 2013 at 08:11

    Nu înţeleg de ce amicii ar avea priviri ironice! Dânşii ori au trecut prin acel vals, ori urmează să-l execute, deci ar trebui sa fie îngăduitori şi solidari, nu să râdă ca proştii în târg!:D
    Eventual să-şi ia notiţe!

  5. ioana 14 November, 2013 at 08:32

    @sebra: unii mai lipsiţi de imaginaţie au inventat chiar şi aruncatul jartierei de către mire să o prindă fix cavalerul de onoare şi să o pună (jartiera) pe piciorul domnişoarei de onoare, tot cu dinţii. Îţi spun eu, ruşinea mirilor din toată lumea a fost spălată.

  6. boemul 14 November, 2013 at 08:37

    eu aş fi jurat că Mihai Petre a fost o mireasă foarte graţioasă, da’ am dat cu google şi-am văzut c-a fost totuşi mire. de, mai află omul lucruri noi :))

  7. Cristi 14 November, 2013 at 08:46

    True story.

  8. Alex 14 November, 2013 at 08:54

    pfffffffff…. la mine a fost Scorpions- Wind of change , dar poate asa-s io , invechit. 🙂

  9. Rada 14 November, 2013 at 09:03

    Monkey business, nunta asta! Şi Pain are o melodie numită aşa, ca să vezi!
    Eu m-am scos cu un Elvis, prin urmare mă distrez copios la fiecare dans-vals. Artiştii mei prieteni nici nu mă mai sună după petrecere, dar nici eu nu insist.

  10. sebra 14 November, 2013 at 09:04

    @ioana:
    Bine că m-am măritat pe vremea când cel mai penibil moment era hora miresei.

  11. NNA 14 November, 2013 at 09:35

    …bine ca n-am facut nunta, sper sa nu-i vina idei dupa 18 ani… 😀

  12. Mariana 14 November, 2013 at 09:37

    @NNA: Vrei sa-i sugeram noi? :))

  13. NNA 14 November, 2013 at 09:56

    @Mariana: …poti sa-i sugerezi sa se faca mireasa, dar nu cred ca am eu norocul asta. :))

  14. Ozzy 14 November, 2013 at 09:57

    Frequently asked questions:

    1.
    Q: E edevărat că autorul povestește, în acest text, o experiență personală?
    A: Nu, ci pe cele ale unor prieteni

    2.
    Q: Pe bune?
    A: Da

    3.
    Q: Dar pe ce melodie a dansat domnul Ozzy la nunta lui?
    A: Pe o frumoasă baladă rock

    4.
    Q: Mai poate confirma cineva asta?
    A: Da

    5.
    Q: Oau, deci doamna Ozzy e o tipă de gașcă, nu…?
    A: Da, și asta

    6.
    Q: Altfel, de ce nu l-ar fi pus și ea să danseze vals?
    A: Pentru că s-a gândit la asta doar cu vreo șase luni înainte de nuntă și, la cât de bine dansează domnul Ozzy, era mult prea târziu pentru un curs de vals.

  15. Cms 14 November, 2013 at 10:24

    @Ozzy: E clar, n-ai dansat cu Monica Ionescu, e în stare să facă să danseze şi un urs.

  16. unmihai 14 November, 2013 at 10:39

    @Cms:
    Ursul danseaza ori de frica ori pentru mancare …cica. Pe tine cum te-a pacalit? 🙂

  17. Cms 14 November, 2013 at 10:43

    @unmihai: Eu am păcălit-o pe ea. Dacă mişcările pe care le-am schiţat se puteau numi dans…

  18. bihoprel 14 November, 2013 at 11:32

    Comentariul gratios, v-ati impiedicat frumos.

  19. monica 14 November, 2013 at 11:42

    @Cms: dupa ce am reusit sa traversez cu finete si eleganta perioada sfaturilor in domeniul prezoanelor, apoi pe cea a intrebarilor din domeniul (atat de masculin) al pescuitului (stationar), acum, cu ajutorul tau, o sa mai am si eticheta (a se citi tinicheaua de coada) de priceputa in ale dansului. Mersi, doc, esti un scump! (dracu’ te mai zbantuie pe tine, la o adica!!) 😀

  20. N.A. 14 November, 2013 at 11:52

    La noi la nunta a fost nitel invers. Barbati-miu are talent innascut pentru orice act artistic, basca facuse si dansuri cand era mic. Eu am gratia unui sac de ciment. Si acum se mai vaieta cand isi aduce aminte cum a dansat cu mine mai mult pe picioarele lui..

  21. Cms 14 November, 2013 at 11:57

    @monica: Şi până acum cine crezi că m-a zbânţuit? Tot dracu’. Dracu’ gol!

  22. monica 14 November, 2013 at 12:05

    @Cms: hmmmm

  23. Gabitzmic 14 November, 2013 at 12:05

    la nunta mea, la furatul miresii, săracul ex s-a urcat pe capota, strigând: băăăă, luaţi-mă şi pe mine ! :))

  24. dio 14 November, 2013 at 12:07

    Apropo de rascumparari, la o nunta provocarea a fost ca mirele si nasul sa danseze in tandem Macarena. O sa zceti ca nu-i foarte rau, insa…amandoi erau in kilt! Priceless…

  25. Ciprian 14 November, 2013 at 12:11

    “People who watch me dance today sometimes assume I’ve been dancing for many years. I made this video so you could see the awkward body that started just one year ago.”
    http://weeder.org/rLHWWuL#
    Cred ca n-a incercat dansul mirilor.

  26. ela 14 November, 2013 at 12:41

    valsul a fost inventat special pt barbati:D nu trebuie sa stii decit sa inumeri pina la 3: un, doi, trei, un, doi, trei 😀

  27. Domnul primar 14 November, 2013 at 13:01

    Deci se fac nunti si in Drumul taberei ???

  28. Cms 14 November, 2013 at 13:19

    @ela: Aşa am încercat şi eu, dar mi s-a spus la modul cel mai serios că trebuie să fac paşi… :))

  29. ela 14 November, 2013 at 13:58

    @Cms:

    E adevarat, e un pic dificil in sensul in care simultan trebuie sa inumeri si sa misti picioarele :D:D:D

  30. bihoprel 14 November, 2013 at 15:38

    @ela: Si ea, sa te urmeze.

  31. Andra 14 November, 2013 at 16:14

    @ela, @Bihoprel : macar la dansul mirilor, ca apoi pa, mai ales daca a apucat sa te calce pe picior in biserica…

  32. ela 14 November, 2013 at 18:46

    @bihoprel: @Andra:

    daca a trecut de proba eliminatorie a valsului sint sanse(sa invete sa joace dupa cum ii cinta nevasta…hihihihi!)
    😀

  33. windwhisperer 14 November, 2013 at 18:59

    lol 🙂
    * -tu te-ai insurat la sfat or la biserica ?
    -la betie ,mai draga ! * :):)
    shake it , shake it 🙂
    https://www.youtube.com/watch?v=1ZVF7AEK6Wo

  34. bihoprel 14 November, 2013 at 19:06

    @ela: Sub papuc orice vals 🙂 e fals.

  35. bihoprel 14 November, 2013 at 19:19

    @Andra: @ela,
    acaparantelor bacante de-aceea multi barbati se duc la Dionysos, sub papuc.

  36. sendroiu 14 November, 2013 at 23:11

    un barbat normal ar trebui sa stie sa danseze vals pentru a cuceri gagici, nu pentru a dansa la propria nunta …

  37. Cms 14 November, 2013 at 23:26

    @sendroiu: Aşa ziceam şi eu, dar uite că e o problemă de generaţii. Am nimerit în cea de după revoluţie. În anii ’90, accentul era pus pe hâţânarea individuală, în ritmul disco-pop la modă. Cel mult prindeai nişte blues-uri pe care te legănai ca un zombie cu gagica, ţinând-o frumos de mijloc, şi asta era tot. Acum toate fetele vor dansuri de societate.

  38. Radu Vasile 15 November, 2013 at 03:25

    Ba, eram foarte trist ca a trebuit sa fac nunta, dar constat ca sunt si altii mai nefericiti.
    Desi am avut vals in program, nu am stat sa invit mireasa la dans dupa modul descris, iar la final nu m-am inclinat deloc.
    La mine la nunta, dupa primi pasi facuti de mire si mireasa, admirati de toti, ceilalti au inceput si iei sa danseze, asa ca nu mai aveam pe cine saluta.
    Ba chiar la un moment dat, cum era toata lumea ocupata sa danseze, m-am oprit si am tras-o pe mireasa la mai o parte zicandu-i:
    “Stai tu fata sa ne mai hodinim nitel, ca doar nu suntem platiti la minut de dans”.

    Chestia cu jartiera nu a existat, nici plimbatul gainii.

  39. Cristina Ş. 15 November, 2013 at 10:37

    @sendroiu: >:D<

  40. sofica 17 November, 2013 at 12:59

    Pe cand un articol despre “Cum sa nu te insori cu o toapa proasta”?

  41. Camelia 24 November, 2013 at 22:41

    Cel mai frumos dans mire/nas pe care l-am vazut, a fost cu cei doi purtand tutu colorate……. MI-NU-NAT!

  42. jugul neinfricat 25 November, 2013 at 22:07

    Despre ce era vorba?

Leave a reply