Ionuţ Şendroiu

În afară de faptul că feţele noastre erau complet necunoscute celor din galerie, nu aveam pe noi niciun însemn al Rapidului. Momentul de stânjeneală a fost diluat de Andrei care a strigat spre vânzătoarea de seminţe :

– Zece de floare la mine şi zece de dovleac la băiatu’ cu ochelari.

Apoi a început meciul, care a fost senzaţional, iar atmosfera în bucata aia de tribună s-a destins total. Până prin minutul 80, când, la 1-0 pentru România, Iordănescu îl trimite la încălzire pe Jean Vlădoiu. Singur fotbalist de la Rapid se pregătea să intre pe teren. Evident, Jean a venit să-şi facă genuflexiunile în faţa galeriei rapidiste, ceea ce a creat animaţie printre suporteri. S-a strigat “Giuleşteni, luptă giuleşteni!”, dar era clar că trebuia o încurajare specifică, una care să conţină numele lui Vlădoiu. De undeva s-a auzit “Luptă, Jeane!”, dar s-a considerat că sună ca dracu’, chiar şi după standardele din Crângaşi. Cam în momentul ăla, Ilie Dumitrescu a înfipt în vinclu golul al doilea, defectând freza lui Preud’homme şi provocând un delir general. Jean a început să facă sprinturi în zig-zag, alternate cu ţopăituri. În fine, a sosit isoricul minut 87, în care Jean Vlădoiu a fost anunţat în megafoane că îl schimbă pe … însuşi Gică Hagi! Galeria rapidistă în picioare, 500 de şepci alb-vişiniu cloceau o încurajare pentru noul idol Jean, care îşi scutura muşchii pe marginea terenului. Ǎsta a fost momentul în care Andrei a strigat:

– Jean Vlădoiu / Muie Văcăroiu !

Nu e peşte ca stavridu’
Nu cred că Eminescu a fost privit cu mai multă admiraţie după ce a citit, în premieră, Luceafărul. Un mesaj scurt şi la obiect, care conţinea numele marelui Vlădoiu şi care rima! Şi care, başca, nu suna nici forţat, precum “Luptă giuleşteni!”. Mesajul a fost transmis din gură în gură până la Gigi Corsicanu’, şeful galeriei, care sprijinea o tobă la vreo 10 metri de locul unde stăteam. Gigi a făcut ochii mari, iar unul din ţuţerii lui a arătat cu degetul spre noi. Apoi ne-a făcut un semn de ok şi a început circul. Toţi membrii galeriei rapidiste, în picioare şi cu mâinile ridicate, au început să scandeze pe ritmul impus de toba lui Corsicanu:

– JEAN VLǍ-DOIU / MUUE VǍ-CǍROIU !

Prim-ministru al României în acel moment şi declarat fan rapidist, Nicolae Văcăroiu se afla în tribuna oficială. Jandarmii au pornit spre sectorul nostru de tribună pe aleea de deasupra peluzei, izbind cu bastoanele în scuturi. Eu şi Andrei ne-am înhăţat rucsacele şi ne-am repezit spre ieşire, lovindu-ne de suporterii rapidişti care scandau în transă, ignorând zgomotele jandarmilor. Am reuşit să ieşim din tribună înainte ca arbitrul să dicteze penalty pentru belgieni, şi am tăiat-o pe aleea care dădea spre bude. Scandările cu Văcăroiu s-au dizolvat într-un cor de huiduieli. Am aflat ulterior că marcase Scifo, pentru 2-1. Pe peretele uneia din bude, urina un nene cu fular alb, sacou vişiniu şi mustăcioară de frizer interbelic, încercând să-şi amintească versurile.

– Je-an Vlă-doiu … Muie … Cum era?! Mu-ie Jean – Nu se poate!!

Omul reţinuse cuvintele cheie, doar că nu reuşea să le potrivească. Andrei se apropie de el şi îi repetă pe silabe : Jean Vlădoiu / Muie Văcăroiu!, apoi coboară în trombă spre ieşire, în timp ce onorabilul cu mustăcioară, repetând versurile, să nu le mai uite, urcă spre tribuna dinspre care se aud tot mai tare tropăituri combinate cu huiduieli.

Ne-am suit în primul tramvai din şirul oprit în faţa stadionului. Vatmanul, lingând o cafea dintr-un pahar de plastic în timp ce asculta meciul la radio, ne spune că nu pleacă până nu se umple.

– Mai aşteptaţi oleacă, zice, uite, e minutul 90 plus 1, lumea începe să iasă.

Un grup mare de suporteri se îndrepta în pas alert spre poarta stadionului, urmat strâns de scutieri. Ne decidem să mergem pe jos până la Tricodava şi să luăm de acolo un autobuz spre Eroilor. Vatmanul scoate capul pe geam şi strigă după noi :

– Da’ ce s-a-ntâmplat, mă, spre final, a ieşit Văcăroiu la încălzire ?