Evenimentul zilei de ieri

Şantajul de presă: marii ziarişti şi marile lor portofele (2)

George Damian

 Un caz mai complicat: masca de gaze a Armatei române

În anul 1931, Ministerul Apărării de la Bucureşti dorea să doteze armata cu măşti de gaze. Când există cerere, apare şi oferta: Nicolae Malaxa s-a oferit să fabrice el masca de gaze italiană model Pirelli. A doua ofertă a venit de la afaceristul Emil Ochs, care a propus masca de gaze germană model Auer. Şi din acest moment încep ciudăţeniile: într-o bună dimineaţă, Nicolae Malaxa s-a trezit pe birou cu o copie după dosarul ofertei făcute de Emil Ochs – parametri tehnici, costuri, contactele firmei germane, absolut tot. Miracol dumnezeiesc nu putea fi, deci cel mai probabil prietenii lui Malaxa din Serviciul Secret de Informaţii şi-au zis că nu îl pot lăsa pe marele industriaş fără să ştie cu ce se ocupă concurenţa. De obicei, un om de afaceri de succes trebuie să fie bine informat.

Ca în orice stat democratic, când e vorba de banul public se organizează licitaţii şi concursuri – aşa era şi în România interbelică. Iar la concursul pentru masca de gaze a Armatei române a fost desemnată câştigătoare masca de gaze germană model Auer. Concluziile comisiei de examinare au ajuns în timp record pe biroul lui Malaxa, care a profitat de faptul că aceste concluzii erau secrete şi a intrat rapid în negocieri cu concurentul Emil Ochs (care habar nu avea că a câştigat singur concursul, dar s-a bucurat că face un parteneriat cu marele Malaxa). Problemele au început când au intrat nemţii în scenă. Deşi Malaxa avea nişte pretenţii minime (nemţii să construiască fabrica din România, să pună la dispoziţie licenţele, să aducă utilaje şi să asigure pregătirea lucrătorilor – toate pe banii lor), totuşi chitroşii de nemţi se lăsau greu.

Vorba lungă, sărăcia omului – Malaxa simţea că sărăceşte cu povestea măştii de gaze. Ajunsese deja în anul 1933 şi nemţii nu începuseră să-i construiască fabrica şi să-i aducă utilajele. Cumva trebuia să scape de povara asta, însă îi stătea în drum faptul că Ministerul de Război desemnase drept câştigătoare masca de gaze model Auer. În plus, o analiză contabilă indica un profit de doar 8 milioane de lei pe an vreme de 5 ani, mărunţiş care nu merita osteneala.

 Un ziarist cu simţul dreptăţii şi un poet sensibil

ND-Cocea Unul din simţurile absolut necesare oricărui mare ziarist este simţul dreptăţii sau cel al nedreptăţii. Iar redactorul-şef al revistei Facla, N. D. Cocea, simţea nedreptatea de la foarte mare distanţă. În primăvara anului 1933, N. D. Cocea a simţit nedreptatea afacerii cu masca de gaze Auer, iar în revista Facla au început să apară dezvăluiri despre onerosul contract impus Ministerului de Război de către nemernicul afacerist Emil Ochs. Pseudonimul „Observator” trântea articol după articol în care îl beştelea pe nesătulul Ochs. Numele lui Malaxa apărea doar în rapoartele SSI, cu precizarea că el era iniţiatorul campaniei de presă, iar detaliile contractului erau puse pe masa ziariştilor de un ofiţer de la Ministerul de Război. N.D. Cocea păstorea o revistă cu ţinută, îi plăceau articolele scrise cu măiestrie, de aceea a încredinţat campania Auer-Ochs sensibilului poet modernist Ion Vinea (care nu dorea să amestece arta cu afacerile, de aceea semna cu pseudonim). Ministrul de Război, generalul Paul Angelescu, n-a mai avut încotro şi a trebuit să rezilieze contractul încheiat cu un şperţar pus pe căpătuială şi pe jefuit bugetul ţării.

Emil Ochs nu a înţeles niciodată de ce nu i-a ieşit contractul cu armata, iar soldatul român a intrat în război cu o mască de gaze poloneză, care a venit pe o filieră sigură, protejată de însuşi regele Carol al II-lea.

 

Text apărut în ziarul “Daily Cotcodac – Istoria amuzantă”, editat împreună cu Viasat History România.

Share:

10 comments

  1. Belle d”Imagination 29 October, 2013 at 08:19

    Ai naibii nemţi! O fabrică de perne n-ar fi făcut.

  2. geo 29 October, 2013 at 08:37

    Intr-o unitate de tancuri, unei grupe de proaspeti recruti li se prezinta pentru prima oara un tanc. Plutonierul comandant de grupa incepe sa le explice:
    – Tancul este de tip T-55, fabricat in URSS. Are cineva vreo intrebare?
    Nimeni nu intreaba nimic.
    – Pe tanc, se afla instalat un aruncator de grenade calibrul 120. Are cineva vreo intrebare?
    Nimeni nu intreaba nimic.
    – Tot pe tanc avem o statie de comunicatii radio.
    Are cineva vreo intrebare?
    Un soldat ridica mina timid.
    – Da, soldat, spune!
    – Domnule plutonier, statia radio e pe lampi sau pe tranzistori?
    – Bai, pentru tampiti ca tine o sa repet : este pe tanc!

  3. Dan1 29 October, 2013 at 09:21

    Domnu’ Damian, dar bunicu-meu avea în magazie o masca de gaze pe a carei cutie scria “Concordia 1938”. Cica era o fabrica din Constanta.

  4. Alex 29 October, 2013 at 10:35

    @Dan1: las-o dracului de Concordia. ia ce au sarbii :
    http://www.youtube.com/watch?v=NEYqn6_niGA

  5. ana 29 October, 2013 at 11:20

    @Alex: Da-le dom’le incolo de frustrate…toate se oftica pentru ca le-a furat Demi Moore rolul…. 🙂

  6. ela 29 October, 2013 at 13:19

    D-ule Damian, pune-ti-ne poze cu persoane mai joviale,ca-mi statu cafeaua’n git vazindu-l pe d-ul Cocea!

    Piei drace ca apriga cautatura mai are:D

  7. sow 29 October, 2013 at 13:21

    Parca-i de la Prodigy, sau macar neam cu Dejeu.

  8. RoseN 29 October, 2013 at 14:59

    Voi va dati seama ca G. Damian stie si ce-ati mancat in data de 29 octombrie acum 10 ani? 😀

  9. observator 29 October, 2013 at 19:53

    nu va suparati, aici e saitul de umor sau m-am ratacit eu ?

  10. sendroiu 29 October, 2013 at 22:21

    ND Cocea pare un fel de CTP interbelic (desi, din punct de vedere comportamental, aduce mai degraba cu Val Valcu) 😉

Leave a reply