Semne după care nu știi că ești la o întâlnire. Tehnici versate de vânătoare
Alina C.
Adina primește într-o zi un mail de la o cunoștință că vine în oraș și ar vrea să revadă vechiul cerc de amici. Mesajul era trimis unei grup pestriț din care ea cunoștea doar câţiva, pe ceva mai mulți mai de departe și pe majoritatea de foarte departe. Expeditorul era genul de tip care i-a plăcut mereu, dar el probabil nici nu a observat-o, răpus de atenția atâtor, nu-i aşa?, gâsculițe.
În orice caz, a lăsat să treacă jumătate de zi, după care i-a trimis răspuns cu noul număr de telefon la care o poate găsi când se stabilește locul bețivănelii cu acea cinstită ocazie.
Când uitase cu totul de eveniment, sună telefonul. Era el – volubil, glumeț:
– Am nimerit bine? Am numărul tău din mailul de acum o lună, am ajuns în oraș și vroiam să ne vedem. Diseară e bine? ( … ) La barul ăla mai liniștit, să putem schimba o vorbă, două. ( … ) Da, mai vin câțiva prieteni, trebuie să mai dau niște telefoane. Te pup, vorbim, pa!
Se duce la întrunire seara și uite că este prima din grup. A mai venit doar el. După vreo jumătate de oră, Adina se miră că n-a mai ajuns nimeni. El spune că tocmai acum trimite un mesaj unui prieten, spunea că poate vine, dar nu e sigur. Aha… și restul când vin? Restul nu prea vin, că sunt ocupați, poate mai spre sfârșitul săptămânii, dar uite că prietenul a răspuns la sms, s-ar putea să ajungă, poate chiar cu prietena lui. Deja Adina are câteva nelămuriri, îi trebuie o pauză să reconsidere toată discuția care până acum era lejeră, cât se poate de amicală.
Mai rău, prietenul lui vine singur, se simte în plus și dă să plece, scuzându-se penibil. Insistă amândoi să mai rămână, oricum meniul barului nu o mai atrage pe Adina și se gândește la o loc mai animată. Ies toți trei din bar. Stânjeneala dispare când telefonul salvator îl smulge pe prieten dintre cei doi.
– Auzi, zâmbește el inocent, eu stau aici, la nici două minute distanță, te deranjează dacă trecem să iau celălalt telefon? Am numerele unor prieteni acolo, poate vor să vină și ei.
Stânjeneala revine, au ajuns la destinație și o asigură că durează doar un minut să ia telefonul.
– Poți să mă aștepți? Ba nu, vorbesc prostii, doar n-o să te las în stradă, nici măcar un minut nu durează.
Și Adina se pomenește în micul lui „univers”, el începe să scotocească prin bagaje, nu mai știe unde l-a pus („Dar ia loc, te rog, imediat rezolv!”), dispare, ea n-apucă să se așeze neutru pe cel mai incomod scaun găsit, că el apare victorios:
– Ia uite, am găsit o sticlă de vin, nu vrei să guști? E preferatul meu. Dar stai, voiai să ieșim, nu? – întreabă el dezamăgit.
Adina aprobă vinovat din cap . El îi întinde poșeta, semn că e gata de plecare, apoi o prinde de mână, o trage ușor înspre el și o sărută. Adina, pătrunsă de evenimente, strânge mânerele poșetei din ce în ce mai slab și se întreabă cum ar fi fost dacă, în loc s-o cheme în oraș cu prietenii, o chema la o întâlnire romantică.
Old school, old school!…
@JULIUS: Ei, old school ar fi fost:
– Ia uite, am gătit nişte ravioli cu sos de smântână, nu vrei să guști? E preferatul meu. 😛
@Cms: ravioli sună interesant, mă rog, io nu am știut până acum că e un fel de nada de pescuit … cum ar fi să-l auzi pe Jul spunând la telefon: Păpușa nu vrei să te scot la o clătită ?
ps: pentru tataie … vezi că textul cu “prințesă te scot la Casata” nu mai merge că a fost demolată =))
@geo: Există o Casata și în Brașov. N-ar fi romantică o ieșire la Casata din Brașov, Piața Sfatului?
Old school? Păi cu asemenea tehnici stau și mă mir că am reușit să mă mărit. =))
Bine ca s-a terminat cu bine… ador happy endingurile 😛
“- Ha! Ia uite, Pisi, am găsit făina.”
@sebra:
stai oleaca, nu-i vorba de casatorie in textul asta 😀
@Xanax:
Nu, da` așa începea! Old school.;)
@Alina C.: Alina, de ce te-ai oprit cu textul la “strânge mânerele poșetei din ce în ce mai slab”. Dezvolta, te rugam (si sper ca sunt în asentimentul tuturor). Ca sa nu dezvolte camio mai tantric, asea! =))
Dap, din cauza acestor genii combinative au ajuns multe sa se poarte cu barbatii ca si cu niste salbatici. Le dai buna ziua la lift si nu raspund sau raspund printre dinti, au impresia ca suntem in epoca de piatra si le dam cu bata la cap cum se intorc sa se uite dupa un porumbel superb.
Ah ce actiune le-as pregati domnilor genii: roata sparta, eu prin preajma gata sa ajut, doua poante sa par inofensiv, hai pana sus cu roata ca eu am lucrat in vulcanizare la targul de masini si am un super petic american, sus il asteapta verii mei, doua in freza si pistolul la spate: gateste, spala, fa curat, 2 zile de smotru, smechere, cu dormit legat de calorifer si cu carpa de praf in bot.
zic bine fetele?
@camionagiu: Aaalo! Asta nu e tantric, sefu’! 😐
@sebra:
in baza aia, eu zic sa verifici mesajele copiilor, si cand vezi “intrunire” sa intri in alerta :))
@Dan1: e de la prafuri sefu
Si eu cand ma refeream la happy ending, sa mor io ca nu ma refeream la casatorie. Piei, drace!
@Andreea M.: Când ziceai happy ending, te gândeai doar la ending, nu? Că finalizarea contează…
@Dan1: Păi n-am zis? Era „pătrunsă de evenimente”… Old school, dar subtil totuși, nu?
@Alina C.: Scurt, mai degraba! Ups, scuze! :))
ok, dar unde-i soacra?
@JULIUS: Serios??!! Atunci mi-e frica sa intreb de faza “am o canapea in plus…”, unde se incadreaza :))
Nu ma asteptam sa se termine asa. Ma gandeam ca se termina cu o ironie. Iacata, ca esti sensibil, mon cher.
@offtopic @camionagiu te dusesi dupa paine si te rapira turcoaicele?
Ion și Maria în vizita la gradina zoologica vad la un moment dat cușca leului deschisa. Se uita în stânga, se uita în dreapta și vad în cele din urma pe îngrijitor.
– D-le unde-i leul?
– La leoaica.
Maria curioasa întreabă:
– Si … cât sta la leoaica?
– Cam o ora.
– I-auzi Ioane sta o oraaaa !!!
– De fa Marie, eu nu sunt leu.
Merg ei ce mai merg și vad cușca tigrului deschisa. Aceeași poveste la care Maria îl întreabă pe îngrijitor:
– Si cât sta acolo la tigroaica?
– Doua ore.
– I-auzi Ioane … 2 oreeee !!!
– De fa Marie, eu nu sunt tigru.
In fine ajung la cerb și afla de la îngrijitor ca sta la ciuta doar 5 minute. Atunci Ion spune:
– Vezi fa Marie ca sta 5 minute!
La care Maria răspunde:
– Bine mai Ioane, dar și ce coarne are!
@Alina C.: aaaa nu așa … da diseară ii scriu eu pe Pejo “casată” sau “casa ta”… cu un cui dacă nu găsesc o cariocă =))
ce va mai place intalnirile cudetoate! 🙂
Sa vezi ce misto e cand te cheama unu la el acasa, la dracu-n praznic, sa beti o cafea, iar tu te duci ca un fluturas si chiar bei cafea 😀 Bine, eram si eu cam mica si prostuta pe vremea aia, s-o fi prins omul ca n-are cu cine 😉 Mi-am dat seama dupa cativa ani ce si cum …
Vine ea vremea cartitei 😀
@janedoe: Intalnire cudetoate:
Ea, tinerica, curatica, frumusica, statea la soare pe o banca in parc. Vine un homeless, murdar, zdrentuit, nebarbierit.
-Domnisoara, saru-mana, imi permiteti sa ma asez si eu putin pe banca?
– Mda, sigur, e parc public, banca publica…
Tipu se aseaza, si scoate dintr-o plasa de cumparaturi patata si jerpelita un sevetel patat, din care extrage un copan de pui pe jumatate mancat. Musca si incepe sa mestece, cu grasime si ketchup scurgandu-i-se pe barbie. Apoi intinde copanul..
-Domnisoara, doriti cumva sa gustati?
-Nu, nu, multumesc, tocmai am mancat.
Termina copanul, si scoate un pet de bere in care mai era pe fund bere de o palma, trage o dusca, se sterge la gura cu maneca, ragaie, apoi intinde sticla..
-Doriti o gura de bere?
-Nu, multumesc, nu beau alcool.
Tipu scoate din buzunar o cutiuta, o desface, scocioresta prin ea, si scoate cel mai aratos chistoc de tigara, pe care o aprinde, si trage doua fumuri. Apoi o intinde tipei.
– Doriti un fum doua..?
– Nu, multumesc, nu fumez.
-Mda, inseamna ca despre niste s.e.x. nici nu poate fi vorba…
Hmmm… deci asa se desfasoara si intalnirile DC 😀 pune mogulul status pe FB, vede toata lumea, se prezinta la chef cativa, mai pleaca din ei…si pe urma??? despre partea asta ce urmeaza de ce n-ati scris nici unul dintre voi distinsi autori? =))
@RoseN: Eu n-am rămas niciodată până la sfârşit!
@M3bis: cum să rămâi până la sfârșit … mireasa pleacă întotdeauna ultima
ps: știe cineva ce blog a primit anul acesta premiul Kafka ?
Alina C.: Da, eu cred in finalizare… in conceptul de finalizare, ca sunt absconsa si eu cat pot 😀
@M3 Bis: Bre, matali eşti îndrăgostit şi ţi-ai dezactivat contu’ de feizbuc? Ori m-ai blocat?
(Întreb pentru o prietenă.)
@Alex:
nu ştiu unde era grădina asta, io am văzut pe enimăl plenăt că leul “stă” la leoaică vreo 30 de secunde…
@Boemul, stă vreo 2-3 min. Dar când leoaica e în rut, în vreo 30 de ore, copulează de 60-70 de ori… Deci ”stă” mai mult de o oră.
Deh mă, nu toţi pot să fie porci.
@Alex, adevărul istoric spune că la caprele negre durează doar fo 20 sec. Nu toţi pot fi porci.
@Belle d”Imagination: Ca barbatii, vrei sa spui? :))
@Ana: da
M3 Bis: Puteam să jur!
@Alex: Lordul si Lady în vizita la o expozitie agricola. Un taran (farmer 🙂 ) se lauda cu un taur. Lady curioasa:
– John, frumos taurul. E de monta?
– Oh Mylady, e campion. Anul trecut a fost de 200 de ori la monta.
– Wow! John, te rog eu frumos, nu vrei sa te duci sa-i spui si sotului meu treaba asta?
Si John îi explica Lordului ce si cum. Lordul asculta cu atentie pâna la capat si apoi întreaba:
– John, dar taurul asta, de 200 de ori cu aceeasi vaca?
– A nu Mylord, cu 200 de vaci diferite.
– John, n-ai vrea tu sa te duci sa-i povestesti si sotiei mele chestia asta?