Evenimentul zilei de ieri

Află ce făceau lesbienele din Moldova în 1646. O să-ţi doreşti să fi trăit atunci!

George Damian

Până să vă spun exact ce făceau lesbienele moldovence, vă voi supune atenţiei o mică digresiune. Se ştie că legislaţia nu poate interzice o faptă necunoscută. Altfel spus, o anumită faptă este atestată prin legislaţie: adică dacă legea interzice, înseamnă că oamenii se ocupau cu respectiva chestiune. Cum bine ziceau înaintaşii noştri romani: Nullum crimen, nulla poena sine praevia lege poenali! (nu vă jignesc cu traducerea).

Mai la obiect: legea lui Vasile Lupu atestă că în Moldova existau lesbiene încă din 1646. Aţi făcut deja cunoştinţă cu pravila lui Vasile Lupu care îi învăţa pe moldoveni cum să îşi bată nevestele (cu pumnul sau cu palma, fără toiag şi fără lovituri la faţă – adică civilizat). Aceeaşi precizie o putem constata şi în cazul lesbienelor, legea spunând:

“Orcare muiare va meşterşugui de va mearge la altă muiare ca un bărbat şi frecându-să eale acolo, de va arunca sămînţă una la alaltă, ce să dzice că vor face acel lucru desăvârşit să să stîmpere de poftă, atunce pre amândoo să le omoară; iară de nu vor face lucrul deplin, să vor certa mai iuşor după voia giudeţului.”

Bine că s-a abrogat legea lui Vasile Lupu, altfel ar fi dispărut jumătate din conţinutul celor mai vizitate siteuri.

Share:

33 comments

  1. Ina_adevarata 20 November, 2012 at 06:50

    Io nu-nțeleg ce făceau alea. Vasile Lupu ăsta prea se exprima pă după piersic.

  2. Rower 20 November, 2012 at 07:33

    @Ina_adevarata: “..si frecandu-se eale acolo” – pesemne aveau raie, deci mare nevoie de scarpinat =)))

  3. Belle d”Imagination 20 November, 2012 at 08:07

    Să arunce sămânţa??? Dar ce, the dyke avea cumva şi t e s t i c u l e? Nu doar apucături masculine?

    Pff, dar ce vocaţie europeană avea măria sa Lupu! Fix precum legile papistaşe a scos şi dânsul legea.
    Dar despre bărbaţi ce spunea?

  4. Belle d”Imagination 20 November, 2012 at 08:08

    PS: azi avem doo rubrici Damian? Una în contul celei lipsă de săpt trecută?

  5. George Damian 20 November, 2012 at 08:12

    Damian a petrecut cam mult timp alături de Mogul şi a început să înveţe de la el. Este din ce în ce mai leneş.

  6. Dan1 20 November, 2012 at 08:32

    Io n-am prea-nteles-o p-aia cu poiana din Crimeea! 😐

  7. LRG 20 November, 2012 at 08:46

    Daca prin a arunca samanta maria sa intelegea ceea ce cred eu inseamna ca era un fin cunoscator.De aia ma mir ca legea nu preciza ce se intampla in cazu in care doamnele invitau si un razes la discutii.Poate erau amnistiate sau ceva.

  8. boemul 20 November, 2012 at 08:54

    dă floare? dă bostan? dă care, bre? :))

  9. Cristiana 20 November, 2012 at 09:10

    @Rower =))=)) ora de istorie,sa tot inveti istorie asa :)):))

  10. geo 20 November, 2012 at 09:19

    @Belle d”Imagination: neah … pentru Damian ziua de marți cade odată la două săptămâni și se numește lună bisectă =))

  11. Cristiana 20 November, 2012 at 09:51

    transfer.ro t curier digital de fisiere transferam fisiere cu viteza pe care o atinge Julius cand trece pe langa Starea Civila.
    =))=))=))=))=))=)) sau cand vede un cremsmitel :)):)):))

  12. RoseN 20 November, 2012 at 10:15

    Uof, acu trebuie sa transferam si fisiere…bineeee na bine, transferam!
    da’ pe ce loc jalnic a picat butonul de donate, sub simpaticul Raeţchi :D! ma mir ca nu l-ati pus sub calendar, macar sa stim o treaba, ca si asa incurca lumea p’aici =))

  13. bogdanic 20 November, 2012 at 10:20

    Ahaaaa! Dacă nu făceau lucru deplin, ereu certate mai uşor, nu cu moartea… Adicătelea, fără finalizare. Adicătelea, puteai să meşterşuguieşti, dar să nu te baţi cu seminţe.
    Bre, d-aia spunea Ştefan că Moldova nu e a noastră…

  14. Alt Marian 20 November, 2012 at 10:21

    Asta da cod de legi, a prevăzut Vasile Lupu absolut tot şi a trecut cu grija celui care ştie ce se-ntâmplă la el pe moşie.

    Mă tot întreb, oare mitropolitul Varlaam Motoc o fi înteles el, ca om cucernic şi aplecat spre cele bisericeşti, exact ceea ce-i dicta vodă sau o fi bagat de la el citire, fantezii ecumenice?

    Si ultima pe ordinea de zi, “să vor certa mai iuşor după voia giudeţului”, aia cum e, are voie parul să se rupă de şalele mândrelor au ba, după glava 23?

  15. Savantu' 20 November, 2012 at 10:30

    Aha, deci de atunci squirting-ul era categorie separata.
    Da de babysitter nu zicea nimic?

  16. Dan 20 November, 2012 at 10:46

    Totusi, ca si in zilele noastre, legea lasa loc de interpretari. “iară de nu vor face lucrul deplin, să vor certa mai iuşor după voia giudeţului.”
    🙂

  17. sebra 20 November, 2012 at 11:02

    Nu cred sa fi avut vreo una curaj sa simuleze orgasmul. :)) Interesant e cum se facea dovada deplinatatii lucrului infaptuit.

  18. Andreea 20 November, 2012 at 11:08

    Si cum verificau ei deplinatatea trebii, eu aia as vrea sa stiu 😀
    LE: Sebra, e o onoare pentru mine, simultanul! 🙂

  19. sebra 20 November, 2012 at 11:43

    @Andreea:
    Mintile curioase isi pun aceleasi intrebari. :))

  20. Cristina Ș. 20 November, 2012 at 11:45

    @Alt Marian: “fantezii ecumenice” :)) :))

  21. camionagiu 20 November, 2012 at 12:05

    @RoseN: Îi zicem aşa la următoarea întâlnire: Şefu, păi stai puţin, noi ţi-am fi DONAT mai mulţi bani, dar ne-ai băgat în ceaţă cu atâtea îndemnuri, nu am ştiut precis ce vrei mai mult: bani pentru frăţia ta sau transferuri pentru oamenii ăia!

  22. RoseN 20 November, 2012 at 12:08

    @camionagiu: 😀 ihiii, si el cred c-o sa fie extrem de bucuros ca noi am facut fapte bune pt altii 😀
    nu stiu tanti aia de ii cere chiria cat de vesela o sa fie, dar acuma nu-i putem multumi chiar pe toti =))

  23. camionagiu 20 November, 2012 at 12:27

    @RoseN: Presupun ca nimic, dar nimic nu-l face mai fericit decat sa afle ca era cat pe ce sa primeasca bani multi, dar dintr-o eroare infima, un ghinion microscopic, banii au ajuns la alti oameni (care oricum sunt instariti)

  24. N.A. 20 November, 2012 at 13:48

    Ce dezamagita sunt! Ma asteptam la o documentare serioasa, mai multe descrieri, cazuri concrete, poze eventual…

  25. Ina_adevarata 20 November, 2012 at 14:05

    @N.A.:
    =)) poate așa aș fi înțeles și io la ce se referea Măria-Sa =))

  26. George Damian 20 November, 2012 at 14:39

    @N.A.: … să ştii că există cenzură…

  27. Stephanie 20 November, 2012 at 15:03

    @George Damian: Am ramas impresionata afland ca inca din 1646 barbatii aveau cunostinta despre ejacularea feminina. Cu privire la punctul G n-a dat nici o pravila domnul Vasile Lupu?

  28. Stephanie 20 November, 2012 at 15:03

    @Andreea: Cu degetul 😀

  29. Cristiana 20 November, 2012 at 15:23

    @Stephanie poate aflam martea viitoare 😀

  30. Cristina Ș. 20 November, 2012 at 17:43

    @Stephanie: =)) =))

    @Cristiana: sa speram ca marti vine precizare
    oricum sa nu lamuriti problema zilele astea ca nu am net acasa, da? :))

  31. Alt Marian 20 November, 2012 at 18:08

    @Stephanie: Coana mitropolit nu l-a initiat pe Varlaam chiar în toate cele … probabil ca si despre lesbience a aflat tot de pe la vreo manastire ceva, unde mergea în interes de serviciu …

  32. Ionel Stan 21 November, 2012 at 13:15

    Nici legi nu se mai fac asa ca pe vremuri.

  33. Cristi 22 November, 2012 at 13:02

    Ce bou Vasile Lupu asta. 🙁

    @George Damian: Si a fost vre-un proces pe tema asta in perioada respectiva? Eu banuiesc ca Vasile a fost in vizita in India si a vazut templele cu Kama Sutra.

Leave a reply