Postul nu e post destul

Maica Olimpiada în focul încercărilor

Camionagiu

Se făcuse deja ora 8 când am intrat pe poarta mănăstirii, locul de refugiu al domniţelor de neam şi al şoferilor obosiţi. Maicile ne-au întâmpinat vesele, ciripind ca porumbiţele, deşi munciseră toată ziua, şi m-au pus la masă, fiindcă meritam – doar şi eu gângurisem înjurături câteva ore la volan.

– Hai întâi în biserică, să ne închinăm!, zice soţia.

– Iertaţi-mă, părinte stareţ, că sunt obosit, o iau peste bombeu, superior.

S-a dus singură şi eu am bobinat pastele cu brâznă grasă de vacă mănăstirească, apoi găluştele cu prune şi lăpticul. Eram numai bun de somn, când a apărut soţia din biserică.

– Vii şi tu să te închini sau te culci ca păgânul iarăşi?, m-a luat iarăşi de toartă.

Mai merita un răspuns?

Am pus capul în piept, jignit – nu aşa se vorbeşte cu un şofer care te-a dus glonţ, în nici 5 ore, de la Bucureşti în inima Moldovei lui Ştefan. Totuşi faţa ei tristă mă făcea să am mustrări, aşa că i-am spus, cât în glumă, cât în serios:

– La prima oră sunt în biserică.

– Nu glumi cu chestiile astea, că nu te văd bine!, m-a anatemizat scurt.

M-am scufundat în catifelurile verzi ale camerei de protocol, şi am dormit dus. Până la 2 noaptea, când hoarde talibane de acarieni se zbenguiau prin nările mele. M-am trezit scărpinându-mă cu degetele în nas, nu mai puteam de mâncărime, iar în piept motanul astmatic torcea straşnic. Medicamentele, bineînţeles, rămăseseră în maşină. Iar maşina tocmai dincolo de zidurile mănăstirii, căci mi-a fost nu ştiu cum să parchez lângă mormintele domnitorilor. De fapt mi-au împins maicile afară maşina (n-au vrut să mă necăjească cu rugămintea să o scot eu), după ce reuşisem o parcare perfectă pe locul zidului vechi, de la 1400 şi ceva, al lui Radu cel Frumos.

Habotnicie, părerea mea!

Începuse să picure, aşa că am luat pe bâjbâite din cuier un halat de casă, mi-am pus un prosop în cap şi am pornit-o spre ieşire. Bătea un vânt straşnic. Când să ajung la ieşire, o voce din spate m-a făcut să tresar:

– Maică Olimpiada, maică Olimpiada, mergeţi la paraclis!

„Oare pe cine strigă?”, mi-am zis, căci în jur nu era nici ţipenie, portarul dormea dus în rulota din spatele bisericii. Mai fac câţiva paşi, când glasul mă îmboldeşte din nou:

– Maică Olimpiada, aici sunt uitaţi-vă, Eupraxia sunt!

La o fereastră mică, practic un crenel, o formă negricioasă dădea din mâini, arătându-mi paraclisul.

„Mă vede pe mine, maică? Pesemne că privegherile şi postul au forţat prea mult acest suflet sensibil”, am cugetat, dar tocmai treceam prin dreptul bucătăriei cu geamuri termopan în care flutura ca un enorm liliac o maică înfrigurată, ţinându-şi sub bărbie aripile prosopului. Din greşeală luasem în loc de halat anteriul lung şi negru al unei maici şi acum eram pe post de Lois de Funes.

– Mergeţi, mergeţi la paraclis, vă cheamă maica stareţă!

Cum era să zic „nu, eu sunt şoferul îmbrăcat în haine de femeie!”. Am intrat în paraclis smerit(ă), făcându-mi cruci până la pământ, cum le văzusem pe maici că fac.

– Hai mai repede, maică Olimpiada, citim Acatistul!

M-am aruncat în genunchi într-un colţ nemânjit de lumina lumânărilor, în spatele unor maici în vârstă, care cântau îngereşte. „Stau şi eu aici ghemuit juma de oră, că n-oi muri!”, o îmbărbătez pe maica Olimpiada.

După o oră şi jumătate de rugăciuni deja picoteam bine de tot, trupul ascetic mi se bălăngănea înainte şi înapoi, ca evreii la Zidul Plângerii.

„Foarte smerită e maica Olimpiada”, aud un glas de undeva din grupul de măicuţe cântătoare, „deloc nu s-a sculat din genunchi!”

După rugăciune, când să mă fofilez afară, glasul autoritar al stareţei se aude din nou:

– Maică Olimpiada, ia dă fuga la vaci, că fată Joiana, ia-o pe sora Eufrusina şi ajută acolo!

Sora Eufrusina mi-a făcut plecăciune, eu am şoptit „Domnul!” şi am plecat împreună prin vântul straşnic spre coama dealului unde erau grajdurile. Joiana se chinuia să fete, dar trebuia puţin ajutată, aşa că maica Olimpiada a fost considerată cea mai vrednică să bage mâna până la umăr în văcuţă, să ajute. Am cotrobăit pe acolo, în vreme ce sora Eufrusina mă ţinea de nas, am rezolvat şi apoi făcând plecăciune către maici am luat-o spre cameră în pas alergător.
De la mijlocul curţii am fost întoarsă iarăşi din drum de maica stareţă, care mi-a dat vestea cea mai bună:

– Maică Olimpiada, ne-am cucernicit toate de ascultarea frăţiei tale, aşa că te-am considerat vrednică să pleci din partea mănăstirii noastre, pentru trei ani, în pustiul Iordanului. Fă-ţi bagajele iute!

Share:

18 comments

  1. sebra 8 October, 2012 at 13:07

    Doi pinguini!
    Cred că numai rugăciunile smerite ale maicii Olimpiada m-au ajutat.

  2. Radu Udrescu 8 October, 2012 at 13:08

    Pfff, a ajuns Camio expat…

  3. Ana 8 October, 2012 at 13:14

    “Sora Eufrusina mi-a făcut plecăciune, eu am şoptit „Domnul!” ”

    =))

  4. Dan1 8 October, 2012 at 13:15

    De ce nu te-oi fi dus tu la o mânastire de calugari?!…

  5. coradob 8 October, 2012 at 13:17

    Sa mai ziceti voi ca haina nu face pe om, pardon, pe maica :)))

  6. sebra 8 October, 2012 at 13:25

    Mă iertaţi (n-am mai dat de ceva timp pe la mănăstire) da’ focul încercărilor care a fost? Să stea alături de alte maici cu fundul în sus în genunchi?

  7. Ioana K-man 8 October, 2012 at 13:26

    Aia era manastire sau lagar de munca?

  8. Dan1 8 October, 2012 at 13:29

    @sebra: Cred ca-i cadeau si pantalonii de pijama! =))

  9. Fratele Andryusha 8 October, 2012 at 13:47

    Mai ales acum, cu mişcările astea ale Siriei şi Iranului, trei ani o să treacă în zbor, ai să vezi.

  10. Mira 8 October, 2012 at 13:52

    Foarte, foarte faina experienta!! Cum se cheama manastirea? Ca si-al meu barbat e camionagiu, poate mergem si noi si (daca am noroc) mi-l trimite si pe el in pelerinaj vreo luna, doua…

  11. Savantu' 8 October, 2012 at 14:01

    Haide bre, ca asta-i S.F.
    Unde-ai mai vazut vizita la manastiri in Moldova sa bei laptic in loc de vin de impartasanie??

  12. Ina_adevarata 8 October, 2012 at 14:49

    Minți, mă Camio. Cum te cunosc eu, dacă experiența era adevărată, ne povesteai despre tînăra maică Arsenia cea cu ochi galeși care ți-a stricat ție isihia, nu despre vacă.

  13. N.A. 8 October, 2012 at 15:14

    Nici eu nu cred ca nu s-ar fi dus el din prima sa pupe tot ce era de pupat prin biserica, pe-acolea…

  14. Belle d”Imagination 8 October, 2012 at 16:28

    Ce-ţi doreşti tu ţie… Aia ai parte. Universul ăsta mon cher, e un lucru tare mare!

    Dar sora Olimpiada ce făcea în răstimp?

  15. Ferdinand Ș. 8 October, 2012 at 17:26

    @Belle d”Imagination: :”>

  16. Lepka 8 October, 2012 at 20:59

    Dar de ce construia valahul Radu cel Frumos ziduri prin manastirile din inima “Moldovei lui Stefan” ? 😉

  17. Cristiana 8 October, 2012 at 21:58

    Si ce a fatat Joiana?Vitel sau vitica? 😀

  18. borg 9 October, 2012 at 22:54

    Dar ce e mai important, a scapat de alergie.

Leave a reply