Ionuț Șendroiu

Aşteptând la semafor, în Piaţa Aviatorilor, am observat un emo, de aproape. De fapt, rucsacul său a fost cel care m-a determinat să-mi desprind privirea de pe şoldurile blondei de lângă şi să-l observ pe el. În timp ce capătul de sus al rucsacului abia îi ajungea în dreptul rinichilor, baza rucsacului îi atârna undeva sub turul pantalonilor. Adică, în cazul lui, cam pe la genunchi. Motivul pentru care un om ar alege să poarte rucsacul pe cur ar fi, probabil, faptul că foloseşte o altă parte a corpului pentru a se aşeza. Mi-am strivit câţiva neuroni încercând să mă dumiresc care ar fi acea parte.

În mod sigur, nu era urechea stângă, din care îi atârna un ciorchine de cercei. Poate că gagică-sa îi foloseşte urechea stângă pe post de casetă de bijuterii. M-am întrebat de ce nu-i agaţă câteva inele şi de urechea dreaptă, dar apoi am observat că încă mai era loc în stânga pentru două, chiar trei ornamente, mai subţiri. Un chinez, specializat în pictura pe bob de orez, ar fi putut găsi chiar 5 locuri, cu condiţia să-i găurească baza lobului urechii, astfel încât să nu-i penetreze osul mastoid.

Oricum, faptul că reuşea să asculte muzică la căşti cu urechea stângă mi se părut o performanţă notabilă (deşi, foarte posibil, căştile îi fuseseră fixate în canalul auditiv la cabinetul de piercing, nu le mai putea scoate). Nu îmi explic, în acest caz, cum reuşea să se cureţe în urechi, probabil că utiliza un instrument special, achiziţionat de la un magazin pentru emoşi, care se introduce prin gură.

Între bretelele rucsacului i se bălăngănea o glugă, ce părea furată de la un membru Ku Klux Klan: se întindea de la prima vertebră lombară, până la gât. Evident, o purta doar ca accesoriu vestimentar, dacă şi-ar fi pus-o pe cap, partea din faţă i-ar fi ajuns cam pe la buric. Mă rog, cam pe unde presupun eu că ar fi fost buricul, hanoracul său de emo având o croială ce nu avea legătură cu corpul uman din cărţile de anatomie. Privit din profil, tipul îmi amintea de pielea unui câine Shar-pei, aşezată pe clanţa uşii.

Probabil că avea şi un inel înfipt în vârful puţei, ceea ce garanta o stropire uniformă şi completă a colacului de la budă, spre disperarea prietenei sale, chestie pe care am dedus-o după spărtura din arcada dreaptă, fixată cu altă duzină de inele. L-o fi lovit fata cu chiuveta în cap şi apoi a folosit inelele perdelei de la duş, ca să-i repare faţa. Cu siguranţă, însă, acesta a fost un moment de răzbunare izolat, coafura tipului sugerând faptul că domnişoara apela mai degrabă la trasul de păr în astfel de clipe. E foarte probabil ca băiatul să fi fost iniţial un ascultător de country music, purtător standard de chică, numai că, după introducerea inelului în prepuţ, gagică-sa i-a mutat chica deasupra tâmplei stângi, acoperindu-i cu ea ochiul si trei sferturi din frunte.

Nu are sens să vă întrebaţi de ce naiba o mai fi stând bietul om cu o asemenea scorpie de prietenă şi nu îi dă odată papucii. Cântărea cam 45 kg, cu tot cu glugă şi rucsac, nu cred că ar fi avut vreo şansă să termine în picioare fraza de despărţire …