Simona Catrina

București, decembrie 2011. Ieri, am crezut că a murit Hrușcă. Vezi aici de ce: numai când a murit Freddie Mercury, bunăoară, am auzit atâtea piese cântate de Freddie Mercury pe toate posturile. Deci, prin analogie, la câte colinde, șlagăre și triluri am auzit ieri cu Hrușcă prin tot orașul, nu puteam să-mi imaginez decât o streche comemorativă.
A venit luna decembrie, când noi trebuie să fim cei mai buni creștini, să ținem post, să ne dezlegăm la pește și să ascultăm Hrușcă până strigăm ca-n beciurile procuraturii: să moară mama, recunosc orice, semnez orice, numai ia-ți torționarii și discurile cu Hrușcă de pe mine! Leru-i ler.
FOTO: SIMONA CATRINA

Eu am domiciliul stabil în Canada, doar că am domiciliul și sufletul instabil în România, așa că de vreo doi ani sunt în vacanță la București – nouă așa ne dau ăia din Canada, concedii de doi ani, scrie în contractul colectiv de muncă.

Bun, așa că ieri am auzit Hrușcă la metrou, în tramvai, în autobuz (așa-i când n-ai lucrul tău, vorba ardeleanului), la mall, la radio, la ring tone-ul unuia din taxi, la doi prieteni pe care i-am vizitat, la trei pe care nu i-am vizitat (dar cu care am vorbit la telefon și se auzea pe fundal “Numai tu, iubita mea/ Nu apari la geam deloc/ Să te pot îmbrățișa”). Auzi, apropo, dar cum poți s-o îmbrățișezi p-aia, ea fiind la geam și tu, deduc, jos? Stă la parter, deci targetul nostru e parterul, atât? Florile dalbe.

Oricum, mie mi-era dor de Hrușcă, nu-l mai auzisem de alaltăieri și simțeam deja că mă usuc. Am stat șapte ani în Canada și, de bunăvoie și nesilită decât de faptul că n-aveam unde să mă duc, eram concetățeană cu Ștefan Hrușcă, la Toronto. Eram foarte mândră. Cum se crăpa de primăvară, începeau să-l cheme la chermezele românești din exil. Venea îmbrăcat românește, cu cămeșă albă și brâu lat. (Mărimea nu contează, era doar un detaliu cu valoare jurnalistică). Iarna nu-l chemau, că era plecat în România, să ne cânte și să ne, vorb-aia, încânte. Leru-i ler.

Am senzația că, într-un an, în luna iunie, la o pajiște comunitară pe care noi o numim, la Toronto, “Câmpul Românesc”, Hrușcă ne-a cântat un colind de Crăciun. Dar e posibil ca această percepție să fie numai rodul caniculei proverbiale canadiene (hă, hă, hă) sau al șnapsului pe care îl aprobasem, ca să fac față situației. Leru-i… ăsta… ler.

Românii din Canada îl adoră pe Hrușcă, mai ales când pleacă iarna în România. El stă la Toronto din ’91, dar de plecat de-acolușa, pleacă numai de câțiva ani, după ce românii din Canada (inclusiv o preoteasă) au întrebat cu cine trebuie să se culce ca să le mai cânte și altcineva de Crăciun, în afară de Hrușcă. Pentru că lumea îl voia totuși pe Hrușcă – dar nu neapărat ca să cânte, ci eventual ca să le spună la care doctor și-a făcut operația plastică la năsuc – odată l-au invitat la o demonstrație de gimnastică. Veniseră campioanele românce Cătălina Ponor și Loredana Boboc. Au făcut astea câteva elemente înnodate și-au trezit toate fanteziile latente ale canadienilor care, până atunci, având în vedere ce neveste au acasă, credeau că aplecatul din picioare la șireturi e un element acrobatic profesionist – din seria: nu încercați așa ceva acasă! Florile dalbe.

FOTO: SIMONA CATRINA

Sunt aproape sigură că Hrușcă venise la acest show sportiv cu chitara după el. Normal, era iarnă și creștinii urmau să deschidă ușa, din câte știu. Doar că, țeapă, desfășurătorul nu prevedea niciun copac cu flori, niciun ochi de iubită, niciun ler. Nasol. Prin urmare, rapsodul a încălecat bârna, pentru ca totuși presa românească locală s-o pună de-un subiect (în calitate de ziariști oropsiți din exil, noi n-veam bani să plătim paparazzi – și nici n-ar fi meritat cheltuiala, vedeți bine că acolo vedetele ne ajutau să trăim decent și fără detectivi particulari). Leru-i ler.

Scoală, gazdă, din patuț, florile dalbe/ Și ne dă un dolăruț, florile dalbe. La 30 de dolari (canadieni, dar orișicât, dolari) biletul, aș zice că te descurci bine, maestre, pentru asemenea meserie liberală.

Am multe amintiri minunate cu Hrușcă, dar fiindcă luna cadourilor și a lui Viflaim abia a purces, am să revin bucuroasă asupra subiectului. Nimic nu mă va putea opri, cu excepția avocaților lui Hrușcă. Dar la cât costă un avocat la Toronto, n-am nicio grijă. Deci va urma, vă rog să mă scuzați.