Simona Catrina

De la o vreme, sunt îngrijorată că petrec cam mult timp pe posturile tv religioase. E drept, de cele mai multe ori, televizorul e dat fără sonor, fiindcă eu de fapt sunt pe Facebook, dar oricum, subliminal mă subjugă. Probabil fărădelegile zilnice pe care le făptuiesc cu vorba, cu gândul sau cu fapta mă împing, dinspre subconştientul păcătos, către un canal tv stins cu aghiazmă.

Sâmbătă, un popă foarte vorbăreţ a rostit cuvântul “catehizaţie” exact când am nimerit pe Trinitas TV, aşa că am rămas acolo, că suna foarte palpitant. Interlocutorul lui l-a întrebat dacă are cunoştinţă că tinerii din ziua de azi se cunună fără spovedanie prealabilă. (Bine, tinerii din ziua de azi se cunună şi fără himen prealabil, dar cred că ştia deja). Preotul a hăhăit blajin şi-a cuvântat: “Sunt convins că se poate orice!”. Un truism înduioşător, care merge la orice emisiune, pe orice temă, de la ortodoxie la diabet, de la Botezatu la asteroizi. Bine, domnul popă e foarte descheiat la lexic, a zis: “E posibil ca unii tineri pe care îi cununi să nu fi participat la Taina Spovedaniei şi tu să nu te prinzi!”. Aha, deci aici e pe prinselea, nu pe verificatelea, părinte? Oricum, inflexiunile colocviale ale sfintei feţe bisericeşti mă tulbură profund.

Am descoperit totuşi că nu sunt dependentă de posturile ortodoxe, sunt doar consumator ocazional. M-am smuls din sevraj şi-am căutat un post de sport (vedeţi ce partidă bună sunt?). Am şase posturi de sport, iar pe cinci dintre ele era fotbal. Pesemne nu-s chiar aşa o partidă bună, fiindcă m-am strâmbat şi m-am dus pe al şaselea (PVTV), unde era pescuit – fiindcă aici e ori vânătoare, ori pescuit, normal.

Acolo, un pescar francez dublat de un nepescar român îmi făceau urechea varză: “Peştele se află pe patul de nadă, dar nu muşcă, aşa că m-am gândit să schimb viermuşii cu pasta”. Aşa că m-am gândit (vorba lui) să merg la fotbal, pricepeam mult mai multe lucruri acolo. Dar un simţământ pervers m-a făcut să zăbovesc pe postul cu pescarul, iar de la el am mai aflat: “Cu un minciog mic, nu este o plăcere să scoţi un peşte mare. Pe de altă parte, cu un minciog mic, există neplăcerea de a se rupe”. Doamne, e o minunăţie să stai sâmbăta la televizor!

Am fugit şi-am ajuns acolo unde am dreptul să stau cât vreau, că plătesc abonament: la TVR1. Am nimerit la Tezaur folcloric, lari-lari-lari-raaaa. Aşa-mi trebuie, nu degeaba sâmbăta oamenii normali la cap au cu totul alt program. Era Festivalul “Strugurele de Aur”, ila-ila-ilailaaa, prezentat de inexpugnabila Mărioara Murărescu, de data asta în variantă HD, din păcate. Domnia-sa tremola tragicomic: “Maharelehe câhştigăhător al festihivaluhului Struguhurele de Auhur este…”. N-am mai văzut-o de mult, nana-naina-nana-naaai, dar aş fi preferat să mi-o amintesc de pe vremea când spunea “folcloric”, nu “foholclohorihic”. Fie-i dicţia uşoară! De altfel, Mărioara a grăit un adevăr bubuitor: “Adăugăm, bob cu bob, perle pe cartea de vizită a Festivalului Strugurele de Aur!”. Deci mi-a plăcut asta cu perlele la nebunie, mai ales că, de când cu perlele de la Bac încoace, nu mai auzisem nimic aşa savuros. Dacă spuneam eu că e un festival plin de perle, zicea că sunt nesimţită, dar aşa cel puţin a avut decenţa să recunoască un fapt cutremurător.

Sunt cam rea, recunosc, însă am o explicaţie ştiinţifico-folclorică. N-are niciun sens să fiu ca pâinea caldă, când la Festivalul Strugurele de Aur, distinsul Nicolae Furdui-Iancu (guest-star, desigur) a hăulit: “Haaaaida, haaaaida, la omu’ cu suflet bun/ Haaaaida, haaaida, nu-i iarbă pă drum”.