Postul nu e post destul

DC la munte şi la mare (6)

Ovidiu Eftimie

În care se povesteşte de ce e bine să se umple Apusenii de cianuri

Am fost în vreo trei, patru comune din judeţul Alba. Într-una dintre ele trola pe vremuri Avram Iancu, într-alta chiar 1/3 din Horia, Cloşca şi Crişan. Una e Roşia Montană. Ţara asta a primit autorizaţia de funcţionare în Alba. Bunică-mio şi nişte colegi de şpriţ au mers două sute de kilometri pe jos în 1988 cu un steag tricolor să comemoreze Marea Unire. Steagul ăla e la muzeu în Alba Iulia acum. Judeţul ăla duhneşte a istorie. Îţi vine să cânţi imnul numai când te gândeşti la el.

Comunele din munţi sunt de basm. Peisajul este magic. Chiar şi oamenii din zonă sunt aşa, au renunţat de mult la ştiinţă (cea a drumurilor, de exemplu) şi s-au rezumat la magie. Primarul uneia dintre ele nici măcar în economie nu prea crede. Îi spuneam că locul este foarte mişto şi că ar putea să scoată bani din turism, iar el se întreba “da’ câţi bani să scoţi din turism?”. Toţi, în condiţiile în care, cum spuneam, apetenţa pentru magie a locuitorilor din zonă i-a oprit să dezvolte orice ramură economică, majoritatea trăind din vite şi defrişat păduri.

Am fost la Peştera Gheţarul Scărişoara, unde se află chiar Gheţarul Scărişoara, cel mai mare şi mai vechi din Europa. Am urcat vreo 8 kilometri pe un drum forestier cu maşinuţa mea dorindu-mi să nu fi făcut prostia asta. Am întâlnit acolo un şofer de Alba, om căruia când i-am reproşat: “Bă nene, cine are prioritate în rampă, ăla care urcă sau ăla care coboară?”, mi-a răspuns revoltat: “Vorbeşte, dom’le, frumos!”.

Locurile sunt extrem de frumoase. Tot puhoiul de lume care stătea la coadă la intrare în peşteră, care era deschisă doar o zi pe săptămână (că, na, câţi bani să faci din turism?), era de aceeaşi părere. Jumătate din treptele scărilor spre peştera Scărişoara erau cam praf. Înăuntru, un ghid ne-a povestit că peştera e vizitată de la 1860. Păi bine bă, în 150 de ani n-aţi fost în stare să faceţi nişte scări ca lumea?

Oamenii ăştia îşi merită cianurile.

PS: Înainte de coborâre l-am invitat pe Groparu să bea o bere cu mine, că eu sunt tip dotat, am tot timpul nişte beri în portbagaj. A zis că nu, că mai are mult de mers şi i-e frică. A băut ulei de bicicletă în schimb.

Share:

98 comments

  1. 4mall 27 August, 2011 at 13:29

    Ovidiule, deja stiu cu ce te pot santaja…

  2. Dan1 27 August, 2011 at 13:40

    😐 “ulei de bicicleta”? N-am auzit în viata mea de asa ceva. La bicicleta se foloseste doar vaselina. Si la bidon de cinci litri, auzi!

  3. N.A. 27 August, 2011 at 14:37

    Deci in Alba prioritatea e considerata injuratura de mama. Semnalizarea cred ca o fi si mai grava; de organe, ceva.. :))

  4. Cristi 27 August, 2011 at 14:44

    @Dan1: Nici eu dar am analizat problema (la un pahar de visinata 🙂 ) si cred ca era vorba de ulei de masina folosit si care era utilizat pe la bicicleta (habar nu am la ce totusi).

  5. sebra 27 August, 2011 at 15:02

    Numa’ mare şi munte. Nu tu un turism ecumenic, nu tu o deltă…

  6. Dan1 27 August, 2011 at 15:19

    @Cristi: Poate la lanţ. Ca sa murdareasca bine cracul pantalonului! =))

  7. mifty 27 August, 2011 at 17:25

    … nici trollingul de zi nu mai e ce-a fost!… 🙂

  8. Dan1 27 August, 2011 at 18:54

    @mifty: Trollingul de weekend, vrei sa zici, daaa? :))

  9. mifty 27 August, 2011 at 19:31

    @Dan1: ieri nu fu uichend… și fu la fel: până pe la 8 seara, liniște, pace, numai julius se simțea ca o oală kukta!!! 😀

  10. Rower 27 August, 2011 at 19:46

    @Indragitule: evident, cel care coboara, la aceiasi categorie de vehicule 🙂

  11. Dan1 27 August, 2011 at 19:49

    @Rower: Tu esti din Alba este? :))

  12. Dan1 27 August, 2011 at 21:00

    Vad ca iar n-avem rubrica d-aia de muzica, asa ca o sa bag eu iar ceva:

    Pentru Radu Udrescu si Cms: http://www.youtube.com/watch?v=SsfA-7ot2k4
    Pentru Rushenne (si RoseN): http://www.youtube.com/watch?v=lAPZZcYd5cs
    Pentru camionagiu: http://www.youtube.com/watch?v=YbXapBdTT4o&ob=av2n si chiar http://www.youtube.com/watch?v=vqPSoSyJIlc (desi aici mergea mai bine un http://www.youtube.com/watch?v=5Om1AQLcEA8, stie el de ce :)))
    pentru sebra: http://www.youtube.com/watch?NR=1&v=hDkvwbQwtyo
    Pentru mifty (sectiune nou înfiintata): http://www.youtube.com/watch?v=3ZudAMg_B1I =))

  13. Dan1 27 August, 2011 at 21:53

    M3333biiis! Bagai si eun comentariu si e la moderare! Te rog eu, scoate-l, ca nu folosii expresii porcoase sau alte alea, doar un numar prea mare de link-uri! :))

  14. sebra 27 August, 2011 at 21:56

    @Dan1:
    După ce că nu merge nici trollatul, mai eşti şi sabotat! :))

  15. Dan1 27 August, 2011 at 22:07

    @sebra: Bre, erau niste dedicatii muzicale (si pentru tine, de altfel), doar ca le bagai la gramada (7 linkuri deodata)…

  16. nina 27 August, 2011 at 22:15

    Azi facui zacusca si nu avusei timp sa au p-aci. Vad ca sunteti toti bine, la pestera s-a inchis, turismul se face la ei, nu la noi si mai avem si-o zi din uichend. Sa ne umplem paharele cu cianura si sa ciocnim. Sau mai bine servim o zacusca. 😀
    @Dan1: – unde-s, bre, link-urile alea de care ziceai?

  17. Dan1 27 August, 2011 at 22:18

    @nina: Haaai sa le bag din nou, unu’ câte unu’! =))
    Iote, zisei asa:
    “Vad ca iar n-avem rubrica d-aia de muzica, asa ca o sa bag eu iar ceva:”

    Pentru Radu Udrescu si Cms: http://www.youtube.com/watch?v=SsfA-7ot2k4
    Pentru Rushenne (si RoseN): http://www.youtube.com/watch?v=lAPZZcYd5cs

  18. sebra 27 August, 2011 at 22:18

    @Dan1:
    Dacă tu n-ai învăţat până acum, că nu e indicat să bagi 7 link-uri deodată, ce pretenţii să mai avem de la ăia mici??:))
    O să putrezeşti la moderare, lumea e în concediu, bre!
    p.s. sigur am şi io o dedicaţie??..parcă văd că m-ai sărit iaraşi! 😀

  19. Dan1 27 August, 2011 at 22:18

    Pentru camionagiu: http://www.youtube.com/watch?v=YbXapBdTT4o&ob=av2n si chiar http://www.youtube.com/watch?v=vqPSoSyJIlc (desi aici mergea mai bine un http://www.youtube.com/watch?v=5Om1AQLcEA8, stie el de ce :)))

  20. Dan1 27 August, 2011 at 22:19

    @sebra: Este bre, se poateee? :))

  21. Dan1 27 August, 2011 at 22:19

    Pentru sebra: http://www.youtube.com/watch?NR=1&v=hDkvwbQwtyo
    Pentru mifty (sectiune nou înfiintata): http://www.youtube.com/watch?v=3ZudAMg_B1I =))

  22. Dan1 27 August, 2011 at 22:20

    Va las sa savurati! Sa-mi ziceti impresiile! :))

  23. sebra 27 August, 2011 at 22:25

    @Dan1:
    Un Only you n-ai fi băgat şi tu, tot de banii ăia!

  24. RoseN 27 August, 2011 at 22:29

    Foarte frumoase, mai asteptam :))

  25. mifty 27 August, 2011 at 22:40

    @Dan1: pentru Dan1 (pe cuvânt, nu știam cum îl cheamă :P): http://www.youtube.com/watch?v=ip5QrTH3e3Y

  26. nina 27 August, 2011 at 22:40

    @RoseN: Te cred si eu, tu ai avut dedicatie faina. Eu daca n-am avut, le-am ascultat pe toate, am fost chiar si regele soselelor, iar acum, ca am ajuns la dedicatia pentru Mifti, ma retrag ca sa nu zic vreo prostie. :))

  27. Dan1 27 August, 2011 at 22:41

    @sebra: Avem, avem, chiar acu’ primii un LP (asa le zicea pe vremea mea): http://www.youtube.com/watch?v=9r2pEdc1_lI

  28. Dan1 27 August, 2011 at 22:43

    @nina: Ai vazut când au aparut manelele de fapt? Eu le ascultam cu de-a sila pe la toate terasele de-atunci; la munte, la mare, pe Studentesc… =))

  29. Dan1 27 August, 2011 at 22:44

    @mifty: Imi place mai mult aia cu Violeta! :))

  30. Dan1 27 August, 2011 at 22:46

    @mifty: http://www.youtube.com/watch?v=A5Q5RQ3XjsI

  31. Tzica 27 August, 2011 at 23:12

    Pentru eternul feminin..de la Tzica…fara numar (sic)
    http://www.youtube.com/watch?v=7UbRhH_bN1A
    http://www.youtube.com/watch?v=tJQgwqojirs

    http://www.youtube.com/watch?v=blm5EQV46ak (lady’s version)

  32. RoseN 27 August, 2011 at 23:14

    😀 Pentru baieti, sa dormiti bine:
    http://www.youtube.com/watch?v=k3Fa4lOQfbA

    P.S. @Tzica: multumim 😀

  33. Tzica 27 August, 2011 at 23:14

    http://www.youtube.com/watch?v=Ka_sHy9cVH0&feature=related
    http://www.youtube.com/watch?v=992RpYwjxxA

    (pentru ..toti DC-ii…sper sa ramaneti tot asa) 🙂

  34. Dan1 27 August, 2011 at 23:18

    @Tzica & @Tzica: Now you’re talkin’! =))

  35. Tzica 27 August, 2011 at 23:23

    @RoseN: duamne!! am ajuns sa multumesc Radet-ului ca am …numai apa rece !!

  36. Dan1 27 August, 2011 at 23:23

    @RoseN: Bine bre, de unde stii tu asta? :-O

  37. RoseN 27 August, 2011 at 23:25

    @Tzica: O dooooamne, vorbeste vorbeste =)) miracooool =))
    @Dan1: 😀

  38. Dan1 27 August, 2011 at 23:27

    Radu Udrescu si Cms, n-am feedback pozitiv de la voi, de-asta vin cu o noua propunere: Mötley Crüe.

  39. mifty 27 August, 2011 at 23:35

    pentru fete: http://www.youtube.com/watch?v=VaGrck-FkWo 😛

  40. RoseN 27 August, 2011 at 23:38

    @mifty: Baaaaaaaaaaaai x-( chiar am dat play x-(

  41. Rushenne 27 August, 2011 at 23:41

    @Dan1: Si mie mi-a placut melodia. Multam! 🙂

  42. Dan1 27 August, 2011 at 23:41

    Mai bag una si ma duc la culcare! http://www.youtube.com/watch?v=V_SNDGwwGFM

  43. Tzica 27 August, 2011 at 23:42

    http://www.youtube.com/watch?v=Am1kJM823Vk
    adica..in afara de tema melodiei…mai exista si…moderarea 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=as59Id4eHhc

  44. Rushenne 27 August, 2011 at 23:43

    @RoseN: Deci sa nu dam play, da? 😛

  45. RoseN 27 August, 2011 at 23:47

    @Rushenne: Hmmmmm 😀 preferabil nu
    In rest, ce de muzici dragute in seara asta :))

  46. Dan1 27 August, 2011 at 23:48

    @RoseN: Iti placu aia cu “Una musica brutal” de la Tzica, este? =))

  47. RoseN 27 August, 2011 at 23:49

    @Dan1: Placut chiar si blonda din clip =))

  48. Dan1 27 August, 2011 at 23:51

    @RoseN: Da’ Alain Souchon? Ca le zice frumos! :))

  49. Tzica 27 August, 2011 at 23:51

    @RoseN: tztztz…in ciuda psitacismului de care sunt banuit (de ce oare?!?!)…inteleg cum e cu timpurile astea…moderne, parca madonna a dat tonu’ 🙂

  50. mifty 27 August, 2011 at 23:52

    @Tzica: CUM să rămânem??? ;))
    (am dat play la al doilea link!)

  51. mifty 27 August, 2011 at 23:55

    http://www.youtube.com/watch?v=NVoyAnxi1wQ
    RoseN, poți să dai play!!! 😀

  52. RoseN 28 August, 2011 at 00:00

    @Dan1: Eeeee, la vie en rose, daaaa 😀 frumoooos
    @Tzica: Nici o zi fara Dex, parca asa era :)) Bun bun asa
    @mifty: :-p Astia-mi plac, ca-s de la mine de pe strada :))

  53. Dan1 28 August, 2011 at 00:00

    @mifty: si chiar http://www.youtube.com/watch?v=P54D50cdCd4&ob=av2n

  54. mifty 28 August, 2011 at 00:05

    @Dan1: se știeeeeee!!!

    … RoseN, continui să-ți adorm vigilența: http://www.youtube.com/watch?v=_Fbx6pyYsX8 😀
    ba chiar: http://www.youtube.com/watch?v=YZoQ_E8GHsk 😀

  55. Dan1 28 August, 2011 at 00:06

    @mifty: Na bre, ca se misca natural trollingu’! =))

  56. RoseN 28 August, 2011 at 00:10

    Da’ ce serata muzicala ati trantit mai baieti :)) de toate pentru toti :))

  57. Dan1 28 August, 2011 at 00:20

    @RoseN: Ne descurcam nitel, este? =)) Daca Julius DJ Cotco nu catadicseste sa ne acorde atentie! =))

  58. Rushenne 28 August, 2011 at 00:22

    @Dan1: Stai, bre, ca nu s-a terminat inca weekend-ul. Mai e si maine. 😛

  59. mifty 28 August, 2011 at 00:23

    într-o noapte-ntunecoasă
    soarele lucea pe cer
    iară eu cu barca-n casă
    mă plimbam ca un boier!!! 😀

    http://www.youtube.com/watch?v=92Y-zid0abA

  60. admin 28 August, 2011 at 00:24

    @Dan1: DJ Cotco, saracul, e intr-un club de tineret…

  61. Dan1 28 August, 2011 at 00:25

    @Rushenne: Mai cautam! Muzica este căcălău! =))

  62. Dan1 28 August, 2011 at 00:26

    @admin: Cu sciatica? :))

  63. Tzica 28 August, 2011 at 00:27

    @mifty: tztztz…sa nu confundam mesagerul cu…mesajul.Chiar si un silen al prolixitatii cu sidefuri (eu adica!), poate sa inteleaga simptomatica consonanta de optiuni estetico temperamentale ce face posibila imperceptibilitatea inaccesibilitatii…e totusi ..duminica dimineatza !!

  64. mifty 28 August, 2011 at 00:29

    căpitane de poiată, parcă seamănă cu cineva cunoscut: http://www.youtube.com/watch?v=u1RMFYSrcbQ 😀

    după asta, fiți nițel atenți: http://www.youtube.com/watch?v=CbLlRcFFrfM 😛

  65. RoseN 28 August, 2011 at 00:29

    @Tzica: Geeeeez, ce dreaq ai zis??

  66. admin 28 August, 2011 at 00:30

    @Dan1: Julius are sciatica, DJ Cotc
    o e in plina forma

  67. Dan1 28 August, 2011 at 00:31

    @admin: Aaaa! Scuzati! =))

  68. mifty 28 August, 2011 at 00:33

    @RoseN: nu știu, google translate a dat crash când am băgat textul ăla… 🙁

  69. Dan1 28 August, 2011 at 00:37

    @mifty: Cine era frate Mina asta? Ca eu, în afara de Rita Pavone nu stiu italience din vremea mea aia? Si P.S. Mie-mi placea mai mult Roy Orbison decât Buddy Holly! 😛

  70. mifty 28 August, 2011 at 00:44

    să cântăm în cor: http://www.youtube.com/watch?v=71hqRT9U0wg 😀
    (N.A. să nu dai play dacă e copilul treaz!!! :D)

  71. Dan1 28 August, 2011 at 00:45

    @Rushenne: Uite, de-aia o sa mai bag una (ultima, parol!) http://www.youtube.com/watch?v=JgNiekAa9gk

  72. Tzica 28 August, 2011 at 00:46

    @RoseN: ehhmmm…nu incercam decat sa explic, in cuvinte simple, ca in lungul drum al omului catre om, muzica in sine are rolul ei.Presupunand ca lumea este un labirint…unii oameni se multumesc numai cu ecourile anecoide ce se izbesc de zidurile labirintului si nu patrund in ludicul experientei pentru asi lasa sufletul sa treaca dincolo de acestea (asta ca raspuns complet pentru mifty)Personal, consider muzica o calauza spre transcedentalul irational, reprezentand o maieutica ce revela cele mai ascunse tristeti, pe care le incercam inca din marele vis parineatal…e clar??sau ….i’m kicking the fields? 🙂

  73. Dan1 28 August, 2011 at 00:46

    @mifty: Ce facusi bre, ai dat în mintea copiilor? :))

  74. mifty 28 August, 2011 at 00:46

    @Dan1: minna mazzini… a avut perioada ei de glorie, pe vremea cha-cha-ului…
    pe Buddy Holly l-am pus ca să fie și cineva dinainte de Elvis Presley… 😀

  75. mifty 28 August, 2011 at 00:48

    @Tzica: … io cred că vrei să-l cucerești pe pircă… 😀

  76. Dan1 28 August, 2011 at 00:49

    @Tzica: Bre, cam bati, daaa? Câmpii da! Dar aia cu ecourile anecoide e profunda! Deci, dragi copii, o camera anecoida, e una unde nu exista ecou, da? Se folosste la studiourile de înregistrari.

  77. mifty 28 August, 2011 at 00:49

    @Dan1: mă stârnești ai??? 😀
    ia d-aici: http://www.youtube.com/watch?v=QA02tHbIpxI

  78. Tzica 28 August, 2011 at 00:52

    @mifty: tztztz…desi tolerez anumite ..hai sa le zicem obiceiuri moderne…sunt mai victorian in moravuri

    http://www.youtube.com/watch?v=6xNimkEqfZA

  79. RoseN 28 August, 2011 at 00:56

    @Tzica: Bun bun asa :)) totu clar acu, o sa dorm linistita :))
    http://www.youtube.com/watch?v=7mFHgpXJgqs

  80. mifty 28 August, 2011 at 00:59

    @Tzica: da???
    da’ mai înainte de ce naiba te-ai exprimat la feminin??? 😀

  81. Tzica 28 August, 2011 at 01:05

    http://www.youtube.com/watch?v=WN-wZ6gdchc
    http://www.youtube.com/watch?v=GID8SPUMDxQ&feature=related

    RoseN …imao !!
    mifty..ce sa zic..am vazut io la Oprah ca in orice barbat se ascunde o femeie..acu…aia o fi vorbit!! (mai ales ca…nu stiu la ce te referi)

  82. Tzica 28 August, 2011 at 01:10

    @RoseN:
    http://www.youtube.com/watch?v=f_fivoxmJ1I

  83. sebra 28 August, 2011 at 01:11

    Bre, lăsaţi muzica! Comentaţi şi voi on topic!
    Rushenne ştie să facă baclavaleeeee!!!!!!

  84. Dan1 28 August, 2011 at 01:13

    @sebra: Şi şuberek?

  85. Dan1 28 August, 2011 at 01:14

    Şi hamsii prăjite? (că mor de ele)!

  86. sebra 28 August, 2011 at 01:18

    @Dan1:
    Hai că exegerezi! Îţi dă fata o baclava şi tu pofteşti la şuberek???
    Că hamsiile prăjite îmi plac şi mie! =))

  87. mifty 28 August, 2011 at 01:18

    @Dan1: … dacă ai hamsii, poți să ți le prăjești și singur!!! 😀

  88. Tzica 28 August, 2011 at 01:28

    Sebra & Dan > curat on topic despre…hamsii ! 🙂

    Strict despre topic (de fapt sintagma despre meritocratia cianurilor) imho, indivizii actioneaza intr-o maniera mai mult sau mai putin probabila, in functie de pozitia lor pe piata, de ceea ce au de oferit si de ceea ce societatea (inteleasa ca mecanism de cerere si oferta la respectivul produs) hotaraste ca valoreaza ceea ce individul are de oferit.Partea haioasa este ca acest mecanism nu elimina comportamentele aberante si actele de voluntarism, iar cei care le practica se vor izbi de legile pietei si vor fi astfel eliminati.
    (nu mai intru in detalii despre ceea ce inseamna unitate taxonomica si unitate ontologica ca si unitati de masura pentru individ in general)

    Altfel ..pentru toti proletarii:
    http://www.youtube.com/watch?v=rUzRj7qdwSA&feature=related

  89. mifty 28 August, 2011 at 01:42

    @Tzica: … decât să te citesc pe tine, mai bine îl citesc pe Lewis Carroll de la coadă la cap.
    în malgașă!!! 😀

  90. Ciprian 28 August, 2011 at 01:44

    Foarte bune dedicatiile, Dan1. Ma mir ca nu s-a inventat o categorie si pentru mine si prietenii mei, chiar imi reprosau ca nu gasesc ceva si pentru ei pe site-ul asta, a dracu de serioasa lumea in ziua de azi. :))

  91. Ciprian 28 August, 2011 at 01:55

    si mifty a pus piese dragute, majoritatea dragute..bang bang.

  92. mifty 28 August, 2011 at 02:14

    și eu ți-am dat like de 2 ori… bang-bang… 😀

  93. Ciprian 28 August, 2011 at 02:21

    Si Rosen a pus melodii frumoase, intr-un final am ascultat toate piesele din comentarii ;))

  94. Dan1 28 August, 2011 at 09:52

    @mifty: Bre, pe-aici prin Bucureşti nu prea avem hamsii, se găseşte doar şprot. Da’ nu se compară!

  95. Rower 28 August, 2011 at 10:29

    @Dan 1: de acord, raspunsul meu a fost incomplet. 🙂 Art. 127 si 135 lamureste destul de clar cand ai si cand nu ai prioritate la coborare sau la urcare.
    Sunt si din Alba. Cand imi convine. =)))

  96. N.A. 28 August, 2011 at 11:18

    Tiiiiiii, ce-i dezmatul asta la postul Indragitului, mai, ati innebunit? Cand o veni si v-o lua de chica si de urechi, sa va tineti! =))
    Mai tineti minte ca povestea odata cum se chinuie el si asudeaza cu orele asupra unui text de care e foarte mandru ulterior si cum se trezeste cu diverse comentarii pe orice alte teme si ce frustrant e?…. =))

  97. Dan1 28 August, 2011 at 11:37

    @N.A.: Doar e site de trollat, da? Scrie si sus! “Trolling since RoBlogFest 2010” :))

  98. m 29 August, 2011 at 08:47

    asta nu-i nimic, sa te duci la pestera ursilor!

Leave a reply