Pompierul Porumb
Julius Constantinescu
Cinemateca venea cam o dată la două luni la Casa de cultură a studenţilor din Cluj. Bineînţeles că nu aveam bani să văd cele 20 – 30 de filme care rulau într-o săptămână – şi, chiar dacă s-ar fi întâmplat să am banii ăştia, i-aş fi lăsat la “Mexicul în flăcări” (cârciuma, nu filmul).
Pentru un cinefil înrăit însă, nici banii, nici oamenii de la intrare nu sunt un obstacol de netrecut. Reuşisem să-mi procur o legitimaţie la clubul de fotografi amatori ce fiinţa la etajul 3, cu ajutorul căreia intram pe o uşă laterală pretinzând că merg la clubul foto. Urcam aşadar nestingherit până la etajul 3 şi traversam coridorul pe cealaltă parte a clădirii; apoi, coboram pe scara de serviciu la subsol, treceam prin sala cazanelor, mă strecuram pe sub ţevile de încălzire şi împingeam uşurel o uşă ce dădea exact sub sala de spectacole. Nu exista în tot Clujul vreo clădire unde se percepea o sumă de bani la intrare pe care să n-o cunosc ca pe propriile-mi buzunare.
După vreo două cinemateci, mă specializasem şi devenisem un soi de călăuză pentru grupuri din ce în ce mai mari de hipioţi, studenţi care îşi făceau veacul la “Mexicul în flăcări” şi “Ema” şi studente la Filologie pe care le impresionam cu vastele mele cunoştinţe despre sala cazanelor. Cumva, devenisem un soi de Şoni.
Cultura mea cinematografică începuse să devină cât de cât mulţumitoare când, pe nepusă masă, mă trezesc într-o bună zi cu un deget gros şi autoritar îndreptat spre mine: “Bă, ăla cu ochelari, treci încoa'”. Era Porumb, un individ masiv, îmbrăcat veşnic într-un halat albastru, ce cumula la Casa Studenţilor funcţiile de pompier şi portar. L-am urmat cu inima strânsă în cămăruţa anti-incendii de la subsol, convins că aventura mea în minunata lume a filmului, via sala cazanelor, avea să se sfârşească aici. Doar că, în loc să-mi ceară socoteală pentru activităţile ilegale desfăşurate în subsolul acestei instituţii de formare spirituală a tinerilor, pompierul şi totodată portarul Porumb mi-a întins, cu un gest elegant, un Snagov. Am vârât pachetul de Carpaţi înapoi în buzunarul de la piept şi mi-am aprins ţigara fină oferită cu generozitate de pompierul Porumb. După ce m-a lăsat să savurez un fum, amabila mea gazdă a trecut la afaceri: “Bă, te văd mai isteţ, cred că o să ne înţelegem bine”. De unde nu puteam deduce decât că şi el era un tip cât se poate de isteţ. “Fii atent”, a continuat Porumb, “ştii că eu rup bilete la intrare. Da’ nu le rup pe toate – le mototolesc şi le bag în buzunar. Te-ai prins?” – şi mi-a făcut complice cu ochiul. “Le îndreptăm şi le vindem noi. Adică, le vinzi tu. Când îţi fac semn, vii aici, să nu ne vadă nimeni, şi îţi dau biletele. Cu banii ne socotim seara, când pleacă ăştia acasă”. Mi-a oferit 50% din afacere, dovedind astfel că nu era doar un tip stilat, ci şi un suflet mare.
A urmat o perioadă prosperă. La “Solaris”, de pildă, am revândut 400 de bilete (acum aţi înţeles sper de ce îmi place aşa mult Tarkovski). Doar că, aşa cum se întâmplă adesea, odată cu banii au venit şi problemele – de pildă, organizatorii s-au întrebat, pornind de la o constatare de natură matematică, cum de era plină ochi o sală de 900 de locuri, odată ce nu se vânduseră decât 500 de bilete. N-am aşteptat concluziile anchetei, din momentul ăla n-am mai lucrat personal, ca să nu mă expun – mi-am dezvoltat o reţea de studente care vindeau pentru mine, în timp ce eu stăteam vizavi, la “Croco”. Câştigam într-o săptămână de vreo trei ori cât primeam de-acasă plus bursa (pe studente nu le plăteam, le lăsam să intre gratis la film, şi îmi mai erau şi foarte recunoscătoare pentru asta). După o vreme, mi-am angajat un adjunct: nu mai suportam să stau la Croco, la varice. Aveam oameni care îmi cumpărau sandvişuri în pauza dintre filme, oameni pe care-i trimiteam după cola, oameni care îmi chemau taxiul care mă ducea seara la cămin. Eram regele biletelor.
E două noaptea şi la radio cântă Janis Joplin. Iar eu, în loc să sufăr după vreo femeie, sufăr după pompierul Porumb.
Daca stiai incotro sa o iei incepand de la afacerea cu biletele, ajungeai si tu un Becali mai mic :))) ca si ei, tot pe la cinematografe isi au originile :)))
bestia de V3ntor mi-a luat poanta din gura cu Becali.
Dar eu aici vad mai mult. Caci avem de-a face si cu un tip scolit, lucrat, cizelat, intr-un cuvant manjit rau de tot. Vad cum, in timp, DailyCotcodac creste, creste, creste, incape sub o firma care se dezvolta, ajunge sa aiba si alte obiecte de activitate in afara specularii unor comentatori geniali, si deodata, cand e la stadiul ca invarte milioane, pac cade regimul.
Atunci Julius face ce face si trage el singur fondurile. Va sti sa bage bani in presa…
Si? Cum s-a incheiat afacerea? In profit? ti-ai luat casa, Bentley, etc.? Ca dupa incheiere sigur nu i-ai cheltuit cu vreo studenta….
daca suferi pe Janis Joplin dupa pompieru’ Porumb, sa-ntelegem ca asta a fost pretul pe care l-ai platit pentru a fi cooptat in afacere? 😀
PS nu trebuia sa treci neaparat prin sala cazanelor, mai era o usa care dadea la grderoba de sub scari.
giulius, există un joc care se numeşte canastă şi unde ce faci tu acuma se numeşte chemare.
Tirania Voastra,
Stii de ce suferi dupa pompieru’ Porumb? De la Nietzche ti se trage, iti spun sigur! Pai avea Porumb asta o voce de tenor cum nu cred ca visase Pavarotti in viata lui! Doar ca si-a descoperit-o tarziu, cand ii ajta doar sa strige tare si la distanta: Foooooc! Asa ca in subconstientul Tiraniei Vostre de asta suferi dupa pompierul Porumb: n-a visat in viata vietilor ei Janice Joplin sa aiba asa o voce! Si Tirania Voastra asisderea!
gata maestre acum am inteles ca obieiurile din tinerete mor greu …atunci aveai studente sa iti vanda bilete acum ai comentatori care sa scrie pe blog si tot asa=))
@ThoR:
=))
Asta face parte din dezvăluirile Wikicotcodac :))
Tirane, Porumb asta merita mai mult de o postare! Pai ce, numai Petreanu sa aiba portarul lui? Porumb in schimb era un om cu …multiple talente. Sa-ti mai spun unul: vazuse TOATE FILMELE de la cinemateca si auzise de milioane de ori comentariile batranului Dumitrescu ca nu am auzit critic de film mai bun in viata mea!
adevarul e ca ai fata de mafiot, dar macar acum recunosti in scris..oricum in urmatoarea poza care o postezi cu voi sa l vedem pe indragit si pe pirca cum iti pupa inelul…
Deci aveau dreptate astia de pe wikileaks. Mafia romaneasca(a biletelor) e atat de dezvoltata ca nu mai tre sa se omoare intre ei. :)). Asta cultura, nu badea-gardu’ Cucuruz din Germanica care probabil ca-ti rupea vre-o 2-3 oase mai putin importante (coaste, teasta, maini, picioare).
@V3nt0R:
Pai n-a stiut? Cum n-a stiut? Ce,e de azi de ieri sa fii DailyMogul? Mai are putin si-l vedem in Parlamentul European, da’ ce zic eu european, Mondial!
Ne putem imagina de câte ori a auzit Rashi povestea pompierului Porumb, de-a ajuns să mimeze într-una filme, doar-doar i-o mai alina dorul stăpânului său. Ba cred că tot el îl plăteşte, numai să-i dea voie să o facă… =))
Asa a inceput fiecare mogul, contrabandistule! Ai inselat statul! =)) Problema e ca tu te lauzi prea devreme, inainte sa strangi primul milion de euro.
Rușine!
Eheeei, daca te apucai de afacerea asta, pe vremea cand publicul rupea usile la Vagabondul, Prietenii mei elefantii si Piedone…
@dr. Lecter: Cipolla Colt (Pentru un pumn de ceapa) asta e primul film vazut la cinematograf, pe la 6-7 ani, nu am prins loc pe scaun din cauza unuia ca Julius, era mai mare numarul biletelor vandute decat numarul locurilor din sala. Apoi imi amintesc ca m-au dus ai mei sa vad “Orfanii”, am reusit sa adorm in picioare.
Ciprian,
Eu nu-mi mai amintesc la ce film m-a dus frate-miu prima data, dar stiu ca era cu multi cai scapati dintr-un tarc si am fugit afara de n-am atins podeaua
Dupa care ne-am dus, toata gradinita, la film la Veronica. Dupa ce am mai crescut, intram fraudulos, ca Julius, prin biblioteca din caminul cultural. Ma dadeam interesata de lectura.
🙂 eu tin minte ca am descoperit o intrare in club ( acolo era cinematografu in satu meu) care era un soi de geam de aerisire acoperit cu un list de tabla, cam la 3 metri de sol. si fiind fan inrait bruce lee inaltimea nu mi-a oprit avantul, insa nu puteam intra in sala, si priveam ecranul transparent din spate pe niste saci de nisip (folositi la ridicarea cortinei pt cunoscatori) astfel am vazut primele filme cu Schawrtzneger si Stalone moca (aia de sub 10 ani nu aveau voie la filme d’astea), doar ca la scurt timp a cazut comunismul si s-a dus de rapa toata cinematografia din satul meu natal de bastina unde m-am nascut.
Printre cele mai scary filme pe care le-am vazut asa a fost King Kong. Efectiv de atunci am inceput sa ma tem de intuneric, pana nu a venit tata cu pusca si a tras in dulap, si zice uite daca si era un bau bau – e, acuma nu mai e!
Ma bagasi la moderare, Tirane? Da pen’ ce?
Julius, si eu frecventam Cinemateca. Acum ca am aflat, ma simt inselat. Vreau banii inapoi!
un fel de soni… lasa modestia, un fel de calauza , ca tot iti place tarkovski. pe mine propensiunea ta ptr arta m-a impresionat. in rest clasic- banul corupe. inteleg si de ce ti-e dor de pompierul porumb, acum dupa blogfest. pai ai devenit si tu unul, nu?
de mic sperai la bani, acum ca esti mogul, virtual mogul, castigi bani din comentariile pline de umor al cititorilor tai.
si io m-am bagat pe la cazanele alea=)) cu ceva uniforma de aia albastra calauza.
ANI ce zice oare?:D
Hai ca de tine stim in ce hal ai ajuns, dar de Porumb ce s’a ales?
Eu stau si ma intreb in ce consta recunostinta studentelor…
@edy: in multumiri sincere=))
@Scufita Rosie: Nea Mitica, daaah! 🙂 Ce vremuri! 🙂
@andryusha: ai înviat??? 😀
nici nu știi ce parastas îți croiau cotcodacele… în ultimele 3 zile numai andryusha în sus, andryusha în jos… deveniseși obsedant în neființă!!! 😀
@mifty: Ce să le fac, dacă au atât de puţină credinţă?…
@andryusha: păi tu nu ştii că e de-ajuns un gram de credinţă ca să poţi muta munţii din loc??? 😀
ce, vrei kilograme de credinţă acum??? (cu os sau fără??? :D)
@mifty: Nu vreau, bre, kilograme. Ce, eu îs carismatic, ca Şoni?!… =)) =))
@andryusha: credinta in ce, in dependenta omului contemporan de computer? si facil, sa folosim paradigma crestina ca sa o explicam :d ce sa facem daca israa si miraj s-au desfasurat intr-o singura noapte?
Asteptam postul in care marturisesti ca ai fost colaborator la Secu… :d
mai scrie tiranu` pe DC ? :O
@Julius, daca-mi zici cu exactitate care dintre crasmele Clujului napoc se numea “Mexicul in flacari”, eu te cred. “Ema” sunt convins ca stii care este.
@Cougar – ti-am trimis mail.
@Sare’ n Ochi: unde era bodega Jiul, pe Dorobanti.
NOPE! “Mexicul in flacari” este in Piata Cipariu, fosta “Gospodina”. Aia-i “Jiul” pus si simplu – dupa care s-a mai facut o chestie particulara zisa simplu “Dorobanti” =)). Mai jos, langa liceul de “Arte Plastice” era “Coate reci” – ca stateai in picioare si consumai cu coatele lipite de mese cu blat de marmura (mai ales iarna). Iar “Carpa de Aur” era pe Albini, colt cu Pata (dar aia chiar nu ai prins-o.
@Sare’ n Ochi: nu e gospodina aia, ma, desi sa stii ca am auzit si eu pe unii numind-o “mexicul in flacari”. cred ca sunt scoli de gandire diferite aici – de pilda, profesorul Hossu-Basarab sustine varianta ta, in timp ce Şuşcă e de aceeasi parere cu mine.
@cu Susca sa bei numai tu! eu prefer cu Hossu-Basarab. are nume mai lung, tine mai mult la bautura! tu si Susca, nu absorbiti nici macar doua halbe de bere. si daca va pun rom in ele, v-am pierdut.
@JULIUS: Ma Iulica, ce afaceri, ce Becalli …. sa-ti para bine ca nu ai ajuns peste….ca intelesei ca invarteai si niste fetite pe acolo =)). Sau cine stie? poate ca DC e doar un paravan :))
@Sare’ n Ochi: Hossu-Basaran mi-a oferit-o pe fie-sa de nevasta, avem o relatie stransa. E drept, trebuia sa cumpar niste vodca, ca el nu mai avea bani.
@Julius, =)) deci am ales bine. Rezulta, pe cale de consecinta, ca am dreptate: Mexicul (in flacari sau nu) este acolo unde am zis. Unde sa-ti trimit factura pentru consultanta?
@Sare’ n Ochi: eu vorbeam de Adevaratul Mexicul in flacari :))
… bun. @Julius, te mai las sa tragi o data: “Cateaua lesinata” (coordonate fixe, nu triste), “Trei paduchi” (facultativ, ca orice copil trecut prin Cluj stie), Adevaratul “Coate reci”, “Kotono”, “Rapsodia”, “masa ziaristilor” (in care restaurant si sa nu zici “Ema” ca esti descalificat definitiv), “birtul PMC” (pe care strada si care redactie isi facea veacul pe-acolo?). Si ia, te rog, sa ne faci tu expozeul tuturor crasmelor pe care le parcurgea un student de bine dinspre gara pana la cladirile facultatilor de pe Baritiu, inclusiv (denumire si lichide servite). hai, durule – daca tot te-au coplesit amintirile!
‘ti-ar Adevaratul Mexicul in flacari!
maaare noroc ca nu-l chema pe pompier Popcorn! daca tot se ocupa de sectorul cinematografic! sau macar Cucuruz!
Omul acesta are parintii in satul in care am eu mosia.
A ramas tot mare intreprinzator (are trei copii, nevoi pe masura!).
Asta vara parintii lui vindeau, in poarta, rosii de gradina.
Erau, de fapt, rosii aduse de fiu de la en gros din Cluj, vandute la cei ce treceau pe acolo ca “rosii de gradina”, desigur, cu pret de produse ecologice!!:D
Ce noroc ca baiatul care rupea bilete la Cinemateca din orasul nostru era indragostit de mine, asa ca intram gratis. Bine, dupa ceva timp nici nu ma mai saluta, fiindca nu i-am raspuns la indragosteala 😛 Prima oara am acceptat sa-mi vorbeasca despre Tarkovsky, dar a doua oara la Calauza nu o sa ma mai prinda nimeni, niciodata!! 😀