Julius Constantinescu

Acceleratul Baia Mare – Bucureşti troznea din toate încheieturile şi aerul rece mătura culoarul, gonind pasagerii în compartimente. Înghesuiţi unul în altul, câte cinci pe o banchetă unsuroasă, acoperită cu vinilin, trăgeam dintr-o sticlă de vodcă şi îl aşteptam pe naş să rezolvăm amiabil lipsa tichetelor de călătorie. Eram purtătorul de cuvânt al acestei gloate de beţivani şi, prin urmare, relaţia cu naşul cădea în sarcina mea.

După ce ne-a măsurat plimbându-şi lanterna peste cinstita adunare, experienţa trebuie că i-a spus că şansele să avem bilete sunt nule. A aprins lumina din tavan, s-a strecurat înăuntru, a închis uşa în urma lui şi ne-a făcut prima ofertă: “Două sute de căciulă”. Am sărit în sus, tremurând de indignare: “O sută, şefu’! N-avem mai mult, suntem studenţi. Mergem la Bucale, la un concert”. “Ce concert?”. “Nu ştii tu, jazz… Uite-aci o mie de lei, ia-i, că alţii n-avem”. Probabil feţele noastre l-au convins că mai mult nu scoate de la noi; i-a luat şi i-a vârât într-un buzunar larg, apoi ne-a întors spatele.

Peste douăzeci de minute, s-a întors: “Mai scoateţi o sută, că ăilalţi au dat câte două”. N-a mai ţinut cu nimic, n-a plecat până când n-am mai scos câte o sută. Nu i-am purtat pică, nu el era de vină, ci ăilalţi.

“Ãilalţi” erau gaşca lui Şoni (de fapt, se pronunţă Şuoani), nişte tâmpiţi pe care îi văzuserăm pe peron în Cluj, dar cu care nu ne salutam. Şoni era un beţivan bătrân, autointitulat “şeful hipioţilor din Cluj”, motiv pentru care eram întrebaţi oriunde mergeam: “Aaa, clujeni. Deci sunteţi din gaşca lui Şoni, nu?”. Cu ce anume se ocupa, nu ştia nimeni, dar, dat fiind că putea fi văzut la orice oră fie la “Croco”, fie la “Mexicul în flăcări”, fie pe vreo terasă la o vodcă mică, probabil cu nimic. Vorbea foarte rar, ceea ce pe unii îi făcea să creadă că e inteligent; devenise un fel de guru şi nu se deplasa niciodată fără o coadă de adepţi formată, în special, din ameţite de la Arte Plastice şi Filozofie, studente în ani mici. Scena cea mai comună pe care mi-o amintesc îl are în centru pe maestru meditând după trei sticle de vodcă (noi credeam că e beat cleşte şi de-aia nu poate vorbi, dar ne-a lămurit o fată că medita), avându-i în jurul său pe adepţii care îl priveau cu adoraţie; din când în când, se trezea din extaz să borască, apoi îşi ştergea zoaiele din barbă cu mâneca şi revenea în Nirvana.

Concertul la care mergeam la Bucale era la Sala Palatului. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să verificăm dacă se poate intra prin spate. Nu se putea – intrările erau păzite de jandarmi şi era imposibil să-i mituieşti pe soldaţi pentru că erau supravegheaţi de un superior; în plus, jandarmii erau dublaţi de organizatorii concertului. În toată studenţia, n-am intrat nici măcar o singură dată cu bilet, prin urmare ştiu ce spun: atunci, la John McLaughlin, nici pasărea n-a intrat prin spate.

Stăteam în faţa Sălii Palatului, încercând să găsim o soluţie onorabilă, care să nu implice cumpărarea unui bilet, când s-a răspândit zvonul: un tip, Şoni, bagă prin spate! N-au trecut câteva secunde şi l-am văzut apărând după colţul din dreapta: păşea imperial, ca Iisus pe apă, târând după el o mulţime de amatori de intrat prin spate. Cometa a trecut prin faţa intrării, a cotit la dreapta şi a dispărut după celălalt colţ al clădirii. A mai trecut un timp şi Şoni s-a ivit din nou; de data asta, de după colţul din stânga. Cometa a mai şerpuit o dată prin faţă şi a dispărut după colţul din dreapta.

În următoarea jumătate de oră, Şoni şi-a mânat neperturbat turma între cele două intrări din spate. După fiecare tentativă eşuată, o parte dintre adepţi părăsea discret formaţia, însă numărul celor care renunţau era completat imediat la loc de noi doritori, atraşi în mod irezistibil de zvonul că este un tip, Şoni, care bagă prin spate.

Din zece câţi eram, şapte am reuşit să ne strecurăm fără bilet înăuntru. A fost, poate, cel mai frumos concert din viaţa mea – Şoni nu putuse intra.

Târziu în noapte, la ieşire, un zvon străbătea mulţimea: un tip, Şoni, ştie unde se poate dormi gratis în Bucale.