Unora le place Şoni |
Julius Constantinescu
Acceleratul Baia Mare – Bucureşti troznea din toate încheieturile şi aerul rece mătura culoarul, gonind pasagerii în compartimente. Înghesuiţi unul în altul, câte cinci pe o banchetă unsuroasă, acoperită cu vinilin, trăgeam dintr-o sticlă de vodcă şi îl aşteptam pe naş să rezolvăm amiabil lipsa tichetelor de călătorie. Eram purtătorul de cuvânt al acestei gloate de beţivani şi, prin urmare, relaţia cu naşul cădea în sarcina mea.
După ce ne-a măsurat plimbându-şi lanterna peste cinstita adunare, experienţa trebuie că i-a spus că şansele să avem bilete sunt nule. A aprins lumina din tavan, s-a strecurat înăuntru, a închis uşa în urma lui şi ne-a făcut prima ofertă: “Două sute de căciulă”. Am sărit în sus, tremurând de indignare: “O sută, şefu’! N-avem mai mult, suntem studenţi. Mergem la Bucale, la un concert”. “Ce concert?”. “Nu ştii tu, jazz… Uite-aci o mie de lei, ia-i, că alţii n-avem”. Probabil feţele noastre l-au convins că mai mult nu scoate de la noi; i-a luat şi i-a vârât într-un buzunar larg, apoi ne-a întors spatele.
Peste douăzeci de minute, s-a întors: “Mai scoateţi o sută, că ăilalţi au dat câte două”. N-a mai ţinut cu nimic, n-a plecat până când n-am mai scos câte o sută. Nu i-am purtat pică, nu el era de vină, ci ăilalţi.
“Ãilalţi” erau gaşca lui Şoni (de fapt, se pronunţă Şuoani), nişte tâmpiţi pe care îi văzuserăm pe peron în Cluj, dar cu care nu ne salutam. Şoni era un beţivan bătrân, autointitulat “şeful hipioţilor din Cluj”, motiv pentru care eram întrebaţi oriunde mergeam: “Aaa, clujeni. Deci sunteţi din gaşca lui Şoni, nu?”. Cu ce anume se ocupa, nu ştia nimeni, dar, dat fiind că putea fi văzut la orice oră fie la “Croco”, fie la “Mexicul în flăcări”, fie pe vreo terasă la o vodcă mică, probabil cu nimic. Vorbea foarte rar, ceea ce pe unii îi făcea să creadă că e inteligent; devenise un fel de guru şi nu se deplasa niciodată fără o coadă de adepţi formată, în special, din ameţite de la Arte Plastice şi Filozofie, studente în ani mici. Scena cea mai comună pe care mi-o amintesc îl are în centru pe maestru meditând după trei sticle de vodcă (noi credeam că e beat cleşte şi de-aia nu poate vorbi, dar ne-a lămurit o fată că medita), avându-i în jurul său pe adepţii care îl priveau cu adoraţie; din când în când, se trezea din extaz să borască, apoi îşi ştergea zoaiele din barbă cu mâneca şi revenea în Nirvana.
Concertul la care mergeam la Bucale era la Sala Palatului. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să verificăm dacă se poate intra prin spate. Nu se putea – intrările erau păzite de jandarmi şi era imposibil să-i mituieşti pe soldaţi pentru că erau supravegheaţi de un superior; în plus, jandarmii erau dublaţi de organizatorii concertului. În toată studenţia, n-am intrat nici măcar o singură dată cu bilet, prin urmare ştiu ce spun: atunci, la John McLaughlin, nici pasărea n-a intrat prin spate.
Stăteam în faţa Sălii Palatului, încercând să găsim o soluţie onorabilă, care să nu implice cumpărarea unui bilet, când s-a răspândit zvonul: un tip, Şoni, bagă prin spate! N-au trecut câteva secunde şi l-am văzut apărând după colţul din dreapta: păşea imperial, ca Iisus pe apă, târând după el o mulţime de amatori de intrat prin spate. Cometa a trecut prin faţa intrării, a cotit la dreapta şi a dispărut după celălalt colţ al clădirii. A mai trecut un timp şi Şoni s-a ivit din nou; de data asta, de după colţul din stânga. Cometa a mai şerpuit o dată prin faţă şi a dispărut după colţul din dreapta.
În următoarea jumătate de oră, Şoni şi-a mânat neperturbat turma între cele două intrări din spate. După fiecare tentativă eşuată, o parte dintre adepţi părăsea discret formaţia, însă numărul celor care renunţau era completat imediat la loc de noi doritori, atraşi în mod irezistibil de zvonul că este un tip, Şoni, care bagă prin spate.
Din zece câţi eram, şapte am reuşit să ne strecurăm fără bilet înăuntru. A fost, poate, cel mai frumos concert din viaţa mea – Şoni nu putuse intra.
Târziu în noapte, la ieşire, un zvon străbătea mulţimea: un tip, Şoni, ştie unde se poate dormi gratis în Bucale.
Twitter
Facebook
sebra
Fratele Andryusha
Petru
Rada
Rushenne
13 Decembrie 2009 la 7:55 pm
Exista cate un guru ca asta in fiecare bodega obisita in care se aduna “rockeri” in absolut fiecare oras din Romania.
13 Decembrie 2009 la 7:55 pm
Bănuiesc că au dormit foarte puţini gratis în Bucale
13 Decembrie 2009 la 7:56 pm
Sa ghicesc, Soni pana la urma n-a mai avut unde sa doarma, dar vreo 7 dintre voi ati prins un somn moca…
13 Decembrie 2009 la 8:04 pm
Sincer nu bănuiam că şi bărbaţi-s pizmaşi. Credeam că asta-i meteahnă femeiască. Deci, cum apare un tip charismatic, de valoarea căruia îşi dau seama în primul rând sufletele sensibile şi cultivate de la Arte, cum e catalogat drept beţiv ordinar.
Numai minciuni am citit aici. Să ştii că
unorape unele le-a băgat prin spate în seara aia. Şi au dormit şi gratis în Bucale: în compartimentul de tren, până la ieşirea din capitală.13 Decembrie 2009 la 8:04 pm
Foarte tare,mai vrem aventuri cu Soni…
13 Decembrie 2009 la 8:43 pm
Chiar exista Soni asta sau si aici e doar imaginatia ta?
13 Decembrie 2009 la 8:55 pm
@bogdan epureanu: in ultima vreme, l-am mai vazut prin Jack, dar acu’ s-a inchis Jack-ul si nu mai stiu nimic de el
13 Decembrie 2009 la 9:01 pm
[...] This post was mentioned on Twitter by Ovidiu Eftimie and sebra, Melania F.. Melania F. said: RT @tweetmeme Daily Cotcodac» Unora le place Şoni http://bit.ly/6DkbDD [...]
13 Decembrie 2009 la 9:15 pm
@ slvc
ai greşit , barbaţii nu-s pizmaşi , dar avînd în vedere că sir Jul avea plete , io cre’ ca-i legat de lungimea părului.
13 Decembrie 2009 la 9:26 pm
Hai zi sincer, chiar il chema Soni? E nume fictiv, nu/i asa? De existenta lui nu ma indoiesc, tipi ca el se nasc din nazuintele, dorintele, instinctele turmei. Eu cred ca Soni era o porecla, o autotitulatura, cred ca numele lui adevarat asa cum era scris in buletin, era Traian Basescu. Ultimul zvon irezisdtibil care strabatea prin multime este ca un tip Soni a zis ca vom trai bine.
13 Decembrie 2009 la 9:28 pm
Preţ de jumătate de articol ne-ai convins că intrarea la concert era mai dificilă decât în Area 51, iar la urmă îţi autodesfiinţezi teoria, spunând că şapte din 10 aţi reuşit să intraţi moca. Tu povesteşti un episod din Mission: Impossible, sau din Star Trek?
13 Decembrie 2009 la 9:31 pm
@Kekee
Ba io cred că era invidios că Şoni studia filozofia, iar el injineria. Da, asta cred.
@Mikael Eon
13 Decembrie 2009 la 10:00 pm
Si cei trei care n-au intrat la concert ce au făcut?
13 Decembrie 2009 la 10:06 pm
@Arsulici
Ceilalţi trei au ieşit din gaşca lui Julius şi au trecut în tabăra independenţilor, condusă de
Gabriel OpreaŞoni.13 Decembrie 2009 la 10:22 pm
@Florian
13 Decembrie 2009 la 10:25 pm
Bănuiesc că Julius n-a dormit gratis, dar a fost cea mai frumoasă noapte de până atunci
13 Decembrie 2009 la 10:45 pm
@zebruţa
A dormit gratis, dar la 2 noaptea a fost trimis după şaorma.
13 Decembrie 2009 la 10:54 pm
@Flo,
Deh…şi dormitul gratis are preţul lui
13 Decembrie 2009 la 10:59 pm
Dom’ Julius, da’ ce gusturi rafinate aveți în domeniul muzicii. Am să contracarez cu participarea la concertul Al Di Meola de acu’ un an
PS: Care e crâșma care a înlocuit Jack-ul? Eu nu mai reușesc să gasesc una decentă (HH-ul e cam nașpa…
13 Decembrie 2009 la 11:17 pm
@theheartcollector: nu stiu, bre, da’ am fost eu de vreo doua ori si era lacatul pe usa, cica s-a inchis
@florian: o sa scriu saptamana asta cum am intrat, un mic ghid de intrat moca
13 Decembrie 2009 la 11:33 pm
@Julius: Jack-ul a fost mutat pe undeva pe la Eroilor, dar, din ce-am auzit, nici nu se compară cu cel vechi. Din câte știu eu, nu mai e nimic la locația veche, de aia spun că vreau să găsesc o crâșmă care să aibă aceeași atmosferă ca fostul Jack…
14 Decembrie 2009 la 2:23 am
De-o biblioteca nu intrebati si voi …
14 Decembrie 2009 la 4:25 am
Pai se poate dormi gratis in orice oras care are un parc dotat cu banci
Totusi nu se recomanda pe timp de iarna !
14 Decembrie 2009 la 9:56 am
jul, degeaba, tata: scoru’ general a fost 1:1
soni te-a facut de 100 de lei (care in cazu’ tau face cam cit 10000 pt un om normal)
14 Decembrie 2009 la 10:35 am
@ Julius – cred ca nu e vorba de Soni din Vama. sau…? ma asteptam la un articol gastronomic cu papa la Soni
14 Decembrie 2009 la 11:35 am
Eu mi-aduc aminte de un Soni din asta care isi facea veacul pe terasa radioului din Costinesti, tot asa, cu vodca si “meditatii”
14 Decembrie 2009 la 1:58 pm
@MNX – Ce biblioteca, dom’le?! N-auzi ca aci se dau carti? Moca! De ce crezi ca e coada asta?
Pe langa asa un lacas de cultura, orice biblioteca paleste..
14 Decembrie 2009 la 2:01 pm
tare, mai asteptam continuarea
14 Decembrie 2009 la 4:27 pm
Il gasiti La Scanteia pe Soni.
14 Decembrie 2009 la 5:27 pm
Uite am auzit ca se vorbeste despre mine, chiar si amu peste ani.
Nu-mi permit sa va dezamagesc, asa ca v-am facut rost de invitatii la un eveniment caritabil organizat de ASII.
Daca sunteti din Iasi, in Iasi sau cu ganduri spre Targul Iesilor, pe 18 decembrie, ora 19 fara umpic, va astept la usa din fata a Casei de Cultura a Studentilor (in Fundatie) la un concert de sarbatori, misto zic eu, coruri de copii si trupa Byron
Fondurile stranse merg catre copiii din Centrul “Don Bosco”.
Mai multe detalii gasiti pe saitul evenimentului Craciun din inima de student.
Dupa eveniment ne plimbam gratis pe Copou sau admiram luminile de pe Stefan cel Mare si cascam gura la Palatul Culturii. Stiu si un local unde putem bea vin fiert. Bautul e moca.
15 Decembrie 2009 la 10:55 am
Imi aduc aminte ca am fost la Cluj prima data in viata mea cand eram in liceu si hippioata bineinteles. Am ajuns la Cluj la ora 4 dimineata, impreuna cu un prieten. Nu aveam unde dormi si pe cine sa trezesti la ora aia?? Am ajuns la Soni (stiam un prieten care-l stia pe … ). L-am revazut de nenumarate ori la concerte, petreceri, Vama. Era fix cum este descris mai sus, cu alai si alura de Isus. Genial!!!
16 Decembrie 2009 la 4:15 pm
Julius il descrie perfect pe Soni. Dar nu inteleg de ce e asa de suparat pe el. Ca femeie zic. Pai voi stiti ce frumos era Soni in tineretea mea (nu a lui, ca habar nu am cati ani are)? Blond, cu ochi albastri, nici nu vorbea mult (fara indoiala din motivele descrise de Julius). Sa te tot uiti la el. Dar atat. Simpatic personaj. Imi amintesc cum intr-o excursie la Sighisoara s-a nimerit in grupul nostru (aveam prieteni comuni si multi dintre noi beneficiasem de cazare gratuita in apartamentul haotic – putin spus – de la cluj). Soni a deschis in toiul noptii usa camerei in care dormeam vreo 10 si a chemat-o poruncitor pe prietena mea, o gagica frumoasa, cu care nu schimbase o vorba toata seara. A deschis usa si a zis: “Ami, hai!”. Fireste ca Ami nu s-a dus, iar noi ne-am tavalit pe jos de ras. Replica defineste intr-un mod perfect aroganta masculina si a ramas memorabila.
Ultima oara l-am reintalnit la barul Scanteia, acum un an pe vremea asta. Era barman. Si era stirb. Si ridat. Si o ardea tot pe tacerile alea intelepte. Dar era de treaba, ca intotdeauna. Ma intreb daca el a produs rau sau nu. In afara de paguba financiara a lui Julius. Si de faptul ca poate reducea numarul de gagici disponibile din Cluj.
16 Decembrie 2009 la 4:33 pm
@oana, @liana: voi sunteti femei, aveti suflete sensibile
)
17 Aprilie 2010 la 12:01 am
Stirb e de la faza cu “Transilvania Pamant Unguresc” din jack. Cunoscatorii stiu.
29 Martie 2011 la 8:04 am
[...] După vreo două cinemateci, mă specializasem şi devenisem un soi de călăuză pentru grupuri din ce în ce mai mari de hipioţi, studenţi care îşi făceau veacul la “Mexicul în flăcări” şi “Ema” şi studente la Filologie pe care le impresionam cu vastele mele cunoştinţe despre sala cazanelor. Cumva, devenisem un soi de Şoni. [...]