Postul nu e post destul

Recomandări de seară

Ştiri perfect inutile: „o companie de asigurări auto” care nu îşi onorează obligaţiile, „cinci mărci de apă minerală” conţin bacterii. Am pus link fiindcă suntem blog, dacă eram PRO TV vă trimiteam să găsiţi textele pe „două dintre cele mai citite bloguri din România”.

Ce-i mişto la ardeleni e că râd cu tine, te bat complice pe spate, îţi dau chiar şi o bere şi, după ce ajung acasă, îşi dau seama că de fapt n-au înţeles nimic. Bine, nu e cazul lui Maka, textul ăsta e scris din patriotism local, deci nu mă supăr. Şi ca să îţi arăt că suntem prieteni, Maka, o să claxonez să ieşi la geam când mai trec pe strada din oraşul Alba Iulia.

Despre obiceiul românilor de a aplauda la aterizare s-a tot scris, părerile sunt împărţite. Noi nu aplaudăm. Pircă, de pildă, nu aplaudă fiindcă găseşte dezgustător să ajungi viu la destinaţie. Eu nu aplaud fiindcă mă grăbesc să ajung primul la uşa avionului. Deşi în textul ăsta susţine altceva, vă spun că Petreanu nu aplaudă fiindcă după câteva ore de stat pe scaun îl dor îngrozitor şalele.

Share:

55 comments

  1. Makavelis 28 March, 2011 at 19:54

    Julius, nu ai fost singurul. Am auzit de la cel putin 5 persoane in weekendul trecut chestii ciudatele legate de orasul meu. N-a fost cu suparare, pe cuvant. Astept sa ma claxonezi, doar ca eu stau in orasul de sus, la vreo 3 km distanta de drumul pe care treci tu 😛

  2. JULIUS 28 March, 2011 at 19:58

    @Makavelis: am vrut sa te intreb, da’ am uitat: cum i-ati omorat pe Horia si Closca, i-ati tras pe roata sau i-ati calcat cu masina pe trecerea de pietoni? 😀

  3. Ciprian 28 March, 2011 at 19:59

    I-au tras in roata norocului.

  4. Makavelis 28 March, 2011 at 20:08

    @Julius: nu, efectiv i-am lasat sa moara. de plictiseala 😀

  5. Sare' n Ochi 28 March, 2011 at 20:18

    au o singura statie de BUS si unicul intelectual al lor este la facultate in Cluj. da-i alcoolic.

  6. Makavelis 28 March, 2011 at 20:25

    @Sare: is peste 30, dar e ok cum zici tu

  7. Ciprian 28 March, 2011 at 20:27

    Arbitrul Corpodean era din Alba-Iulia. O mai fi iesit din parnaie?

  8. Makavelis 28 March, 2011 at 20:28

    mai rau – e liber si e sef peste arbitrii

  9. Ciprian 28 March, 2011 at 20:29

    @Makavelis: Dar care era numele lui complet, Sorin Corpodean sau “Mxxx, Corpodean!” =)) ?

  10. Makavelis 28 March, 2011 at 20:30

    a doua varianta 😀

  11. Bungust 28 March, 2011 at 20:33

    O singura strada, dar o cetate cum nu pupa Bucurestiul cu inca 3 Videni si 5 Opreni. De fapt, nu prea pupa niciun oras frumusetea Alba Iuliei. Patriotism, nepatriotism, chestia e ca avem cu ce sa ne laudam in lume.
    Acum… sariti!

  12. mifty 28 March, 2011 at 20:34

    deci…
    ciorbea
    boc

    să vedem ce belele ne mai pasc din ardeal… începe să mi se pară interesantă chestia cu autonomia… 😀

  13. cosmin 28 March, 2011 at 21:11

    asa e, aici in Ardeal suntem si prosti, o ducem si rau si am fost si bolnavi cand am fost mici :))
    cu idei de-astea sunteti mai provinciali decat seful de post din Dabuleni 😀

  14. Ina_adevarata 28 March, 2011 at 21:14

    Julius, dacă erai cuminte, apăreai şi tu la Gala premiilor Gopo, ca Alţi Copii. Dar nu- tu nu salvezi planeta şi nu hrăneşti copiii din Nepal; tu îl laşi pe Bucurenci să mulţumească emoţionat la gala aia şi te duci să claxonezi în Alba Iulia.

  15. Adriana Popescu 28 March, 2011 at 21:28

    In Tarnaveni e un singur semafor, dar momentan e stricat. Stiu de la un coleg de-al meu care e de-acolo. Si aveau si un negru in oras, dar l-au omorat unii, la un targ de vite din Medias. Acum au niste chinezi care vorbesc ungureste, pentru ca – pana sa vina in Romania – au trait in Ungaria. Deci ala oras, mai draga! :))

  16. Sare' n Ochi 28 March, 2011 at 21:29

    @Maka, cu ‘telectualul acela am fost coleg de faculta, chiar daca la sectii diferite. el este acuma unicul instalator atestat din Alba Iulia. ultima data cand am fost pe la el, in Cetate, ne-am catarat pe fatada Scolii ajutoatoare plangand ca si cum am fi fost acasa =))
    si-odata iti zic si cum a decurs prima mea ancheta in orasul vostru, in ianuarie 90 (catre sfarsit). si despre unicul vostru revolutionar – Babitski.

  17. Ciprian 28 March, 2011 at 21:30

    @Ina_adevarata: E mai mare numarul premiilor decat numarul filmelor romanesti realizate in ultimul an.

  18. Sare' n Ochi 28 March, 2011 at 21:30

    sau cam asa ceva.

  19. ThoR 28 March, 2011 at 21:32

    @Makavelis: @Ciprian: deranjam daca lasam si noi un comentariu aici sau sa revenim mai dimineata=))

  20. mifty 28 March, 2011 at 21:33

    @cosmin: … vezi că am fost blând cu tine, ardelene: aia nu e nici pe departe lista completă de ”binefaceri” ardelenești. 😀

  21. Sare' n Ochi 28 March, 2011 at 21:43

    si era sa uit de unicul jurnalist din Alba Iulia: Lucian Dobrater =)) care a scris despre porcul cu 8 picioare: “a oftat, s-a intors pe o parte si a murit”.

  22. Sandi 28 March, 2011 at 21:47

    @mifty: auzi mai mifty , nu noi am cantat in 1918 ” Sa trecem Carpatii , ne trebuie Ardealul| De-ar fi SA NE-NGROPAM DE VII “. Iar la chestia cu autonomia…. sa stii ca multi ne gandim.
    Vrei raspuns la Boc si Ciorbea?
    GHEORGHE GHEORGIHU DEJ,CEAUSESCU(tot familionul), ILIESCU, BASESCU,si as putea continua 😐

  23. RoseN 28 March, 2011 at 21:53

    @Sandi:
    No dragii moşului, apoi numa nu va suparaţi 😀

    “Un ascet isi dedica toata viata lui D-zeu, traind in pustiu, hranindu-se cu radacini, toate cu gandul la rasplata vietii de apoi pentru viata sa de pe pamant intru D-zeu.
    Vine si fericita zi in care moare
    Urca frumos pe tunel, trece de lumina, ajunge la poarta Raiului; Sf. Petre cu ceaslovu-n fata.
    Da sa intre in Rai, sigur pe el.
    Sf. Petre ii bareaza drumul :
    – Ho, sefu’, incotro ?
    – Pai in Rai, eu sunt ascetu’ Senie.
    – Pai, hai sa verificam ce zice ceaslovu’.
    Cauta Sf. Petre la sectiunea “Asceti”
    – Senie… Senie… Nu, n-am nici un Senie la “Asceti”.
    – Cum n-aveti nici un Senie. Cauta la sfinti.
    – Senie… Senie… Nu, nu-i nici un Senie nici la “Sfinti”.
    Ascetu’, din ce in ce mai agitat si enervat :
    – Cauta la “Mucenici”, la “Credinciosi cu merite deosebite”, la mama ma-sii. Trebuie sa fiu undeva acolo!
    Sf. Petre cauta prin tot ceaslovu… Nimic.
    Senie daramat…
    – Toata viata pierduta… Am mancat la radacini de mi-a venit rau, mi-am dedicat toata viata lui D-zeu… Pentru ce?!
    Sf. Petre il ia impaciuitor de dupa umeri si ii zice :
    – Ma, vezi norisoru’ ala de acolo. Ala mic, alb si pufos?
    – Da…, zice Senie printre hohote de plans.
    – Zambeste, ma, esti la Camera Ascunsa! “

  24. eftimie 28 March, 2011 at 21:54

    @Sare’ n Ochi: =)) În Evenimentul Zilei sau era o ediţie regională?

  25. Dan1 28 March, 2011 at 21:54

    Acu’, daca v-ati descarcat, as propune sa analizam sintactic si morfologic urmatoarea fraza: “Pircă, de pildă, nu aplaudă fiindcă găseşte dezgustător să ajungi viu la destinaţie.” Sa gasim, pentru inceput subiectul. Pentru asta, punem intrebarea: cine e Pircă? :))

  26. Dan1 28 March, 2011 at 21:56

    @RoseN: Esti incurabila! =))

  27. kilroy 28 March, 2011 at 22:09

    Un semafor? Slab. In urbea primarului care a fost (si la parnaie, printre altele), e vorba deci de urbea lui Solomon, s-a platit un milion de euroi pe un sistem inteligent (ati retinut, da?) de semaforizare. La doi ani dupa lansarea la apa a sistemului, acesta (in continuare) nu functioneaza. Probabil pentru ca nici un locuitor nu reuseste sa il inteleaga. Beat this, Alba Iulia.

  28. sebra 28 March, 2011 at 22:14

    Pfuaa! Şi ştiam unul din ăia cu apa. La 5 l. X(

  29. Tzica 28 March, 2011 at 22:24

    @Dan1: imho, nu Pirca e subiectul, Pirca e doar o variabila (“Pirca de pilda”) dintr-o multime, poate fi sau nu reprezentativ/a.Asertiunea “nu aplauda” nu e neaparat un predicat valabil si pentru altii (vezi articol).Provocarea lansata de Dan1, consta in a afla pana unde poate merge fenomenologia, sau de ce nu, macar orice alt pamflet, text etc.., intregul demers punand in joc statutul esentei omului.

  30. Didinutza 28 March, 2011 at 22:24

    @kilroy: Vine tare din urma Tirgu-Muresul: primarul a pus un pariu ca pina la terminarea mandatului sau toate strazile din oras sa fie cu sens unic. Pina acum a reusit 60%.

  31. Dan1 28 March, 2011 at 22:27

    @Tzica: Bre, poate sunt eu mai din topor si nu m-am exprimat bine: “unde e Pirca? De ce nu mai scrie Pirca? Ce-ati facut cu el?” :))

  32. Dan1 28 March, 2011 at 22:31

    Da! M-am hotarat: o sa continui foiletonul pana o sa aflam ce si cum! =))

  33. RoseN 28 March, 2011 at 22:32

    @Dan1: No sari cu el pana nu ne molipseste Tzica pe toti…ca deja a inceput cu cei mai intelepti =))

  34. Dan1 28 March, 2011 at 22:35

    @RoseN: E, ai rabdare, tre’ sa vad aia cu Libia… Maine, poate poimaine! :))

  35. Sare'n Ochi 28 March, 2011 at 22:38

    @Eftimie, eu l-am prins pe cand eram redactor sef la EvZ editia de Transilvania. Apropos, inca o data multumesc ca sprijini campania noastra impotriva lui Severin.

  36. sebra 28 March, 2011 at 22:39

    @Dan1:
    Pleci cu o dată cu fregata? :))

  37. Dan1 28 March, 2011 at 23:04

    @sebra: Fregata pleaca la toamna, din ce intelesei eu, ca mai are de facut mici retusuri! =))

  38. Tzica 28 March, 2011 at 23:20

    @Dan1:
    68. camionagiu a spus:
    26 Martie 2011 la 4:15 pm
    V-am mai spus de 7000 de ori ce e cu Pirca. Aveţi sinapsele înfundate cu cheaguri de bere, ori what?, cum ar zice profesorul Gheorghe Marinescu Neveanu Ţiţeica.
    Pircă este reţinut la mine în subsol, îmi dictează de bună voie şi nesilit de nimeni comentarii şi texte like-uibile. La fiecare comentariu care primeşte peste 10, mai are un codru de pâine. La un text pe care mi-l scrie, primeşte şi o piţipoancă la confidenţial, 10 minute (îi rămâne timp să scrie şi două texte). Ieri a dus-o bine, azi e spart de foame-n gât.

    desi…confidential vorbind, ma indoiesc ca un spirit tanar si nelinistit, cultivat in ale razboiului din toate timpurile, nu ar putea aplica si alte realizari ale armatei franceze adica…evadarile.Documentele Companiei a VII-a sunt recunoscute in toata lumea…

  39. RoseN 28 March, 2011 at 23:24

    @Tzica: Parca parca asa un pic incepi sa te faci bine :))

  40. Cms 28 March, 2011 at 23:38

    @Dan1: “Da! M-am hotarat: o sa continui foiletonul pana o sa aflam ce si cum!”
    >:D< :-bd <:-P

  41. Dan1 29 March, 2011 at 00:27

    @Cms: Sau poate mai bine ar capitula ei (si ne-ar spune ei ce si cum! (ca sa nu fim nevoiti sa apelam la alte mijloace >:))

  42. N.A. 29 March, 2011 at 00:29

    De Fantana stie cineva ceva? Ca n-am castigat nimic la Loto inca… :-S

  43. N.A. 29 March, 2011 at 00:30

    Salele mele sunt in asentimentul salelor lui Petreanu.. 🙁

  44. Insignifianta 29 March, 2011 at 00:40

    @RoseN: Bag seama că te-ai orientat la comentariile de nişă! Le tot arzi pe bancuri! 😛

  45. Cms 29 March, 2011 at 00:45

    @Dan1: În afară de varianta în care pe Pircă l-a apucat criza vârstei de mijloc şi s-a hotărât să plece pe motocicletă în lume, orice alt “adevăr” e mai puţin interesant decât foiletonul tău.

  46. Insignifianta 29 March, 2011 at 01:00

    @Dan1: & @Cms: Păi, hai odată! Că o dată, de două ori v-o ierta Sebra…Da’ până când? 😀
    Cum ar zice Tzica, într-o addenda: Eppur si muove! 😀
    Adică, pentru necunoscătorii de persană: Epura e pură şi mov!
    Alte texte, de sorginte asiriană necunoscută, dau o altă interpretare: Iepurele, totuşi, mai mişcă! 😉

  47. Adriana Popescu 29 March, 2011 at 01:37

    @Dan1: Cum sa scrie daca inca n-au aparut rosiile romanesti pe piata??? 😛

  48. Cms 29 March, 2011 at 01:39

    @Insignifianta: Insi, am mai spus că nu mă ating de opera lui Dan. Chiar dacă omenirea va pierde astfel doi noi (şi mult mai talentaţi) fraţi Strugaţki, iar Julius un nou subiect de mimă cu pisici rusofile.

  49. Insignifianta 29 March, 2011 at 01:48

    @Cms: Păi, am zis eu să vă atingeţi? Fiecare, separat.

  50. Ciprian 29 March, 2011 at 02:25

    @Julius, pentru insomniaci nu ai niciun text cu poante? Recomandarile de seara sunt deja istorie, le-am recitit de nspe ori

  51. cosmin 29 March, 2011 at 08:40

    @mifty: da mah, aia ziceam si io, bravo! mai avem in plus prazu’ si prostia, sau ce? :))

  52. nkm 29 March, 2011 at 11:51

    @Sare’ n Ochi: asa-i ca Dobraterl a fost cel ce i-a oferit lui Julius un sejur de vis “la vulturi” ?

  53. Camelia 29 March, 2011 at 13:43

    Imi p.lace alba iulia.. de 1 decembrie 😀

  54. mifty 29 March, 2011 at 14:42

    @Sandi: eh, ardelenii pricep grele, tre’ să treacă așa, f’o sută de ani până-şi dau seama cât e ceasu’.
    apropo, gheorghe basta nu era ardelean??? 😀
    şi mă mir că-l urăşti pe iliescu, omul care-a demolat în 5 ani ce-au făcut Dej şi Ceauşescu în 50!

  55. Sandi 29 March, 2011 at 20:34

    @mifty: Nu ma, Basta nu a fost ardelean, a fost general italian de origine albaneza. Iar cand nu stii ceva….cauta pe google, ca altfel dai cu bata in balta si te faci de rusine !
    Iar despre iliescu? hai mai lasa-ma . Ceea ce spui tu e …..
    Intelege ce vrei din puncte

Leave a reply