Nu ai cu cine, nişte animale…
Adrian Călăraşu
În episodul de astăzi vom vorbi despre animalele de companie.
Care este cel mai neobişnuit animal pe care l-aţi văzut în compania omului? Animal de companie, nu gândac de bucătărie. Animal agreat de convenţiile sociale, nu arici.
Eu am avut o colegă în generală care creştea o cioară. O plimba pe afară, mergea cu ea pe umăr precum Sindbad Marinarul şi tot timpul ăsta zburătoarea nici măcar nu mai zbura! Ţopăia aşa pe lângă ea… Iar cea mai mare parte a timpului stătea în casă cu restul familiei! Şi tot timpul era lăudată cât de deşteaptă e ea şi ce lucruri minunate face. Ce rahat făcea? Le sorta resturile menajere?!
Când eram mic am avut o dată cinci boboci de raţă sălbatică. Mi-i adusese un unchi vânător, sub pretextul că i-a găsit în pădure, orfani… Am umplut cadă şi i-am pus să înoate, dar erau prea mici şi au răcit, după care au crăpat. Nu vezi raţă înecată, pe dracu’… Nu vă luaţi raţă.
Peştii! De ce ai ţine peşti în casă? Adică în alt loc din casă în afară de frigider (salut, Petreanu! Mi-a plăcut textul cu automatul de ciocolăţică).
Pisicile… ooo, Doamne, pisicile. Eu am primit odată o pisică, dar a fugit… (nu eşti bun de servitor – n. Julius, Eftimie).
E cineva din Rahova? Caii! Care e treaba cu caii în casă?
Are cineva câine…? Credeaţi că v-am uitat? 🙂
Posesorii de câini sunt cei mai duşi cu pluta dintre toţi. Nici nu ştiu de unde să încep!
Am pe scara un dulău de vreo 50 de kilograme care în fiecare dimineaţă şi seară îşi plimbă stăpâna – o fătucă de vreo 40 de kilograme. Eu doar atunci îi văd; dimineaţa şi seara, că în restul timpului sunt plecat, dar presupun că nu ar fi nici o problemă pentru dulău să o plimbe şi pe la 9, 10, 11, 12, 12:25 şi în general la ce oră ar avea el chef.
Sunt câini care halesc în fiecare zi cât trei copii, sau cât trei zilieri pe care i-ai putea folosi să-ţi dărâme casa şi să ţi-o facă la loc după ultima modă. Câtă risipă de resurse! Uite o soluţie economică: bişonul! Nici măcar nu tre’ să te duci să-l pişi, îi pui nişte gazon englezesc într-o jardinieră şi are loc să zburde de nebun. Dar ăla e câine…?
Şi nu înţeleg care e treaba cu rasele. Adică, ce-i rău la un câine care are TOATE rasele în el?! “Nuuu, al meu e Retriever!”. Ooo, zău? Şi ce rahat îţi aduce? Dintre blocuri. Zoaie pe parchet şi paraziţi? N-ar fi mai bun un Receiver? Care să primească şuturi în cur pentru că nu ascultă niciodată comenzi simple gen: nu te rupe cu maidanezul ăla!
Să ne înţelegem: oamenii stau în cartier, la bloc, şi au ciobănesc. Vreau să văd şi eu o oaie! Sau un lup. N-aveţi în cartier, nu? Atunci, la ce dracu’ îţi trebuie ciobănesc??
Iar cel mai mult îmi plac aia care au Saint Bernard! Îi ştiţi, sunt câinii ăia foarte mari, care preferă garsonierele confort doi fără aer condiţionat şi care salvează oameni din zăpadă. Eu stau de 33 de ani în Drumul Taberei şi, pe cuvîntul meu, ce să zic, nu am văzut niciodată o nenorocită de avalanşă!
Toate ca toate, dar până la bichoni, da? Pe-al meu îl folosesc în loc de sonerie de vreo doi ani, de când mi s-a stricat. Soneria. Deci îşi merită mâncarea. Că nu prea mănâncă e altă treabă!
si eu am avut pesti ca si “animale” de companie. din pacate ii puteam scoate la plimbare numai cand ploua pe afara.
[…] Daily Cotcodac scrie despre animalele de companie. […]
Fiţi antene aicea la una reală (pentru mine Cotcodacu e aproape sacru, deci nu mint nici puşcat, numai ideea că aş putea induce în oroare un Dan1, o andryushă sau Doamne fereşte, o Sebră la muncă îmi pune în joc toate fricile cu greu dobândite în copilărie, când tata urla cu dragoste părintească „Îţi crăp capul, derbedeule!”
În copilărie am fost un mare salvator de animale. Salvam tot ce prindeam, dar în general aveam acces la câini, pisici, vreo doi şerpişori şi câteva şopârle.
Metoda era simplă: îi făceam pe copii să se simtă atât de josnici, de mizerabili şi de răi când chinuiau micile făpturi (deja v-am stors o juma de lacrimă, este?) ,le stârneam aşa nişte sentimente de vinovăţie încât îmi dădeau animalul, abandonând orice planuri apocaliptice ar fi avut până atunci cu el. Cu aceste ocazii am descoperit că sunt bun de psiholog, drept care am ieşit un şofer onorabil, cu care ai ce discuta. Apropo, aţi aflat că Nea Piţi… Pardon. Ne întoarcem.
Într-o zi, janghinoşii ăia de la bloc puseseră mâna pe o ditamai broasca ţestoasă, nu-mi dau seama de unde. Dar una mare, nu de alea de 5 cm. După ce aplic ritualul de învinovăţire şi voleurile în subconştientul nemernicilor („are şi ea suflet, uite ce lăbuţe drăguţe are, pe mine m-ar durea dacă ai trage aşa de ele, ce căsuţă minunată are etc”) am luat broasca, am pus-o într-o pungă de plastic şi am plecat cu tramvaiul 41 (ăla albastru cu două capete, de pe vremuri, pe când nu se ridicase din mocirlă la stadiul de metrou uşor) şi am plecat să-i găsesc arealul potrivit.
Trec peste faptul că o fetiţă a început în tramvai să urle ca din gură de şarpe când broscuţa mea a rupt cu picioruşele punga şi le mişca în toate părţile şi ajung la arealul găsit de mine, imediat ce-am trecut Podul Grand. Fără îndoială, un loc atât de potrivit de parcă l-ar fi găsit chiar meseriaşii de la Animal Planet – curtea unui om din zona Turda, pe lângă biserică. Cred că şi astăzi mai trăieşte fericită acolo şi că am făcut un lucru minunat. 🙂
@camionagiu: eşti la muncă, nu-i aşa?
@Calarasu: Mai, dar carcotas mai esti! In curand o sa spui ca aia care isi cresc gainile pe balcon sunt niste fraieri, ca doar cine a mai vazut vulpe la bloc?!
“Vreau să văd şi eu o oaie”. Deci asa sta treaba, care va sa zica.
Eu mi-am pus un peşte pe desktop. Adevărul e că ocupă cam mult loc şi se suprapune peste unele icon-uri. Cred că am să-l scot.
Ofer la schimb jderi şi pârşi contra veveriţe zburătoare. Rog seriozitate.
io am vauzt un tip care isi scosese porcul in lesa la pascut.se intimpla in salajan
Nu cred ca as fi reusit vreodata sa dresez vreun caine/pisica/perusi/peste etc. sa duca gunoiul, asa ca am preferat sa cresc copii 😉
Hihi, ti-ai pus animalofilii de bloc in cap!
Si pe mine ma imbrobodise barbata-miu de ajunsesem sa avem 2 acvarii in garsoniera (cu ultimul m-am trezit pur si simplu, fara sa mai discute, sa intrebe daca sunt de acord!). Intre timp ne-am mutat iar el s-a plictisit de ei si i-a dat. Tocmai cand incepusem sa ma atasez si eu..
Stiu o tipa care are soareci de laborator (d-aia albi).
@ubercool – Eu stiu unii (printre care si bunicii mei) care au soareci de-aia gri, de hambar, de rontaie tot. Basca sobolani. Da’ s-au dotat si cu pisici, tot din motivul asta.. 😀
@camionagiu
M-a înduiosat povestea ta, ai fost îngrozitor de sincer! =))
Si chiar, Adriene (Calarasu), uitasi de papagali, canari, sticleti si alte
pasaricipasarele, din care unii au câte un stol. :))P.S. Pentru cineva care se numeste Calarasu, ma asteptam sa stai pe Calea Calarasilor, pe undeva! Si când colo, tu – în Drumul Taberei? =))
Eu am avut hamsteri cu multi ani in urma. La scurt timp dupa ce i-am primit au murit din senin. Nu stiu unde am gresit.
Am mai avut un catel adoptat pe care l-am dat. A murit si ala, dar dupa cativa ani deci nu cred ca mai era vina mea.
Apoi o fosta vecina m-a rugat sa am grija de papagalul ei pana se muta ea in noul apartament. Cred ca a stat cam o luna la mine dupa care l-a luat. In seara cand a ajuns in noul apartament papagalul a murit. Nici aici nu stiu unde am gresit, dar m-am hotarat din senin sa nu mai am treaba cu animalele. 😛
Io văd zilnic o grămadă de papagali, au cuibul în televizor, se fîţîie pe-acolo şi fac multă gălăgie.
Nu mă dau în vînt dupa ei ca “animale de companie”. Să le ţină companie cine vrea, că eu m-am saturat.
eu am o pereche de chow-chow, dar am si spatiu vast pentru ei. livada e a lor, practic. insa mi se pare aiurea sa ai un purcel, ca animal de companie, cum e moda la americani ( am vazut un porc cu funda roz, prinsa de o jartea, pe cap!!!), iar un italian are ca animal de companie, un mistret. astea sunt chestii care are trebui relationate si cu un oarecare tratament, pt. ca nu e chiar in regula…
prezenta animalului de companie, tinut in curte, in aer liber, cred ca se poate justifica, din niste puncte de vedere. te mai relaxezi, in prezenta lui, se mai joaca si copiii, invata sa inteleaga animalul… dar e de neinteles sa-i tricotezi sosete sau pulovere cainelui, sa transformi casa in habitat adecvat pentru iguane si gogomarle…
am analizat si eu subiectul…
http://www.gaben.ro/2010/04/06/cainele-de-bloc-canis-blocus-habitatus/
eu as vrea cadou un delfin.
si celelalte animale de companie le-am primit drept cadou si le-am transmis mai departe tot asa – cadou!
Si mai sunt, în sfârsit, si vecini de-ai mei – chinezi! Pe-astia nu poti sa-i condamni ca tin în apartament un câine, o pisica… =))
@Rushenne=> Interesant! Mie mi-au murit 3 profesori de fizica, fiecare dupa prima oră făcută cu mine. Nici eu nu ştiu unde am greşit 😕
Eu am avut doar un plutonier de companie. Si nu numai eu, ci si ceilalti 100 de tovarasi de suferinta din companie. Si intr-o vreme as fi vrut sa am o dama de companie. Da dupa aia m-am insurat si mi-a trecut.
Cel mai ciudat animal de companie este (destul de frecvent) o alta persoana. Umana. De exemplu domni care isi iau niste dudui pe care le frizeaza ca pe bisoni si le pun zgarda cu swarowski. Doamne care isi dreseaza partenerii pana la limita alienarii etc
Despre Rahova si cai (dar nu numai).
d-le Calarasu, daca ati auzit povestea cu tinut calul in apartament, sa stiti ca nu e legenda, s-a intamplat chiar la mine pe scara, in 1988.
Deci, ca absolvent cu 9.91, Partidul mi-a repartizat, pe langa un loc de munca la IFA, si un apartament de 3 camere (ca mi se nascuse primul baiat, si nevasta facuse rost si de un certificat medical), in cartierul Rahova. Acum e mult mai spalat, blocul e langa parcul Sebastian, care arata chiar OK (multumiri, Almanahe).
Nefiind din cei demolati, nu puteam avea pretentii de apartament la etaje inferioare, asa ca a fost 7 (penultimul).
Faza 1. Bocanituri ciudate pe scari, deschid usa, un “tzigan batran de etnie rroma” isi urca, tinut de capastru, calul pe scari. Locuiau la etajul 8, dar nu deasupra mea. Dupa cateva zile, la insistentele vecinilor, moshul a incetat sa-l cazeze in apartament, si s-a mutat el sa doarma in caruta parcata in fata blocului (pe vremea aia doar jumate din apartamente fusesera ocupate, si erau doar vreo 3 masini in parcare.
Faza 2. Apartamentul de deasupra mea. Aceasi etnie, doar ca tipul isi facuse in camera situata deasupra dormitorului nostru o crescatorie de porumbei. Mai tarziu, vazand ca profitul adus este mic, i-a dat si a facut in aceeasi camera un bordel, cu doua angajate.
Faza 3. Pe etaj cu mine, profa de romana divortata (fusese nevasta unui mare textier umoristic de la TV) se muta intr-o zona mai buna (ca si-a gasit niste pile), si vine in loc un mos si o baba, care crestea gaini in bucatarie (le crease un spatiu de 1.5 m2, intre un dulapior si usa deschisa a bucatariei).
Iar ca animal de companie, mi-a placut mult cand am vazut acum multi ani un tip in parcul Tineretului plimband in lesa o frumoasa iguana verde.
@dr. Lecter – Corect, si eu gandesc la fel. Cat am stat la casa, am avut cohorte de matze, catei. Bine, mai mult mamaia le dadea de mancare, da’ asta-i altceva :))
Acum la bloc n-as putea. Si altceva nu mai zic ca iar se supara prietenele posesoare de catei.. 😀
@Dan1 – nu vorbim de ce-are omu’-n frigider, ca asa am si eu pui, curcani, porci.. :))
După un articol ca ăsta, cred că ne-am lins pe bot de mimările cinematografice ale lui Rashid… =)) =))
ah, mi-am adus aminte! primul caine pe care l-am primit cadou a fost un Golden Retriever.“Nuuu, al meu e Retriever!”. dap!
si era inzestrat cu toate calitatile – frumos, inteligent, docil!
bah cumpara cineva o fâsa de câmp?
Primul animal de companie pe care l-am avut ( citisem ca ajuta la responsabilizarea copilului) a fost o pisica. Pisica era terifiata de micuta mea care vroia , din prea multa dragoste, sa-i suceasca gatul si sa-i intoarca blana pe dos. A trebuit sa renunt la ea. Ma refer la pisica, deoarece copila a facut o alergie la blanita sau poate pisica a inceput sa secrete o substanta toxica ( o fi vazut pe Animal Planet) astfel incat sa o umple de bube pe fiica-mea.
Si a fost liniste o perioada, pana intr-o buna zi cand al meu sot a adus in casa o colivie ( termenul apropiat de adevar ar fi cusca, deoarece incapea lejer un urangutan sau sotul cu pernita din dotare in caz de calcat pe bec). Noul animal de companie era un papagal nimfa, cu o voce indelung admirata de vecinii mei, care la o saptamana dupa achizitie au incetat sa ma salute. Ca sa rezolv problema (“saracul de el, e singur si depresiv, de asta canta atat de tare si sfasietor”, zicea copila) i-am adus un partener. Vroiam sa ii aduc sufletul pereche dar m-am pomenit cu un papagal gay si cu unul in exploatarea sexualitatii deoarece din pricina acestor diferente cantau si mai aprig amandoi.
Dupa doi ani de teroare i-am dat si inca mai am obiceiul de a umbla tiptil prin casa de teama ca-i trezesc si vor canta de bucurie ca ma vad.
Actualmente mai am niste pestisori, muti si simpatici.
Chiar. Cred că ar fi interesant un top al celor mai neobişnuite animale de companie.
Eu am cunocut o familie care avea broască ţestoasă de uscat şi ştiu câteva poveşti simpatice cu ea.
Am auzit de unii care aveau veveriţă, dar asta e ceva care s-a mai întâmplat. Alţii, dihor. Unul avea un jder.
Cel mai ciudat e un individ care avea un păianjen. Autohton, nu o tarantulă mare şi blănoasă ţinută în terariu sau aşa ceva. Un păianjen banal dar dresat, meloman, şi care venea din cine ştie ce ungher al casei când îl striga stăpânul.
Am vazut pe vremea cand eram in America un individ care avea un piton.
Impreuna cu o prietena eram in piscina complexului unde locuiam, cand si-a facut aparitia individul cu ditamai pitonul pe umeri. L-a asezat pe un sezlong si el s-a intins alaturi. N-am rezistat mai mult de zece minute, ca ma uitam ca hipnotizata la ditamai serpoiul, si aveam senzatia ca va aluneca in curand in piscina. Am plecat,iar in alta zi l-am vazut atarnand peste balcon, stapanul locuind intr-un apartament vecin cu piscina.
eu am o pisica surda (n-are ochi albastri) care mananca ciocolata. beat that :P!
Chiar ca n-ai cu cine, dom’le, n-ai cu cine…
Eu am găzduit pentru trei luni un şoarece de casă. Îşi făcea de cap prin camera mea şi, spre deosebire de Eftimie, l-am prins cu deja clasica oală întoarsă, sprijinită pe o jumătate de nucă. Aveam un hamster, aşa că aranjarea unui borcan cu talaş pentru şoricel nu a fost o problemă. Era timid rău, ieşea din talaş numai noaptea şi numai dacă nu era lumină prea puternică. Spre deosebire de hamsteri, era un săritor iscusit, motiv pentru care a şi evadat în final, fără să se uite înapoi sau să îmi mulţumească pentru găzduire. M-am ales cu nişte poze, iar el s-a ales cu nişte grame în plus (ceea ce probabil a contat pentru plăcerea pisicii blocului, bănuiesc).
@Cms: Mijto, descrierea. Da’ coaja de nucă (chiar dacă jumătate), n-avea ce căuta. În descriere, mă refer. Că e obvios.
P.S. Să-ţi trăiască prinţesa…asta…pisica blocului!
Post scriptum: like-ul nu e de la mine. =))
Familia asta de cativa ani creste o “bărzucă”. =))
Vecina din reportaj e fenomenala :)) cica “dragostea vecinilor a facut-o sa ramana”
@Ciprian
Cre’ca barza asta se tot gândeste: “Bah, eu trebuia sa le-aduc ceva astora, da’ sa mor daca mai tin minte ce!” =))
@Dan1 E o barza disponibilizată.
@Ciprian: E o barza care s-a integrat intr-o familie. Se vede ca nu citesti comentariile cu atentie! =))
“interesant reportaj ma bucur sa vad o barza ca sa integrat intro familie… hranito si ingrijitio bine succes in continuare • geta spania”
Scuze, da’ nu m-am putut abtine! =))
Eu am o birmaneza pufoasa superfrumoasa toti care vin la mine vor sa o mangaie.Pe cei pe care nu vreau sa-i mai vad a doua oara ii las.Pleaca sangerand din greu si urland ca nu mai calca a doua oara pe la mine.Frumoasa frumoasa da’ are in dotare gheare si colti pe care nu ezita sa-i foloseasca.Numai eu am voie sa pun mana pe ea.Plus ca-i killerita,a ucis 2 soricei si o pasare cu care a venit mandra in bot sa mi-i arate…
@CID: Pisica, era integrata in vreo familie?! Sau, era de capu’ ei? =))
Daca nu e de capu’ ei, “hranito si ingrijitio bine succes in continuare • geta spania” =))
@ Insignifianta:Nici eu nu pricep de ce este asa de agresiva,la mine sta sa o mangai,toarce,in fine tot tacamul pisicesc.Dar daca vine un strain in casa,intai se preface ca-l ignora,sta linistita in fotoliu sau pe scaunul meu de la birou,dupa un timp vine sa-l miroasa.Daca nu faci greseala sa intinzi mana catre ea,e in regula,si-a satisfacut curiozitatea olfactiva,pleaca si te lasa in pace.Vrei sa pui mana pe ea?Pai asta-i declaratie de razboi,scoatem armele,gheare si colti la inaintare, numai stapanul(eu adica) are voie.Si are o scandura-fosta scandura de calcat a lui mama,de pe timpuri,lemn sanatos,pe care isi ascute zilnic ghearele sa fie gata de lupta totdeauna.La varf zici ca sunt ace hipodermice…
@CID: Deh, mah, CID, ce sa-ti zic eu? Ca nici pisica n-am. Complexa situatie.