Ovidiu Eftimie

Zilele astea am încercat să închid un contract de leasing. Firma la care aveam contractul e o manevră a unui golan dintr-o bancă, aşa că dacă suni la ei la firmă dai de un robot din acela care îţi oferă zeci de opţiuni cu taste, iar dacă îi apelezi pe e-mail te ignoră cu template-uri meşteşugite.

Problema lor a fost că în toată povestea asta au dat de maestrul Eftimie, un om care a făcut multiple mişelii la viaţa lui, mişelii atât de nasoale încât în multe state europene are interdicţie de a cumpăra bere sau încărcătoare de Nokia din pub-uri.

Aşa că, atunci când am văzut că nu pot să dau de ei la telefon sau prin e-mail, am decis să le fac o vizită. M-am pregătit temeinic pentru aşa ceva: mi-am luat blugii cei mai nasoi, pulovărul de zugrăvit iarna, o geacă – sau ceva ce semăna a geacă – folosită pentru ieşit la dat zăpada afară din curte, ghetele de acu’ trei-patru-cinci ani, ciorapii cu care am fost la fotbal în urmă cu câteva luni. M-am dus să-mi iau rămas bun de la câinele meu din curte, e un ciobănesc german cu foarte mult pedigree, ta-su a fost ceva campion, mă-sa locotenent la Antidrog, ceea ce înseamnă că are o blană deasă şi energie în exces. Ne-am jucat suficient cât să mă umple de bale.

Apoi m-am dus la un mic bistro, am comandat o ciorbă de fasole, cu ceapă, şi două beri. Am râgâit discret după ce am terminat masa, semn că mi-a picat bine. Am decis să nu merg cu maşina, ci să alerg până la sediul firmei. Cât să transpir uşurel.

Acum, noi ştim cum sunt aceşti oameni din corporaţii, tipi frumos bărbieriţi, femei la fel, curat îmbrăcaţi, ambalaţi şi parfumaţi. Inspiră succes prin toţi porii, ai vrea să le dai bani doar să fii văzut în preajma lor. Am aflat de toate lucrurile astea când m-am aşezat la biroul unuia şi am văzut cum i se golesc ochii de viaţă. Duhneam atât de interesant că nici colega sa, aflată câţiva metri mai încolo, nu mai avea semnal la mobil. Am încercat să-i explic omului pentru ce am venit, iar el, naivul, a încecat să scape:

– Ştiţi, puteţi găsi formularul pe site-ul nostru, îl completaţi şi-l transmiteţi pe internet.

– Dragul meu, eu ştiu aceste lucruri, ba chiar le-am încercat, i-am răspuns bietului om în timp ce mă apropiam de el. Dar hai să-ţi spun un secret… nu răspunde nimeni la telefon sau la e-mail, i-am şoptit la ureche în timp ce-l vedeam cum se zbate ca o pisică în lesă (merg la sală, prind bine halba, bara şi gâtul agentului comercial).

– Trebuie să fie o eroare, a încercat el.

– No, dacă zici tu, nu te superi dacă mă dezleg un pic la şireturi până vezi dumneata, domnule dragă, dacă nu cumva am greşit eu?

În cinci minute am obţinut toate informaţiile de care am avut nevoie, plus un calendar pe 2011 şi un discount de 2% pe toată perioada de rambursare. Vă recomand şi vouă, corporatiştilor, să folosiţi cu încredere internetul sau telefonul pentru a răspunde în mod amiabil la interpelări, s-ar putea să nu daţi tot timpul în offline de oameni aşa amabili şi politicoşi ca mine.