Dr. Ionuţ Şendroiu

(prima parte, aici)

Cu cei douăzeci de mii de cai putere huruind prin valuri, carena albastră a lui Maersk B a apărut dinspre pupa şi s-a postat în dreptul coloanelor noastre de la babord. Comparativ cu nava noastră (un semisubmersible drilling rig, pentru cunoscători şi pentru cei care ţin mereu google-u’ la îndemână), supply vessel-ul danez părea un bulldog ce se agită la picioarele unui dog german încremenit de reumatism. Dacă ne întindeam un pic peste bord, am fi putut să le scrumăm pe punte (scrumierele noastre fiind, oricum, destul de pline).

Între timp, căpitanul a contactat Departamentul Naval, Coordonatorul de Foraj pe Africa de Vest şi circa 20% din numerele de telefon pe care le avea în agendă, informând pe toată lumea despre “ambarcaţiunea suspectă“ ce se apropia de noi “într-un mod alarmant”. Cum nu era nici 8 dimineaţa, ora locală, presupun că şi-a primit câteva înjurături interesante.

Pe la 8:15 binoclul ne permitea să identificăm siluetele a cinci bărbaţi într-o barcă de pescuit de circa 8-9 m lungime, iar pe la 8:20 devenise clar, cu ochiul liber, că nici unul dintre cei cinci nu era femeie.

Pe fundul bărcii se putea distinge silueta unui al şaselea bărbat, care zăcea pe un năvod, lângă cadavrul unui ton, mâncat pe jumătate. Maersk a redus turaţia motoarelor şi un ofiţer, înconjurat de câţiva marinari s-a apropiat de balustradă cu un megafon. Cei din barcă au fluturat mîinile, arătînd spre trupul trântit pe plasa de pescuit.

“Ambarcatiunea suspecta” apropiindu-se de Maersk. Agregatul ala portocaliu murdar din prim plan e scripetele uneia dintre ancorele noastre

Barca se apropiase la circa 10 m de Maersk şi angolezii au început să facă spre danezi semne ce sugerau acţiunea de a vomita, după care, unul dintre ei s-a aşezat pe marginea bărcii astfel încît să scoată fundul în afară, deasupra valurilor, mimând un personaj care are diaree şi crampe abdominale. A luat apă din mare într-un bidon gol de plastic, pe care şi l-a plasat cumva pe sub burtă, între fese, apoi a lăsat apa să se scurgă din el, ca să ne arate că diareea era lichidă. Toată această pantomimă era însoţită de semne ce îl indicau pe colegul lor, ce zăcea pe năvod.

Se pare că spectacolul i-a impresionat pe danezi, care au coborât spre barcă un coş metalic plin cu sticle de apă plată. Africanii au descărcat sticlele în barca lor, şi-au l-au luat camaradul pe braţe şi l-au depus în coş, în locul sticlelor de apă.

Ridicat la bordul lui Maersk, devenise evident că bolnavul era atât de deshidratat şi epuizat, încât nu numai că nu se putuse ridica singur din coş, dar nici măcar nu se putea ţine pe picioare. Marinarii danezi l-au cărat pe umeri, în timp ce angolezii au întors barca şi, punând în funcţiune micuţul lor motor de 45 CP, s-au îndepărtat spre Sud. După ce au parcurs vreo 500 m au redus viteza şi au început să lanseze un năvod …

– Păcat că danezii s-au grăbit şi nu i-au lăsat pe angolezi să continue pantomima, zic, întorcându-mă spre căpitan. Dacă ar fi sugerat şi febra, tabloul de holeră era aproape complet. Vă daţi seama, comandante? Un diagnostic prezumtiv de holeră, sugerat prin semne?

În timp ce mă pregăteam să fiu transferat pe Maersk B să văd bolnavul, l-am auzit pe căpitan comunicînd prin staţie:
– Piraţi?! Ar fi fost bine! E mult mai grav: o bombă biologică!