E trecut de 4 după-amiaza şi înţelegem foarte bine cât de tare vă plictisiţi la serviciu (evident, ne referim la cititorii care lucrează la privat, bugetarii probabil au plecat deja acasă). Cum şi noi suntem, cum ar veni, tot la birou, sperăm că aveţi măcar atâta bun-simţ să nu ne întrebaţi de ce nu am scris nimic după prânz. În caz că totuşi întrebaţi: am plimbat toată ziua un youtube prin întreprindere: (more…
Radu Pircă
Puţină lume ştie că Evul Mediu a avut şi el Titanicul său: naufragiul Corabiei albe, poate cea mai mare tragedie navală din istorie. Nu mai puţin de 160 de nobili şi feţe regale şi-au pierdut vieţile în catastrofă (practic, echivalentul a vreo 160.000 de oameni de rând, la cursul de atunci) iar ţara a fost aruncată în haos, cu toate că încă nu existau posturi de ştiri care să creeze şi să întreţină panica. Să nu ne grăbim însă şi să o luăm de la început cu povestea Corabiei albe… (are un singur episod, sunteţi mulţumiţi?) (more…
Radu Pircă
În metrou, doi muncitori discută. Conversaţia lor e atât de captivantă, încât aproape că pot ignora mirosul de băutură.
Muncitor 1: Bă, ai văzut că aseară a fost Predator?
Muncitor 2: Nu, care Predator?
M1: Predator unu.
(aici speram că voi auzi filmul povestit de un muncitor autentic, nu de Naumovici) (more…
Nu prea avem noi chef să mai scriem ceva în seara asta, dar gândul că cei trei, patru cititori care se încăpăţânează să urmărească rubrica noastră de recomandări aşteaptă cu nerăbdare ne-a torturat toată seară. Aşadar, Sebra, Georgiana, Delia, domnule Florian:
(more…
Cine credeţi că ne dădea ieri pe la prânz like-uri şi share-uri într-o veselie pe facebook? Normal că un bugetar – cine altcineva se mai plictiseşte în timpul programului? Mai exact, deputatul liberal de Cluj Horea Uioreanu, care se plictisea aşa de rău că ajunsese să găsească până şi Istoriile lui Pircă o lectură captivantă (să votezi cu PNL, Pircă, până una, alta omul ăsta e singurul politician care chiar a făcut ceva pentru noi).
(more…
Radu Pircă
În episoadele trecute, norocul celui mai ghinionist explorator din lume pare să se fi schimbat după ce a descoperit întâmplător un mineral din care alchimiştii pretind că pot scoate aur. Să nu ne pripim, însă… (more…
Radu Pircă
În preajma pieţei, în vreme ce adulmeca în zadar după aroma roşiilor ieftine, domnul P. fu brutal întrerupt de o zgomotoasă conversaţie. Domnul P. începu să tragă cu urechea, acţiune care-i dădu aceeaşi senzaţie plăcută de apropiere de semeni pe care i-o dădea şi privitul prin vizorul de la uşă. (more…
Bine v-am găsit la rubrica noastră fără de recomandări. În seara asta nu avem glu linkuri, ca de obicei, ci vă recomandăm o revistă: DR. FOOD – Ghidul bucătăriei sănătoase. Nu, nu e cu ceaiuri şi salate (pentru asta n-aveţi nevoie de o revistă culinară, ajunge să citiţi fluturaşul de salariu şi vă va veni pe loc ideea să gătiţi numai ceai), şi nici cu diete care vindecă de cancer (pentru asta există deja Formula AS şi câteva cimitire cu autori de reţete). Conceptul revistei DR. FOOD e construit pe mâncăruri specifice fiecărei categorii de boli – cu alte cuvinte, bre, feluri de mâncare pe care aveţi voie să le hăpăiţi, în ciuda părerii generale că, dacă eşti bolnav, n-ai voie să mănânci decât chestii fără sare, fără ulei, fără mirodenii şi, în general, fără nici un gust.
(more…
- Tu, iubito! Io o sun.
- Eşti nesimţit.
- Nu-s, tu. Nu-s nesimţit. Io o sun.
- Se supără pe noi. (Continuarea o puteti citi pe blog la Groparu… )
Coreea de Nord a bombardat astăzi o insulă sud-coreeană, în bombardament pierzându-şi viaţa doi militari şi fiind răniţi mai mulţi civili şi soldaţi.
Ce caută această ştire pe un site de umor? Ne-am gândit că, dacă v-aţi uitat la Realitatea şi Antena 3, n-aveaţi cum să aflaţi despre acest minor incident îndepărtat. (more…