22 noiembrie 1594: Moare Martin Frobisher |
Radu Pircă
În cele ce urmează veţi afla povestea niţel tragică a unuia din cei mai mari navigatori englez din vremea reginei Elisabeta. Pregătiţi-vă deci batistele, căci nu s-a mai văzut vreodată explorator mai ghinionist ca Martin Frobisher…
Eroul nostru era fiul unui mărunt nobil englez din Yorkshire care la 30 de ani s-a îmbolnăvit de o maladie necruţătoare – gripă sau diaree, nu e clar – şi s-a stins în câteva zile, provocând o mare jale printre rudele lui, care se aşteptau ca Frobisher-tatăl să nu moară decât pe la 35 de ani, de bătrâneţe. Micul Martin a rămas doar cu mama sa, o femeie blândă şi iubitoare care, atunci când băiatul a împlinit 13 primăveri, i-a împachetat lucrurile şi l-a trimis la Londra, să-şi câştige traiul. Londra acelor vremuri era un oraş bogat şi dinamic iar Martin a fost sfătuit de maică-sa să se lanseze în afaceri, să-şi facă o firmă de comerţ sau o companie de asigurări. Din păcate, buna femeie uitase să-şi înveţe fiul să scrie şi să citească, aşa că Martin a trebuit să-şi reevalueze opţiunile în materie de carieră – şi s-a făcut marinar.
Primele sale drumuri pe mare l-au purtat pe coastele Africii, unde puterile coloniale se înfruntau pentru controlul comerţului cu aur, fildeş şi piper. În urma unei negocieri comerciale care, pentru un neiniţiat, arăta exact ca o bătaie cu cuţitele, căpitanul corabiei pe care 
naviga tânărul Frobisher s-a înţeles cu portughezii să le lase un ostatic în schimbul unei sume pe care le-o datora. “E cel mai valoros membru al echipajului, n-aş vrea să-l pierd pentru nimic în lume, să fiţi siguri că mă întorc cu banii”, a spus căpitanul, indicându-l pe băiatul de 15 ani. Martin s-a trezit astfel ostatic, iar după ce au trecut şase luni şi căpitanul nu s-a întors cu banii, simplu deţinut, în fortul São Jorge da Mina, unul dintre cele mai mizerabile avanposturi ale imperiului colonial portughez (foto). După un an, portughezii şi-au dat seama că nu doar că n-or să-şi mai vadă niciodată banii, dar acum trebuie să mai aibă grijă şi de tânărul Frobisher să aibă tot timpul paie murdare pe pat şi şobolani proaspeţi în celulă, aşa că l-au urcat pe o corabie şi l-au trimis acasă.
În următorii ani, Frobisher a încercat să se facă corsar şi să atace São Jorge da Mina pentru a se răzbuna, dar mentorul său în materie de piraterie, Henry Strangways, a fost arestat chiar pe când se pregăteau să plece pe mare. De capul său, Frobisher a obţinut autorizaţia să jefuiască corăbii franceze; cum însă lipsise la câteva din lecţiile de piraterie ale lui Strangways, a confundat navele franceze cu cele englezeşti – o eroare oarecum explicabilă, şi unele şi altele folosind steaguri albe, doar că din motive diferite. La întoarcerea în port, Frobisher a avut neplăcuta surpriză că unii dintre căpitanii pe care-i jefuise ajunseseră înaintea sa, navele lor fiind acum mult mai uşoare. La cererea lor, toată prada i-a fost confiscată şi puţin a mai lipsit să împartă o celulă cu mentorul său.
Abia în 1575 norocul a părut să surâdă şi pe strada sa. Regina Elisabeta I a Angliei (foto) fusese convinsă de cartografii curţii că ar mai
exista o rută spre bogăţiile Orientului Îndepărtat, vânate de toţi monarhii europeni. Ruta care ocolea Africa pentru a ajunge în India era deja controlată de portughezi; cea prin sudul Americii, traversând apoi Pacificul – de către spanioli, ambele naţiuni catolice, care îi aşteptau pe ereticii englezi cu un călduros rug de bun-venit. Cartografii Elisabetei erau însă siguri că mai există un traseu prin nordul Americii, aşa numitul “pasaj de nord-vest”, cu atât mai mult pentru existenţa acestuia putea băga mâna în foc chiar alchimistul curţii, doctorul John Dee, reprezentând, în acele vremuri, “oamenii de ştiinţă britanici“. Reginei îi mai rămânea doar să convingă şi un navigator să găsească în realitate, nu doar pe hărţi, pasajul. Pentru o astfel de misiune era însă nevoie de un om curajos, bun cunoscător al mării şi uşor lipsit de minte – iar soarta unise toate aceste nobile însuşiri în persoana lui Martin Frobisher.
Dacă ghinionul l-a urmărit pe eroul nostru până în gheţurile arctice veţi afla însă abia mâine…
Twitter
Facebook
mifty
Cms
laurentiu
Dan1
22 Noiembrie 2010 la 12:52 pm
M-am dus şi eu o dată la Vatra Dornei cu ambreiajul stricat la maşină, da’ aventurile tipului ăstuia depăşesc orice imaginaţie…
22 Noiembrie 2010 la 12:58 pm
Nu-i nimic neobişnuit în faptul că l-a trimis la Londra să-şi facă firmă de comerţ sau asigurări,fără să ştie să scrie sau să citească, la noi îi înscriu la facultăţi. Culmea e că unii reuşesc să obţină şi diplome de licenţă.
Bre, Anndryusha, ce tot te bagi în faţa mea???
22 Noiembrie 2010 la 1:05 pm
Nu era mai simplu daca ii puneau o lopata in mana si ii dadeau drumul prin Panama sau pe la Suez ? Ce, pentru asta trebuia sa stie sa scrie si sa citeasca, la fel ca intelectualii aia pe care au facut canalul nostru?
22 Noiembrie 2010 la 1:08 pm
Na, ţi-am dat like, poate mă ierţi…
22 Noiembrie 2010 la 1:12 pm
@andryusha:
primul era de la mine
22 Noiembrie 2010 la 1:19 pm
Rahaos, am uitat sa pun ghilimeturi la “pe care”, si amu in loc sa-l ironizez pe Van Guellie, ma facui eu de tot goagalu’ !
22 Noiembrie 2010 la 1:26 pm
#dyers_eve: ai şi tu ceva de iertat sau i-ai dat, aşa, preventiv?
22 Noiembrie 2010 la 1:44 pm
@ anndryusha:
Nu ma, am primit marfa. Ti-as fi dat tie primul, da’ daca face lumea galagie ca te bagi in fata si nu stai la rand, asta e… Ti-am dat acuma, “pe sub mana”.
22 Noiembrie 2010 la 2:08 pm
un text de inalta clasa maestre
22 Noiembrie 2010 la 2:24 pm
Mie nu-mi place ca dl. Pirca nu vorbeste o iota de marile noastre povesti de navigatie din 1594, de corsarii nostri, de Elisabeta de la noi (palatul)…
22 Noiembrie 2010 la 2:47 pm
Mercic @dyers_eve!
@Anndryusha, mă mai gândesc
Şi dau un rând de like-uri la toată lumea! Aşa, să moară duşmanii
22 Noiembrie 2010 la 2:52 pm
[...] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC, sebra. sebra said: 22 noiembrie 1594: Moare Martin Frobisher » Daily Cotcodac http://bit.ly/bKi76t [...]
22 Noiembrie 2010 la 3:37 pm
pai daca a murit in 22 noiembrie, in 23 a re-inviat? omul acesta a fost atata de ghinionist incat vad ca si de omorat este omorat cu “va urma”.
22 Noiembrie 2010 la 8:42 pm
Acum le scrii in episoade?
22 Noiembrie 2010 la 8:45 pm
Imi place ca relatezi cu atata sensibilitate viata amaratului astuia…
22 Noiembrie 2010 la 8:45 pm
da, moare omu-n reluare
22 Noiembrie 2010 la 8:50 pm
Ăsta-i glugă de coceni, nu navigator. Un navigator adevărat incendiază 37 de nave în portul Rouen, mătrăşeşte flota ţării şi p’ormă ajunge preşedinte.
22 Noiembrie 2010 la 8:53 pm
@serbanm
Pentru sincerele felicitări cu care îl plăteşte Julius, ar trebui să scrie episoade de câte o propoziţie.
22 Noiembrie 2010 la 9:43 pm
Sunt curios daca maine reuseste sau nu
23 Noiembrie 2010 la 7:30 am
23 Noiembrie 2010 la 8:38 am
@Sare’n Ochi
), noi regăţănii nu ştim ce-i aceea… Luminează-ne şi pe noi, rogu-te!
Apă’ domñe dragă (daca mi-e permis să ortografiez aşa
23 Noiembrie 2010 la 8:44 am
de aceea vi l-am dat inapoi pe Julius – scolit bine. sa va lumineze el.
23 Noiembrie 2010 la 8:59 am
Julius, ce-alea bre, regionalismele, alea?
23 Noiembrie 2010 la 9:13 am
nu asa! nu-l indemnati pe Julius sa fie cum stie el mai bine, adica cam lenes, si sa dea o simpla explicatie intr-o postare data din varful tastaturii! nu, sa scrie despre nobilele idealuri ale navetistului ardelean si cum fircaii il fac aproape ‘telectual.
23 Noiembrie 2010 la 12:28 pm
[...] Pircă În episodul trecut, navigatorul elisabetan Martin Frobisher a încercat să se lanseze în afaceri fără să ştie [...]
24 Noiembrie 2010 la 12:56 pm
[...] Pircă În episoadele trecute, norocul celui mai ghinionist explorator din lume pare să se fi schimbat după ce a descoperit întâmplător un mineral din care alchimiştii [...]
24 Noiembrie 2010 la 2:40 pm
anticipez ca e o aluzie intre elevul roman(frobisher) si legea educatiei(gasirea unei noi rute spre indii)