Radu Pircă
În cele ce urmează veţi afla povestea niţel tragică a unuia din cei mai mari navigatori englez din vremea reginei Elisabeta. Pregătiţi-vă deci batistele, căci nu s-a mai văzut vreodată explorator mai ghinionist ca Martin Frobisher…

Eroul nostru era fiul unui mărunt nobil englez din Yorkshire care la 30 de ani s-a îmbolnăvit de o maladie necruţătoare – gripă sau diaree, nu e clar – şi s-a stins în câteva zile, provocând o mare jale printre rudele lui, care se aşteptau ca Frobisher-tatăl să nu moară decât pe la 35 de ani, de bătrâneţe. Micul Martin a rămas doar cu mama sa, o femeie blândă şi iubitoare care, atunci când băiatul a împlinit 13 primăveri, i-a împachetat lucrurile şi l-a trimis la Londra, să-şi câştige traiul. Londra acelor vremuri era un oraş bogat şi dinamic iar Martin a fost sfătuit de maică-sa să se lanseze în afaceri, să-şi facă o firmă de comerţ sau o companie de asigurări. Din păcate, buna femeie uitase să-şi înveţe fiul să scrie şi să citească, aşa că Martin a trebuit să-şi reevalueze opţiunile în materie de carieră – şi s-a făcut marinar.

Primele sale drumuri pe mare l-au purtat pe coastele Africii, unde puterile coloniale se înfruntau pentru controlul comerţului cu aur, fildeş şi piper. În urma unei negocieri comerciale care, pentru un neiniţiat, arăta exact ca o bătaie cu cuţitele, căpitanul corabiei pe care naviga tânărul Frobisher s-a înţeles cu portughezii să le lase un ostatic în schimbul unei sume pe care le-o datora. “E cel mai valoros membru al echipajului, n-aş vrea să-l pierd pentru nimic în lume, să fiţi siguri că mă întorc cu banii”, a spus căpitanul, indicându-l pe băiatul de 15 ani. Martin s-a trezit astfel ostatic, iar după ce au trecut şase luni şi căpitanul nu s-a întors cu banii, simplu deţinut, în fortul São Jorge da Mina, unul dintre cele mai mizerabile avanposturi ale imperiului colonial portughez (foto). După un an, portughezii şi-au dat seama că nu doar că n-or să-şi mai vadă niciodată banii, dar acum trebuie să mai aibă grijă şi de tânărul Frobisher să aibă tot timpul paie murdare pe pat şi şobolani proaspeţi în celulă, aşa că l-au urcat pe o corabie şi l-au trimis acasă.

În următorii ani, Frobisher a încercat să se facă corsar şi să atace São Jorge da Mina pentru a se răzbuna, dar mentorul său în materie de piraterie, Henry Strangways, a fost arestat chiar pe când se pregăteau să plece pe mare. De capul său, Frobisher a obţinut autorizaţia să jefuiască corăbii franceze; cum însă lipsise la câteva din lecţiile de piraterie ale lui Strangways, a confundat navele franceze cu cele englezeşti – o eroare oarecum explicabilă, şi unele şi altele folosind steaguri albe, doar că din motive diferite. La întoarcerea în port, Frobisher a avut neplăcuta surpriză că unii dintre căpitanii pe care-i jefuise ajunseseră înaintea sa, navele lor fiind acum mult mai uşoare. La cererea lor, toată prada i-a fost confiscată şi puţin a mai lipsit să împartă o celulă cu mentorul său.

Abia în 1575 norocul a părut să surâdă şi pe strada sa. Regina Elisabeta I a Angliei (foto) fusese convinsă de cartografii curţii că ar mai exista o rută spre bogăţiile Orientului Îndepărtat, vânate de toţi monarhii europeni. Ruta care ocolea Africa pentru a ajunge în India era deja controlată de portughezi; cea prin sudul Americii, traversând apoi Pacificul – de către spanioli, ambele naţiuni catolice, care îi aşteptau pe ereticii englezi cu un călduros rug de bun-venit. Cartografii Elisabetei erau însă siguri că mai există un traseu prin nordul Americii, aşa numitul “pasaj de nord-vest”, cu atât mai mult pentru existenţa acestuia putea băga mâna în foc chiar alchimistul curţii, doctorul John Dee, reprezentând, în acele vremuri, “oamenii de ştiinţă britanici“. Reginei îi mai rămânea doar să convingă şi un navigator să găsească în realitate, nu doar pe hărţi, pasajul. Pentru o astfel de misiune era însă nevoie de un om curajos, bun cunoscător al mării şi uşor lipsit de minte – iar soarta unise toate aceste nobile însuşiri în persoana lui Martin Frobisher.

Dacă ghinionul l-a urmărit pe eroul nostru până în gheţurile arctice veţi afla însă abia mâine…