Azi fiind ”Ziua Winnie-the-Pooh fără Winnie-the-Pooh” (din motive de drepturi de autor), aveți, după cum v-am promis, primul capitol al unei cărți pentru copii scrisă de autorul lui Winnie-the-Pooh, evident, fără Winnie-the-Pooh.

CAPITOLUL I
Regele Euraliei are un musafir la micul dejun

Regele Perucuț al Euraliei lua micul dejun pe meterezele castelului său. Ridică capacul de aur de pe platoul de aur din mijlocul mesei, își alese un păstrăv și-l mută cu grijă pe farfuria sa de aur. Era un om cu gusturi simple, dar atunci când ai o mătușă care tocmai s-a trezit dăruită cu puterea de a preschimba orice atinge în aur, trebuie să o lași să exerseze cumva. În fond, în alte condiții poate că biata femeie ar fi croșetat.

”A”, spuse Regele, ”ai venit, draga mea.” Începu să-și caute șervetul, dar Prințesa îl sărutase deja pe frunte și acum lua loc la masă în fața lui.

”Bună dimineața, tată”, spuse ea. ”Am întârziat un pic, am fost la plimbare prin pădure.”

”Vreo peripeție, ceva?” se interesă Regele.

”Nimic, e doar o dimineață superbă”

”Of, țara asta nu mai e ce a fost. Când eram eu tânăr nu puteai să faci doi pași în pădure fără să treci printr-o peripeție. Era uimitor peste ce puteai să dai. Vrăjitoare, uriași, pitici… Așa am cunoscut-o și pe mama ta”, adăugă el, gânditor.

”Mi-ar plăcea să mi-o pot aduce aminte”, spuse Hyacinta

Regele tuși și se uită la ea ușor îngrijorat.

”S-a stins acum 17 ani, Hyacinta, când tu abia dacă aveai șase luni. Și să știi că în ultima vreme m-am tot gândit dacă e bine că te-am lăsat orfană de mamă atâta timp.”

Prințesa îl privi, uimită ”Dar nu e vina ta că mama a murit.”

”A, nu, nu asta voiam să spun. Știi că a luat-o un balaur și cam asta a fost. Dar să zicem”, și se uită la ea timid ”că m-aș recăsători”.

Prințesa tresări.

”Cu cine?”, întrebă ea.

Regele scruta fundul ceștii. ”E”, zise el, ”cred că există diverse persoane.”

”Dacă ai fi găsit pe cineva foarte drăguț”, spus Prințesa, melancolic, ”chiar ar fi putut fi o idee bună”.

Regele își făcu curaj și-și ridică privirea din ceașcă.

”De ce spui ’ar fi putut’?” întrebă el.

Prințesa rămase mirată. ”Dar de-acum sunt mare”, spuse. ”Nu prea mai am nevoie de o mamă”.

Regele întoarse ceașca și începu să-i studieze baza.

”Ăăă… atingerea… ăăă… iubitoare… a unei mame”, spuse, ferm, ” nu poate… ăăă… niciodată să fie…”, și apoi se întâmplă ceva uluitor.

*   *   *

Totul a pornit de la un cadou primit de Regele Barodiei cu ocazia zilei sale de naștere, cadou care s-a dovedit a fi nici mai mult nici mai puțin decât o pereche de cizme de șapte poște. Regele fiind un om ocupat, abia după o săptămână și mai bine a găsit ocazia să probeze noile încălțări. Între timp, însă, a vorbit în continuu despre ele la masă și a avut grijă să le lustruiască cu cremă de ghete în fiecare seară înainte de a merge la culcare. Când a venit, în fine, ziua cea mare, și-a luat la revedere de la nevastă și de la neamurile regale, privindu-i nițel cam de sus și, fără să bage în seamă nenumăratele nasuri curioase lipite de geamurile palatului, și-a luat avânt și a pornit la drum. După cum probabil știți, mersul în cizmele de șapte poște este un pic neobișnuit la început, dar te înveți repede cu el – după care nu-ți mai vine să te oprești. Regele făcuse deja peste trei mii de kilometri când și-a dat seama că s-ar putea să-i fie un pic cam greu să găsească drumul înapoi spre casă. Iar acel ”un pic” s-a transformat curând în ”foarte”. Tot restul zilei a bătut țara în lung și în lat, roșu de furie ca un rac; și doar printr-un noroc incredibil s-a nimerit să intre în palatul său prin geamul deschis al unei cămări, la ceasul când zorile începeau deja să mijească, Și-a scos cizmele și s-a băgat imediat în pat.

Regele și-a învățat însă lecția și a decis că, pe viitor, trebuie să folosească cizmele doar pe rute bine stabilite, de-a lungul cărora să găsească multe repere. Geografii Măriei Sale au pus la punct deîndată o asemenea rută, lungă de vreo cinci sute de kilometri, pentru plimbărica de dimineață. Regele și-a odihnit o săptămână întreagă nervii zdruncinați, după care a încălțat din nou cizmele pentru a face zece ture pe promenada proaspăt amenajată, ca să-și se deschidă pofta de mâncare.

Trebuie să știți că Regatul Euraliei e vecin cu cel al Barodiei, dar, în vreme ce Barodia e numai câmpii, Euralia este un ținut deluros. Firește că geografii Măriei Sale, având nevoie de niscai repere pentru ruta lor, au preferat să le caute în Euralia; așa încât aceasta s-a nimerit să fie țara deasupra căreia, la ora micului dejun, Regele Barodiei se ridica în aer și venea în picaj spre pământ și iar se ridica în aer și iar venea în picaj spre pământ.

Dacă vreți să aflați ce legătură au cizmele de șapte poște ale Regelui Barodiei cu mirarea Regelui Euraliei, intrați pe Daily Cotcodac și la ora 21:00, pentru continuarea plină de acțiune, romantism și intrigă a capitolului!

________________________________________________________________________________

Nota traducătorului: știu că titlul pare scris greșit. În original, cartea lui Milne se cheamă Once on a Time, un joc de cuvinte pe baza expresiei ”Once upon a time” (”a fost odată). Traducerea încearcă – pe cât poate – să păstreze în română spiritul și forma titlului, cartea putând fi interpretată și ca o alegorie a evenimentelor contemporane scrierii ei (mai precis, Primul Război Mondial), care nu s-au petrecut ”odată” ci au avut loc la ”o dată”.