Postul nu e post destul

Happy Hours în spirit bulgăresc

Ionuţ Şendroiu

Imaginaţi-vă o caricatură a Las Vegas-ului, plasată pe o plajă din Bulgaria. Cam aşa arată Sunny Beach, staţiune situată la cîţiva kilometri de Nessebar.

Versiunea Nordică
Fix în faţa hotelului, barul Hans Christian Andersen arăta promiţător. Cîteva drapele scandinave se fîlfîiau plictisite deasupra unui portret al scriitrului danez, pictat stîngaci pe peretele de lîngă intrarea principală. Mă trîntesc la o masă şi cer un gin fizz.
– Happy Hours!!! zîmbeşte chelneriţa, obosită. You speak me ONE, I give you TWO. Părea ca are un fel de aparat în gură, care îi trage colţurile buzelor în sus, în momentul în care pronunţa “happy hours”. Cam cum avea Bill Clinton, cînd zicea “cheese”.

Obiect decorativ bulgarescNu am comandat gin tonic, cum fac de obicei, deoarece mă lămurisem (credeam eu!) despre cum stă treaba cu stimularea producătorilor locali în Bulgaria, încă de pe drum. Oprisem la o terasa în Varna sa beau o cafea şi un Kinley. Pe post de apă tonică mi s-a adus un pahar cu un lichid acidulat, despre care am primit asigurări că este o apă tonică autohtonă, făcută din ingrediente naturale. După ce am gustat-o, am realizat că nu este sănătos să pronunţ cuvîntul apă tonică pe teritoriul Bulgariei, mai ales dacă se află chelneri prin preajmă.
Ospătăriţa s-a intors triumfător cu două pahare, conţinînd fiecare cîte un pai în jurul căruia se agita, topindu-se rapid, cîte un singur cub de gheaţă. La concurenţă cu cubul de gheaţă, pe fundul fiecărui pahar, se dizolva ceva ce părea zahăr. Cam la vreo două degete, aşa. Nu arăta întocmai ca un gin-fizz.

– My dear, întreb chelneriţa, cristalele ăstea de pe fundul paharului reprezintă siropul de zahăr sau este sarea de lamâie, care simbolizează feliuţa de lime?
– No, Sir, gîngureste ea, it’s sugar. This is Bulgarian gin fizz, Bulgarian spirit. S-a aplecat spre un carton multicolor de pe masă şi a subliniat cu arătătorul ei mic şi bronzat textul urmator: “HAPPY HOURS 24 HOURS/DAY FOR ALL BULGARIAN SPIRITS AND COCKTAILS!”. Pe fiecare unghie avea vopsit câte un delfin mov, pe fond turcoaz. Mi s-a părut drăguţ.

I-am cerut nota de plată şi o bere, să-mi fac curaj să gust gin fizz-u’ local. Nu conţinea prea mult gin, ceea ce, până la urmă, era un lucru bun. Impresia mea, după două guri (la a treia nu m-am mai riscat, că terminasem berea) este ca ginul bulgăresc pare făcut, în principiu, dintr-un parfum de trandafiri, păstrat într-o sticla de ouzo, care nu a fost clătită bine.

Versiunea tropicală

pirinsko dozatorUrmătorul bar în care am intrat a fost ales după o matură chibzuinţă şi cîteva beri băute în mers. M-am gândit că soluţia ar fi un bar cu specific cît mai îndepărtat de Bulgaria, de Balcani şi de Europa, în general. Un palmier de trei metri făcut din lumini de neon roşu mi-a revelat răspunsul: Havana Bar – o terasă generoasă, plină de plante agăţătoare şi de poze cu Che si Fidel. Majoritatea clienţilor erau nordici în vîrstă, cu zeci de beri pe mese. Cucoanele aveau în faţă cîte un cocktail cu umbreluţe, suspect de plin şi suspect de multicolor. Presupun că îl ţineau pentru fotografii, întrucît aproape toate aveau câte o halbă la îndemână, din care sorbeau cu grijă, să nu răstoarne paharul de cocktail de sub nas. M-am aşezat la bar, destul de circumspect, urmărind reprezentaţia barmanului. “Happy hours NON STOP!” scria mare pe un panou de 2 metri pătraţi plin de poze cu băuturi colorate, cactuşi şi palmieri. Motorul acestui gen de baruri ar trebui să fie sticla de Bacardi, romul alb intrînd în compoziţia a peste 90% din mix-urile de pe meniu. Timp de 10 minute, cât m-am uitat la el, barmanul nu atins nici o sticlă de Bacardi, Havana Club, Captain Morgan ori alt rom caraibean.
– My friend, îl strig, introducînd o bancnotă de 2 leva în cutia de bacşişuri, that bottle of Bacardi is kinda furniture, isn’t it?
– Thank you, Sir, s-a apropiat el, zîmbind. Probabil că nu a înţeles cuvîntul furniture. Sau, poate, chiar cuvîntul Bacardi?!?
– Număru’ unu’ pe meniul vostru e Cuba Libre, zic. Dacă-ţi cer un Cuba Libre, ce rom pui înăuntru?
– Capetan Morganov, Sir, spune omul şi trage de sub tejghea o sticlă cu etichetă inscripţionată în bulgăreşte, dezlipită un pic într-un colţ.

După aspectul sticlei și al etichetei, de pe care rânjea un bărbos cu o pipă în gură, părea versiunea bulgărească a romului Jamaica, cu care se delectează navetiştii în bomba gării din Mizil. Diferenţa este că în Romania, o cîrciumă care îşi permite hîrtie igienică şi săpun lichid la budă, nu işi permite să ofere astfel de făcături clienţilor.

Share:

45 comments

  1. valyum 27 August, 2010 at 08:17

    pai sa mai mereti in Bulgaria.
    as prefera sincer sa imi scuipe in ciorba romanii mei colorati din mamaia decat cefele gorase din bulgaria 🙂

  2. Dan1 27 August, 2010 at 08:38

    Lasa Doc, bine ca nu ti-au furat masina! In legatura cu romul, poate fac si ei rost de la vreun turist român de o bastârcâ di samahoancâ sau holercâ, si vad ce carcalete cocktailuri de vis se pot face dintr-ânsele. =))

  3. Bear Grylls 27 August, 2010 at 08:40

    Bine ca ai spus…N-o sa mergem pe-acolo never ever!

  4. Dan1 27 August, 2010 at 09:03

    Vad ca comentariul meu anterior e la moderare si chiar nu inteleg de ce… 🙁 Poate va prindeti voi când/daca o sa apara.
    Pai, Doc, Capetan Morganov este, probabil, Captain Morgan facut sub licenta in Bulgaria :))
    La fel si Havanătă Clubătă, si Bacardov… :))

  5. Dan1 27 August, 2010 at 09:14

    A, si Appletonov Estatătă =))

  6. 4mall 27 August, 2010 at 09:52

    @Dan1: Totul pana la varu’ Jack Danielov, da??

  7. Sebi 27 August, 2010 at 09:57

    Am incercat si eu bauturile lor locale. De fapt toate sunt alcool etilic cu diversi coloranti. Nu vreau sa-mi aduc aminte cum mi-am inceput ziua dupa cateva pahare de whiskey bulgaresc. Am zis ca nu mai beau in viata mea 🙂

  8. Petrov 27 August, 2010 at 09:59

    nu e indicat sa bei coctailuri in europa de est. am avut prieteni barmani. stiu cum merge treaba.

  9. Daria 27 August, 2010 at 10:01

    Ia nu ma radeti!! Va trece imediat daca veti incerca “delicioasa” limonada bulgareasca! =))

  10. sebra 27 August, 2010 at 10:15

    Mi se pare corect să stimuleze producţia locală de băuturi. Aştia patrioţi frate! Numa’ vouă vă pute samahoanca şi holerca :))

  11. Dan1 27 August, 2010 at 10:15

    @4mall
    Cred ca e, de fapt, Jelio Danielov =))
    @Sebi
    Pai, cu orice whisky, dupa câteva pahare baute dimineata pe stomacul gol, incepeai ziua prost… Ala se bea seara!

  12. Dan1 27 August, 2010 at 10:19

    @sebra
    Nu ni puti ăi! De-aia le-am si recomandat! Si, in plus, alea e naturale, bre, nu e din chimicale de-alea bulgaresti… =))

  13. sebra 27 August, 2010 at 10:49

    @Dan1,
    Normal că e naturale ale noastre! De unde, păcatele mele, să ia badea Gheorghe aromă de whisky, rom sau glicerină? :))

  14. sebra 27 August, 2010 at 10:51

    De ce sunt la moderare?? Nu mă mai băgaţi acolo, că-s femeie fricoasă şi mă tem :((

  15. Dan1 27 August, 2010 at 11:00

    @sebra
    Pai, daca locuieste pe lânga Oltchim sau Azomures, cum bine zicea Eftimie, face rost, peste gard… Dar daca are ghinionul sa fie din Dolhasca sau Darabani, n-are de unde, ca acolo nu e industrie chimica :))
    Iar cu moderarea, cred ca da niste rateuri serverul, ca si pe mine m-a bagat azi dimineata fara niciun motiv.

  16. MNX 27 August, 2010 at 11:20

    @Dan1 : tu te-ai documentat un pic si cu nume de localitati botosano-sucevene…sa inteleg? 🙂

  17. Dan1 27 August, 2010 at 11:30

    @MNX
    Da, da’ n-am trecut de litera “D” =))
    Pa’ acolo se fac si samahoanca si holerca!

  18. ionel gigel 27 August, 2010 at 11:40

    Пич, защо римляните ми се смеят, че скъсах с всички в светлината си обиколка. Но все още си последователи.

    Nu stiu exact ce am scris da de zacusca ce ziceti?
    Hai bagati ca transpiram la ceafa. Ne-a crescut pleata excedentar de la

    професор’s

  19. sebra 27 August, 2010 at 11:46

    @ionel gigel,
    Tu sigur nu ne-ai înjurat acolo??

  20. Dan1 27 August, 2010 at 11:51

    @ionel gigel
    Pa’ uite ce zice google translations :))
    “Dude, de ce romanii rad de mine ca am rupt toate lumina in poala ei. Totuşi, adepţii lui.”
    Adânc, nu?

  21. ionel gigel 27 August, 2010 at 12:01

    @Dan

    Am incercat sa fac un comentariu pertinent, aproape intelectual despre turismul romanesc tot pe google translate si asta a iesit :)))

    @sebra sigur nu injur … de trei zile.

  22. Dan1 27 August, 2010 at 12:10

    @ionel gigel
    Deci, daca inteleg eu bine, tu si adeptii tai ati rupt luminile (neoanele, probabil) cu poala, râzând, pe litoralul bulgaresc. =))
    Probabil ca sa va razbunati pe serviciile proaste =))

  23. andreic 27 August, 2010 at 16:46

    ba eu nu cred ca exista bautura proasta ci doar prea putina…

  24. mifty 27 August, 2010 at 18:24

    … nu există apă, ci doar alcool cu prea puţine grade!… 😀

  25. sendroiu 27 August, 2010 at 19:50

    @Sebra, Sebi: eu sunt perfect de acord cu stimularea producatorilor locali, dar nu a producatorilor locali de whiskey bulgaresc. Sau, cel putin, nu cu ficatul meu. Am vazut whiskey bulgaresc servit la dozator(!!!) la barul piscinei unui hotel de 5 stele(!!!) si oameni care luau asa ceva si beau (pt ca era gratis, pt cei cazati in regim all inclusive)
    @Valyum: nu cred ca e bine sa gandesti asa: Bulgaria e o destinatie turistica mishto, numai ca legislatia lor privind stimularea producatorilor locali e aberanta. Daca iaurtul sau castarvetii bulgaresti sunt deliciosi, cafeaua bulgareasca e oribila, iar ginul nu se poate bea. Daca sunt obligat sa conduc cativa kilometri in fiecare dimineata sa gasesc o carciuma care serveste espresso cu cafea italieneasca, atunci e clar ca avem o problema …

  26. sebra 27 August, 2010 at 21:01

    @Doc,
    Păi dacă era inclus în preţ, cum să nu-l bea? =))

    Da’ de îngheţata lor de iaurt cu fructe de ce n-ai pomenit? Că aia e chiar bună 🙂
    Am găsit îngheţată din aia (tot în ulcică de pământ) la un peco din Ţăndărei. Din câteva drumuri, le-am terminat stocul; nici c-au mai adus, cine ştie de când o aveau şi nu se vindea:))

  27. finch 27 August, 2010 at 21:19

    Bulgaria is overrated, period. Am fost in 2006 acolo, cu all inclusive, ca tot romanul, ca nu stiam ce sa fac. Mi-a lasat un gust amar, mai amar decat Bacardov. E un loc exotic pentru saracii englezi si francezi, care pleaca doua saptamani de acasa cu ajutorul de somaj. Nemtii stiu exact ce fel de oameni vin acolo si ofera exact ceea ce au nevoie cientii aia, adica facaturi la pret mare, dar macar e curat. Romanii sunt exact aia care stau manga de la capetan morganov si se bronzeaza tractoriceste, iar seara beau cate o stacana de vin de la dozator si apoi vomita scoicile alea rancezite, mama ce misto e la bulgari, mancare fara masura. Mi-e efectiv sila de Bulgaria si de reclama infecta care i se face. In 2008 a avut seful niste bani de cheltuit si s-a gandit sa ne faca o surpriza in Nisipurile de Aur, team building nenica. Sa-i fut de idioti cu ceafa lor groasa cu tot, ce puneau in mancare nu stiu, dar tot timpul aveam o problema dupa masa. Cum e posibil sa ai restaurant intr-o statiune plina de turisti straini si sa nu ai un vecin care vorbeste si altceva decat balgarsca? Abia dupa 10 minute de dat din maini a inteles un idiot ca vreau krastovitza, castravetele ma-sii! A venit cu muraturi. Am o cunostinta care se tot duce in Bulgaria, are nevasta bulgaroaica, si de doi ani ii tot fura masina, un BMW X3. Anul asta nu avea asigurare, ca de doua ori nu se poate sa-l fure. Oricat ar vrea bulgarii sa ne depaseasca, tot in urma noastra sunt, nu ca m-as mandri cu asa ceva, dar sunt redusi genetic.

  28. tahemet.blogspot.com 27 August, 2010 at 22:13

    Eu am fost la balcik şi la albena, iar în toamna asta mai merg cu soţul o tură la balcik (că acolo m-o cerut de ”jena” ca să devin ”gaspaja”)

    cu alcoolu nu le am, apa e excelentă, berea cică ar fi ok, iar mâncarea e ca la mama mamei acasă. iar legumele şi fructele au un gust ca în copilărie! lactatele sunt delicioase. deci mult mai multe plusuri decât minusuri.

    @Sebra zi şi mie cum e cu îngheţata de fructe

  29. kyrre 27 August, 2010 at 22:13

    Nu stiu ce tot aveti voi cu fratiorii nostri de peste dunare. Eu ma tot duc la schi de 4 ani la ei si sunt super multumit. nu am avut nici o problema pe acolo. Dar cine stie, poate se mai uita si la fata omului.
    @valyum
    eu prefer sa nu-mi scuipe nimeni in ciorba.

  30. sebra 27 August, 2010 at 22:53

    @tahemet,
    E puţin acrişoară de la iaurt, nu-i greţoasă, are bucăţi de fruct în ea, mie mi-a plăcut mult 🙂
    Se vinde un ulcele mici din lut, acoperite cu hârtie legată cu sforicică.
    (am umplut tot neamul de ulcele, cred că am mâncat peste 100, dar n-am mai găsit la noi :(( )

  31. sendroiu 28 August, 2010 at 01:06

    pai asta zic si eu: lucrurile nu trebuie amestecate! Adica, e bine ca iaurtul si legumele sa fie bulgaresti, ginul englezesc, whisky-ul scotian si romul cubanez. Daca bulgarii fac un iaurt dementzial de bun, asta nu inseamna ca pot face si whiskey. Si nici gin!

    @tehemet: mancarea din Bulgaria e cam de 6, dupa gustul meu. E adevarat, la Balchic am mancat mai bine decat la Nessebar sau Sunny Beach, dar cunosc o gramada de carciumi, nu numai din Bucuresti, ci si din Mangalia sau chiar 2 Mai (da da: 2 Mai!), unde se mananca mult mai bine ca la Balchic. Nu am fost in Turcia, dar am mancat in Croatia si in Grecia, mult, mult, mult peste Balcic. Si, apropos: grecii au un iaurt mai bun decat bulgarii 😉

  32. tahemet.blogspot.com 28 August, 2010 at 11:54

    @sebra

    Poţi să-mi dai şi o marcă? să ştiu ce cer în magazine

  33. tahemet.blogspot.com 28 August, 2010 at 12:00

    @Doc

    La tot ce înseamnă mai multe grade decât apa, nu mă bag, nu mă amestec că nu consum (intoleranţă la alcool)
    mie îmi place mai mult iaurtul bulgăresc decât cel grecesc, după ce le-am degustat pe ambele. fiecare cu gusturile lui

    întâmplarea face ca timp de 4 ani să fi mâncat cel puţin de 5 ori pe săpt în restaurante (recordul a fost de 28 de zile în delegaţii), cam în toate zonele geografice. am venit cu puţine reţete de prin audituri.

    de la restaurantul hotelului achilea am venit cu 5 reţete, după ce am stat o săpt acolo. iar mama şi bunicile mele gătesc excelent, aşa că am palatul format corespunzător.

    PS, nu am fost decât la balcik – achilea şi albena – ralitza superior, pe recomandări, deoarece cred cu tărie în puterea recomandărilor!

  34. Dan1 28 August, 2010 at 16:15

    @tahemet
    Asta cu intoleranta la alcool e ceva groaznic si inuman. Sincer, te compatimesc!

  35. Radu Vasile 29 August, 2010 at 17:43

    Sincer, eu cand am fost la bulgari, in nisipurile de aur, mi s-a parut ca Mamaia de la noi e o copie proasta a acelui Nisipuri de aur.
    Am stat acolo la hotel admiral, avea si bar la piscina, iar despre bauturi ce sa zic, bune toate. Nu aveau hapy our continuu, de obicei fug de dinastea, pentru ca e clar ca nimeni nu pierde si pe undeva isi trag ei foloasele.
    Asa ca am baut la barul ala, wembley dry gin, foarte bun.
    Cazarea a fost excelenta si la niste preturi interesante. Prin comparatie cu litoralul romanesc… Sunt mult inaintea noastra.
    Vreau sa vad si eu hotel de 5 stele, in care, cu 380 euro, doua persoane pot merge in regim de demipensiune de pe 11 pe 18 septembrie in litoralul Romanesc.
    Ai nu cer ca hotelul ala sa fie pe plaja, desi, admiral la nisipurile de aur, era fix in mijlocul plajei.

  36. sendroiu 30 August, 2010 at 09:10

    @Radu Vasile: Wembley e un gin prost, scuze. Pretul de 380 Euro/2 persoane/7 zile ne arata ca cele 5 stele ale hotelului erau puse doar pentru cei care nu au fost cazati niciodata la un hotel de 5 stele, in afara Bulgariei.
    Incearca YAKI in Mamamaia, sau Novototel ori Radisson in Bucuresti, pentru a te familiariza cu stelele (nb: primele doua au doar 4 stele!).
    Eu am stat la un hotel de 5 stele in Sunny Beach in full seazon, in regim all inclusive, cu resto, piscina, n baruri etc dar in hotel nu am baut decit cateva beri. Cafeaua era atit de proasta (un fel de ness, dar nu nestle, un ness bulgaresc, cred) incat ieseam din hotel pt a bea cafea la un bar frecventat de turisti scandinavi, pe plaja. Promotiile Happy hours de care spun erau oferite de barurile din afara hotelului. In hotel nu se putea bea nimic, decat gin local (Savoy) sau whiskey bulgaresc la dozator. Vinul era, de asemenea, sinistru. Era plin de romani si est europeni care beau asa ceva si care nu ieseau din hotel decit sa se plimbe, ca sa nu cheltuiasca cumva, ceva in plus.

  37. sendroiu 30 August, 2010 at 09:48

    @tahemet: la care zone geografice te referi: ale planetei, ale continentului sau ale Romaniei?
    toti ne formatam palatul dupa cum gateste mama sau bunica, dar, la un moment dat, in viata, trebuie sa-l reformatam 😉
    Strabunicul meu matern, de exemplu, si-a facut ucenicia de bucatar la Capsa, apoi si-a deschis un han; se spune ca gatea dementzial, am o fotografie veche a hanului in care se vad zeci de carutze cu cai, asteptand in jur. Bunica-mea mi-a povestit ca gatea in curte si mirosul mancarii oprea carutele (e vorba de anii ’30, hanul era pe drumul care lega Targovistea de Brasov). Maica-mea mai stie niste jmekerii de la el, deci nu gateste rau, dar totusi: mancarurile care m-au impresionat cel mai tare au fost cele pe care le-am gustat la cateva bistro-uri minuscule din Paris, in cateva bodegi din Barcelona si in cateva restaurante fitzoase din Rijeka …

  38. diana 30 August, 2010 at 17:32

    Am fost vara trecuta chiar in Sunny Beach, la un AI, dupa ce vara dinainte avusesem o experienta overall placuta in Albena. In a patra noapte ne-am trezit cu totii (eu, fi-meu si mama) ca sa folosim (din plin) buda. Si pentru restul de 8 nopti am continuat sa ne kkm dush. Nu venisem cu medicamente la mine pentru ca nu avusesem niciodata probleme din astea. In anii la Vama, in care beam n beri pe burta goala, cateodata amestecate cu fructe, si mai stateam si la 40 grade, nu am reusit niciodata sa-mi stric stomacul. Pt baiatul meu a fost prima (si ultima) diaree. Nu am reusit sa gasesc in farmaciile lor vreun medicament pe care sa nu scrie exclusiv in litere chirilice. Restul de 8 zile a fost un AI de paine si masline. Si vodca pt mine! Bulgareasca, evident…:)
    A! si despre plaja: sezlongurile + umbrelele erau puse literally pe toata plaja, asa ca daca nu plateai pt ele nu puteai sa-ti pui cearsaful decat langa cosurile cu gunoi, la spatele plajei. Si mi-aduc aminte si de nenea imbracat in Micky Mouse care l-a agatat pe fi-meu sa dea mana cu el si apoi s-a certat cu mine ca trebuie sa-i platesc pt asta. Altii purtau ciorchini de struguri, imbiau copiii sa ia vreu bob si apoi le cereau bani parintilor. De asta am scapat, dar am vazut la altii. Si ma lungesc prea mult daca scriu toate lucrurile (socant de) neplacute de acolo. NEVER EVER Sunny Beach, eu una am pus cruce la toata Bulgaria, de control.
    “Stelele” hotelurilor din Bulgaria nu stiu cine le acorda, probabil cel care le picteaza acolo se gandeste cate sa puna, in functie de dispozitie. Eu am stat la un hotel de 4* si ma felicitasem pt pretul mic. Ajunsi acolo, totul mirosea a mucegai – care era si visibil in baie, femeia de serviciu refuza sa puna sapun si hartie igienica la baie iar curatenia ei insemna sa stropeasca cu dusul in toata baia. Anul asta am fost la un 4 * in Sinaia, hotel International. Excelent.

  39. sendroiu 30 August, 2010 at 18:33

    @Diana: nu vreau sa se intzeleaga faptul ca am ceva impotriva hotelului: am stat la un hotel f mishto, care isi merita stelele, din punct de vedere cazare, nu am nimic de reprosat in sensul asta. Vreau doar sa subliniez discrepanta socanta dintre calitatea serviciilor de tip cazare si calitatea cafelei si bauturilor servite.
    Daca ai coloane de marmura in holul central, nu servesti coniac Unirea, nu? Si nici cafea ca la dozatorul autogarii Filaret, ca-ti dai cu firma in cap & cu mucii in fasole 😉

  40. diana 30 August, 2010 at 21:00

    Bine, presupun ca daca platesti adecvat, poti cumpara si Jack Daniels autentic, chiar si la bulgari. Dar normal ca n-o sa fie la cele 24 h happy hours. Tocmai bulgarii sa faca una ca asta? Ideea e sa te faca sa simti ca ai facut un deal…bagand in tine toate porcariile.
    Da, fiecare cu experienta lui la bulgari. Pot fi si placute. Pe mine ce m-a facut sa zic nu la a mai merge acolo este faptul ca, daca nimeresti intr-un loc condus de nemernici, nu ai ce face. Nu ai unde reclama, la cine te plange, se fac ca nu inteleg dupa bunul plac. Asta o simtisem chiar si in Albena, desi overall acolo a fost ok. Dar si acolo, s-au intamplat niste chestii incredibile, fara a reusi totusi sa ne strice vacanta. Nu credeam insa vreodata ca ar putea cineva sa “strice” mancarea intr-un hotel AI. Dar da, se poate intampla, si (aici ma supara cel mai tare) in cazul asta nu (le) poti face nimic (decat kk)

  41. Radu Vasile 30 August, 2010 at 21:30

    @Sendroiu, nu cataloga nene, ca nu ai dreptate.
    Am stat in calatoriile de afaceri pe care le-am intreprins, in Bucuresti la Mariot (daca asa s-o scrie, habar nu am ca nu l-am vazut scris nicaieri, doar l-am auzit pronuntat), la Hotel Park best western hotel.
    Cam astea in Bucuresti.
    Nu zic ca nu sunt bune, dar si pretul e pe masura.
    La Iaki, ce sa zic, nu am stat, fiindca sunt din Constanta si chiar sa ma cazez in Mamaia, nu am ajuns inca… (ma cazez in altele, Eforie, neptun, Mangalia).
    Dar dupa preturile afisate, adica un sejur de 2 persoane in septembrie demi pensiune 7 nopti 2000 euro, mi se pare un pic cam mult, iar in demi pensiune, nu ai inclus decat masa de dimineata si de seara, + piscina hotelului, orice alt ceva se plateste.
    Pe afara, am mai stat la turci la Kusadasi, hotel Grand blue Sky, la vremea aia tot de 5 stele, acum cica e 4 stele si un plus:)
    M-am simtit tare bine si acolo.
    Unul din lucrurile care ma feresc in general de neplaceri, este faptul ca imi aleg cu atentie hotelul vizitand si http://www.tripadvisor.com
    Apoi nu folosesc decat aceeasi agentie de turism si mai mult de la agentia aia de turism un singur turoperator.
    Nu e cel mai ieftin, cica puteam obtine oferte la 5 stele in bulgaria si mai jos de 380 euro pentru 2 persoane, dar am preferat sa nu.
    Sunt in al cincilea an deja cand plec pe ici pe colo cu aceasta agentie si nu am nimic de reprosat.
    Prin tara am mai vost la Hotel Vital in Baile Felix, un hotel de 3 stele care mi-a placut mult, Amy tot in Baile felix, tot 3 stele.
    Am stat la padisi in Baile felix, urat si ingrozitor hotel.
    Deci am vizitat cateva hoteluri si pot sa fac oleaca diferenta.
    Eu iti spun ca am avut noroc cu hotel Admiral si ca am nimerit chiar bine.

  42. Dan1 31 August, 2010 at 08:18

    @Radu Vasile
    Mariott

  43. Radu Vasile 31 August, 2010 at 12:52

    @dan1, merci!

  44. _azazel_ 1 September, 2010 at 16:25

    Bulgaria=kkmk, la astia stelele cred ca sunt ca slapii din China, adica daca porti 38 trebuie sa iei 41…am fost la Sunny “Bitch” si hotelul de 5 stele, in rromania ar fi avut cel mult 3…asa ca mai scutiti-mah cu Bulgaria asta!!! daca vreti ceva frumos va invit in Croatia, Spania, Turcia (depinde unde), Grecia (iar depinde unde)chiar si la vecini, la Balaton…dar nu in Bulgaria sau rromanica!
    Sa fiti iubiti!

  45. 10 noiembrie 1444: Bătălia de la Varna » Daily Cotcodac 10 November, 2010 at 12:16

    […] se mai descurcă. Bătrânul sultan (foto) a revenit imediat în fruntea armatei şi, la Varna, pe litoralul bulgăresc (mai cunoscut pe atunci drept litoralul otoman), a ieşit în întâmpinarea cruciaţilor. Armata […]

Leave a reply