Pircă şi Julius

Dacă ne-ar pune cineva acum să identificăm un element, unul singur, specific turismului românesc (din păcate, nu ne pune nimeni, dar doamna Udrea e oricând binevenită să sară cu banul), acest element, am spune-o fără nicio ezitare, sunt navetele.

Pentru omul de rând, naveta e o chestie urâtă, de plastic, în care ţii sticlele goale de bere iar după ce te însori, şurubelniţele, cheile fixe şi şuruburile pe balcon, dând naştere la nesfârşite discuţii de tipul “de ce nu-ţi iei şi tu o cutie frumoasă de scule de la IKEA, ca oamenii” (se ştie că principalul lucru care-i diferenţiază pe oameni de maimuţe e posesia unei cutii frumoase de scule). Pentru cei dintre noi care lucrează în turism, în schimb, naveta e un nec plus ultra al frumuseţii, iar un maldăr de navete, o privelişte al cărei pitoresc îl întrece cu mult pe cel al Marelui Canion sau Piramidei lui Cheops. De aceea, în loc să le ţină dosite în magazii, scot navetele afară, ca să se bucure de privelişte şi turiştii (prespunem că un alt motiv e acela că o magazie plină de navete ar fi ceva atât de insuportabil de frumos încât un lucrător din turism n-ar putea să se uite la ea fără să-şi piardă minţile).

Navetele ocupă locul de cinste în orice bar, restaurant, hotel sau pensiune de la noi, indiferent câte stele sau margarete are (apropo, de ce echivalentul rural al stelelor sunt margaretele? Oamenii de la ţară cred cumva că pe cer sunt margarete? La ei George Lucas e cunoscut drept autorul “Războiului margaretelor”, filmul ăla în care Luke distruge “Margareta morţii”?). Dacă am lucra la o televiziune de ştiri, am scrie chiar că hotelierii îi întâmpină pe turişti cu tradiţionalele pâine, sare şi navete. Cele mai bune camere, după cum vă poate spune oricine s-a cazat vreodată într-un hotel sau pensiune din România, sunt cele cu vedere la mare/munte, dar mai ales la maldărul de navete din spatele hotelului, pline cu sticle de bere în care a mai rămas un pic de zeamă pe fund, spre desfătarea tuturor simţurilor. Cele mai bune mese sunt cele mai ferite, de lângă grămada de navete care-i maschează turistului urâţenia Litoralului, Deltei sau a pădurii, oferindu-i în schimb magnifica privelişte a unor sticle goale în care ţânţarii şi muştele par a pune bazele primului lor imperiu. Să vă vindem şi un pont: îţi dai imediat seama ce gândeşte despre tine recepţionera sau chelnerul după numărul de navete pe care le poţi vedea de pe terasa camerei sau de la masa pe care ţi-a dat-o. Nicio navetă – “gherţoiul ălă sigur nu dă bacşiş, e, atunci nici navete n-o să pupe”. Un munte de navete – “ăsta e un adevărat domn, merită tot ce e mai bun”.

Nu înţelegem de ce ministrul turismului nu bate mai mult şaua pe această frumoasă caracteristică a ospitalităţii româneşti (din nou, doamna Udrea, sunteţi binevenită să săriţi cu banul, vă asigurăm că pentru dumneavoastră suntem dispuşi chiar şi să ne înfiinţăm o firmă căpuşă). Chiar nu ştim ce ar atrage mai tare turiştii străini decât “Vizitaţi România, habitatul natural al navetelor”.