Evenimentul zilei de ieri

10 noiembrie 1444: Bătălia de la Varna

Radu Pircă

Bătălia de la Varna a fost punctul culminant al ultimei cruciade din Evul Mediu. De asemenea, trebuie că a fost şi tema referatului pe care vi l-a da profu’ de istorie; din cauza lui, căutând ceva mai obscur de unde să faceţi copy-paste, aţi intrat pe plictiseala asta de blog unde nu e nicio glumă cu ieşeală, Twilight şi alte chestii plăcute tinerei generaţii (vă daţi seama că habar nu am la ce râd de fapt puştii din ziua de azi, practic sunt la fel de tâmpit ca un publicitar).

La începutul anului 1444, statele creştine unite sub egida Papei păreau să mai aibă doar un pic până să-i expulzeze pe turci din Europa. Cu numai cinci ani în urmă, otomanii se pregăteau să cucerească Ungaria şi să ajungă astfel în inima creştinătăţii – Iancu de Hunedoarade aici ar mai fi fost doar un pas până să pună mâna pe întreaga Europă (vă daţi seama ce oribil ar fi fost, am fi ajuns ca pe străzile Londrei sau Parisului să vedem femei cu văl pe faţă şi bărbaţi cu turbane). Însă, după ce un general bun, Iancu de Hunedoara (foto), i-a convins pe creştini să renunţe la tactica tradiţională de a da năvală orbeşte spre inamic, în curând cruciaţii au ajuns în pragul recuceririi Balcanilor de la turci. Succesul părea atât de sigur încât liderul cruciadei, Vladislav, rege al Ungariei şi al Poloniei (da, aşa era în Evul Mediu, nu se dădea doar câte o coroană, să ajungă la toată lumea), îi promisese lui Iancu că-l va face rege al Bulgariei ca primă de victorie (mă rog, cred că mergea şi ca pedeapsă, în caz de înfrângere).

Între timp însă, sultanul Murad al II-lea încerca să negocieze o pace, oricât de mizerabilă, pentru a se putea retrage la pensie, lăsându-şi fiul să-şi bată capul cu ghiaurii. În iunie, diplomaţii turci şi creştini au căzut de acord să încheie un armistiţiu de zece ani, după care Murad a abdicat imediat şi a plecat să joace şah în Cişmigiu, să caute roşii ieftine – mă rog, habar nu am ce fac sultanii la pensie, poate trimit scrisori la revista “Imperiul Otoman Mare”, semnate “un grup de sultani în rezervă”.

Din păcate pentru liniştea lui Murad, câteva zile mai târziu trimisul Papei l-a convins pe Vladislav că păgânii i-au tras ţeapă, obţinând un armistiţiu de la el tocmai când era cât pe ce să-i distrugă definitiv. Furios, Vladislav a rupt tratatul de pace şi a pornit în campanie, traversând Bulgaria în fruntea unei armate creştine care, spune un cronicar contemporan, “a jefuit, incediat şi măcelărit toţi bărbaţii, femeile şi copiii pe care i-a găsit în calea sa”.

Murad a fost imediat rechemat chiar de către fiul său, cam la fel cum căminiştii sună acasă să le mai trimită ai lor nişte bani, o oală de sarmale, ceva, că nu se mai descurcă. 4069-1886Bătrânul sultan (foto) a revenit imediat în fruntea armatei şi, la Varna, pe litoralul bulgăresc (mai cunoscut pe atunci drept litoralul otoman), a ieşit în întâmpinarea cruciaţilor. Armata creştină – 20.000 de oameni – era formată în principal din ungurii şi polonezii regelui Vladislav, pe lângă care mai luptau mercenari nemţi şi cehi, diverşi voluntari din Europa Occidentală şi din Balcani – aceştia din urmă cu atât mai grăbiţi să se alăture cruciadei cu cât alternativa era ca satele lor să fie jefuite şi incendiate de către eliberatori. Le mai venise în ajutor şi un detaşament trimis de domnitorul valah Vlad Dracul, care tocmai întorsese armele în mod eroic împotriva turcilor, după ce cu câţiva ani mai înainte întorsese armele, la fel de eroic, împotriva creştinilor; pentru acest fapt cronicarii otomani îi spun, drăgăstos, “porcul de voievod al necredincioşilor”.

Murad avea de vreo trei ori mai mulţi soldaţi, dar de şi mai mare ajutor pentru el a fost faptul că Vladislav, şi nu Iancu de Huneodara, era comandantul oficial al armatei cruciate. La începutul bătăliei, turcii au fost respinşi fără probleme de armele de foc ale creştinilor, iar Iancu şi porcul de voievod au făcut minuni de vitejie (aşa spun unii cronicari; alţii zic că Vlad nici nu era acolo, îl trimisese pe fiu-său, el rămânând acasă pentru cazul în care ar fi fost nevoie să întoarcă iar armele). Vladislav in batalia de la VarnaSuccesul s-a dovedit însă cel mai mare duşman al cruciaţilor. Convins că bătălia e câştigată, Vladislav a revenit la tactica tradiţională, cea cu năvala orbească spre inamic. Alţi cronicari zic că i-a fost pur şi simplu ruşine să stea pe margine “ca o muiere” în vreme ce Iancu se acoperea de glorie (după părerea mea, mai degrabă de sânge şi de maţe, dar asta e doar o opinie personală). Oricum ar fi, regele a şarjat în fruntea cavalerilor săi, încercând să spargă rândurile ienicerilor care-l apărau pe sultan (foto). Un ienicer înarmat cu o măciucă l-a dat jos de pe cal, alţii, cu topoare, l-au hăcuit. Panica a pus stăpânire pe soldaţii maghiar şi polonezi, rămaşi fără regele lor. Mai mult, porcul de voievod valah (sau fiu-său, purceluşul) a întors imediat armele şi şi-a părăsit aliaţii. Profitând de deruta din tabăra inamică, Murad şi-a adunat forţele şi i-a atacat din nou pe creştini, care au luat-o imediat la fugă.

A urmat un masacru: mii de soldaţi cruciaţi au fost ucişi, câteva sute au căzut prizonieri şi au ajuns robi, sultanul făcându-i cadou altor şefi de stat musulmani (iată o idee mişto, când e ziua unui amic şi nu ştiţi ce să-i luaţi). Iancu a reuşit să salveze o parte din armata creştină şi s-a retras prin Valahia – o mişcare destul de neinspirată, fiindcă aici îl aştepta Vlad Dracul care, sub un pretext penibil, l-a aruncat în temniţă şi nu i-a dat drumul decât după ce i s-a plătit o răscumpărare sănătoasă (lucru nu foarte dificil, e drept, dat fiind că Iancu era cel mai mare proprietar din Ungaria). La întoarcerea acasă, Iancu a avut însă şi o surpriză plăcută: cum regele căzuse în luptă iar fiul lui avea doar patru ani, nobilii maghiari l-au proclamat regent. Aşa că aş minţi dacă aş spune că a plâns prea mult după Vladislav.

Share:

36 comments

  1. Tudor Buda 10 November, 2010 at 12:57

    Nu-mi placea istoria. Incepe 🙂

  2. gftvmm 10 November, 2010 at 13:06

    Pretextul era cumva ca nu a fost platita taxa de autostrada ?

  3. Ciprian 10 November, 2010 at 13:16

    Vlad Dracul ar fi putut juca in telenovelele alea de pe Kanal D.

    @Pirca Ai mancat un i, pe al 61-lea rand.

  4. Dan1 10 November, 2010 at 13:48

    Auzi, precis nu erau soldati francezi frânci deghizati in unguri, polonezi, etc? Ca prea suna cunoscut! =))

  5. dyers_eve 10 November, 2010 at 14:01

    Da, da’ fi-su lu’ Iancu s-o razbunat dupa aia, si l-o bagat si el la parnaie pe fi-su lu Vlad, nu?

  6. Dan1 10 November, 2010 at 14:28

    @dyers_eve
    Bre, se prea poate, ca stiu ca Vlad Tepes facu pârnaie prin tara ungureasca si mi se pare ca evada ca Bond, James Bond. :))
    (asta am citit eu pe vremuri intr-o carte de Dumitru Almas sau Alexandru Mitru, dar Pirca stie cel mai bine)

  7. Pirca 10 November, 2010 at 14:39

    Vedeti daca nu cititi Daily Cotcodac? Ati fi aflat si ce-a facut Tepes la unguri:
    http://www.dailycotcodac.ro/2009/10/dracula-gulas/

  8. Dan1 10 November, 2010 at 14:44

    @Pirca
    Eu vorbeam de perioada dinainte de a fi domnitor.

  9. Richard 10 November, 2010 at 14:47

    @Dan1 Vlad cel Intepat a facut pirnaie din cauza unor manevre de lobby ale sasilor din Kronstadt(Brasov), carora le cam taiase macaroana ecomoniceste.De asemenea, sasii nu au uitat cum acelasi Vlad le-a macelarit rudele cu mare incintare cu ceva timp inainte de afacerea scrisoarea interceptata. In alta ordine de idei, a doua sotie a lui Vlad a fost insasi sora lui Huniady Matias…carele l-a tinut pe Vladut nitel la racoare, apoi l-a trimis sa fie gheneral peste trupele unguresti din Vest, la cea vreme cunoscute sub denumirea de Armata Neagra =Fekete Sereg.Culmea e ca Mathias Rex l-a pus iar pe tron pe cumnatul sau Vladut, dar din nefericire, niste boieri valahi au fost de parere ca singele voievodului este perfect pentru irigatii, astfel incit i-au dat cep undeva pe cimpiile Comanei, la fro 45 de km Sud de Bucuresti.

  10. Richard 10 November, 2010 at 14:48

    erata: economiceste…

  11. Dan1 10 November, 2010 at 14:51

    Frate, da’ nu degeaba se zice ca istoria e curba, daaaa? Sau politica… =))

  12. Richard 10 November, 2010 at 14:54

    Dan dragutzule, daca ai amusina nitel arborele genealogic al lui Vlad, ai avea o oaresce surpriza…Stii cum scrie in cartile de istorie oficiale? Genealogie selectiva, ca sa sara peste mama lui Vlad Tepes, o biata unguroaica…

  13. Dan1 10 November, 2010 at 14:55

    Merci Richard!

  14. iulian rinder 10 November, 2010 at 15:41

    Deci tot la meci te refereai maestre.
    Altfel spus Puskas ( sau Vladislav cum ii spui tu ) la un meci de retragere sau ecologist, ceva de genul, cu facli in poarta, ia lasat pe Hagi ( dupa parerea ta, Iancu de Hunedoara ) si Dorinel Munteanu ( un adevarat V. Tepes al echipelor din Bucuresti ) in ofsait dupa ce a bagat cutitu in inima dusmanilor, respetctiv in Inalta Poarta adversa. Strateg, nu gluma, Hagi s-a dus la Galata – care, gresit conform opiniei tale, joaca la Budapesta- iar Dorinel Munteanu – zis Iancu, nu umflatu de la Timisoara – la Otelu. In rest a fost un razboi sangeros intre ultrasi. Totusi jandarmi europei unde dracu erau? Boc e de vina pentru dezastrul de la Varna. Si oricum, Boc – Basescu sunt de vina. Nu accept scuze. Nici de la Udrea.

  15. Historix 10 November, 2010 at 17:05

    De fapt, cavalerii lui Vlad au alergat peste viteza maximă legală la Varna, încă de pe atunci instituită, turcii le-au făcut semn să oprească, ei nimic, şi atunci i-au oprit ei cu forţa. Turcii pe călăreţi vitezomani!

    De atunci încoace, bulgarii opresc tot ce merge mai repede ca un bulgar pe jos care merge pe jos. Deci da, dacă în Bulgaria, şi chiar şi la Varna, nu s-ar fi instituit limita de viteză încă de acum sute de ani, poate Vladislav & CO i-ar fi alergat cum trebuie pe ienicerii ăia şi altfel s-ar fi scris istoria în continuare, nu cum a rezultat din …

    off, iar fugea punctul ăla.

  16. mifty 10 November, 2010 at 19:07

    @Historix: chiar aşa???
    fugi cu ursu’!!! 😀

  17. Dan1 10 November, 2010 at 20:11

    @Historix
    N-am inteles mare lucru, banuiesc ca e o recenzie de Eftimie, e excelenta, uite un like de la mine! =))

  18. Tweets that mention 10 noiembrie 1444: Bătălia de la Varna » Daily Cotcodac -- Topsy.com 10 November, 2010 at 21:24

    […] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC, Ovidiu Eftimie. Ovidiu Eftimie said: 10 noiembrie 1444: Bătălia de la Varna http://ff.im/-tvGSY […]

  19. Historix 10 November, 2010 at 21:33

    @Dan1: te referi la Eftimie Murgu?

    Le ’48-iste?

  20. Dan1 10 November, 2010 at 21:40

    @Historix
    Greeeu de spus! Ca are avatar de pasoptist, dar scrie chiar aici, pe DC, recenzii de numa’-numa’… siii, altele!
    E vorba de marele Eftimie! =))

  21. N.A. 10 November, 2010 at 21:56

    Mai, deci totul e bine cand se termina cu bine! :))

  22. Dan1 10 November, 2010 at 22:11

    @N.A.
    Cum sa se termine cu bine, bre? N-auzi ca-l facura pe doc la cocktail-uri la Varna? Cu Capetan Morganov si alte facaturi? =))

  23. N.A. 10 November, 2010 at 22:23

    @Dan1 – Da’ pentru Iancu-i cu happy-end, bre, n-auzisi ca ajunsa bine pana la urma? :))

  24. cato 11 November, 2010 at 08:50

    Dracu’ stie cum o fi fost mai bine:
    1-sa faci ca vlahii, adica sa ataci in flacuri, fara aprobarea “geniilor” militare(in special vladislav dar si iancu da’l in spanac), sa zdrobesti cavaleria otomana, sa ajungi chiar in tabara otomana, unde te-ai umplut de prada, iar apoi sa fugi in valahia, fiindca “geniile” nu numai ca nu te sustineau, desi, ear clat ca asta era calea, dar puteau chiar sa te pedepseasca pentru nesupunere.
    2. sa stai in rezerva, fiindca “geniile” voiau sa se acopere numai ei de glorie, eventual sa intervii cand totul era pierdut pe mana lor, si sa pieri si tu, acoperit de anonimat in catastrofa crestina.
    e si istoria asta interpretabila, depinde de pe ce movila privesti. e prima oara cand aud ca vlad l-a intemnitat pe iancu-doar ca i-a cerut taxe de trecere.

  25. Pirca 11 November, 2010 at 08:56

    @cato
    Sfatul meu prietenesc e să nu mai citeşti cărţi de istorie româneşti decât dacă-ţi place SF-ul.

  26. cato 11 November, 2010 at 09:33

    nu sunt romanesti, pirca, sunt doar de istorie, nu “oha-istorie”, en-vogue

  27. cato 11 November, 2010 at 09:53

    si ma bucur ca esti patriot si vrei sa desparti adevarul de sf! dar movila de pe care privesti s-ar putea sa fie aceiasi de pe care s-a obsrvat ca maghiarii se trag din sumerieni si etrusci, dupa care au facut un ocol de 3 continente si mai multe mii de ani si poposira again ici-sa

  28. cato 12 November, 2010 at 10:34

    ca sa stie si dobitocul asta de popor cate ceva despre adevarul istoric, nu trebuie facut decat un exercitiu simplu de logica:
    – cei 4000 de calareti valahi, erau nesemnificativi ca forta si pregatire razboinica, dar plini de ingamfare-cum aflam de la orice vecin de treaba d’al nostru. deci nu meritau sa fie trimisi in atacul lui vladislav, caci mai mult l-ar fi incurcat.
    – faptul ca au avut oarece succes in atacul pe flancul stang, nu inseamna decat ca erau o mica caramida in cavaleria lui iancala cel viteaz.
    – cu toate ca erau nesemnificativi, au fost singurii care s-au procopsit cu prada din tabara turceasca terciuita de iancala cel viteaz. de ce? simplu! fiindca numai valahii(precum urmasii lor de azi), s-ar fi injosit la o asa treaba marsava(de a aduna resturile de valoare)!
    – cu toate ca erau nesemnificativi, au reusit s-o stearga englezeste! de ce? simplu! fiindca iancala, om de onoare, a avut incredere in ei, cu toate ca ungurii au stiut din totdeauna ca valahii sunt marsavi.
    – cu toate ca erau nesemnificativi si era mai mult beleaua de capul lor, plecarea lor a produs durere si regrete, fiindca spiritul ungurului e mandru si nobil.
    – cu toate ca valahia era, practic, vasala lui iancala, marsavul de vlad si-a permis sa ceara taxa de trecere la retragere, cu toate ca armata de retragere ungureasca mergea cu 80 km/ora, nu facea mizerie, nu fura, nu manca, nu se c**a, fiindca soldatul ungur…

  29. punKreas 12 November, 2010 at 11:04

    Si era un lucru rau sa vedem englezoaicele cu val pe fata? No shit =))

  30. Pirca 12 November, 2010 at 11:16

    @cato
    Să mă tai şi nu pricep ce încerci să demonstrezi. Că nu-s patriot? Că-s vândut ungurilor? Că manualele noastre de istorie spun numai şi numai adevărul? Mi se pare că te apropii de categoria “un grup de cititori în rezervă”, dar poate că e doar o impresie, dat fiind că nu sunt sigur ce-mi transmiţi prin comentariul tău.

    Oricum, de ce să-ţi faci atâţia nervi din cauza unor evenimente petrecute acum aproape 600 de ani şi care nu-ţi afectează viaţa nici cât scumpirea roşiilor în piaţă?

  31. cato 12 November, 2010 at 11:24

    nu zic ca spun numai adevarul(ar fi bine de stiut si de bazaconiile vecinilor-o sa vedem ca tot ale noastre sunt mai bune), dar nu am inteles comul tau la ce am spus eu-de parca as fi spus cea mai mare bazaconie din cea mai aiurita carte de istorie. in rest, ne amuzam si noi, ca toata lumea…

  32. Pirca 12 November, 2010 at 11:46

    @cato
    Acum am priceput şi eu. Scuze, normal că n-ai spus cea mai mare bazaconie, e un punct de vedere – în realitate, ştim atât de puţine despre bătălia de la Varna încât orice încercare de a o reconstitui e pură ficţiune. Istoricii nu au căzut încă de acord (şi nici nu au cum) nici măcar asupra comandantului detaşamentului valah care l-a ajutat pe Iancu: Vlad Dracul sau unul din fii săi – şi care, Ţepeş sau Mircea? Toate trei variantele sunt plauzibile, fiecare apare într-o cronică. Nici întemniţarea lui Iancu nu e 100% sigură şi se prea poate să fi avut o justificare.

    Problema e că, atunci când scrii despre istorie, fie şi un pamflet, nu poţi prezenta toate variantele şi lăsa cititorii să aleagă, pentru că textul tău ar deveni de neînţeles. Trebuie să faci nişte alegeri, să adopţi un punct de vedere, cu care sigur nu va fi toată lumea de acord, şi să creezi, până la urmă, o ficţiune. Ficţiunea mea este că Vlad nu era tocmai o persoană de încredere; ficţiunea lui Manole Neagoe, sau a lui Stoicescu, sau a altui istoric român mai patriot, e că Vlad putea câştiga singur bătălia, dar nu l-au lăsat ungurii. Niciuna nu e adevărul absolut; a mea prezintă avantajul că e susţinută de mai toţi medieviştii, afară de cei români; dar asta nu o face neapărat adevărată.

  33. anndryusha 12 November, 2010 at 11:55

    Clar puteau câştiga valahii singuri bătălia, da’ după aia cum să-i mai ceară bani lui Iancu, la retragere, dacă n-ar mai fi fost nicio retragere?!…
    (Că românii au fost cei mai buni soldaţi ai Europei o ştie oricine a văzut seria Nemuritorii a lui Nicolaescu, nu-i mare scofală… ) =)) =))

  34. cato 12 November, 2010 at 12:10

    nu stiu cum zici ca toti istoricii romani sustin ca romanii ar fi castigat singuri batalia. nimeni, nici polonezii, nici ungurii, n-ar fi castigat singuri batalia, d’apai romanii. ce e dramatic e ca istorici din alte parti sugereaza ca romanii erau insignificanti, ca nu meritau vre-un rol in actul decizional. Aici e disputa. Pe de alta parte, nu se sfiesc sa aminteasca de “dezertarea” valahilor si “consecintele tragice” ale acesteia. batalia de la varna nu trebuie analizata in afara contextului bataliei de la Nicopole, unde, de asemenea, mircea a parasit campul de bataie, suparat ca nu a avut nici un rol in actul decizional. despre batalia de la Nicopole, multi se grabesc sa spuna cine era cel mai in drept sa ia decizii, desi singurul care purtase victorii asupra turcilor era Mircea(Rovine, karanovasa)

  35. Richard 12 November, 2010 at 13:04

    Batalia asta seamana cu cea de la Grunwald, unde au fost nimiciti teutonii.Cavalerii in zale aveau o tactica care nu era eficienta in toate cazurile ( vezi Agincourt), aceea de a se lansa cavaleria grea asupra infanteriei si a o calca in picioarele cailor. Ideea este ca turcii erau mai avansati in tactica si au folosit terenul in avantajul lor, executind lucrari de genistica (gropi, capcane, tepe) in fata liniei lor principale.Capcanele au incetinit si frint elanul sarjei, restul e doar macel.Sa nu uitam faptul ca nobilii crestini nu aveau notiunea de disciplina. Chiar daca individual erau superiori majoritatii razboinicilor turci,lipsa lor de coeziune le-a adus sfirsitul.

  36. ion fisic 11 December, 2010 at 19:55

    seamana cu UE

Leave a reply