Meserii uitate
Adrian Călărașu
Nu vreau să vorbesc aici de un instalator bun, sau de un zugrav care să nu te oblige să mai faci şi un credit de nevoi personale pe lângă cel ipotecar, ca să îţi poţi eventual şi renova casa ta cea nouă care de fapt e veche. Sau de un mecanic priceput, care să ştie mai multe decât unul care e specializat doar pe pază de noapte. Aici depinde de norocul şi priceperea fiecăruia dintre voi.
Mă refer aici la meseriile vechi, cele care în zilele noastre îşi mai găsesc cu mare greutate practicabilitate, şi asta nu din cauză că nu mai au obiect, ci mai degrabă din cauză că ne-am ajuns, nu ne mai cârpim, facem pe emancipaţii sau pur şi simplu ne put.
Câteodată mă întristez din cale-afară când realizez câte obiceiuri frumoase se pierd odată cu trecerea vremii.
Cum ar fi, de pildă, să auzim din nou maşină de îngheţată? Câtă bucurie, şi ce gol în stomac aveam la auzul îndemnului la fistic, cacao sau vanilie.
Sau când te aşezai pe scaun în centrul oraşului, ca să ţi se redea luciul pantofilor. L-am văzut pe unul atât de nebun încât, în loc să pună mână pe o perie şi o cutie de cremă de ghete, a preferat să înveţe Luceafărul pe de rost şi ţi-l şi recite artistic pentru un bănuţ.
Ştiţi ce nu am mai auzit de mult? Geamgiuuuuuuuuu! Mi-e dor să-l aud pe geamgiu. Nu pentru că aducea cu el ceva deosebit. Doar din nostalgie. Ce, voi nu obişnuiţi să faceţi lucruri doar din nostalgie? Ee, nu! Dar când mergeţi la meciurile Stelei ce credeţi că faceţi?
Dar paradoxal, cel mai mult îmi lipseşte un lucru pe care nici nu l-am cunoscut cu adevărat, dar care mi se pare cel mai reprezentativ pentru a picta ”vremurile bune”: îmi lipsesc acei gavroche cu teancul de ziare în braţe, care mergeau prin mulţime urlând cu mâna pâlnie ordinea zilei, ademenind trecătorii cu cele mai importante titluri din ştirile locale, din ţara şi de aiurea, încercând astfel să atragă cât mai mulţi cumpărători de gazete.
Mi-e dor şi i-aş asculta cu drag cum ar striga ei: ”Cristea, ce blondă ţi-ai tras!”, ”Delia, ce frumos le arăţi tu fundul fanilor!”, ”Monica, îţi faci revelionul fără Iri?” sau ”Senzational, află cum să faci un sex oral de excepţie!”
aaa, ce vremuri…
eu as fi foarte multumit daca ar fi locurile de munca cum erau in alte vremuri
Hei, tramvai, cu etaj si tras de cai,
Hei, joben, ce umblai la “Mon jardin”,
Hei, bunic, cu monoclu erai sic,
Hei, can-can, cu picioarele-n tavan.
Toate-au fost la timpul lor ceva exagerat,
Anii au trecut in zbor si lumea le-a uïtat.
Hehe, intr-adevar, niste vanzatori de ziare strigand titlurile zilelor noastre ar fi ceva deosebit.
Probabil Julica la ora asta vinde ziarul DailyCotcodac in fata stadionului Ghencea, Editia de Oltenia (tinand cont ca urmeaza meciul cu Craiova)- care cuprinde solutiile Craiovei de a ajunge campioana si scrisoarea lui Borcea catre Mos Craciun.
Maşina aia de îngheţată era un fel de trocarici. Mergeam cu leuţii în mână după ea până se hotăra să oprească. Oprea, când se adunau mai mulţi copii.
Eu aştept momentele când o să-mi fie dor de meserii ca “astrolog”, “parapsiholog”, “vraci”, “numerolog”, etc. Şi când sinuciderile vor redeveni ce-au fost, nimic mai mult… =))
@anndryusha,
Ai stricat toată nostalgia ce mă cuprinsese! :))
Eu aud zilnic masina de inghetata si imi doresc sa-mi fie dor de ea..
@Andreea,
Unde stai?? Are şi de fistic??
În toată nebunia lumii moderne, e şi un aspect pozitiv. Aţi văzut cât a ajuns să coste scrisul de mână?… Dacă mai eşti în stare să tragi şi două linii pe lângă şi să colorezi cu (pardon) carioca, te-ai scos! :))
Acum , fara gluma , faza cu baiatu’ cu ziare pe care nici nu l-ai prins nu e chiar asa misto – nu e cazul sa regreti ca n-ai prins-o . Gandeste-te ca pe 22 iunie 1941 , toti baietii astia strigau ceva de genul : “Maresalul a declarat razboi Uniunii Sovietice . Toti rezervistii sunt chemati sub arme . Se rationalizeaza alimentele si sapunul” sau cam asa ceva . Nu cred ca ai ce regreta .
Geamgii am mai auzit in Cluj pana prin ’96-’97 . Strigau : “Geaaaamuuuuri !” Prindeam destul de multi in vremea aceea . Dupa ce au aparut termopanele au disparut geamgiii .
N-am prins nici masina de inghetata . Am copilarit intr-un orasel de munte in Ardeal unde nu era decat un domn mai in varsta care avea un aparat de inghetata fix (il inchidea seara cu lacat intr-un fel de tarc) si care ma simpatiza – intotdeauna imi punea mai multa inghetata decat plateam .
Nici lustragii n-am vazut decat in filme .
Nu-mi amintesc de vreo meserie sau de vreun obicei de pe vremuri caruia sa-i simt lipsa . Dar regret tot din vremurile de atunci . Maine schimb prefixul din 3 in 4 si as da orice sa fiu cu fix 30 de ani in urma cand am primit cadou o bicicleta “Pionier” . Ei , uite , mi-e dor de ceva : de bicicleta mea .
Na , ca m-ai bagat in butoiul cu melancolie .
io am mai prins lustragiul, ultima oară acum 4 ani, parcă… şi matei a mai prins “maşina cu îngheţată”, şi mateiul meu are 6 ani…
bine, nu era maşina “aia”, era una mai mult imitaţie, de la nush ce firmă de îngheţată, dar… bună şi aia.
de anul trecut n-am mai văzut-o… criza, pesemne…
acum vre-o lună, cred, l-am văzut pe ultimul tocilar din constanţa… nu, nu de “nerd” e vorba, ci de moşul ţigan cu “tocila” aia din roată de bicicletă, curea, şi o piatră cam prăpădită pusă pe ax…
şi stai niţel, că nici frizerii şi maniciuristele pedichiuriste nu mai sunt ce-au fost…
acum sunt “stilişti”, cică, şi zici că sunt toţi ghei.
sau lesbi, după caz.
ptiu!!!
uitaşi cireaşa de pe tort… vorba lui dan spătaru, unde-i fanfara militară???
ah, da uitasem… nu mai avem nici armată… ce să facem noi cu ea???
@Dan: eşti sigur că nu era “Pegas” bicicleta aia??? 😀
asta tine cu steaua. ce cauta el intre scriitori?
Tot Iasul era plin de cizmari. O ceaprazarie foarte cocheta era pe undeva pe Cuza-voda. O data am fost cu bunica-mea la un mester care ne-a reparat umbrela :). Ceasornicari or mai fi?
In vremea copilariei mele soferia era una din cele mai bazate meserii. Cu greu puteai ajunge la nasul unui sofer. Soferul era coloana vertebrala a tarii. Fara el nu se putea construi socialismul. Unele reminiscente ale mandriei soferesti se mai pastreaza si azi, dar la majoritatea e doar fudulie care tinde spre prostie.
Eram unul din fericitii care aveam minge de piele. Artex! Gasisem un nene care era meserias la cusut mingi.
O alta meserie pierduta e acea de traficant de bilete la cinematograf (si nu numai) 🙂
Mai… mie mi-e dor de centrele alea de inchiriat diverse chestii. Acuma de exemplu as avea nevoie sa imprumut pana prin 23-24 august un portbagaj exterior (d-ala de pus pe masina), nu de alta dar nu as cumpara pentru un singur concediu…
De si mai multa vreme nu am vazut geamgii, cumparatori de pene, tigani care sa cumpere sticle si borcane (si care ne dadeau in schimbul lor baloane, fluiere si alte jucarii). In schimb, la noi in Oradea mai sunt cateva ateliere de reparat pantofi.
O, tempora…!
Teeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeermopane schimmmmmmmmmmmbăăăăăăăăăăăăm!!!!!!!!!!!!!!!!!!
dar de hornari nu va e dor? 🙂
P.S.: La Multi Ani Adi! Sa ne traiesti 1000 de ani ! Petrecere frumoasa!
o să picaţi: am văzt ceasornicar, viu şi natural, în centrul târgului.
între farmnacie şi ce-a mai rămas din librăria “mihai eminescu”…
mai e unu cu “mecanică fină”, de fapt brichete… mă rog, a cam lăsat-o baltă de când se găseşte “doza” de gaz cu 5 lei în orice magazin prăpădit, dar mai continuă cu biciclete şi… umbrele.
parol!!!
cizmar am mai văzut… la sebra acasă! 😛
adică la tulcea… e unul exact pe strada unde stă naşa mea, la vre-o 30 de metri distanţă, poate chiar mai puţin…
aka pe podgoriilor…
[…] This post was mentioned on Twitter by apostol victor, sebra. sebra said: Daily Cotcodac» Meserii uitate http://bit.ly/cLvitS […]
se pune daca eu am vazut un “tocilar” italian cu o masinarie de scartaie din toate incheieturile in “piata” in Chicago?
@adi
La Multi Ani!
@mifty
Libraria eminescu s-a transformat in magazin de pantofi(ala in care la doi pantofi stangi cumparati iti dau si unul drept da’ cu cateva numere mai mari 😀 ) Tu vorbesti probabil de un avatar al acesteia.
Apropo de librarii, librarul va fi cat de curand o meserie uitata.
@ narcis , mitza
Multumesc mult . La fel va doresc si voua .
Bai! Eu acum imi dau seama. Asta e o aluzie fina la impartit ziarul DC.
Adica: ce frumosi erau gavrochii aia care imparteau ziare… nu se ofera nimeni sa fie frumos?
—-
Asa. si “La Multi Ani Adi” ! 🙂
pamaaaaannntt de floooooooorrrrrri !!!!, pamaaaaannntt de floooooooorrrri !
Cool !
@mifty,
La noi mai sunt cizmării, lumea îşi mai pingeleşte încălţările :))
@ unmihai
Multumesc . Si tie , cat vrei tu de multi .
@Adrian Calarasu
Gresesti, masini de inghetata mai sunt (prin Floreasca, sa dau un singur exemplu), in schimb nu tin minte sa fi fost pe vremea mea… Poate trebuia sa pui titlul “meserii care erau uitate da’ si-au revenit” :))
Iar gavroche cu teancul de ziare sunt: Julius si Pirca :))
@lulu: am zis de librărie că aia librărie fu 40 de ani, şi încă aşa-i zice lumea…
eşti constănţeancă??? 😀
Uite ca pe 2 dintre acestea eu le-am experimentat recent 🙂
Cand locuiam in Cluj (m-am mutat de doi ani, deci e chiar recent), in fiecare dimineata pe la 8 auzeam geamgiul. Niciodata nu l-am vazut la fata, dar il auzeam in linistea Gheorghieniului.
Iar acum am placerea de a auzi masina de inghetata in fiecare seara pe la 22:30. Ce-i drept, in Brussels, nu in Cluj, insa meseria in sine nu s-a pierdut. Inca nu ai ajuns in locul potrivit pentru a-ti hrani nostalgiile 🙂
Mie mi-e dor de domnul care se plimba prin cartier si ne anunta ca repara umbrele, zicand r-ul lung si foarte pronuntat…. imitandu-l pe el am izbutit si eu sa pronunt litera asta nenorocita. Ce n-au putut ai mei a reusit domnul cu reeeeeeeeparam umbrrrrrele 🙂