Ovidiu Raeţchi

1. Dacă tot intrăm în colaps, incapacitate de plată ori faliment de stat, ar fi elegant din partea noastră s-o facem relativ dumiriti. La asta e bun Paul Krugman, laureatul Nobel pentru economie de-acum doi ani, care în ”Întoarcerea economiei declinului si criza din 2008” explică sprintar (cu poante, ironii si apeluri la relaxare stilistică) cum a reusit să renască conceptul de ”criză” din propria cenusă, după ce tot soiul de granguri politici si teoreticieni îi cântaseră prohodul. Krugman urmăreste aplicat (cazul Argentinei, cazul Mexicului, cazul tigrilor asiatici) cum poti intra în belea economică desi cunosti prea bine, de la catedră, reteta echilibrului. Un argument solid pentru a-l cumpăra pe Krugman: aproape vă scuteste să-i cititi pe colegii săi academicieni mai pedanti.

2. O carte mai interesantă si cu bătaie mai lungă decât spune titlul: ”Biblioteca lui Hitler” de Timothy Ryback. Autorul, biobliofil de fel, s-a îngropat ani buni printre colectiile de cărti ale Fuhrerului – mai ales în fondul de carte de la Biblioteca Congresului din Washington. Si a contabilizat petele de noroi, de supă sau adnotările în creion făcute de boss-ul nazist pe volumele care i-au apartinut (începând din 1915, când, în calitate de caporal-biciclist pe front, îsi cumpăra o monografie despre Berlin si până în preziua mortii). Veti observa cum tancurile, popoarele si resursele se miscau în Europa, din 1939 până în 1945, urmând sublinierile pe care Fuhrerul (o linie, două linii, trei linii, ”?”, ”foarte bine”) le făcea în orele de lectură dintre miezul noptii si 3-4 dimineata.

3. În sfârsit, ”Terorismul intelectual” al lui Jean Sevilla. O carte cu teză simplă: într-un anumit punct istoric, prinzând o plească morală, un grup de intelectuali (de stânga, dreapta, centru – nu contează) reusesc să îsi treacă în proprietate ”binele”. Cocotati pe acest ”bine”, intelectualii respectivi neagă si delegitimează violent (cu mare tupeu) orice voce alternativă. Asta au făcut comunistii, stângistii, anarhistii si hippiotii francezi încă din 1945, speculând pleasca morală a Rezistentei comuniste franceze din Al Doilea Război Mondial. Până târziu, după 1989, a fi de stânga era în Franta dovadă certă de rafinament si onestite, în timp ce dreapta le revenea prostilor si ticălosilor. Cartea-i interesantă si pentru că românii au o versiune proprie, întoarsă, a acestui gen de terorism intelectual.