9 septembrie

1087 Moare Wilhelm Cuceritorul, duce de Normandia şi, ulterior, rege al Angliei. În 1066 îl învinsese la Hastings pe regele Harold şi se proclamase rege al Angliei, că doar nu era tâmpit să se întoarcă în Normandia, unde ploua tot timpul şi era o climă imposibilă.


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Evenimentul zilei de ieri

George_Bacovia
30 martie
1899 George Bacovia debutează în revista “Literatorul” cu o poezie de sezon, care se încheie într-o notă optimistă: “Muguri au dat pe ram, – zadarnic,/ În a mea inimă e toamnă!”. După care, profitând de vremea superbă de afară – ploua torenţial, iar cerul era plumburiu -, George sărbătoreşte debutul său literar scoţându-şi prietena la o plimbare romantică în cimitir, unde cei doi se simt foarte bine închipuindu-şi că au tot soiul de boli incurabile sau că mor într-un accident oribil.

24 Responses to “Evenimentul zilei de ieri”

  1. N.A. Says:

    Nu-l poti blama, sunt minim 4 in zona (cimitire)… Doar ce m-am mutat pe langa el. Pe unde sedea. Nitel cam tarziu, am inteles ca a decedat.. big grin

  2. lulu Says:

    Comentariul asta si plec, ca nu ma plateste nimeni sa vorbesc singura aici…..
    Doo chestii:
    1 Bacovia asta seamana cu Eftimie. voua nu vi se pare???
    2 Mie imi plac cimitirele. Nu la modul romanitic(vezi sex la lumina lumanarilor laughing ), dar mi se par chiar interesante…

  3. JULIUS Says:

    @NA, @lulu: am ridicat putin nivelul, pentru fata aia. sper ca nu prea mult.

  4. N.A. Says:

    Apropo, nu este el adevaratul inventator al curentului emo? Ar trebui inclus in clipul ala care circula pe net, cu marii inventatori ai Romaniei..

  5. N.A. Says:

    @lulu – Stai, fata, ca nu vorbesti singura! Venii si io! laughing
    @Julius – Aiurea! Trebuia sa bagi ceva cu teoria aia a lui Fermat, pe mine tot timpul ma complexezi cand aduci vorba de ea…

    P.S. @lulu – Bai, si mie!! Pe bune!! barbati-miu zice ca sunt dereglata.. Deci te invit la mine in cartier, la o plimbare printre morminte, ca vaz ca esti singura care ma intelege! big grin big grin big grin

  6. lulu Says:

    @Admin
    Ce sa zic, sa ridicati nivelul. Sa caute blogul lui Bubka…..

  7. lulu Says:

    @N.A.
    Eu vin cu patura, tu cu mancarea, sa facem si un picnic laughing

  8. N.A. Says:

    @lulu – Si-o sticla de beutura, ne imbatam si incepem sa cantam printre morminte. Ceva din Iris. laughing
    Mancare nu trebuie adusa, radeam cu barbati-miu ca macar in zona asta nu vom muri niciodata de foame. La cate pomeni si colive se fac…

  9. N.A. Says:

    Si io daca ma uit la versul asta de debut bacovian zic ca da, chiar era optimist baiatu’ la inceput; macar nu-i picau inca iubite moarte pe pian si nu-i putrezea nimic…

  10. lulu Says:

    Omu avea toamna in inima, desi afara era primavara. Ce putea fi mai pesimist de atat? Sa-l surprinda zapada nepregatit? Sau sa nu ninga si sa fie nevoit sa ramburseze fondurile pentru deszapezire????? (a se citi sa dea inapoi psihiatrului banii, pentru ca nu cazut in depresie)

  11. Petrov Says:

    mie mi se pare ca seamana cu brad pitt tudor

  12. eftimie Says:

    @Lulu seamana dar nu e acelasi lucru. Eftimie mai merge la sală, ceea ce se vede in portretul acesta http://www.twitpic.com/1bza9i

  13. 4mall Says:

    @eftimie: Stii ca si tu ai din cand in cand o aura de melancolic? Cred ca Lulu are nitel dreptate laughing

  14. Lala Says:

    Ia nu va luati de Bacovia! Am invatat la Scoala Generala George Bacovia, am copilarit in apropiere de casa memoriala, unde de altfel am si fost facuta pionier si am luat si 10 la romana la bac pt ca mi-a picat comentariu la poezia “Lacustra”. A fost bun la casa omului cu tot plumbul, ploaia si nevrozele lui! Ma rog.. era nu numai morbid ci si nitel pervers.. visa la “o noapte de orgie pe canapeaua din altar…” Pun pariu ca le-ar da clasa tuturor vampirilor, strigoilor si varcolacilor din literatura contemporana cu sarmul lui!

  15. unmihai Says:

    @Lala
    Asa fata! Pana aici! Pana la Bacovia!
    @4mall
    cred ca ai gresit un cuvant: se zice melancoolic big grin
    @fata cu nivelu din postul anterior
    e ridicat. ce facem acum?
    @unmihai
    ce glume bune faci bre laughing laughing

  16. sebra Says:

    Ba seamănă cu Eftimie, când se poza cu Blogatu.

  17. boga Says:

    @unmihai->@fata cu nivelu:
    pai daca e ridicat acum, mai ho o tzara, ca vine doctoru cu alt post si-l coboara la loc laughing. mai stai si tu un pic cu el ridicat, ca nu mori big grin

  18. boga Says:

    @sebra: bai, da stiti ca aveti dreptate?

  19. Florian Says:

    @lulu & @N.A.
    Luaţi d’aci, fetelor, să vă priască picnicul:
    http://www.trilulilu.ro/ana_seche/6d4afd7e9c9ea0

    Iar de Bacovia să nu se lege nimeni, că fac moarte de om angry

  20. N.A. Says:

    @Florian – Aaaaa, saru-mana, coane Florica, pe bune ca intr-o vreme cautam melodia! si versurile! laughing Si sa traiesti cu numele! big grin

  21. EstNordEst Says:

    Da, e stilu’ lui happy

    Acum, lasand misto-ul la o parte… imi place Bacovia… asa, ciudat cum era happy

  22. Florian Says:

    @N.A.
    Să trăiesc cu numele? Eşti cam absconsă, răpitoareo. Mă îndemni cumva la „gioco di mano”? big grin

  23. Stephanie Says:

    Da’ nenea din poza chiar seamana cu Eftimie! Un poet cu mutra lui Julius nu avem?

  24. N.A. Says:

    @Florian – Ba deloc, corentatorule, cum sa ma acuzi de asemenea ganduri marsave? big grin
    Io ziceam sa traiesti cu nume cu tot… doar nu vrei anonim?! Si, la o adica, poti folosi si niscaiva fomei la treaba sta… hee hee

Leave a Reply

Subscribe to Comments?

Follow me

Echipa



Top 5 DailyCotcodac

1. Drama unui şobolan de tarabă cam stresat
2. 10 motive ca să-ţi bagi cardul undeva
3. Cum mi-am făcut un nume în fotbal
4. Cele mai frumoase întrebări puse de femei
5. Cronica unei morţi aranjate

 

Ultimele comentarii

    • Ciprian: 2 lei e mult, cand o falimenta Alpha Bank vom aprinde toti cate o lumanare ieftina. Astia de la Alpha Bank...
    • aneko: yeaaaa!!! in your face!
    • Doru: Asta le-ar explica pe Bush jr., Berlusconi, şi muzica country. Numai o entitate care e pe ciclu poate crea aşa...
    • costin: Sa o luam pe rand. Ce cadou as aduce daca m-as duce in vizita la: Julius – Shaorma sau tigari (in...
    • marales: piloti made in china :))


CATEGORII

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA