În frumosul sat vasluian Horga (spun “frumos” pentru că nu am trecut pe acolo niciodată, poate că de fapt arată ca Racoon City) trăia un bărbat, pe numele său M. J. Dacă sunteţi neapărat curioşi, aceste iniţiale vin de la Mirel Juravlea – nu încercam să-i protejăm identitatea, ci doar să vă ferim de auzirea unui nume aşa de urât.

M. J. avea o soţie, Marcela (cei din Horga nu un gust desăvârşit în materie de nume, probabil aţi intuit asta încă din paragraful de mai sus). “Avea” e cuvântul potrivit, fiindcă în momentul producerii evenimentelor ce urmează Mirel şi Marcela tocmai divorţaseră amiabil, în sensul că el nu-i mai dăduse şi o ultimă bătaie aşa, ca să-l ţină minte. Divorţul a avut loc însă în altă localitate – Horga nu are judecătorie, doar o filarmonică şi o superba pinacotecă (v-am spus că n-am fost acolo niciodată, improvizez şi eu). Ca urmare, M. J. trebuia să se mai şi întoarcă acasă din Murgeni, metropola unde avusese loc divorţul, dar, din nefericire, nu avea maşină. Fosta soţie, oarecum lipsită de tact, l-a urcat în autoturismul noului ei iubit, un tânăr din Galaţi (acum sincer, credeaţi că o să se ia cu un elveţian?). În acelaşi vehicul se mai găseau mama Marcelei (cu siguranţă o femeie încântătoare) şi alte două-trei rude (n-am putut afla cifra exactă, dar devine oarecum plauzibil ca noul iubit să fi fost şofer de camion). Pe drum, Mirel l-a sunat pe fratele său, Cornel (acum am înţeles de ce l-au botezat Mirel, ca să rimeze cu numele lui frate-său! Tare idee, nu?). Ce i-a spus, nu o să ştim precis niciodată, dar Cornel a înţeles că fratele său s-a plâns că a fost sechestrat de apropiaţii Marcelei. Desigur, acest lucru este puţin probabil, dat fiind că M. J. era în maşină doar cu persoane care îi doreau binele, respectiv iubitul fostei neveste şi alte câteva rude ale acesteia.

Tip organizat, Cornel a pus imediat pe picioare un grup de dialog social cu care a înconjurat casa Marcelei, presupunând că aici îşi vor duce răpitorii victima şi intenţionând să poarte cu ei o discuţie prietenească. Şi, într-adevăr, la scurt timp a apărut şi maşina cu Mirel la bord, bărbatul prezentând, se pare, câteva vânătăi (căzuse pe scări în timpul călătoriei). Şoferul, recte iubitul gălăţean, s-a speriat în mod nejustificat văzând grupul lui Cornel înarmat cu bâte. În treacăt fie spus, niciodată n-am înţeles cum au vasluienii ăştia întotdeauna un par la îndemână, n-am mai văzut aşa ceva decât la Tom şi Jerry. Omul a încercat să întoarcă maşina, dar s-a împotmolit în zăpadă. Ştiind că vehiculul nu oferă suficientă protecţie împotriva bâtelor (se pare că testele NCAP se desfăşoară un pic altfel în judeţul Vaslui), gălăţeanul şi ceilalţi pasageri au luat-o la fugă, lăsându-le pe Mirel să sângereze pe bancheta din spate (cred că se şi tăiase când a căzut pe scările alea). După o urmărire pe vreo două dealuri, Cornel l-a prins însă din urmă pe fugar. Deoarece îşi pierduse suflul, a încercat prin limbajul semnelor să-i explice că are doar intenţii paşnice. Din păcate, cum în Vaslui limbajul semnelor presupune şi folosirea parului, gălăţeanul s-a ales mai puţin cu un dialog şi mai mult cu o mamă de bătaie. Cu aceeaşi ocazie i-au dispărut şi trei telefoane mobile şi 500 de euro (trebuie că i-au căzut în zăpadă şi i-a fost silă să le ridice, că se umpluseră de sânge) şi s-a pomenit cu cauciucurile de la maşină tăiate (e clar că nu putea fi Cornel de vină, că doar el avea un par, care nu se califică drept obiect tăios, ci contondent).

Cornel se află acum în arest. Suntem însă convinşi că, atunci când le va explica poliţiştilor că totul a fost o confuzie produsă de faptul că nu a înţeles bine ce-i zicea frate-său la telefon, îi vor da drumul şi vor râde ani de zile după asta de aşa o poznă, împreună cu tânărul gălăţean. Mă rog, el nu va râde chiar pe loc, ci imediat ce se va trezi din comă.