Peştii lui Petreanu, episodul II: Baba

Julius Constantinescu

Deci bulangiul ăla a plecat în concediu şi-a lăsat o babă senilă din vecini să ne dea de mâncare. Baba vine în fiecare zi, da’ până descuie uşa uită de ce-a venit. Verifică geamurile, gazul, se uită vreo două minute – încearcă să-şi amintească dacă mai era ceva – şi pleacă târâindu-şi galoşii. Băi frate, ne dăm cu capul de acvariu, batem apa, facem bule – baba nimic, zici că-i ieşită la plimbare cu dricu’.

Am zis să facem zgomot, poate învie baba şi îşi aduce aminte care-i treaba cu vecinul, de ce are cheia lui. Era clar că trebuie să aruncăm în aer reactorul, altfel n-avem nici o şansă cu surda asta. Toată ziua am cărat pietricele, să astupăm furtunul; după ce-am terminat, ne-am pus să ne tragem sufletul, aşteptând să se umple reactorul şi să crească presiunea. Şi să apară baba.

Sincronizarea a fost perfectă: baba a venit, a verificat geamurile şi gazul, şi exact când s-a oprit în dreptul acvariului să-şi aducă aminte dacă n-a uitat ceva, BUUM! A explodat reactorul! Au zăngănit toate geamurile, s-a trântit uşa de perete de-a sărit tencuiala, pe noi ne-a dat cu capul de acvariu de-am crezut că gata, pân-aci ne-a fost. Şi surda se întoarce spre uşă şi întreabă, cu o voce piţigăiată: „Cine-i?”.

Moartea, babetă senilă, să sperăm că e moartea, nu te-a găsit acasă şi-acu’ te caută prin vecini! Uita-ţi-ai Tertensifu’!

(va urma)

13 Comentarii »

  1. cheguevara 27/12/2009 @ 08:25