Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Coşmarul unui mic anti-fripturist

Julius Constantinescu

Într-o noapte, am visat că eram fripturist. Eram la început, încă mă încerca o sfială moale, dar prindeam repede. În viaţa reală, n-am fost niciodată la vreo recepţie, vreun dineu sau lansare de aparat de ras; în vis însă, mă pregăteam să particip la conferinţa “Sisteme de joc de-a lungul fortuitei noastre istorii milenare”, susţinută de profesorul Dinu în Aula Magna a vestiarului din Ştefan cel Mare. Înainte de conferinţă, clubul Dinamo organiza un dineu pentru ziarişti, iau eu, neavând nimic de mâncare în frigider, eram acolo (în viaţa reală, nu m-aş apropia de stadionul Dinamo decât, cel mult, ca să le arăt artificierilor Iadului unde e).

Nu cunoşteam pe nimeni şi mă plimbam cu sfială printre mesele cu fursecuri, luând din mers o prăjiturică şi băgând-o în gură cu gest absent, ca şi cum nici măcar n-aş fi băgat de seamă, încercând să par cufundat în gânduri – aşa, ca şi cum aş fi aşteptat cu nerăbdare analizele profesorului despre bătăliile de la Rovine şi Podul Înalt sau meciul de la Kosice. Între timp, ceilalţi ziarişti atacau cu sălbăticie nişte fripturi. Îmi lăsa gura apă, dar nu-mi puteam învinge jena.

Pentru început, am încercat să-mi fac un prieten, să am un pretext, aşa că m-am apropiat de un tip înalt, care băga în el cu dezinvoltură nişte fleici. “Salut”, zic. “Despre ce crezi că o să vorbească profesorul Dinu azi?”. Tipul a rămas cu furculiţa în aer, şi-a ridicat privirea din farfurie şi m-a fixat plin de curiozitate. După care, fără să-mi comunice impresia pe care i-o lăsasem, mi-a zis: “Ia-ţi, bă, o farfurie şi crapă în tine”. Mi-am tras un scaun lângă el şi, legitimat de pofta lui mâncare remarcabilă, am început să înghit cot la cot cu el tot ce-mi cădea în mână. Nu mai simţeam nici o jenă, sfiala îmi trecuse ca luată cu mâna, ba chiar m-am ridicat la un moment dat ca să iau de pe alte mese nişte platouri care-mi făceau cu ochiul. Începusem să-mi dau seama că nu sunt un tip tolerat, ci unul care avea drepturi, aşa că, cu gura plină, am strigat după o hostesă: “Adu-ne, fă, nişte tort!”. Am ras tot de pe mese, n-am iertat nimic, mă împrieteniserăm cu alţi mâncăi şi ne mutam după platouri ca nomazii după păşuni. Răgâiam ca un tătic, în râsetele noilor mei prieteni, şi conversam zgomotos. Mâncarea se terminase şi, dintr-un moment într-altul, urma să sosească profesorul Dinu. N-aveam nici un chef de el, dar o ultimă jenă, rămasă în fundul noului meu suflet de fripturist, mă ţinea pe loc.

Atunci m-am trezit. Mi-era o foame de lup şi-am ras pe loc o omletă, trei triunghiuri de brânză topită, nişte şunculiţă şi două batoane de ciocolată, mulţumindu-i Domnului că mi-a dat toate astea fără să fiu nevoit vreodată, de-a lungul fortuitei mele vieţi multidecenale, să ascult toate bazaconiile.

85 comentarii la “Coşmarul unui mic anti-fripturist”

  1. 1. Tweets that mention Daily Cotcodac »  Coşmarul unui mic anti-fripturist -- Topsy.com a spus:

    [...] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC and Oana Portase, sebra. sebra said: RT @JuliusDC Coşmarul unui mic anti-fripturist http://bit.ly/PRuJP [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. Cotcodacii» Blog Archive » Coşmarul unui mic anti-fripturist a spus:

    [...] Continue Reading… [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. Florin Puscas a spus:

    Da, partea buna cu visele e ca te trezesti intotdeauna la timp. Inainte sa te manance bau-bau…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. JULIUS a spus:

    @florin puscas: sau sa-ti dea gol dinamo laughing)

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. 5. mifty a spus:

    … de parcă e obligatoriu să le asculţi!!! laughing)
    başca, recunoaşte c-ai audiat destule bazaconii la şcoală, în familie, la teve…!!!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. 6. Ciprian a spus:

    Tu inca dormi, Julica, dar Stiinta tot se apropie de matineu.. si de Severin. happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. 7. sebra a spus:

    Bine că nu te-a luat durerea de burtă în somn,de la înfulecatul ăla pe apucatelea laughing
    Da’să te infingi întâi la prăjituri??Ntz ..ntz…ntz

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. 8. unmihai a spus:

    Adevaru-i ca nu ma mira deloc faptul ca Julica tine cu Universitatea. Despre echipa asta se pot face atatea bancuri happy Acu vreo 4 ani cand era Balaci parca pe la echipa, aveau ca obiectiv cupa si campionatul…La sfarsitul urmatorului campionat sarbatoreau revenirea in prima divizie laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. 9. Şi la vară cald a spus:

    Care Dinu, bre?! C. Giurăscu sau Cornel? Că mă băgaşi de tot în ceaţă…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. 10. Andrei B. a spus:

    @Julius
    Cred ca m-am inscris si la sindicat , acuma sa te vad …. eu inca tot astept raspunsul acela legat de cartea aia care ai promis-o

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. 11. M3bis a spus:

    @Julius
    Vezi că avem unele reclamaţii legate de cărţile alea de la VSFT. OKS (ochii cât sarmaua).
    P.S. Unul din alea două voturi din Fac dis uei e al meu. Asta ca să nu zici că nu îţi face sendecatul lobi.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. 12. Arsulici a spus:

    @Andrei B
    Tu esti cel mai amuzant de pe site-ul asta… astepti raspunsuri cu privire la carti….

    Eu am cistigat doua carti, una e la sora lui Julius, trebuie sa ajung sa ma intilnesc cu ea sa mi-o dea, iar de a doua carte nu a mai zis nimic…. (probabil ca „primul dublu cistigator” insemna ca am cistigat de doua ori aceeasi carte…..) big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. 13. JULIUS a spus:

    @stimate Andrei B, @draga M3bis:
    mai am de trimis o carte la iasi, la yeonsaeng (sau basa ceva, ca a debutat cu alt nume), una la cluj, la delly, una la brasov (cred ca la dush) si una lui andrei b. si vreo 3 de dat in bucuresti. ma duc maine la posta, daca da soarele laughing)

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. 14. JULIUS a spus:

    Aaaa… da! Si a doua carte pentru Arsulici!
    (ma, nu dezinforma, tu nu esti in cluj sa-ti iei cartea, nu sor-mea e de vina!)

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. 15. Arsulici a spus:

    Julius, nici macar nu am spus ca sora ta e de vina. Dimpotriva, abia astept sa o cunosc big grin
    Nu am apucat insa sa ajung pe acasa la cluj din lipsa de timp (lucrez in arad), sper sa ajung la sfirsitul lui noiembrie, sa o scot la un suc si o cafea big grin (poate vii si tu)
    Sa inteleg ca de la ea o sa primesc ambele carti?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. 16. sebra a spus:

    @M3bis,
    Sindicatul îi face lobby şi pe twitter tongue

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. 17. Şi la vară cald a spus:

    @Arsulici
    Moamă, abia acum îmi pică fisa! Deci, eşti din Cluj şi lucrezi în Arad! Tu eşti ăla de-i vându o mâţă de-aia albastru de Rusia soră-mii, astă vară? Pe bune. Dacă da, dă-mi un semn, că-ţi spun unde o poţi vedea. Pe mâţă, bre! Dar şi pe soră-mea, care-i mai mişto ca a lui Julius, recte, a ta! winking

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. 18. Şi la vară cald a spus:

    @M3bis
    Unde votaşi tu la fac dis uei, că vreau s-o fac şi eu, pentru Julius al nost’!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. 19. Arsulici a spus:

    nu i-am vindut sora-tii nici o mita bolsevica, de nici o culoare….
    Dar nu ma deranjeaza sa o vad. (pe sor-ta adica) big grin

    A mea e doar una din surorile lui Julius, ca e mai dotat ca tine….. eu astept sa o cunosc si pe a doua, care e doar a lui, ca cu prima, fiind si a mea, ar fi incest, nu? big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. 20. JULIUS a spus:

    @Arsulici: sa nu te miri daca te astept cu tata intr-o seara, pe o alee intunecoasa

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  21. 21. Andrei B. a spus:

    @Arsulici
    Stiu ca sunt amuzant …. asa sunt eu , dar daca tot am castigat de ce sa nu intreb ca doar nu dau cu parul (bâta), si intrebam retoric si eu nu ma gandeam ca o sa primesc un raspuns de la insusi tiranul , dar se vede ca mi-a prins bine inscrierea in sindicat.

    @Julius
    Eu cel putin aveam 2 carti de primit una de la DC si una de la mogul. Mogulul si-a facut timp sa o trimita si chiar sa o si semneze ( din Paris cred ) iar tu marite tiran nu puteai sa vorbesti cu el sa o strecoare si pe cea de-a 2-a in recomandata aia ce am primit-o ( ca m-am si speriat am zis ca iar imi vine ceva de platit) ?? Era mai simplu si nici nu mai dadeai banii pe timbre.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  22. 22. Arsulici a spus:

    Julius
    Nu ma mai mira demult nimic…
    Asteapta-ma, dar, ca sa te recunosc, sa ai doua saorma la tine… Pe tatal tau il voi recunoaste usor, e cel care va avea in mina toporul ascutit, nu? (de aici ar putea iesi o poveste….)

    Ai evitat sa raspunzi la o intrebare, asa-i? adica a doua tot de la sora ta? big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  23. 23. M3bis a spus:

    @Şî la varî cald
    Înfinji săjiata şeia di la maus în fieteveul şiela,albastru ca sâniala di pi cas, di sus. Faşi cont şi pi urmî poţ vuota articulul.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  24. 24. Andrei B. a spus:

    valeuu ce “legaturi bolnavicioase” se dau la iveala pe aici… neamuri peste neamuri , nici nu ma mir ca ai castigat 2 carti deja Arsulici ( poate aveai o sansa si la imprimanta aia daca facea tot Julius jurizarea)

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  25. 25. JULIUS a spus:

    @arsulici: nu, ca nu m-am mai vazut cu sor-mea… a doua e la mine

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  26. 26. delly a spus:

    Arsulici, sor’sa lu’ Julius tine carti drept gaj pt datoria aia astronomica…sau hmm, nu s-a mai plans de bani de cand ne baga pe gat scrierile mogulului…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  27. 27. Arsulici a spus:

    @Julius
    Atunci tu sa pregatesti o alee intunecata, cu gropi, ca probabil
    vin la Bucuresti in 20 noiembrie, poate ne intilnim (dar nu la mariott)…..

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  28. 28. Şi la vară cald a spus:

    @M3bis
    Cred că am înţeles. Nu-s chiar sigură, că cre’ c-aveai ceva câlţi printre dinţi, da’ o să-ţi urmez indicaţiile, ca întotdeauna! M’si, maestre! winking

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  29. 29. Arsulici a spus:

    @delly
    Tu te-ai intilnit cu ea?
    De fapt pt tine e mai simplu, esti mereu acolo…
    Fa-mi lobby big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  30. 30. Şi la vară cald a spus:

    @M3bis
    Oups, am fost la un pas de a comanda ceva de la ups, dar m-am oprit la timp. Dupe care am încercat să mă înregistrez la alalant botonel albastru, da’ scârboşii ăia de se joacă cu el nu mă recunosc de autentică! Dacă nici io nu-s autentică, atunci nu ştiu care-o mai fi! Deci?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  31. 31. Arsulici a spus:

    @slvc
    Pai cum sa te recunoasca? acu in prag de iarna????? Tu nu stii ca iarna nu-i ca vara?

    PS Ziceai ceva de o sora disponibila?

    (ca maica-mea ma tot streseaza ca vrea o nora si nepoti….)

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  32. 32. Şi la vară cald a spus:

    @Arsulici
    Până nu-ţi limpezeşti situaţia familială cu sor-ta lu’ Julius, nu ţi-o prezint p-a mea! Că văd că se lasă cu topoare şi cu vizite inopinate…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  33. 33. Şi la vară cald a spus:

    @Arsulici
    Om te-am făcut. Că soră-mea e şi disponibilă, şi-i aduce mamei tale şi un nepot gata făcut, să nu te mai chinuieşti tu cu procesul de producţie! winking

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  34. 34. Arsulici a spus:

    @slvc
    Chin cu productia? ala nu-i al meu, productia o face femeia….
    Noi, barbatii, sintem cu procesul de implementare a proiectului

    Situatia cu surorile lui Julius e ca si rezolvata big grin Nu vezi ca nu am vreme sa ma duc la cluj sa ma intilnesc cu una din ele? iar cealalta, fiind si sor-mea, e off-limits….

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  35. 35. M3bis a spus:

    @slvc
    Deci, da.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  36. 36. Şi la vară cald a spus:

    @Arsulici
    Deci, da?
    @M3bis
    Deci, nu!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  37. 37. Arsulici a spus:

    Julius vad ca a disparut, nu mai zice nimic…… cred ca acuma alege aleea intunecata…….

    Slvc, deci poate! asa ca nu-ti uita ideea…. vezi ca trebuie sa-i placa pisicile…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  38. 38. Şi la vară cald a spus:

    @Arsulici
    Păi, cum să nu-i placă! Nu-ţi zisei că cumpără (scuze!) una tocmai de la Oradea? Dădu pe ea 300 de parai. Îi superbă! Stai că o aduc pe blogul meu, s-o vezi şi tu! Kit! Adică: keep in touch! happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  39. 39. Şi la vară cald a spus:

    Julius, al cincilea vot e de la mine, să ştii! Că reuşii cumva -cred că din greşeală, că io n-am reuşit să mă autentific nici măcar pe Trilulilu- să mă înscriu pe wtf ftw.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  40. 40. Arsulici a spus:

    slvc
    i-am adus lui arsulici un albastru de rusia sa o rezolve… ala, motan cu experienta, un dur, un fel de mickey rourke in 9 sapt jum…. si arsulici l-a batut de i-au mers fulgii… dupa jumate de ora de lasat singuri sa ”rezolve problema”, ala era ascuns, tremurind, dupa aragaz, i-a trecut toata duritatea….
    O sa intru si la tine sa vad cum e, dar cind ajung acasa, peste vreo 2 ore, ok?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  41. 41. Arsulici a spus:

    Imi place cum a deviat discutia, de la visele lui julius despre fripturi la visele mele despre surorile lui Julius si SLVC, si apoi la visele lui SLVC de incuscrire cu mine si la pisici….

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  42. 42. 4mall a spus:

    @Arsulici: Mai, acum toata lumea stie ca ai ramas printre putinii neinsurati de p-acilea, asa ca tot Universul comploteaza in favoarea ta! Si priveste partea buna, esti printre putinii care isi poate alege rudele in asa hal incat si-a ales singur sora!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  43. 43. Şi la vară cald a spus:

    @Arsulici
    Hai, măi, că cu Furnicuţa o avea mai mult succes! Că-i necoaptă, blândă şi credulă. Iote-o !

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  44. 44. mifty a spus:

    … bănuiam eu că’s mâţele în călduri: întâi aia care se freca de bară în văzul lumii, apoi alta, dar la şlvc acasă cu aceleaşi apucături, azi 3 motani se măsurau parte-n parte pentru o julietă cu coadă, care se uita impasibilă cum îşi zburau cei 3 adonişi reciproc fulgii (mă rog, smotoacele de blană), acum dau şi pe dc despre o chestie asemănătoare…
    întrebare generală pisicilor: ce-aveţi frate, dintr-o dată cu barele???
    fie ele paraşocuri sau…
    … sau te pomeneşti că zvonurile alea despre 2012 or fi adevărate… nu degeaba se zice despre mâţe că ar avea o anumită relaţie privilegiată cu “lumea de dincolo”…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  45. 45. Şi la vară cald a spus:

    @Arsulici
    Hai, măi, că cu (scuze!) Furnicuţă o avea mai mult noroc! Iote-l aici !

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  46. 46. Arsulici a spus:

    @mifty
    miau!

    @slvc
    Frumos, sa-i traiasca!
    Auzi, cum ai pus link-ul, de scrie „aici” si ma duce la tine? chiar nu stiu si vreau sa invat…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  47. 47. mifty a spus:

    @arsulici: e secret de sendecat!!! intri şi-ţi spunem!!! phbbbbt

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  48. 48. Şi la vară cald a spus:

    @mifty
    N-auzişi, bre, că se amână sfârşitul lumii cu vreo 400 de ani? Că cică nu eram pregătiţi, hahaha!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  49. 49. Arsulici a spus:

    @mifty
    am intrat pe pagina sindicatului, si la tutoriale nu am gasit asa ceva…. Poate nu stiti voi sa explicati big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  50. 50. mifty a spus:

    @şlvc: depinde cine “nu era pregătit”…
    @arsulici: mai uită-te odată!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  51. 51. Şi la vară cald a spus:

    @Arsulici
    Am încercat să-ţi explic, dar intră direct lincuirea mamii ei. Hai pe blogul meu, să nu-i plictisim pe ceilalţi!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  52. 52. Miorlaupufos a spus:

    Mitzele mele nu stiu cu cine au o relatie privilegiata, cert e ca motanul Rontzi mi-a distrus pina acum nu stiu cite perechi de papuci si nu si-a luat nici o scatoalca.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  53. 53. Arsulici a spus:

    @slvc
    Imediat ce ajung acasa, acu plec de pe plantatie….

    @miorlaupufos
    Cite ai, fata?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  54. 54. M3bis a spus:

    @Arsulici
    E secret, da.
    Aici te-ai uitat? La explicaţia ce i-am dat-o lui Xael?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  55. 55. Miorlaupufos a spus:

    @Arsulici Un persan pufos si cu botul scurt si un portocaliu derbedeu cu cizmulite albe

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  56. 56. Şi la vară cald a spus:

    @Arsulici & Miorlaupufos
    Ah, parcă văd că vă cuplaţi mâţele între voi şi rămân pe dinafară! Nu mă mai joc aşa… sad

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  57. 57. M3bis a spus:

    Cu căţei nu primiţi? Aaa, e club exclusivist…. Scuzaţi, atunci.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  58. 58. Şi la vară cald a spus:

    @M3bis
    E voie, că ies mititeii mai buni din carne combinată! rolling on the floor

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  59. 59. Andrei B. a spus:

    ok deci , sper ca am intrat si eu in randul lor , din cate vad m-au primit deja , acum sa vedem cum facem cu cartea aia Tiranule , sper ca pana de ziua mea sa o citesc laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  60. 60. Şi la vară cald a spus:

    @Andrei B.
    Dar când e ziua ta? Anul ăsta? Păi, nu te cam grăbeşti mata? rolling on the floor

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  61. 61. Andrei B. a spus:

    @slvc
    ma refeream la honomastica , ca aia vine prima data …si plus de asta sefeu meu mai e si protectoru tarii asa ca pana atunci speram sa o primesc , de la mogul mi-a venit o carte si deja astiade la pttr imi vin zilnic cu recomandata , cu toate ca eu am ridicat-o deja de 2 zile ei insista sa ma mai duc odata …cine stie poate a trimis 2 carti big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  62. 62. Şi la vară cald a spus:

    @Andrei
    Ţi-o trimite până la urmă. Eu am primit-o pe a mea prin poştă. Hai că mâine precis o trimite, că a promis! Crede-l!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  63. 63. Arsulici a spus:

    @Miorlaupufos
    Dupa cum vezi si Arsulici e portocalie…. Si nu prea accepta mite de alta culoare….
    @slvc
    Multumesc
    Stai linistita, ca nu ramii pe dinafara

    @m3bis
    Multumesc. Intrebare: fiind asa subiect important, de ce nu i-ai facut un post separat, ci l-ai inghesuit asa, la comentarii?

    Daca Julius stia ce va iesi pe aici, facea o sectiune pentru pisici si catei, sau boteza revista „dailymiorlau”, mai ales ca pe aici scrie si mogulul Felix….
    Si facea si o sectiune pentru gravide prezente si viitoare…. ca se pare ca asta e cel mai bun site de dating, se pot ivi cupluri pe baza de carti, surori, pisici, napolitane, tutoriale, sepcute etc….

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  64. 64. Şi la vară cald a spus:

    @Arsulici
    Să înţeleg că te-ai descurcat până la urmă. Hai, link-uieşte ceva de probă! Orice.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  65. 65. M3bis a spus:

    @Arsulici
    Subiect important e pentru tine. Ăştilalţi, sindicaliştii, au învăţat de mult să lincuiască. tongue

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  66. 66. Arsulici a spus:

    @slvc, M3bis

    Proba

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  67. 67. M3bis a spus:

    @Arsulici
    femalefreedom? WTF? Şi canadieni, pe deasupra… Nţ nţ. Ăştia-s mai răi ca franţujii lui Julică.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  68. 68. Arsulici a spus:

    @M3bis
    Tu ai citit sa vezi ce e?
    Cunosc citeva fete care ar fi vrut sa aiba asa echipament ingenios….

    Mai ales la sectiunea de umor e o chestie faina

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  69. 69. M3bis a spus:

    @Arsulici
    Aileu, aşa frig e la ăştia, bre? Să se lipească…? Noroc de băiet c-o fost inteligent. Nţ, nţ. Ce-ţi spuneam eu? Îs mai cu capu’ decât franţujii lui Julică.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  70. 70. Arsulici a spus:

    @M3bis
    Da, is mai rai.Dar macar ne-au invatat cum sa procedam cind se lipeste ….

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  71. 71. Şi la vară cald a spus:

    @Arsulici
    Ţi-a reuşit. Bravo! happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  72. 72. Arsulici a spus:

    @slvc
    Multumesc

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  73. 73. lulu a spus:

    Daca tot faceti recensamantul, in dreptul meu bifati una bucata pisoi vegetarian(cititi lenes) si un bucata caine destept(asemenea pisoiului).

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  74. 74. Arsulici a spus:

    @lulu
    Bifam, bifam…..

    Mai e cineva care nu a declarat?
    Julius, o pisica, ceva?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  75. 75. Stiri scurte | Reporter Virtual a spus:

    [...] Uneori fripturistii din presa au cosmaruri, iar ele sunt transcrise pe Daily Cotcodac. [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  76. 76. TINTIN a spus:

    Nu mai manca branza topita,ca-i facuta din resturi.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  77. 77. N.A. a spus:

    Pestii se pun la recensamantul asta? Ca posedam doua acvarii…

    @Tintin – din resturile cui? ale vacutelor?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  78. 78. N.A. a spus:

    Dar mai on topic (ca ma tot luai cu commenturile si uitai de articol) – chestii de-astea fripturiste am vazut si la case mai mari, gen ”personalitati” politice, despre care ai fi zis ca-si permit o masa decenta si nu au nevoie sa se inghesuie pe la mocaciuni. Plus ca a fost o perioada cand intrau de-a valma in partide tot felul de indivizi special petru intruniri, conferinte si alte ocazii cu care se dadeau mese si bufeturi.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  79. 79. Arsulici a spus:

    @N.A.
    Contabilizam tot, mai ales ca pisicile maninca pesti….
    Poti da mina cu Petreanu, sa faceti schimb de impresii si specii big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  80. 80. Şi la vară cald a spus:

    Să facă totuşi cineva centralizarea, n-o mai lăsaţi tot pe mine. Deci, adăugaţi la fauna domestică DC una bucată caniş cu temperament de rotweiller, una bucată doberman, o mâţă fără un ochi şi mâţa lui soră-mea, pe care aţi admirat-o cu toţii.
    Poate facem şi un top al frumuseţii lor… happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  81. 81. Arsulici a spus:

    @slvc
    Ai uitat mitele lui Miorlaupufos, doua, si ai uitat-o pe Arsulici

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  82. 82. TINTIN a spus:

    @ NA-resturi de telemea,cascaval,branza dulce…eventual expirate..si nu glumesc deloc.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  83. 83. Arsulici a spus:

    @tintin
    nu te poti caca in gustul omului, bre….. nu uita ca unii dau o gramada de bani pe brinza gata mucegaita, gen Roquefort, care a scapat de vigilenta celor de la protectia consumatorului big grin

    In fond, matematic vorbind, minus cu minus da plus… asa ca de ce din doua brinze expirate nu ar putea iesi una in termen? big grin

    -evident, glumesc-

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  84. 84. Coşmarul unui mic anti-fripturist « Cotcodacii a spus:

    [...] Continue Reading… [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  85. 85. MNX a spus:

    Cel mai fain este cand ai legitimatie de presa dar n-ai legatura cu evenimentul, si mergi cu o camera foto in brate. Super big grin Faci doua poze si pleci fara regretebig grin Asta daca nu vrei sa stai si la udatura(slabe sperante)

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • Miruna: Stephen Fry ruleaza, ca tot adusesi vorba despre “a bit of Fry and Laurie”…
    • Adriana Popescu: @JULIUS: Mi se pare normal! Ca dup-aia sa-mi storci lamaia daca scot vreo tampenie. :P Fa promo la...
    • JULIUS: @Adriana Popescu: n-am vazut niciodata, eu mă uit doar la Observatorul de seară.
    • Adriana Popescu: @JULIUS: Esti vraiste! Gandeste-te la geniala emisiune “Nora pentru ma-ta” Poti sau te...
    • JULIUS: @Adriana Popescu: păi din ce sa fac promo, fara texte? :))


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac