Un tip strângător |
Julius Constantinescu
Într-o zi, mi se strică din nou jaful (calculatorul, nu maşina). Îi dau doi pumni, aşa cum am citit în manualul micului calculatorist, dar jaful refuză să-şi revină (se pare că această metodă nu dă rezultate decât atunci când ţi se strică televizorul sau nevasta). Priceput cum mă ştiţi, îmi sun un amic, altul decât Ratonul – ăsta refuză să mai treacă pe la mine, e convins că urmăresc să-l ucid (nu e adevărat, Ratonule, poţi să vii oricând; ideal ar fi să nu spui totuşi nimănui unde pleci). Specialistul vine, îşi aprinde o ţigară şi deschide o bere, gesturi care denotă competenţă şi sunt de natură să-mi inspire încredere – e clar că omul ştie ce face. “Bă”, zice competentul, “dă-mi cd-urile cu driverele”. “Ce să-ţi dau, mă?”, întreb, strângând discret în palmă cuţitul cu care, până la urmă, tot o să-l ucid pe Ratonul. “Aaa, uitasem că eşti prost. Deci fii atent: când ai cumpărat calculatorul, ţi-au dat şi nişte cd-uri, da?”, mă întreabă specialistul. “Parcă…”. “P-alea le vreau”.
În următoarea oră, am întors casa pe dos, dar n-am reuşit să le găsesc. În schimb, am găsit driverele de la două laptopuri pe care nu le-am avut niciodată, un proiect al unei reviste de care n-am auzit în viaţa mea, câteva jocuri pe care habar n-am să le joc, un album de poze cu Oreste îmbrăcat în mafiot şi două cd-uri de la o prezentare de modă.
Dacă în zilele următoare auziţi de vreun dement care a invadat Rusia, să ştiţi că am găsit şi nişte cd-uri cu planuri militare.

Twitter
Facebook





30 Octombrie 2009 la 9:49 pm
Ai grija cum invadezi. Nu direct ca Napoleon si nici prin incercuire ca Hitler. Fa niste spirale, s-ar putea sa mearga.
30 Octombrie 2009 la 9:52 pm
30 Octombrie 2009 la 10:03 pm
… tot e bine că n-ai găsit şi un album de poze cu… mokambe la… chelea goală!!!
30 Octombrie 2009 la 10:10 pm
@Ensi: Vreau si eu sa-mi downloadez internetu’.. De cate dischete am nevoie?
Julius, metoda “doi pumni” ie soooo last year, fratzica!! Pentru ‘puterele de noua generatie (mai noi de ’90), se folosesc picioarele. De preferat incaltate in bocanci de MX, cu botul de metal..
..ori asta, ori bagi winblouzsevän, care cica e in contact cu Muma Omida, care-i spune de ce drivere are nevoie si unde sa le gaseasca..
Succesuri macsime!
John, ex-computer”expert”
31 Octombrie 2009 la 12:00 am
Înseamnă că specialistul tău nu prea era pe felie
Eu, de exemplu, nu m-aș fi prezentat fără un laptop care să îmi permită să iau de pe internet tot ce trebuie 
31 Octombrie 2009 la 10:06 am
Eu ma mir cate lucruri pierdute se pot gasi in acea casa. E cumva bantuita?
31 Octombrie 2009 la 10:09 am
Cine vrea să se ia de Julius: acu e momentu, că n-are calculator de pe care să riposteze
31 Octombrie 2009 la 10:27 am
Julius, in Windows 7 nu mai e nevoie sa instalezi tu driverele
31 Octombrie 2009 la 10:39 am
Sa inteleg ca atunci cand vine instalatoru’ sa-ti repare o teava, iti cere o cheie mops si niste calti? Iar electricianul niste litza si izolir-band?!? Man, cred ca trebuie sa-ti faci provizii de bere, oamenii astia nu o sa plece pana nu le dai ce trebuie…
31 Octombrie 2009 la 11:22 am
@petrescs: la mine toti instalatorii si electricienii asa au facut. Domnu’, n-aveti o lanterna? Domnu’, aveti un prelungitor? Domnu’, o cheie franceza se gaseste ca a mea nu mai tine bine? Domnu’, mi-ar prinde tare bine o banda izolier, un cleste si un colac de sarma cupru Y etc. Saptamana trecuta i-am trimis acasa sa-si cumpere scule, ca asa pot sa-mi repar si singur
31 Octombrie 2009 la 11:28 am
Lasă şi tu invadarea Rusiei pentru mai la vară, într-un weekend, că îi o ţâră de lucru la ea. După care năvălim împreună în China, că eu numa’ CD-uri de-ale lor am, şi musai că sunt şi ceva planuri militare acolo. Rămâi pe recepţie!
31 Octombrie 2009 la 1:09 pm
Julius, vazi ca si cu calculatoarele e ca si cu ciorapii si chilotii. Cind vezi ca se rup si se strica tot mai des, e cazul sa iei altii. Si ce faceai cu poze cu Oreste, omule? Incep sa intru la idei, mai ales ca in loc de poza cu Vivi la bustul gol, ai pus poza cu dr.Sendroiu la bustul gol….
Sor’mea, esti acolo? ce e cu julius? sper ca nu e din tabara adversa
da-ne lamuriri. Oricum cred ca l-ai lasat nesupravegheat prea multa vreme…
@delly
Ca la calculatoare nu e ca la imaculata conceptie, adica sa apara un prunc nou din senin, fara ajutor omenesc. Tot trebuie sa punem si noi umarul, nu?
Iubi, am inteles ca pt windows 7 nu mai e nevoie sa pui tu drivere. Dar windows-ul asta 7 apare singur, asa, din senin, fara sa bagi tu macar un CD de instalare? nu cred, tot trebuie sa pui tu ceva
31 Octombrie 2009 la 6:08 pm
@Arsulici
Tu nu astepti sa faci copii punand umarul, nu?
@Eftimie
Julius pe care il stim noi nu riposteaza nici cand are calculator…. doar cand se supara pe vreo gagica.
31 Octombrie 2009 la 10:11 pm
@lulu
Nu, cred ca trebuie folosita o alta parte a corpului…. Nu cumva vrei sa ma ajuti la un exercitiu practic?
31 Octombrie 2009 la 10:59 pm
Cedez CD “Datini din Măgura Uişagului”, contra album poze Oreste mafiot. Pentru doritori, posed şi: “Tratament naturist: Brânca Oii”, “Să învăţăm zulu-zulu fără profesor”, un CD care nu se desarcă, dar musai conţine ceva, şi “Pasul Oituzului: dus-întors!” Rog seriozitate!
31 Octombrie 2009 la 11:20 pm
Pe Claudiţa n-ai găsit-o prin harababura aia? Probabil ea ar fi ştiut unde ai pitit ţedeurile alea…
Dar cand o persoană ce ţi se pare competentă vrea ea ceva de la tine, e indicat să o refuzi. Vrea doar să-ţi distragă atenţia de la adevărata problemă. Deci…
31 Octombrie 2009 la 11:26 pm
@slvc
gata fata,nu mai tipa ca am ajuns.. regele-i oleaca mai incet..mna,i-a dat laura pantofi noi.tocma din berlin
@laura
repede sa te pui bine cu sefa.maaai mai
31 Octombrie 2009 la 11:29 pm
@yo
Pentru toate patru picoruşele?
31 Octombrie 2009 la 11:31 pm
@slvc
si pentru coada.
31 Octombrie 2009 la 11:33 pm
Julius, am primit imprimanta. Deci chiar nu a fost doar o joacă. Mersi fain
31 Octombrie 2009 la 11:35 pm
@yo

31 Octombrie 2009 la 11:36 pm
@ yoyo
ei na, imi place cum scrie julius unele articole şi ăsta de exemplu e unul.
31 Octombrie 2009 la 11:37 pm
@laura
da ce,crezi ca mie nu?
da ziceam asa,de variatie
@slvc
matali ce ai? te dor dintii?
31 Octombrie 2009 la 11:39 pm
Deci, toată lumea mulţumită şi cu lacrimi pe obraji! Ne-am primit cărţile, imprimanta, hârtia… Ce să-i mai cerem Tiranului?… Ah, ştiu: Topul 5!
Deci, dragă Julius, sindicatul vrea ca topul ăla să fie făcut în funcţie de valorile traficului sau de intervenţiile comentatorilor, ca să reflecte într-adevăr ideea de “clasificare valorică”. Nah!
31 Octombrie 2009 la 11:46 pm
@Yo
Se zice, corect: “mătăluţă”! La nevoie, se poate strecura şi un “hă” pe acolo pe undeva, că nu-i cu supărare…
31 Octombrie 2009 la 11:58 pm
@slvc
ma scuzi,maman..da nu-i cam lung cuvantul?
31 Octombrie 2009 la 11:59 pm
Famelist, frumos nici vorba, zglobiu, oportunist, viitor de mogul, latifundiar de farmville, citit si superior in studii, economicos, CCP, necastigator la VSFT?,
(Nu raspund la SMS!)
amantsarmant, nu sunt vegetarian, brunet, ochi albastri, 1.83, conexiune proprie internet, marrrladean citesc DC din placere.31 Octombrie 2009 la 11:59 pm
@julius
da-ne top5 si-ti promitem locul 1 in zelist
1 Noiembrie 2009 la 12:08 am
@yeonsaeng: cum sa vi-l dau?
1 Noiembrie 2009 la 12:10 am
Tânără, zglobie, cititoare de DC, caut famelist, frumos nici vorba, zglobiu, oportunist, viitor de mogul, latifundiar de farmville, citit si superior in studii, economicos, CCP, necastigator la VSFT?, amant sarmant, nu sunt vegetarian, brunet, ochi albastri, 1.83, conexiune proprie internet, marrrladean citesc DC din placere.
. Vai mama lui când oi da de el, că mi-a plecat cu butelia de la aragaz şi cu banii de întreţinere pe următoarele trei luni. 
1 Noiembrie 2009 la 12:13 am
ti-a explicat slvc.si inca ce frumos..
ne dai?
1 Noiembrie 2009 la 12:14 am
@slvc

1 Noiembrie 2009 la 12:22 am
Nu stiu pe nici unul ca mine, dar iti platesc eu butelia si chiria in avans, daca dai un sms pe numarul meu ascuns.
1 Noiembrie 2009 la 12:31 am
@yo
Nu-l crede, fată, că ştii că ne duce cu preşul! Mai bine să ne pregătim de lupta de hărţuire cu care i-am smuls până acum avatarurile, editarea şi alte alea. Deci, nu te lăsa înşelată de zâmbetele lui şăgalnice, că n-auzişi ce zise? Stai să-l citez: “Îi dau doi pumni, aşa cum am citit în manualul micului calculatorist, dar jaful refuză să-şi revină (se pare că această metodă nu dă rezultate decât atunci când ţi se strică televizorul sau nevasta).” Deci, aşa se poartă el în realitate cu femeile… Sesizez pe această cale organizaţiile de luptă împotriva violenţei
cosmeticedomestice…1 Noiembrie 2009 la 12:32 am
@Frumosule famelist
Aruncă-mi câteva cifre acolo, că-ţi reconstitui mintenaş numărul ascuns, şi vezi tu atunci… L-am reconstituit eu pe al lui Julius, care era şi mai secret ca al tău… Deci?
1 Noiembrie 2009 la 12:35 am
@slvc
0 4 9 7 2 .. na poftim, ti le-am dat pe toate
1 Noiembrie 2009 la 12:42 am
@Zglobiule şi oportunistule
Mi-ajung. Până dimineaţă oi reuşi cele 1 296 493 combinaţii, aşa că să te aştepti să te trezesc cu un sms de abia să-l poţi duce! Dormi liniştit!
1 Noiembrie 2009 la 12:50 am
@cip

07429..
1 Noiembrie 2009 la 8:12 am
Julica, am pierdut si eu niste hartii fara importanta (niste planuri despre zborul intergalactic si teleportare). si nu le mai gasesc. Mai cauta-le, te rog, pe la tine, poate cine stie?
4 Noiembrie 2009 la 5:45 pm