Concursuri

Câştigă 2 bilete de avion cu Blue Air şi Cotcodac Airlines

blue-air-2Aşa cum v-am obişnuit (şi, dacă ne întrebaţi pe noi, v-am obişnuit prost, în curând o să deveniţi nişte cititori din ăia râzgâiaţi: “textul ăla nu-mi place”, “aia e caca”, “nu citesc de la tanti Vivi, vreau de la nenea Pircă”), astăzi vă oferim un nou premiu. Este vorba de două bilete de avion dus-întors oferite de compania Blue Air, destinaţia urmând să fie aleasă de aici de către câştigător.
Tot ce trebuie să faceţi este să postaţi un comentariu în care să povestiţi o întâmplare haioasă legată avioane. Bineînţeles, cu rugămintea să nu exageraţi, adică să nu fie excesiv de haioase, gen: “Zburam odată de la Cairo la Beirut…” sau “Mă uitam prin hubloul avionului şi deodată văd un tip îmbrăcat la costum ridicându-se de la birou şi fugind îngrozit spre uşă, am crezut că mă stric de râs”.

Povestirile pot fi trimise până miercurea viitoare, iar câştigătorul va fi anunţat joi, 15 octombrie.

LATER EDIT: Comentariile mai scurte vor fi apreciate!

Share:

116 comments

  1. Tweets that mention Daily Cotcodac »  Câştigă 2 bilete de avion cu Blue Air şi Cotcodac Airlines -- Topsy.com 8 October, 2009 at 13:20

    […] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC and Rita. Rita said: vreau si eu 😀 RT @JuliusDC: Câştigă 2 bilete de avion pe Daily Cotcodac http://bit.ly/slHnE […]

  2. Porcusorul Radioactiv 8 October, 2009 at 13:26

    Salut,
    Daca e valabil, as povesti o intamplare de acum doua luni dintr-o calatorie reala pe care am facut-o intre Abidjan(Coasta de Fildes si Paris ). Cum am scris un articol mai inflorit despre asta la mine pe blog, o sa pun aici doar fragmentul referitor la intamplarea cu pricina. Pentru restul am pus link sus. Nu e pentru auto-reclama daca asta v-ati gandit, nu ma intereseaza asa ceva.
    O zi misto tuturor

    ……
    Nu, de data asta nu am avut parte niciuna din variantele de mai sus, ci de cu totul altceva, mult mai monstruos. Ştiţi problema aia când eşti într-o chestie gen cinema, cu fotolii adunate unul lângă altul, şi pentru fiecare pereche de fotolii o singură cotieră. E o problemă clasică, veche de când s-au inventat fotoliile adunate unul lângă altul, pentru fiecare pereche de fotolii existând o singură cotieră. Bineînţeles că eu am întotdeauna norocul ca lângă mine să se aşeze un tip imens, care să se extindă şi în spaţiul meu vital, şi bineînţeles că niciodată nu am unde să mă mut. Avionul era plin ochi şi mă aşteptau 6 ore de zbor.

    Individul era ceva gen negrul Big Leroy. La fel de negru şi la fel de imens. Măcar ăsta nu era transpirat şi nu puţea. Era dealtfel îmbrăcat frumos, la costum şi la cravată. Dar era imens. Şi se revărsa periodic peste mine, mai ales când adormea, pentru că toată acţiunea se petrecea noaptea. Culmea coincidenţei, şi eu aş fi vrut să dorm. în plus n-am mai văzut fiinţă pe lumea asta să se foiască şi să se agite aşa de tare, asta indiferent dacă dormea sau nu. Poate doar animalele alea gen popândăi, suricatele, care stau în grupuri, se ridică în două labe şi se uită într-una după prădători.

    Bineînţeles că nici nu mai poate fi vorba să-ţi pui cotul pe proptă. Stai înghesuit în colţul tău, ca şi cum nu ai fi destul de înghesuit pe scaunele incomode de la Economy Class şi înjuri în sinea ta. Când adormi visezi că eşti sodomizat de Big Leroy în persoană. După ce mergi la budă sau te scoli să-ţi dezmorţeşti oasele, la întoarcere trebuie să te lupţi pentru teritoriul tău de un sfert de metru pătrat împingându-l mai încolo pe Big Leroy care doarme ca un prunc, eventual scuipând printre dinţi un “excusez-moi”.

    Ce faci în cazul ăsta? Vrând-nevrând începi să ai fantezii torţionare şi îţi imaginezi cum l-ai băga într-o cutiuţă strâmtă-strâmtă cu o manivelă de care să învârţi plin de satisfacţie şi care să se strângă progresiv, în timp ce Big Leroy urlă cât îl ţin plămânii lui de negru. Şi omul n-are până la urmă altă vină decât că e de 2 ori cât tine, şi se simte şi mai nasol în scaunele alea înghesuite. Dar ce vină am eu? Măi, pe ăştia ar trebui să-I pună să plătească 2 locuri. Să fie scaune speciale pentru indivizi mari. Dacă la excesul de bagaje plăteşti de te caci pe tine pentru fiecare kg în plus, de ce să nu se aplice asta şi la oameni? Las’ că le zic eu data viitoare.
    ……….

  3. Simona 8 October, 2009 at 13:33

    Am decolat din Budapesta cu destinatia Malaga in Ianuarie 2003. Nu dormisem toata noaptea pentru ca plecasem in toiul noptii din Oradea spre Budapesta. Bausem cafea la greu. Eram impreuna cu mama mea si la o benzinarie cumparasem 2 strudele cu visine… ne era ceva foame. Pe avion, am baut iar multa cafea. Scopul fiind sa nu adorm pentru imi doream nespus sa vad soarele dincolo de nori…adica sa nu pierd nimic din aceasta experienta, fiind prima. La aterizare, cand incepuse avionul sa coboare, simteam ca mi-e rau si imi vine sa vomit. Nu din cauza decolarii, zic eu, ci pentru ca eram foarte obosita si prea multa cafea, putina mancare. Noroc cu pungile din fata scaunului. Umplusem deja punga mea. Si ii ceream lui mama sa-mi dea si punga ei…Ea cauta in geanta si da de strudelul ei cu visine si incepe sa manance… eu imi varsam stomacul si aveam mare nevoie de punga si-i zic lui mama: Da-mi punga…tu mananci si-mi eu imi vars stomacul aici… da-mi pungaaaaaaaaaa!!!! Saraca s-a speriat putin. Dupa toata faza asta, inca mai rad si azi …
    Nu stiu daca vreti sa stiti experienta pe care am avut-o la intoarcere: Malaga-Budapesta…cum am facut avionul sa intarzie o jumatate de ora din cauza noastra, noi fiind in avion…. e deja alta poveste, tot haioasa!! XOXO 🙂

  4. Tudor Galos 8 October, 2009 at 13:39

    În 2003 zburam de la Washington la Munchen, întorcându-mă de la o conferință. Eram obosit, vroiam să dorm, era oricum un zbor de noapte care ajungea dimineața la Munchen. Colegului meu îi era puțin frică să zboare (a refuzat să se urce într-un avion odată când a văzut că niște meșteri lucrau la roată cu puțin înainte de decolare), drept urmare era cu ochii beliți la orice se întâmpla în avion. Și comenta. Omul este așa mai ardeleano-bănățean, și încă avea accent, drept urmare comenta într-una cu un ton de ăla de robocop, încet și molcolm: „baag piciooaareleee, nuuu pooot dormiii, n-am loooc, ce se tooot mișcăăă aviiooonuuu, ce-s cu gooluriiile de aeeer”. Mă rog, bitching gen. Eu înnebuneam. La un moment dat belesc și eu ochii, mă durea capul, și ăsta nu înceta. Mă uit pe geam să văd ce se întâmplă, și observ că între cele trei straturi de geam, găurica din stratul din mijloc era înconjurată de gheață și arăta exact ca o spărtură. Atunci m-a lovit ideea. Mă întorc către colegul: „bă, ce tare, fii atent la vechitura asta de avion are geamul crăpat”. Colegul n-a stat pe gânduri, a apăsat butonul ce chema stewardesa. Vine stewardesa, și ăsta îi spune: „miiisss, theereee is a hooole in the wiiindoooow”. Literalmente. Eu mă așteptam ca asta să se spargă de râs. Fata belește ochii la geam, se uită cu groază la mine (care stăteam la acel geam), la el, și spune: „omg sir, I’m going to tell the captain”. Nu s-a mai întors. Probabil căpitanul a avut o discuție pe cale orală extrem de creativă.

    Dar povestea nu se termină aici. Observăm cu amuzament că buzile (veceurile) avionului se stricau și nu mai puteau fi folosite. Și cum ne amuzam noi, se aude vocea gravă a căpitanului, o voce de aia de film american, din care lipsea doar muzica gravă: „dear passengers, as you have noticed, we have LOST 10 of our 13 lavatories”. Ok, noi eram ok până aici. dar continuă: „please bear in mind that if we lose the remaining lavatories, we will need to make an emergency landing on the closest airport”. Ochii tuturora s-au dus instant pe ecranele tv-urilor. Care era „the closest airport”? Ceva în Groenlanda. Noi eram ceva de genul pantaloni scurți și tricouri că era Iulie. La fel ca povestea cu Stepan Stepanovici din Siberia, tată a cincisprezece copii, posesor al unei case cu haznaua afară, care a inventat step-ul, și noi făceam pași de dans pe lângă veceuri, intrând în ele DOAR în caz de NECESITATE maximă. Restul de buzi au ținut, dar în momentul în care am intrat în aeroport coada nu a fost la pașapoarte ci la veceuri. Parcă am renăscut când am ajuns în aeroport, gen.

  5. add 8 October, 2009 at 13:46

    gen

  6. Ciprian 8 October, 2009 at 14:04

    Eu sunt adult amarat si am vazut avioane doar in cartile de colorat si in filmele despre al doilea razboi mondial. Daca stau mai bine sa ma gandesc cred ca am vazut si filmul Air Force One de vreo 6 ori si m-am holbat la programele de stiri cand a aterizat Madonna asta toamna sau Papa in ’99. Chiar nu am ce povesti despre avioane, poate doar despre avioanele de hartie cu mesaje de dragoste care le trimiteam spre colega din prima banca si de fiecare data ajungeau pe catedra profei de romana de nu m-a mai scos din 10 tot liceul.
    Sper ca domnisoara Oana Roman sa citeasca si ea commentul si sa-mi dea mie biletele.

  7. mukawaka 8 October, 2009 at 14:47

    eu stiu mai multe, ca zbor destul de des…
    Zburam odata de la Londra la Paris, un zbor destul de scurt, cam 55 min. Cand eram aproape de Paris, incep anunturile obisnuite, in engleza: inchideti echipamentele electronice, puneti-va centura, bla bla. Anuntul in franceza insa a fost diferit: ne pregatim pt o aterizare de urgenta, cautati vesta de salvare, luati pozitia pt aterizarea de urgenta. Sa fi vazut pasagerii care vorbeau franceza cum au sarit ca arsi, uitandu-se speriati in dreapta si stanga, spre mirarea celor care nu vorbeau franceza si nu intelesesera despre ce era vorba….A fost o scena ca in filme 🙂

  8. RAMONA 8 October, 2009 at 15:08

    Intamplarea mea a fost ca intamplator m-am dus in Brazilia si tot intamplator am zburat 24 ore deci ,nu mai vreau cu avionul …
    Am zburat de multe ori cu avionul dar nu mi s-a intamplat nimic iesit din comun,cum ar fii :sa nu-ti placa mancarea,sa nu bei o cinzeaca (de frica nu de alta ),etc .

  9. Cata 8 October, 2009 at 15:14

    Prima meu zbor cu avionul(via Viena): eram foarte entuziasmata,sentiment disparut subit cand mi-am dat seama ca locul meu nu era cel de la geam cum speram:(. Nu concepeam sa nu vad nimic chiar la prima mea experienta,,aeriana”! In concluzie, mi-am luat inima in dinti si l-am implorat pe dl. de la geam (care parea cam sobru, iar eu muream de rusine…dar..orice pentru a-mi satisface curiozitatea)sa facem schimb de locuri! M-a privit cam mirat, dar s-a ridicat repede si am pus stapanire pe valorosul loc de la geam. La zece minute dupa decolarea avionului, din cauza presiunii,probabil, m-a luat un somn naprasnic si oricat as fi vrut sa raman treaza, mi-a fost imposibil, si am dormit pana in momentul cand se anunta aterizarea!! In momentul cand am deschis ochii, domnul m-a privit indignat timp de cateva secunde, a fost un moment penibil(mi-era rusine ca il ridicasem de pe locul lui, ca sa pot dormi linistita la geam (ii citeam indignarea din privire) :)) astfel s-a consumat si momentul meu de bucurie de la inceput :))

  10. logan 8 October, 2009 at 15:17

    eu n-am zburat pana acum insa, acu doi ani la ziua mea ce imi pregatesc prietenii? un cadou care continea una bucata bilet avion catre viena plus loc la un hostel plus din ce adunase ei acolo un banut de buzunar…
    eram super incantat!! nezburand pana acum si fiind si pt prima data, abia asteptam sa zbor…desi ma cam incerca oleaca frica de avion :P…
    ajung la aeroport in baneasa, ca de acolo trebuia sa zbor, asteptand sa se anunte imbarcarea…eram ce sa zic, varzaaaaaa… anunta astia imbarcarea ma duc la check-in, dau biletu, ii spun omului ca zbor prima data, omu imi da loc la geam pe mijloc…cand!!!… il vaz ca se uita ciudat la cartea de indentitate…ca mergeam cu C.I nu aveam pasaport.. imi spune asa, cu o voce blajina, ca C.I-ul meu….expiraseeeeeeeeeeeee!!!
    mai e de zis ceva? am simtit ca mi se inmoaie picioarele si parca eram pe alta lume..!!
    sa mai zic si cum am luat toate bascaliile??? (aici s-ar scrie o carte :)))) )

  11. aspirinutza 8 October, 2009 at 15:45

    In avion. Plictiseala mare.Colega mea de calatorie dormea de stingea, asa ca mi-am cautat un punct de sprijin pentru privirea obosita, in asteptarea sfantului somn. Observ o familie mai in varsta la vreo 3 randuri de scaune mai in fata, romani de-ai nostrii, acelasi grup cu subsemnata. El, din cate am putut intelege, fusese la baie, stia unde e localizata. Ea, cu niste ochelari ca fundurile de borcane triplate, cu rame de geam termopan maro tip lemn de zeci si zeci de cm, NU fusese la baie, dar si-ar fi dorit sa mearga (asta dupa grimasa de pe fata). Ajunsa in capatul culoarului, acolo unde merg muritorii la baie (ca mai incolo ii clasa super a-ntaia, oare baia lor are o manuta care te sterge, ca sa nu trebuiasca sa te mai speli pe ale tale?) se uita disperata spre sotior, ingrijorata probabil de vezica plina. Iar el, foarte suav si discret, incepe sa tipe la ea din randul 9:
    “Nu vezi usa? Mai la stanga, asa, acum te intorci mai spre dreapta putin, dreapta tu! Asa, acuma inainte e usa, in fata ta ma femeie, ridica-ti capul, mai sus, in dreptul tau, mai jos putin de nivelul ochilor. Hai ca te uiti bine, o vezi?”
    Marea majoritate a romanilor am ridicat intrigati capul dintre paturi, mai toti intrebandu-ne ce ii face, o parcheaza?
    Cum sa ratezi usa de la baie? E o singura usa in capatul culoarului, pardon 2 si ambele sunt BAAAAAAI! Dar se pare ca m-am inselat: mai era o usa, cea de la avion. Asa ca femeia, foarte convinsa de ceea ce face, apuca maneta aia uriasa care deschide usa avionului (iesirea de urgenta) si se pune sa traga! Cred ca vorbesc pentru toata populatia treaza la acea ora care o urmarea, ne-a stat o tura inima ca poate deschide usa si depresurizeaza totul, dar logica si bunul simt ne-a spus ca nu-i ca in filme, asa ca ne-amlinistit si ne-a busit rasul. Mai trebuie sa spun cat am hohotit? Cam tot timpul drumului cat am fost treaza, plus in timpul excursiei de fiecare data cand o vedeam. Cred ca ar trebui sa-i multumesc, a contribuit muuuuult la buna mea dispozitie! Multumesc.

  12. Voicu 8 October, 2009 at 15:53

    Salut,
    No asa sa povestesc ce-am patit adica ce-am lucrat pe avion.Acuma nu mint sau figuri din alea da no…asa o fost faza…zburam din Frankfurt spre Rio(eram in turneu cu dansurile populare deci nu’i vrajala ‘eftina) si no dupa ce ne-am ridicat frumos vine stewardesa o tzutzi si o dulceata de fata si intreba lumea ce manca’ bea etc. Langa mine era un domn blond citea “Times” si dume’ din alea…vine tipa si intreaba ce bem…eu eram cu Acatistu’ Maicii Domnului in buzunar tremuram acolo de nu mai puteam.
    Asa…domnu’ zice frumos un cola…eu stau ce stau ma uit la ea se uita mine..si fac 200 de whisky…ea zambeste si o tuleste’ de acolo vecinu meu o ramas cu o fatza din aia face catre mine: “Are you from Romania?”…m-am pus pe un ras din ala dement pt ca la stewardesa nu am comandat in romana ci in inglish. Deci si in concluzie pana in Rio am fost “ciocan” de beat….

  13. karmapolice 8 October, 2009 at 15:53

    Intimplarea mea haioasa a fost intr-un octombrie cind ma intorceam din israel cu bebelusul meu de un an.Stewardesele mi-au pus-o intr-un cosulet special prins in peretele din fata mea-stateam in primul rind-i-au adus pampersi, lapte cald si alifie-in total o trusa intreaga ce mi-a prins tare bine. Dar pe undeva deasupra Mediteranei, in timp ce bebele dormea am intrat intr=un gol de aer.Eu m-am speriat atit de tare incit mi s-a facut rau, si ma tineam cu greu sa nu vomit si sa nu cep sa fac o criza de nervi pe acolo. Am inceput sa ma plimb in lung si-n lat in avion, cu toate ca saracele fete incercau sa ma prinda si ma puna cu forta in scaun.
    Haios a fost ca stewardesele au raportat si ma pomenesc chemata in cabina pilotului, care, plin de compasiune imi da bratatrile sale de la miini. Acestea erau elastice si prevazute cu un bumb de plastic ce apasa pe un punct de acupunctura impotriva vomei si anxietatii.
    Trebuie sa spun c-am calatorit mereu din acel moment, cu bratarile pilotului, dar ma intreb el saracu ce-o fi facut pina si-a luat altele tocmai din China?

  14. Robintel 8 October, 2009 at 15:54

    Spre deosebire de Julius, eu nu zburam de la Cairo la Beirut că e o rută banală, ci de la Londra la Belfast, cu avionul prieteniei. Ăla ştiam când decolează şi de unde, dar nimeni nu putea şti exact când va ateriza şi unde, că deh, are IRA rachete şi mitraliere.

    Mergeam spre avion iar englezii se uitau la noi, încercând să ţină minte cum arătăm înainte, că poate ne vor recunoaşte după (atac), la TV. Nici ăia de la securitate n-aveau curaj să ne privească în ochi! :))

    Înainte de Belfast avionul a început să coboare în altitudine, mişcându-se într-un fel interesant: îşi ridica o aripă iar pe o alta o cobora, şi invers. Înainte să aterizăm am crezut că acolo ne rămân maţele, când, roata din stânga şi aripa stângă aproape atingeau asfaltul, iar aripa dreaptă încă era la câţiva metri în aer.

    O băbătie pe la vreo 80 de ani din stânga calei lucra intens la un infarct, fiindcă o vedeam înecându-se cu aer şi privind, lividă, spre geam. Mie îmi plăcea. Paişpe orgasme am avut până s-a stabilizat avionul. Sărea coşmelia aia pe pistă de zici că era broască şi nu mai lipsea mult să ieşim de pe pistă şi să ne bălăcim în Atlantic.

  15. M3bis 8 October, 2009 at 15:56

    Eu comentez aici doar pentru că m-a certat Julică. Dar vă zic să nu contaţi pe mine. Că mie mi-e frică de avion.

  16. quizy 8 October, 2009 at 16:04

    Mirobolanta vacanta de vara 2007 din perioada stundetiei a “trebuit” sa mi-o petrec in Canada.Zis si facut!Luat viza,rezervat bilet cu 4 luni inainte, platit bilet, a venit si momentul T0.Ma astepta un zbor lung, de vreo 16 ore catre Toronto, via Viena.De asemeni era prima data cand zburam.Nu pot spune ca aveam emotii,eram chiar un pic nerabdator(poate si din cauza duratei zborului), de luat in considerare si spatiul redus de care ai parte odata pasit in avion(eu fiind genul care i s-ar spune “micutzu”).
    De nevoie si de o oarecare curiozitate(nu e ca in filme,nu poti sa ti-o tragi in WC), am folosit toaleta pe la inceputul calatoriei,strict pentru nevoile mici.Dar in urma savurarii retetelor gastronomice a austriecilor, exact cu cateva minute inainte sa inceapa coborarea,m-a lovit!!! Lupte crunte in stomacul meu,aveam un chirias nedorit care trebuia evacuat(lucru care il evit cu desavarsire daca nu sunt acasa),dar acesta nu putea suferi nici un fel de amanare, trebuia sa dau cu el de pamant. Partea interesanta,e ca atunci cand am ajuns “in za closet” a inceput sa se aprinda beculetul “fasten your seatbelt” si vocea capitanului cum ca ne apropiem de aeroport + bonus niste turbulente. Dupa cum am spus, nu mai suporta amanare asa am luat decizie naturala,dar gresita de a purcede. Cand au inceput golurile de aer si sa se miste avionul in stanga si dreapta organismul meu era complet derutat, nu stia ce sa mai faca: sa se scape? sau sa se scape pe el de frica? 😀 Incercam sa ma inveselesc, gandidu-ma la Soul Plane.Cand s-au mai calmat lucrurile am observat ca sunt un pic patat/stropit de anumite “materii”.Am incercat din raspunteri sa rezolv problema, insa chiar si dupa aterizare inca imi venea un danf(sau doar era in mintea mea?).I-am imbratisat scurt pe cei dragi si am insistat sa mai ramanem un pic afara, pe motivul ca n-am fumat de ore.Cum am ajuns acasa, direct dus si bagat la spalat hainele.

  17. ver_bep 8 October, 2009 at 16:13

    da, deci eu am una buna cu avioane. maaaaaama, da mi-e frica s-o zic ca moare lumea p-aici de ras. io, deci io… io n-am zburat niciodata cu avionul. multumesc de rasete. acu dati-mi premiul, ca data viitoare sa nu mai vin cu temele nefacute.

  18. Manu 8 October, 2009 at 16:19

    Cah!…Eu, desi o gagiguta destul de misto de fel, n-am de fel noroc la barbati. Da’s romantica de felul meu…Si mereu am sperat,asa in strafundurile fiintei mele, ca o sa imi gasesc marea iubire intr-un zbor de 60 de minute,asa, ca la tv… Baiul e ca “universul” isi cam bate joc de mine…Luand toate cele 6 zboruri ale mele, rememorez cu maxima incantare, in ordine invers-cronologica : 6.bucuresteanul middle aged, transpirat, cu par pe piept si evident cu camasa deschisa (ca sa se vada lantocul de aur atarnat) pana la jumatea toracelui (suficient ca “parfumul” lui…barbatos sa-mi gaghile narile pana in pragul extazului…vomitiv)5. Taticul burtosla costum si tancul razgaiat (care avea vro 25 ani) da se scalambaia intr-o fornaiala snoaba de zici ca el inventase roata..Eu nu sunt violenta,,,da am resimtit niste…-evident stateam in mijloc 4. Filosoful ochelarist…avea o mina atat de afectata incat credeam ca cei din avion l-au platit ca sa ia zborul ala. Mi-a povestit tot drumul despre Rushdie si Versetele sastanice…not funny!3. Efeminatul. De fapt…nu, MUIEREA! l-am implorat sa ma lase la fereastra la care “el” evident deranjat de propunerea mea: Nu prea cred! O sa mi se faca rau altfel 2. Copchiii urlatori…eram inconjurata de ei. Au urlat tot drumul”Tati!!!! Mai avem? In fiecare minut. Atat. Si intr-un final apoeteotic, 1.:Ala de a scapat. Frumuseeeeeeel, amuzant si grec. L-a luat prietena in brate cum a coborat pe aeroportul din Atena. Cica 7 e nr. meu norocos 🙂

  19. ryunoske 8 October, 2009 at 16:25

    Eu am un articol mai vechi la tema asta:
    http://raduio.wordpress.com/2009/06/23/un-articol-nasol/

  20. done8989 8 October, 2009 at 16:28

    http://yfrog.com/02legatadeavionj

    Cea mai haioasă întâmplare legată de avioane este că eu nu am mers niciodată cu unul şi locuiesc în cartierul “aeroport” la 2 paşi de el, iar tata a lucrat acolo.
    Au vrut odată să mă ia când eram bebe, dar am început să plâng. Altă dată am mers numai şi am urcat în cabina unuia (nu mai stiu ce tip era că eram tot mititel, dar nu era de pasageri)

  21. Codru 8 October, 2009 at 16:32

    Prieten serios si agreabil (in ciuda afinitatii nejustificate pentru Poli Timisoara), Raducu m-a convins anul trecut sa-mi petrec un weekend intreg, cu el si cu noua sa gagica, intr-o alta tara decat Romania. Neavand o prietena proprie (si nici disponibilitatea de a reveni la cele 86 de kile din facultate pentru a-mi procura una prea curand), am zis ca un weekend departe de romancele noastre haine si supernatural de crude imi va prinde bine. Ceea ce nu am realizat decat atunci cand ne-am urcat toti 3 in avion, a fost ca Florentina, prietena lui Raducu, era o jigodie. Scriu randurile de fatza nu atat pentru cele 2 bilete puse in joc (desi as vrea sa ma duc iarasi la Viena, fara ei doi, doar cu mama), si mai mult pentru a-i atrage atentia lui Raducu asupra urmatoarelor doua chestiuni:

    1. atunci cand gagica-ta ii spune prietenului tau cel mai bun ca daca ar fi mai gras de atat “vom ateriza de urgenta la Cluj” si apoi se-ntoarce la calatorii din spate sa le zica si lor gluma, tre’ sa-i dai papucii pe loc !

    2. atunci cand gagica-ta il intreaba (la 10 mii de metri altitudine) pe prietenul tau cel mai bun cand e ziua lui ca sa stie cand sa-i cumpere “un deodorant sau doua”, atunci chiar tre’ sa-i dai papucii pe loc !

  22. Castiga 2 bilete de avion Blue Air | Concursuri Online 8 October, 2009 at 16:40

    […] Participa acum la acest concurs ! Concurs de Craciun: castiga un laptop MSI Wind Concursuri asemanatoare :Castiga saptamanal 2 bilete de avion dus-intos catre o destinatie europeanaCastiga un zbor dus-intors la Geneva (Elvetia) sau Nisa (Franta)Castiga 2×2 bilete de avion cu Unica si Wizz AirCastiga 2 bilete de avion dus-intors si 9 colectii de muzica romaneascaCastiga 2 bilete de avion dus-intors catre orice destinatie Wizz Air Premii : bilete de avion Concurs adaugat in 8 Octombrie 2009 in categoria Concursuri online Iti place concursul ? Trimite-l atunci si prietenilor folosind Yahoo Messenger […]

  23. chelcupar 8 October, 2009 at 17:15

    As dori putina atentie caci ceea ce urmeaza sa va spun o sa va socheze asa ca asezativa bine in scaunele voastre si sa pornim la drum.

    Eu am avut muulte peripetii cu avioanele insa o sa povestesc doar una. Zborul se petrecea intr-o noapte. M-am suit la bordul avionului, totul frumos, exact cum imi imaginam, cu scaunele alea multe si cu multe alte lucruri pe care le are un avion.m`am asezat la locul meu si am pornit la drum. Ma, Sunteti atenti da? Dupa cateva ore de mers se intampla ceva de necrezut. Avionul a inceput sa se miste stanga dreapta, in toate partile haotic. Era razboi!. Din fata 5 avioane de lupta se indreptau spre avionul in care eram. La scurt timp avioanele de lupta au deschis focul. Oamenii speriati, altii incepusera sa moara inainte sa ne prabusim. Era un haos de nedescris. Eu m`am ridicat de pe scaun si am sarit pe geam. Stiam ca nu o sa patesc nimic pentru ca mai sarisem de nenumarate ori de la inaltime. Am sarit chiar la mine in fata blocului. La un bloc mai incolo s`a prabusit avionul, daramand tot in calea lui. Pe jos baltea sangele. Atat mai ramasese din oameni. Ziua avea sa se incheie cu un macel. Inima imi batea sa imi sara din piept insa ma bucuram ca eu am scapat.

    Cand m`am trezit eram dezvelit.

    Da, a fost un vis, a trebuit sa va zic pentru ca nu mai rezistam eu sa va terorizez atata pentru ca nu s-ar fi prins nimeni nici pana maine. Pe bune acum chiar a fost un vis. Mereu visez avioane, razboaie aeriene. Ma fascineaza. Cred ca am trait pe timpul razboiului si m`am reincarnat acum.
    Eu mai stiu sa fac si avioane din hartie care zboara foarte bine. Genial, nu?!

    Multumesc!
    P.S. Nu am zburat niciodata cu avionul in viata reala ci doar in vis, de multe ori.

  24. Şi la vară cald 8 October, 2009 at 17:20

    Julică, am venit, am pontat şi am plecat, că io în avion nu mă sui decât sub narcoză. Deci, fără mine şi de data asta!

  25. Andrei B. 8 October, 2009 at 17:36

    se pare ca nici concursu asta nu il castig … io nu am fost cu avionul niciodata , nici nu cred ca o sa ma duc ( asta daca nu cumva printr-o minune castig concursul asta ). Deci FELICITARI de pe acum fericitului castigator , si cine stie poate intr-o zi i se face mila lui Julius de mine si castig si eu macar o carte la VSFT ca la alte premii sigur nu am sanse.

    P.S. Si dupa cum ziceam si la concursul celalalt , daca ai pune la fiecare post cate un concurs atunci nu am mai avea loc de comentarii , ca vad ca la asa ceva se imbulzeste lumea 🙂

  26. jules 8 October, 2009 at 17:37

    Scurt si la obiect vreo trei chestii:
    1. Bucuresti NY prin Milano, unde avionul s-a stricat si am stat 16 ore in Italia si nu am vazut nici un Ferari 🙂 La aterizarea la NY la mai putin de zece metri de pista o pala de vint a inclinat avionul intr-o parte, eu fiind pe partea care se ridica fix la geam. Am urlat scurt, pentru ca avioanele moderne se pare ca au ceva mai multe sisteme de siguranta si s-a redresat imediat.
    2. Bucuresti NY prin Paris fix la 4 zile de la aderarea Romaniei la UE. O tanti vames a luat toti romanii din avion separat intr-un autocar. Scopul era sa fim controlati la singe undeva pe un culoar ingust, insa un nene mai inspirat i-a repetat de vreo 10 ori prin statie ca nu mai e nevoie de controale separate pentru romani de la 1 ianuarie. Tipei nu ii venea sa creada, insa intr-un sfirsit ne-am continuat drumul. Macar am prins pauza de o tigara.
    Acum ma amuz cind ma gindesc la micile patanii, insa atunci eram chiar “usor” speriat.

  27. Ciprian 8 October, 2009 at 17:39

    @M3bis,@slvc
    Mi se pare mie s-au v-ati cam inmuiat asa… unul comenteaza de frica, slvc din obligatie, dar voi pe timpuri din astea de criza si ample miscari sindicaliste va intelegeti dubios de bine cu mogulul DC, v-a cumparat cu ceva sau toate meritele sunt ale lui Julica ca va tine vigilent sub şoşonul de pluş?
    @Julica
    Cotcodacii merita remunerati cumva pentru atata devotament. Cu ce i-ai drogat? Le-ai dat sa prizeze praful de pe carti?

  28. anya 8 October, 2009 at 18:06

    Si eu am o intamplare cu avioane. N-am zburat niciodata. Era sa zbor. Aveam o urgenta la Sibiu, aveam in perspectiva 6 ore par train sau nici o ora cu avionul. Zgarca din mine isi imoaie constiinta sa plateasca exploatatorilor aia de la Ta…nu le dam nume suta de euroi. Da ma pune naiba sa intreb un coleg. Ma , tu ai zburat la Sibiu? Oho, de multe ori. De cele mai multe ori ma prabusesc, ii mic si stramt aeroportul ala! Ce ma? il intreb. Pai tu nu stii, mi-am luat joc din ala in care conduci avionu’.

  29. http://www.tahemet.blogspot.com/ 8 October, 2009 at 18:10

    Julius, o sa mor de inima rea! si tu o sa fii cauza mortii mele premature!
    Ştii de ce? păi înţeleg domnule dictator, preamărite, prealuminate, preadarnice să pui în primul concurs la bătaie o imprimantă wireless. am d-ailaltă, la mine acasă şi la serviciu a fost gândit cu capul de pe umeri modul de cablare, aşa că nu am întâmplări haioase cu care să fi putut concura (nici măcar un cucui de consolare!) dar să ceri un eseu legat de întâmplări haioase prin avioane?!

    eu n-am zburat încă şi îmi doresc din toată toată inimioara mea! îmi doresc să pot zbura în italia de ziua mea de nume, sf. mihail şi gavril sau mai pe după sf. valentin şi să mă ţin cu iubitul de mână în veneţia sau napoli, sa arunc un lacat de pe podul suspinelor ca sa nu mai poata curge lacrimile, sa ma arunc intr-o fantana arteziana si sa rad cu hohote cand o sa constat ca e si la ei apa rece si uda! si mai ales sa ma tina al meu de mana obligat fortat toate orele drumului! si la dus si la intors.

    astea fiind spuse, ma duc sa bocesc ca nu am sanse nici la acest premiu.

    PS: promit ca iti aduc o traista maramuresana plina ochi cu intamplari haioase daca ma trimiti intr-un voiaj de miere!

  30. Mortyse 8 October, 2009 at 18:58

    O zi la aeroport. Cum aveam un prieten care avea un prieten care… fara mai departe, amicu’ asta era director adjunct la aeroport si cum ne uitaseram noi la avioane pe descopery, cica hai la aeroport sa le vedem de-aproape. Zis si facut, vorbit, aranjat, ne ia nevasta cand merge cu papica de pranz la el. Cand intram, vine omu’, ne ia in brate, ne pupa si deodata apare val-vartej o muiere urland mai ceva ca sirena lu’ Roaita. Vasile. Sefa de la Securitate. Tuleai, Doamne! Pe toti ne-a bagat in sperieti. Spasit, dom’ director adjunct s-o dus la birou, o luat ecusoane de vizitatori, o coborat scarile iar si ne-o decorat cu respectivele ecusoane. Sedem de vorba, mai o cafea, mai un joc de-ala de zicea colegu’ Anyei… numa’ ce se anunta un avion ca vrea sa aterizeze, la care dom’ director adjunct o ia la fuga, apuca niste bete reflectorizante si iese pe pista la dirijat aterizarea. Era un charter mic cu doishpce englezoi, olandeji si alte fete de-astea palide. Tot dom’ director adjunct lasa betele jos si fuge la primire si face receptia parte-n parte cu fata de la bar. Nu bacsisul..nuuu… doar formalitatile.
    Intre timp, femeia pit-bull plecase, asa ca am putut vizita departamentul de securitate – o camera maare, plina de monitoare maaaari, pe care pe toate rula hardcore porn.
    Nu va zic unde e aeroportul. :)) In orice caz, cand ma fac mare, nu vreau sa fiu director adjunct de aeroport!

  31. Şi la vară cald 8 October, 2009 at 19:31

    @Căpitane Cipriane
    Nu ne-am înmuiat. Unii dintre noi ne-am gripat o ţâră. Şi-apăi, Tirănel ne-a mai dat unele şi altele aşa… Da’ ghini, că ai vinit, căpitane, să-l luăm în săbii din nou, că s-o obraznicit cu noi şi ne-o făcut di ruşini, pe la sindicat. Rădicăm din nou steagul di luptă, bre! Uraaaaaaa!

  32. Bulina Neserioasa 8 October, 2009 at 20:17

    Uite o intamplare amuzanta legata de avion : N-am mers in viata mea cu avionul !
    Masina masina masina masina masina masina !

  33. gingernuts 8 October, 2009 at 20:37

    Putin off-topic, dar tot e comic – cred:)

    Acum cativa ani am avut ocazia sa vizitez o fabrica mare de avioane, in Germania. Si asa, mergeam noi pe acolo, ghidul ne explica operatiunile ce se fac, si, ajunsi la aripi, ne arata cum de fapt tot combustibilul e pastrat in aripile avionului.
    Vine si vremea intrebarilor, la care cineva – nu eu, promit 😀 – intreaba: Dar daca se rup aripile avionului, cum mai zboara? Nu ramane fara combustibil? Saracul ghid, a recunoscut ca asta a fost prima data cand a ramas fara raspuns la intrebarile turistilor…

  34. Newsted 8 October, 2009 at 21:12

    Bre…cu CFR-ul nu merge sa bag o poveste? Ca ar fi mai interesanta. Astea cu avionul sunt plictisitoare :))

  35. Şi la vară cald 8 October, 2009 at 21:40

    @gingernuts
    E colosală întrebarea! 😀
    😀
    😀

  36. Moroi 8 October, 2009 at 21:53

    Eu nu am făcut decât patru drumuri cu avionul în viaţa mea şi astea în scopuri de muncă. (Adica mă duceam să fiu sclav pe şantierele italienilor şi nemţilor). În primul meu drum Livorno-Lubeck ne-a avertizat la plecare că în dreptul Alpilor sunt nişte turbulenţe, şi să nu ne impacientăm, să ne păstrăm calmul. Băi frate era unul care voia să coboare de atunci. Era timorat săracul, era disperat. Cam la vreo oră de la decolare, săracul om era verde-albastru şi tot rău se simţea. Când avionul a început să se zdruncine nu l-a ajutat deloc. Ba dimpotrivă. Voia să se ducă la baie dar era semnul de centuri aprins. Atunci tam-nisam, la o zdruncinătură mai mare au căzut măştile de oxigen din panou. Omul “meu”, nu ştiu ce a considerat că este dar cert este că în şocul ăla a folosit-o pe post de pungă de vomă.

    P.S. Recunosc că şi pantalonii mei se îngălbeniseră de frică! A fost ride of my life. Am sărutat Pământul la propriu când am aterizat în Lubeck-Hamburg- lucru la care au contribuit din plin şi cele 300 de grame de coniac băute în avion.

    P.S.2 Nu ştiu dacă e amuzant sau nu, dar cert este că mie atunci “în groaza morţii” mi-a smuls un zâmbet. Eram gata să-i urmez exemplul.

  37. RedEd 8 October, 2009 at 21:55

    Eram in aeroport, asteptam la coada, la check-in. Tipul din fata mea, agitat, ii vine randul, arunca repede pasaportul si niste hartii pe ghiseu. Din pasaport iese o poza cu o tipa goala, intr-o pozitie provocatoare (probabil gagica/nevasta, cine stie…) Agentul de la check-in, in fata caruia cazuse poza, inghite in sec, o da inapoi, si zice: Aveti cumva si un numar de rezervare? Tipul era rosu de tot, nu stia cum sa apuce poza mai repede.

    Uneori e bine sa nu pastrezi distanta regulamentara, mai vezi cate o chestie din asta, buna… buna

  38. gingernuts 8 October, 2009 at 21:57

    @slvc:

    da, tb sa fii acolo, sa fi vazut, respectivul a inteles putin mai tarziu de ce ne prapadim toti de ras, si s-a facut nevazut…

  39. BlueAndreea 8 October, 2009 at 22:08

    Cursa internationala, companie low cost… pasageri de toate categoriile… de la tineri turisti la oameni de afaceri. Totul decurge bine si frumos pana ne apropiem de aterizare. Suntem rugati sa ne punem centurile de siguranta… ceva denivelari in aer. suntem zdruncinati bine…se citea “incantarea” pe fetele tuturor…in fine totul n-a durat decat o vesnicie… una de 10-15 minute. Aterizam in cele din urma cu bine. La plecare insusi capitanul ne ureaza toate cele bune, ca ne asteapta sa zburam din nou impreuna (mai sa-i zici vreo doua)…insa toti se abtineau sa comenteze… raspundeau un bye bye in sila. faza frumoasa s-a intamplat insa chiar in fata mea: o doamna intre doua varste ajunsa in dreptul capitanului intreaba: “am aterizat sau am fost doborati?”… nu m-am putut abtine sa nu rad in hohote…spre surprinderea celor care nu au fost atenti la comentariul doamnei

  40. petrescs 8 October, 2009 at 22:43

    Eu nu vreau bilet dus intors, vreau doua dus, cu avioane diferite. Si ma oblig sa nu zbor cu ele mai mult de 10 km de la decolare, stiu eu in ce directie. Si sa nu le mai asteptati inapoi. Si sa imi scrieti numele cu litere de aur pe D.C.

  41. LArSON 8 October, 2009 at 22:52

    Cea mai amuzanta intamplare am avut-o cu Wizzair-ul in aeroport la Roma… Aveam avion intr-o miercuri dupa-masa prin martie… Am ajuns la aeroport la timp, normal, ne-am uitat pe monitoare nimic de Wizzair-ul nostru. Am zis ca poate e devreme si ca se va afisa. Dar se apropia ora si tot nimic. Intre timp mai aparusera romani care tot dupa cursa aia se uitau. Pana la urma, cam cu o ora inainte de decolare cineva a intrebat la informatii cum e cu avionul, de ce nu e afisat… Si cei din aeroport nu stiau nimic de cursa respectiva… In fine, in micul grup de romani panică, au dat telefoane la callcenter si au aflat ca respectiva cursa a fost anulata.
    In cel mai romanesc spirit posibil s-a inceput strangerea de semnaturi ca sa-i dam in judecată… Mai ales ca prima cursa in care erau locuri era peste trei zile din Roma… si zbura catre Arad, nu catre Bucuresti.
    Eu mi-am adus aminte ca am un amic care adora sa zboare cu low-costurile, l-am sunat si surpriza, a reusit sa apeleze imediat callcenterul Wizzair in limba romana (colegii de suferinta din aeroport au reusit dupa multe insistente sa vorbeasca cu callcenterul in engleza) si mi s-au promis doua locuri in cursa de a doua zi de la Treviso.
    Am bagat imediat goneta la autocarul care ne-a dus la gara, de unde doua ore mai tarziu am luat un intercity de noapte care ne-a dus la Treviso si am reusit sa ajungem 18 ore mai tarziu la Bucuresti. Romanii nostri din aeroport sunt convins ca la ora aia inca mai planuiau sa faca plangeri la OPC…

  42. Ciprian 8 October, 2009 at 22:53

    Ce au zis oltenii cand au vazut avionul:
    -Faina caruta, dar se spanzura cataua

  43. bolborosici 9 October, 2009 at 00:58

    Am avut parte de multe calatorii cu avionul dar memorabil a fost un zbor retur din Croatia prin 2003. De fapt din Zagreb, ca zborul avea escala. Si fiind printre primele mele zboruri inca imi doream sa stau, ma intelegeti, cu nasul lipit de geam si sa ma zgaiesc din cer la budele din curtile oamenilor din tinuturile peste care pluteam:).
    Buun, dupa mai multe peripetii in urma carora reusesc totusi sa mai prind avionul, ma pune providenta langa o superbitate de strain: brunet, frumos, cu ten inchis si ochi negri migdalati, cu trasaturi oarecum arabesti …oarecum europene…destul de exotic (ce mai, atragator, am decis intr-o fractiune de gand parsiv si deloc ortodox:).Dezamagire insa, eu la margine, el la geam. Observa ca ma incanta fereastra; omul, galant, imi ofera locul. Fericita, bine dispusa. Incantat, saritor. Engleza buna. Fermecator. Volubila. Incantator.
    Zborul dureaza vreo doua ore (ce pacat ca numai atat); ne simtim bine, ne-nsiram povestea vietii. Maltratam fiecare limba engleza dupa bunul plac si ne pare rau cand pilotul ne anunta ca am ajuns la destinatie: Bucurestiul. Si atunci trebuie sa recunosc ca are o inspiratie de zile mari, se intoarce catre mine si, chinuit de o banuiala care i se citeste in ochi, intreaba: Which is your final destination? Bucharest! zic, which is Your final one? Bucharest, raspunde. Si se pare ca e plin de inspiratie toata ziua caci imi adreseaza un indemn prietenesc: ‘pai atunci hai sa nu ne mai prostim’

  44. unique2 9 October, 2009 at 02:27

    Cu ceva timp in urma, m-am mutat pe o insula plecand de la o temperatura de 40 de grade in Bucuresti. Numai ca bosumflat dupa 4 zile de tremurat la 16 grade, m-am hotarat eu sa schimb atmosfera. Asa ca am luat avionul si am plecat la Paris.

    De fapt, avion e mult spus. Nu pot sa-i spun avion, pentru ca daca as face asta, as jigni marii producatori de aeronave. Asa ca am luat zburatoarea din poza din link si am pornit spre Paris cu o escala pe alta insulita. Ok, se urca toata lumea, se urca si pilotul.

    Se intoarce cu fata la noi si incepe sa ne insire ceva povesti cu proceduri de urgenta in caz ca ne prabusim prin Atlantic. Dupa care intra in cabina, aprinde motorul din stanga si da sa aprinda si motorul din stanga. O cheie, doua, deja suna ca Dacia lu tata din 82. Mai incearca si a treia oara dupa care se lasa pagubas.

    Suntem debarcati si ni se spune ca ni se va da alt avion pentru ca acela nu poate zbura in siguranta. Ni se vor aduce si bauturi racoritoare. Dupa o ora de asteptat pe pista timp in care am asteptat degeaba bauturile, apare o alta aeronava in care se repeta procedurile. Desi n-a pornit bine nici a doua, in cele din urma si-a luat zborul, experimentand 12 minute de senzatii mai ceva ca in roaller-coaster-urile din eurodisney.

    Ajungem pe a doua insula si suntem debarcati pentru escala intr-o sala de asteptare. Dupa 20 de minute, urcam din nou. Chei, elici care nu se invart si dupa doua minute mutra pilotului care da din umeri si spune ‘Ok, am stricat-o si pe-asta!’. Coboram din nou. De data asta, e un aeroport international asa ca un microbuz mai harb decat ala de face linia 508 pana la Buftea ne duce la Plecari Internationale.

    Facem din nou control de securitate. Urcam..iar…in a treia aeronava. De data asta ori si-a uitat cheia in cuier ori a murit motorul de tot ca n-am vazut nicio elice invartindu-se. Asa ca microbuzul albastru apare din nou pe pista si facem pentru a treia oara controlul de securitate la Plecari Internationale.

    A patra pasare a fost ok. Oricum, a fost funny, am visat in noapte aia ca ma urc in avion la cat de multe ori am experimentat senzatia. 🙂

  45. Rita 9 October, 2009 at 02:29

    Am primit acum 1 an o invitatie la o conferinta in Sarajevo – imi plateau avionul, hotelul si deranjul, vorba aia.
    Acuma, eu am un pacat mare: nu ma pot trezi dimineata decat cu un batalion de trambitasi. Care, in persoana telefonului meu mobil, au adormit greu cand trebuia eu sa ma duc spre aeroport, intr-o frumoasa zi de luni. Cum-necum, am reusit sa ma pornesc spre aeroport, printr-un trafic infiorator, cu inima in gat ca nu mai ajung. Pe podul Baneasa, cand si eu si taximetristul ne relaxasem, fiindca probabil aveam sa ajung la timp sa prind avionul, mi-am dat seama ca nu am pasaportul la mine. In general, n-ar fi fost o problema, as fi putut iesi din tara cu buletinul – dar nu si catre Sarajevo.
    Asa ca pe drum spre casa si spre birou, am sunat la agentia de bilete si mi-am rezervat belet la urmatorul zbor. Care era prin Budapesta si costa vreo 400 de euro. Platibili din buzunar. Ok, imi zic, ii trec la pierderi.
    Toate bune si frumoase, ajung pana la urma la Sarajevo, a doua zi rezolv chestiunile, a treia zi ma plimb prin oras si la amiaza ma duc la aeroport. Cu biletul original. Care, fiindca la plecare am fost “no-show” era anulat. Nu aveam bani la mine, pt. un alt belet, nici sa ma intorc in oras ca sa astept un transfer in ziua urmatoare. Noroc cu un coleg de delegatie din Bulgaria, care avea bani la el si mi-a cumparat el un bilet sa viu acasa. Vreo 300 de euro. In total, am facut praf toti banii pe care i-am castigat…

    Stiu ca trebuia sa fie un comentariu amuzant – ei bine, am ras de m-am prapadit, ce sa va spui !

    A, si mai bine nu-mi dati mie beletele de avion – as fi in stare sa nu prind avionul. Asta e unul din cele 4 zboruri ratate pana acuma…

  46. Virgiu 9 October, 2009 at 10:04

    sa va povestesc si eu o-namplare amuzanta de cand am zburat cu avionu…

    n-am zburat niciodata cu avionu…

    deci…cea mai amuzanta intamplare a mea legata de avion este ca il vedeam deasupra masini prin baneasa…. funny rau, nu ?

  47. AA 9 October, 2009 at 10:05

    Merge zboraciosul de mine in Holanda acum cativa ani, intr-o vara. Eram cu doo rude langa mine intr-un avion 80% gol. Ne-am ales noi cele mai jmechere locuri din avion, recte langa stewardese. Incep sa ma bag in seama cu olandezele, vorbim ce vorbim, o glumitza o bere, iar o glumita iar o bere. De retinut ca eu atunci cand simt alcool in sange incep sa fac glume care chiar sunt destul de amuzante. La un moment dat simt nevoia sa fumez (tot de la alcool) si o intreb pe stewardeza “auzi, pot sa fumez si eu o tigara”, am zis asta cu un zambet destul de tamp pe mufa. Femeea se pride de gluma si zambind zice: “NU”. Zambesc si eu si ii zic: “Hai deh, ca nu-i problema cu fumul, deschidem si noi un geam”. In momentul ala eu am inceput sa rad in hohote. Stewardeza s-a gandit probabil ca sunt mentally chalenged si s-a prefacut ca are treaba prin alta parte. Acum ma gandesc ca daca ar fi auzit pilotul glumita mea sigur s-ar fi pabusit de ras, cu tot cu avion.

  48. Ady 9 October, 2009 at 10:11

    Salutare,

    Ca pasager, am zburat doar cand m-o tarat ai mei pe la 6 anishori la mare, de nu mai tiu minte mare lucru..dar patzaniile mele cu avioane le am de cand m-am incapatant sa fac scoala de pilotaj..
    aerodromul e in spatele aeroportului Sibiu, pe camp, pista fiind impartita frateste cu turmele de oi din zona..fapt ptr care orice aterizare era insotita de un cor de injuraturi la adresa ciobanului care dormea in bata.
    Dar ca sa va povestesc primul meu zbor: dupa instructajul de rigoare, ne apucam de impins avioanele afara din hangar, de carat butoiul cu kerosen 50 de metri pe camp, sa alimentam avionul, sa-l spalam..(asta e ideea de aviatie sportiva in Romania, aviatie militara fara uniforma); ma chinui vro 10 minute sa leg parasuta, apoi, cand sa urc in avion, constat cu stupoare ca nu incap – la 1,91 metri, era cam greu sa intru intr-o cutie de tabla de 450 kg cu pretentia de avion! – dar am avut noroc cu instructorul meu, care, pe o voce calma, mi-a spus: da-ti jos parasuta, ca oricum nu ai nevoie de ea..dc chiar ne prabusim, nu o sa ai timp sa sari din avion, mai ales ca procedura de parasire a avionului presupune sa te urci pe aripa si sa sari din capatul ei. si asa am ajuns, intr-un avion din ’77 din care sarea ulei pe toate gaurile, fara parasuta in spate, alaturi de un instructor plictisit de viata, sa zbor cu avionul si sa sperii ciobanii la aterizare.
    ar fi multe de povestit de pe aerodrom, dar as prefera ca in postul viitor sa va povestesc cum a fost zborul spre Paris cu biletele castigate aici 😀
    bafta tuturor, o zi buna

  49. Ioan 9 October, 2009 at 11:07

    O intamplare funny pentru mine a fost aceea in care eram in Italia in concediu, iar in momentul in care am facut imbarcarea pt. Romania am observat ca biletul nostru era pentru o zi inainte- practic pierdusem avionul. A trebuit sa cumparam pe loc alt bilet – norocul nostru a fost ca am gasit locuri in acelasi avion si ne-am putut intoarce acasa la data stabilita. Ghinionul a fost faptul ca a trebuit sa platim o suma mult mai mare pe bilet pentru aceasta cursa :(.

  50. silviu 9 October, 2009 at 11:49

    ati fost vreodata cu avionul, ati folosit toaleta si dupa defularile fiziologice de rigoare sa constatati ca nu exista hartie igienica? o zi buna

  51. Cristina Branescu 9 October, 2009 at 11:57

    Acum cand imi aduc aminte mi se pare funny rau de tot, dar atunci eram pe punctul de a exploda…se intampla cand ma intorceam de la Barcelona cu o companie aeriana low cost care intre timp cred ca a si dat faliment, si dupa binecunoscutele surprize de genul: s-a amanat zborul cu 12 ore si nu ne-a anuntat nimeni, stat degeaba in aeroport o zi, etc, ajung intr-un final la imbarcarea in avion, unde o stewardesa blonda, inalta, frumoasa foc si toata un zambet se uita pe biletul meu si spune: “I’m terribly sorry Miss, but the plane has only 20 row seats” si pe biletul meu scria ca am loc pe randul 22 😀 Cam la 48 de ore fata de ora trecuta initial pe bilet am ajuns si eu in tara, pe la 4 dimineata, iar la orele 9:00 a trebuit sa ma prezint fresh si odihnita (ca doar veneam din concediu) la birou…

  52. mukawaka 9 October, 2009 at 12:47

    Mie imi place sa calatoresc cu avionul, mai ales cand personalul are prezenta de spirit, si stie sa destinda atmosfera.

    Zburam odata spre Londra, cu o simpatica linie aeriana 😉 Nimic deosebit, un zbor placut, ca de obicei… dupa aterizare, stewardesa anunta: “Bun venit in Bruxelles, unde ora locala este…” Aici s-a oprit, probabil ca si-a dat seama de greseala, dupa figurile uimite ale pasagerilor. Si-a revenit insa, linistindu-ne pe toti: ” de fapt, suntem in Londra-Stansted, cred ca sunteti foarte bucurosi ca nu eu sunt pilotul” Am tachinat-o putin la coborare, dar a fost foarte draguta cu toti si a glumit si ea cu noi.

    Alta data, dupa un zbor la fel de placut, la coborare stewardesa anunta: ” Doamnelor si domnilor, va rugam sa verificati daca v-ati luat toate obiectele personale. Daca lasati ceva in urma, va rugam sa fiti siguri ca e ceva ce ne-ar trebui. ” Toti au inceput sa zambeasca, si sigur a ramas un zbor memorabil pt ei. Pt mine sigur a fost memorabil 🙂

    Am sa revin, ca mai am povesti 🙂

  53. Gobblin 9 October, 2009 at 13:16

    2 intamplari legate de avion:

    1) undeva prin 2000, un zbor Bucuresti – Londra, la decolare, am ascultat instructiunile de salvare in caz de picaj in 2 limbi de mare circulatie internationala: engleza si bulgareste. Mamaie cu plasa de rafie de langa mine care mergea la urmasii plecati la ciordeala in regat a inteles desigur ce are de facut

    2)prin 2006, am mers cu rata aeriana Barcelona – Bucuresti (low-cost), cu toti capsunarii care se intorceau de Paste in Romania (eu nu stiu sa culeg capsuni, eu mersesem doar sa dau mana cu Gaudi) si am avut placuta surpriza sa fiu coleg de avion cu un malac colorat care incercase sa imi numere banii din portofel cu cateva seri inainte cand ma intorceam de pe stadion spre hotel, cu metroul, de la un meci Barcelona-Deportivo.

  54. N.A. 9 October, 2009 at 13:41

    “… cu rugămintea să nu exageraţi, adică să nu fie excesiv de haioase, gen: (…) “Mă uitam prin hubloul avionului şi deodată văd un tip îmbrăcat la costum ridicându-se de la birou şi fugind îngrozit spre uşă, am crezut că mă stric de râs”.”

    Da’ bine ca-mi stricasi povestirea, fix asa incepea!

  55. N.A. 9 October, 2009 at 13:43

    P.S. – dar eu, iti ofer, draga julius, de pe acum un premiu constand in cele mai sincere si mai moca felicitari pentru ca trebuie (teoretic, macar) sa citesti toate povestioarele astea atat de interesante… 😀

  56. mih 9 October, 2009 at 13:57

    Am un prieten caruia ii este tare frica sa calatoreasca cu avionul. Din pacate jobul il purta pe toate continentele globului in special prin china. Omul stiindu se cu fobia de avion avea tot timpul cu el somnifere. Lua somnifere si dormea pana la aterizare. Intr unul din zboruri insa a trebuit sa mearga cu un coleg italian simpatic si vorbaret asa cum sunt italienii. Decoleaza avionul, asta isi ia pastilele si asteapta sa adoarma. Italianu taca taca vorbea tot timpul. Avionul intra intr o zona cu turbulente. Amicul meu se face verde la fata si incepe sa stranga cu putere cotierele. Italianul taca taca ca o moara stricata. Lu asta i se face rau de a binelea si aproape de un atac de panica zbiara la italian: Mai taci dracu din gura ca io ma cac pe mine de frica, de l aude tot avionul…A doua zi avea sa afle ca italianul era un pasionat de sporturi extreme si chiar ii placea ca avionul sa treaca prin zone cu turbulentse

  57. ina 9 October, 2009 at 14:35

    Cand vine vorba despre zboruri, langa emotii si preconceptii, se afla mereu obsesia de a fi acolo la timp. In fiecare seara dinaintea plecarii ma visam alergand pe coridoarele unui aeroport dintr-o tara a carei limba nu o vorbesc. De asta, eram acolo, chiar inainte sa se deschida check in-ul. In vara, cand zburam din Geneva spre Franta, am avut aceeasi poveste nocturna. Am ajuns devreme, chiar cu mult inainte sa se deschida vreun magazin din Cointrin. Dupa ce am rezolvat cu bagajele la unul din dispozitivele de selfchek in, m-am retras la o cafenea, cu un ghid turistic al destinatiei in care urma sa ajung. Nu mi-am dat seama cat de repede a trecut timpul, dar mai erau 15 minute in care puteam sa mai trec de vama, asa ca eram foarte detasata stiind ca totul se desfasura cat se poate de normal. Desigur ca socoteala din mintea mea nu se potrivea cu cea reala. Cand sa ma legitimez la poarta spre care se face controlul, tipul mi-a zis ca ar fi cazul sa ma grabesc. Initial am crezut ca face o gluma, dar cand, dupa 5 minute eu inca eram cu privirea tinta spre semnele ce-mi indicau drumul spre vama si poarta de imbarcare, parca tot cosmarul se adeverea. Alergam pe benzile rulante, nu mai era nimeni in jur si disparusera si indicatoarele. Abia respiram cand m-am intalnit cu un cuplu de irlandezi, la fel de pierduti ca si mine. De fapt, ei nu erau stresati de timp, ci cautau magazinele. Chiar atunci m-a lovit si o criza de amabilitate si am stat cateva minute sa le explic pe unde ar trebui sa o ia, dupa care, am continuat cursa contracronometru. Daca nu as fi cazut la un moment dat, probabil ca mi-as fi zis intr-una ca visez, ca aeroportul nu are cum sa fie atat de imens! Cei de la vama ma priveau oarecum amuzati. Ceilalti oameni se pregateau de imbarcare, ii puteam vedea de la distanta. Intr-adevar, eu eram pasagerul lipsa. Se pare ca intreg aeroportul stia deja cine sunt, de unde sunt si ca punctualitatea nu este punctul meu forte.. Pentru ca aveam genuchiul julit, am inspirat mila oamenilor care m-au perchezitionat rapid si oarecum superficial, astfel incat sa ma pot urca in avion in ultima clipa si sa ascult predica insotitoarei de zbor cu cele doua ore dinaintea plecarii…bla bla..

  58. Baciu Codrut 9 October, 2009 at 14:54

    Eram dornic de aventura, asa ca mi-am luat bagajul (pe numele ei, Dorina, sora-mea) si trolerul (pe numele lui Zamsonite) si ne-am urcat intr-un avion al companiei W., model 737-800, rozaliu si frumos, alintat de catre stafful tehnic al companiei “Mos Putred”. Locurile noatre (ale dracului, in treacat fie spus) erau fix la fundul avionului, ultimele, acolo unde stewardesele preparau cafeaua, pasagerii asteaptau sa intre la buda, iar scaunele erau imposibil de dat pe spate ca sa atipesti cateva zeci de minute, ca sa uiti macar putin de lumea asta nenorocita plina de stelisti.

    Dupa circa doua ore de zbor in care sor-mea a reusit sa vomite de un numar impar de dati (nu, nu doar o data), am aterizat la Barcelona purtand in sufletu-mi (pana-n acel moment relativ neprihanit) o ura bizara vizavi de Gaudi si Picasso. Inutil sa precizez ca de atunci tin cu Real.

  59. shazada 9 October, 2009 at 15:50

    Imi amintesc si acum ,dupa cativa ani de cand s-a petrecut, figura iritata a capitanului aeronavei cu care zburam, in 2006, spre Larnaca, Cipru. Era pe la mijlocul zborului, noaptea, si, datorita nevoii imperioase de a merge la toaleta, ma indrept , in mare viteza( eram “under pressure”, ca sa intelegeti senzatia de care eram cuprinsa in acel moment)spre toaleta cea mai apropiata, care, desigur ca nu-mi “dadea unda verde”, fiind ocupata; dar, in disperarea senzatiei de presiune de care imi era cuprins tot corpul, vad langa toaleta o alta usa; si atunci imi veni gandul salvator ca mai este o toaleta exact langa; incercai usa, nu vazui nici un semn verde sau rosu pe clanta si atunci , ca un leu care se repede asupra pradei, ma repezii si eu asupra clantei, de care trageam si trageam si nu se deschidea; atunci am inceput sa bat in usa pana cand cineva de dupa usa aparu cu o mina nervoasa, scoasa din tatani; era capitanul, care mi-a adresat doar o privire si intelesei pe loc gestul meu; imi adresa, suparat si cuvintele: Miss, this is the cockpit, and not the toilet. Try to have a decent attitude!” Mi-a placut ca si-a stapanit furia , a dat dovada de autocontrol, mai ales in cazul de fata, cand cineva ii batea cu disperare la usa si se napustea asupra clantei. cabinei pilotului. Intr-un sfarsit se elibera si toaleta , la momentul oportun, cand imi venea sa pic de rusine ca facusem o asemenea confuzie: confundasem usa cabinei capitanului cu usa toaletei. Dar se mai intampla si pe la case mari!

  60. Cristina 9 October, 2009 at 16:06

    well…patania mea a fost relativ recenta adica undeva pe la sfarsitul lunii mai cand ma intorceam din frumoasa si capricioasa Irlanda.toate bune si frumoase la partea cu asteptatul avionului, imbarcat si toate cele.asteptam decolarea, unul dintre piloti ne-a informat despre vreme una alta, insotitoarele de bord zambitoare si amabile faceau ultimele retusuri, eu priveam pe geam la celelalte avioane pregatite de decolare (stand la geam asa cum imi place de obicei, geam care de data asta era exact cel de la iesirea de urgenta, stickerita toata cu procedura de rigoare..creepy..)cand incepe si se aude: ” You are now entering a new dimension.Try to visualize yourself in a nice and quite place. Everything is green and peaceful.Birds are singing…..” si asa mai departe…arunc un ochi spre stanga mea…tipul de langa mine butona telefonul..nimic special…langa el o doamna undeva la 50 si ceva de ani cu o punga de pastile (cu care se pare ca cei de la poarta au lasat-o) si cu un Walkman in mana statea crispata cu castile pe urechi.Aici apare problema, firul de la casti nu era bine bagat si in consecinta jumate de avion incepuse sa intre intr-o transa toate pentru a nu avea emotii la decolare. O insotitoare de zbor ne-a scapat insa de emotiile care incepeau sa APARA din cauza doamnei cu pricina.Zborul in continuare a fost ok dar toata faza mi-a dat asa un sentiment straniu.

  61. Oana Mihai 9 October, 2009 at 17:06

    Buna,
    Am avut parte de o intamplare nu stiu daca tocmai haioasa. cel putin pt. mine 😛 cred ca era primul meu zbor..nu am avut multe la viata mea dar parca era primul. citeam brosurica aceea in care scrie cum sa procedez in caz de pericol. avionul tocmai decolase, eram emotionata..priveam cand pe fereastra, cand in dreapta unde era o tanti mai plinuta si de alta nationalitate. deodata, ce sa vezi, pica mastile de aer!!sa fac infarct nu alta! tocmai citisem ca daca acele minunate chestii pica, inseamna ca avionul e depresurizat. ma uit in jurul meu…la tanti, in spate, in fata, nimeni nu era panicat!! numai eu incepusem sa ma agit. astept sa vina cineva..nimic. ma uit iar in stanga in dreapta culoarului..nici o stewardeza…unii chiar incepusera sa rada. mi-am dat seama ca era ceva obisnuit pt compania respectiva asa ca m-am mai linistit…mai ales ca a venit un domn si i-a dat un pumn capacului cu care era inchisa cutiuta cu masca. o mica defectiune…brrr..clar nu am mai zburat cu ei 🙂 blue air rullzz!

  62. mukawaka 9 October, 2009 at 17:11

    @ codrut, daca e vb de Wizz, ei nu folosesc decat Airbus A320, nu au nici un 737-800 in flota lor

  63. Baciu Codrut 9 October, 2009 at 18:10

    @ Cpt. mukuvaca, am notat, sa traiti !

  64. OanaD 9 October, 2009 at 18:25

    Salutare,
    De dragul celor povestite mai sus, vreau sa va impartasesc si eu peripetiile primului zbor cu avionul. Ca o turista temeinica ce ma aflu, inainte de calatorie m-am documentat abitir in ale zborului. Si pentru ca informatiile de pe net nu mi-au ajuns, am intrebat in stanga si-n dreapta lume zburatoare veterana, sa nu patesc vreo rusine in avion. O colega mi-a spus, asadar, cum ca, la zborul ei de initiere, a nimerit langa un malac negru, care nu parea sa stie o iota romaneste. Cand a prins masinaria viteza si spatele i s-a lipit de scaun, tipa a inceput sa murmure usor: “muriiiim, muriiiim”, la care strainul de langa ea (care se pare ca studiase ceva facultati pe meleag mioritic): “nu mulim domnisoala, bulam”. Am ras cu lacrimi povestind asta sotului, fratelui si cumnatei, care imi erau companioni de calatorie. Eeeee, dar sa ma fi vazut pe mine, lipita de scaun, cu bratele bine prinse de cotiere (prin bunavointa celui de langa mine, care mi-a cedat partea lui de rezematoare), zambind printre dinti de cate ori auzeam cele trei voci cunoscute: “Oana, bulam?”. Cand totul s-a linistit si mi-am dat seama ca punga tinuta la indemana va ramane intacta, am avut tupeu sa cer stewardesei un suc de fructe. In paharul meu s-a scurs ultima picatura din cutia cu nectar de pe carucior. Sotul meu, care ar fi vrut acelasi lucru, s-a trezit ca cere orice alt suc la dispozitie. Hmmm… proasta alegere, ca era suc de tomate. Adica bulion, din ala de pun eu la ciorba sau la sosul de paste. I-a fost rusine sa il lase in pahar, deci l-a ingurgitat, cu o sila pe care putea sa i-o citeasca pe chip orice turist de pe Otopeni (avand in vedere ca noi mai aveam putin pana la Charles de Gaulle). I-am propus sa ceara si un kil bors, sa nu se supere prea tare mucoasa lui stomacala. In rest, zborul a fost ok si, de unde la plecare vroiam o anestezie totala pentru 3 ore, la intoarcere am avut tupeul sa ma uit chiar si pe hublou, nu numai la sireturile incaltarilor.
    Zbor usor tuturor!

  65. gabriela 9 October, 2009 at 18:36

    ACUM 3 LUNI MAMA MEA CARE E STABILITA IN CIPRU NE-A INVITAT PE MINE SI PE SORA MEA SA PETRECEM VACANTA DE VARA LA EA.EU SI SORA MEA BINEINTELES CA AM FOST DE ACORD DEOARECE AR FI FOST PENTRU PRIMA DATA CAND AM FI PARASIT ROMANIA.DUPA CE I-AM SPUS CA NE DUCEM LA EA S-A DUS SA NE CUMPERE BILETE LA BLUE AIR.PE DATA DE 11 AUGUST LA ORA 7.30 AVIONUL A DECOLAT DE PE AEROPORTUL BANEASA.FIIND PENTRU PRIMA DATA CAND ZBURAM CU AVIONUL EU SI SORA MEA AVEAM NISTE EMOTII INCREDIBILE SI NE TRECEAU PRIN MINTE TOT FELUL DE GANDURI(CA DACA VOR FI TURBULENTE,DACA DOAMNE FERESTE IN TIMPUL ZBORULUI APARE VREO DEFECTIUNE).DIN FERICIRE ZBORUL A FOST UNUL LINISTIT PANA LA DESTINATIA NOASTRA PAFOS,CIPRU.E SUPERB SA TE AFLII LA MII DE METRII INALTIME SI SA ZBORI DEASUPRA MARILOR MEDITERANA SI EGEE,SA ZBORI DEASUPRA BULGARIEI SI GRECIEI(CU MINUNATELE CASE VOPSITE IN ALB-ALBASTRU) SI E FOARTE TARE SENZATIA LA ATERIZARE PE AEROPORTUL DIN PAFOS CAND AI IMPRESIA CA VEI INTRA IN MARE,DEOARECE AEROPORTUL A CHIAR LANGA APA.ECHIPAJUL COMPANIEI BLUE AIR S-A COMPORTAT FOARTE POLITICOS CU TOTI PASAGERI SI AU FOST FOARTE AMABILI.DATORITA ACESTEI CALATORII IN CIPRU AM AVUT OCAZIA SA IMI INTALNESC JUMATATEA SI DE ACEEA AS VREA SA-I FAC O SURPRIZA DE CRACIUN SI SA MERG SA-L PETREC ACOLO CU EL SI MAMA MEA SI BINEINTELES CU SORA MAI MICA CARE VA FII INSOTITOAREA MEA IN CAZUL IN CARE VOI AVEA NOROCUL SA CASTIG BILETELE

  66. ICS 9 October, 2009 at 20:22

    2005 Ruta Bucuresti-Cracovia insotind un grup de persoane care nu mai zburasera dupa 11 septembrie 2009. Fiind clienti ai firmei la care lucram, i-am instruit pe un ton amical, dar ferm asupra resctriictiilor vestimentare si alimentare impuse in aeroporturi timp de vreo… saptamana (sa zicem).
    Bref, in ziua Z, ne intalnim cu totii la aeroport, ne aliniem frumusel la codita de la check-in; eu in urma grupului, ca sa ma asigur ca nu se pierde nici o oita pe drum.
    Dupa vreo 10 minute colegul din fata mea imi atrage atentia ca buldogul de langa poarta de imbarcare ma priveste insistent peste umarul celorlalti pasageri. Acum, eu femeie constienta de propriile atuuri, ma prind ca nu de frumoasa se uita omul la mine si incep sa ma gandesc ce poate fi asa de suparator la persoana mea: sa fie un ciudat cu bucurii la nasoase-dolofane nu parea, ca sa fie coleg de socoala avea cam multi ani in plus, iar fardul imi era aparent intact.
    Ma prind subit:vinovata era bluza mea favorita, era ornata cu zeci de pene minuscule din ceva ce parea metal! Inutil sa va descriu fericirea ce m-a cuprins cand detectorul de metal a ramas (in mod bizar) amutit pentru toate cele 3 dati cat m-au facut sa trec prin el! Ma si vedeam defiland prin aeroport in sutienul cu “Felix the Cat”( nici o aluzie, va jur) in fata clientilor care deja isi dadeau coate
    La final buldogul imi zambeste caineste pe sub mustata : aparent plastic, nu?!
    C
    ps: cred ca pataniile din aeroport se pot califica in concurs ca fiind din avion. Altfel am si patanii (second-hand insa) din avioane, dar nu cred ca snoave ce ar putea leza imaginea Industriei Aeronautice mi-ar creste sansele de a castiga simpatia sponsorului!

  67. ICS 9 October, 2009 at 20:31

    :)) scuzati 11 septembrie 2001… intelegeti dvs

  68. Tavi 10 October, 2009 at 00:32

    Am lucrat destula vreme in aeroport si am cateva intamplari destul de haioase din care vreau sa amintesc doar doua.
    Vi le povestesc asa cum le-am auzit si eu, nu stiu daca sunt legende sau sunt adevarate dar…

    1) La un moment dat la o cursa transatlantica incarcatorii dau jos din avion o cusca in care era un caine, aparent maidanez, mort.
    Reprezentantul companiei da o vreme din colt in colt si-i vine stralucita idee sa prinda un caine (candva se invartea o gramada de caini prin zona aeroportului) care sa semene cat de cat cu ala din cusca si sa scape compania cu basmaua curata.
    Zis si facut, ademenesc un caine, zicea-i ca-i fratele lu’ ala din cusca, fac schimbul, toata lumea radia de fericire.
    Stapanul caineluiincepuse sa faca spume pe la banda de bagaje ca unde-i cusca, aia de la companie ,,stai dom’le ca vine acum, ca s-a defectat o usa de la cala avionului, etc”
    Iaca apare si cusca in care noul Grivei avea o senzatie de claustrofobie.
    Cum vede proprietarul cusca, nu ca ala nu-i cainele lui, ca lui sa-i aduca imediat cainele indarat. Astia de la companie nu si nu, ei asta au dat jos din avion, asta tre’ sa fie cainele lu.
    Intru-un fina, stapanul lanseaza si replica ce cade ca un ciocan ,,Dom’le asta nu-i cainele meu, cainele meu era mort si l-am adus sa-l ingrop in Romania.

    2)Candva, compania nationala avea niste avioane inchiriate la Abidjan in Coasta de Fildes, avioanele (Bac 1-11) zburau cu echipaj romanesc, in fine…
    La un moment dat fac astia o cursa Abidjan – mama dracului, undeva in fundul Africii, toate bune si frumoase, urca in cockpit un negru ii spune comandantului de incarcatura si alte informatii si inainte de plecare ii mai zice si ca ar vrea sa inceapa alimentarea. Comandantul zice ok la care negrul zice Sheloreso, comandantul se uita nitel la el si-i raspunde si el la randul lui Sheloreso….negru’ face ochii mari si mai zice odata Sheloreso, comandantul ii mai arunca o privire zice iar Sheloreso, o mai tin ei asa vreo 2 minute cu Sheloreso, Sheloreso pana intr-un final cand ,,captain” isi da seama ca negrisorul il intreba cu ce vrea sa alimenteze defapt cu Shell or cu Esso!!!!

  69. Adrian 10 October, 2009 at 07:50

    Acum 5 luni ne apropiam de ora prevazuta pentru decolare intre Oslo si Copenhaga. Dupa primele verificari, capitanul ne anunta ca avem “o mica defectiune la altimetru” si ca zborul va fi intarziat cu cca o jumatate de ora. Vine piesa, o monteaza, verificari dupa care urmeaza anuntul capitanului, care razand ne anunta: “Piesa a fost montata, am facut teste si TOTUL PARE A FI OK! Sa mergem…” Va puteti inchipui ce ne-am mai “amuzat” la auzul vestii…

  70. Dana 10 October, 2009 at 10:45

    Nu am zburat niciodata cu avionul , deci nu am sa ofer o astfel de poveste ! .desi, imi doresc foarte mult sa ma aflu deasupra norilor !

  71. gabriela 10 October, 2009 at 15:53

    …zbor Bucuresti -Atena…ma gaseste pe mine limbarita si ma gindesc ca ar fi politicos sa il salut pe pilot..destul de amabil de altfel…in limba lui..asa cum de multe ori am auzit ca faceau grecii in campus-ul din Iasi…deci ii raspund hotarita si cu gura pana la urechi salutului lui de bun venit in avion..IASU MALAGA!!(desigur nu stiu cum se scrie in greceste si nici nu ar avea rost sa fac asta!)..nu va zic cum i-a picat fata aluia ..asta tinand cont ca nu e tocmai o formula politicoasa de raspuns..asta insemnind..SALUT LABAGIULE!!!))))))))..A avut totusi taria de spirit sa-mi explice de ce era siderat…si sa ma sfatuiasca daca tin la integritatea mea corporala sa nu mai folosesc niciodata vorbele astea..cel putin nu in Grecia!

  72. Andrei 10 October, 2009 at 18:47

    Ati fost vreodata in Nigeria? Nici sa nu va duceti.
    Oricum o dai, daca te trimite firma pe acolo, trebuie sa mergi cu avionul. Adica poti su cu barca si pe jos, dar totusi, e mai bine cu avionul.
    De dus, nu-i problema, totul merge ca pe roate. Problema este la intors.
    Aeroportul este la vreo 30 km de capitala, iar aventura incepe dupa check-in.
    Desi la check-in am vazut in marea majoritate albi, in autobuzul care ne-a dus pe pista catre avion, erau numai negri. Nu-i bai, nu-s rasist, asa ca nu m-am gandit la nimic rau.
    In momentul in care autobuzul a a\oprit la vreo 50 m de avion, s-au deschis usile si s-a declansat iadul! Toti au luat-o la fuga catre avion, s-au impiedicat unii, altii i-au calcat pe cap, nenorocire! Atunci mi-am dat seama ca ceva nu e in regula.
    Cand am urcat intr-un sfarsit in avion (eram penultimul, intrucat mai era un negru care intampina greutati in a se deplasa cu un picior luxat si o mana rupta), am vazut ca toate locurile erau ocupate si eu nu aveam pe bilet trecut locul.
    Apoi in avion au intrat toti albii pe care i-am vazut la check-in. se duceau fiecare la un negru care se ridica si le ceda locul. Am inteles intr-un sfarsit ce se intampla: pentru a avea locuri buni (adica a nu avea locurile cele mai putin confortabile), oamenii plateau localnicii pentru a le ocupa locuri in avion. Iar eu m-am ales cu un loc in zona de care fuge toata lumea: zona iesirilor de siguranta unde scaunele stau numai in pozitie verticala.

  73. Lucian Gheorghe 10 October, 2009 at 19:09

    2008-vara. Ma intorceam de la Orly la Bucuresti cu Blue air… Ma inghesuia nevoia de WC. La imbarcare, am intrebat daca pot sa merg la toaleta cat timp avionul stationeaza pe pista. Raspuns clar! NU!… Avionul trebuia sa plece in 10 minute. Ura! Dar de ce nu pleaca? au trecut 15 minute…. A! un infractor este bagat in aeronava cu catuse la maini… Deja situatia mea era CRITICA! Intreb o doamna din echipaj, daca pot sa merg “ACOLO”; Cu un zambet ca-n filme, zice ca nu mai dureaza mult si plecam. URA!!!! Dupa 20 de minute, situatia devenise MARO! nu mai puteam… Ma ridic hotarat si ma indrept spre TINTA! Din difuzor, se aude vocea calma a comandantului, care ne anunta ca decolam. Nasol! Ma intorc la locul meu… panica mare! Dupa inca 20-25 minute, vin 2 indivizi imbracati in politai si-l coboara pe “puscarias”. Dupa inca 10 minute, plecam! URA!!!! Cand inca avionul rula pe pista, am fugit la WC! IZBAVIRE!!!! Singura decolare in timp ce ma cacam cu spor!

    Sanatate Blue Air. Vant din fata si numai aterizari line…
    P.S. Asta a fost cea mai frumoasa decolare din viata mea….

  74. Adriana Zana 10 October, 2009 at 19:40

    Povestea e legata de partea dinainte de urca in avion cand se verifica bagajele si viitorul pasager. Si da, era prima data!
    Mi-l amintesc perfect pe tanarul cu parul gelat asezat in forma unei creste de cocos, care dupa ce mi-a scanat bagajul,mi-a spus pe picior de plecare (catre sala de asteptare) sa imi scot deodorantul din bagaj. I-am spus ca “da, da!” si am uitat in secunda in care am pasit catre sala ce ma ducea mai apoape de primul meu zbor. Eram alaturi de niste bune prietene care mai “zburasera” pana atunci si deci nu era atat de entuziasmate ca si mine, asa ne-am asezat cumiti si asteptam sa ne imbarcam.
    Peste vreo 30 de minute, il vad pe tanarul gelat indreptandu-se catre noi, in secunda respectiva mi-am amintit de deodorantul nenorocit sin bagajul meu. Suprinzator sau nu…se opreste in dreptul scaunui meu, se apleaca un pic pana la nivelul meu, isi pune mainile pe genunchi si imi vorbeste ca unui copil neascultator:
    – Ce v-am spus eu sa faceti cu deodoratul?
    – Aaa…pai…am uitat! (si zambesc tamp)
    – Ati uitat? da? Veniti cu mine si luati-va si bagajul!
    Prietenele mele aveau deja fata mai palida si probabil isi spuneau: “Doamne, ne-am gasit pe cine sa luam cu noi! Miss incurca-lume!”. Plus ceilalti pasageri ce asteptau care devenisera ei agitati si ma priveau suspect ca pe un terorist undercover.
    M-a dus iarasi la check-point, mi-a desfacut bagajul pana a ajuns la gentuta mea de cosmetice. Si a inceput sa scoata din ea. Si sa scoata. Si sa scoata.Sampon, demachiant,crema de corp…cam tot ce se gasea in ea. Si evident, pardalnicul de deodoarant! Mi le-a pus pe o masuta si mi-a aratat catre cosul de gunoi. Eu m-am conformat, si cu bratele pline de cosmetice (“periculaose”)m-am dus catre tomberon. S-a uitat urat la mine apoi, si mi-a zis ca data viitoare nu ma mai lasa sa trec si ca asa-mi trebuie daca nu l-am ascultat.
    Familiarizandu-ma apoi cu regulametul de zbor, am inteles ca nu am voie sa depasesc anumite cantitati, dar m-am intrebat si cum de am trecut totusi cu un intreg set de manichiura cu forfecute,unghiere si o pila destul de mare!?
    Cam aici ma opresc cu istorisirea mea de micuta terorista cea a trecut de filtrul “oamenilor legii”, foarte “scorfulosi” la datorie de altfel…

    Va multumesc.

  75. gingernuts 11 October, 2009 at 00:34

    Tocmai m-am intors dintr-o calatorie cu avionul, am tot sperat sa se intample ceva amuzant, dar… nimic. Aviatia e o activitate privita cu multa seriozitate, nu prea e loc de glume. Totusi, cate o glumita din partea echipajului e binevenita, atata timp cat nu le distrage atentia de la indatoriri.
    Odata zburam spre Dublin si pilotul a facut un anunt:
    “Pasagerii care stau in stanga avionului pot vedea pe geam insula Guernsey. Pasagerii care stau pe dreapta, ii pot vedea in stanga lor pe pasagerii care se uita la insula Guernsey!!” Pe bune, toti pasagerii din dreapta si-au intors capetele spre stanga si au inceput sa rada. Ne simteam toti de parca eram prieteni si plecam impreuna in vacanta. Abia astept urmatorul zbor…

  76. liviu amza(nadie) 11 October, 2009 at 01:20

    @ICS nu-i amuzant.

  77. Radu C 11 October, 2009 at 10:36

    A fost haios naspa atunci cand mi-a inghetat sira spinarii la prima intoarcere din UK inapoi in RO, dupa care poarta avionului se facuse 13, ca sa-mi spuna ca presimtirea mea e nefondata. Apoi a intarziat si avionul Blue Air cu care ma intorceam. A intarziat pana cand poarta s-ar transformat din 13 in 19, ca sa-mi traca frica. Daca era sa cad din cer, macar sa nu fi fost de la numarul portii de imbarcare. Go Blue Air! 🙂

  78. Radu C 11 October, 2009 at 10:53

    Stau si ma gandesc… prefer un zbor sobru si sigur decat unul hazliu si fatal. Ma gandesc la primul meu zbor cu Wizz Air (adica ungurii de la concurenta) si, dupa ce am vazut cat de blonde pot fi insotitoarele de bord (atat cele blonde cat si cele brunete), m-am rugat sa nu depinde viata mea de ele. La Blue Air insotitorii si insotitoarele de bord pareau a avea ceva mai multa instructie, ca nu sareau in sus in stilul “zbol cu avionu’, zbol cu avionu’!”.

    Adica nu vreau asa: http://marbella.to/humour/mar00/images/happyairlines.jpg

  79. Radu C 11 October, 2009 at 11:00

    Cand am zburat prima data cu Blue Air, in august 2008, a fost totul bine si frumos. Am decolat, nu am vomitat (dar stateam cu punga pregatita, just in case – fiind primul meu zbor de orice fel), am zburat peste Romania, am trecut printr-o furtuna, am iesit din ea, am ajuns la Stansted, si am aterizat. Perfect.

    Dupa mai multe zboruri, cateva luni mai tarziu in 2008 (nu mai stiu exact cand) se intampla ceva: zburam pe deasupra muntilor. Nimic anormal aici, acesta fiind culoarul de zbor. Anormalitatea a inceput atunci cand, in loc sa-si vada de pilotarea avionului, pilotul Blue Air s-a apucat sa ne spuna povesti despre munti, despre culoarul de zbor, chestii dintr-astea de “airline safety” care nu-i distrag atentia in nici un fel si care, se pare, o depasesc pe insotitoarea de bord sefa, care are atributii mult mai mari decat un amarat de pilot: trebuie sa se asigure ca pasagerii nu se pateaza atunci cand avionu’ isi propune sa sape un nou tunel pentru autostrada Transilvania 🙂

    Cred ca Blue Air a furat ideea de la Wizz Air, desi as fi preferat s-o fure pe aia cu plata cu cardul in avion si s-o dea dracu’ pe asta cu pilotul ghid turistic.

  80. Radu C 11 October, 2009 at 11:26

    Despre pilotul ghid turistic mentionat mai sus, ma refer de fapt la ideea circulata de toti pilotii pe forumurile lor de specialitate: daca pilotezi un avion, tre’ sa faci un singur lucru, si sa-l faci bine: FTFA (Fly The Friggin’ Aircraft). Am citit asta dupa ce avionul ala Turkish Airlines a arat pamantul de langa autostrada din Amsterdam, pentru ca pilotul lasase un novice la controale si nu a preluat controlul la timp, lasand novicele sa opreasca motoarele, si sa le lase oprite, desi le-ar fi putut porni la loc in timp util.

    Alta chestie funny despre avioane, care e funny doar daca nu esti in avion si esti si sadic pe de-asupra: http://www.youtube.com/watch?v=fX4_Ho992TQ&annotation_id=annotation_248248&feature=iv (Luckily, Blue Air foloseste Boeing-uri)

  81. Radu C 11 October, 2009 at 12:02

    E funny cand te urci in avion din Anglia. Daca ai declansat sistemu’ de securitate te cauta si la oua, la propriu, imediat dupa poarta, ca sa vada toti 😀

  82. Mihai 11 October, 2009 at 12:48

    In august cand m-am intors din Londra (Luton-CLuj), am stat o noapte in aeroport intrucat imbarcarea incepea la cinci jumate si decat sa fie probleme cu autobuzul de la ora trei, am zis ca mai bine ajung eu frumos la ora 21 in aeroport si stau undeva si citesc o carte.

    Ei bine nu am citit prea mult din carte ca la un moment dat m-a abordat un nene, cu o engleza al naibii de stalcita, sa ma intrebe “Are you from Romania?”, desi nu aveam nimic asupra mea care sa ma dea de gol, si asa au inceput patru ore de povesti.

    Am trecut si de check-in, si de control bagaje si asteptam la poarta de imbarcare, cu un grup de tineri bine dispusi in spatele meu, asta in timp ce mie mi se inchideau ochii. Intr-un final am ajuns si in avion, fata de data trecuta stiam ca nu e cu locuri, e primul venit primul servit, asa ca drept spre un loc la fereastra am fugit. Asa de bine a fost sa sed in scaun 😀 Si asa un somn ma tot lua, dar am zis ca macar sa stau sa ii aud cum isi spun povestea cu masurile de siguranta …. M-am zgait un pic pe geam pana ne-am ridicat deasupra norilor, cand terenurile agricole ale englezilor nu se mai vedeau si apoi….. si apoi nu stiu ce s-a intamplat. Atata stiu ca am deschis ochii si deja ne anuntau ca incepem coborarea si ca sa ne pregatim. “That was quick!”

    La aterizare mi-a placut mesajul stewardesei “Bine ati revenit acasa”. Insa romanul ca romanul. De-abia ajuns avionul pe pista, urma sa mearga pana aproape de cladirea aeroportului, deci inca se afla in miscare. iar romanul, obisnuit probabil din tren si autobuze, s-a ridicat sa se imbrace si sa isi ia bagajele de sus. Cam o treime din avion a facut asa, desi trebuiau sa stea jos cu centura cuplata. Stewardesa a spus de cateva ori calm, la microfon, ca trebuie sa se aseze cu totii, insa nimanui nu i-a pasat. In astfel de conditii evident ca si-a ridicat vocea ca instant tot avionul era asezat si cu centura pusa 😀

    Iar eu am mai cascat de doua ori si m-am dat jos din avion salutandu-le pe stewardese si zambindu-ne reciproc (faine stewardese 😀 ) .

  83. Lavi 11 October, 2009 at 13:33

    Eu am zburat o singura data cu avionul,Bucuresti-Paris + return. Asta se intampla prin 2007.Bucuresti-Paris a fost .. senzational, fiind foarte emotionata si atenta la tot ce se intampla,ca sa prind toate “ciudateniile”.Intoarcerea insa, dezastruoasa.. avionul se defectase la Bucuresti,am fost anuntati ca trebuie sa asteptam pana il repara si abia apoi va porni catre Paris(Beauvais mai exact).Intarziere aproximata la 4 ore.Am primit “tichete de masa” in valoare de 4 euro,in schimbul carora ne-am cumparat cate un sandwich[ corn cu sunca si cascaval-cate o feliuta subtire,aproape transparenta]. Apoi din banii nostri,ne-am indopat cu sucuri si cafele. Dupa cca 5 ore iata-ne in avion.Toate bune si frumoase,dar era iulie,caldura mare,ni s-a facut sete si nu aveam bani ,preturile fiind exagerate. Asa ca am facut cheta 2 euro [ da chiar nu radeti :)) ] si am luat o sticla de apa. Stewardesa s-a uitat ciudat la noi, ca ii dadusem monede mici[ 5-10 centi] dar i-am zis ca si aia sunt bani si ca la pretul ala nici n-ar trebui sa aiba alte pretentii.Toti romanii din jurul nostru au inceput sa rada,si pana la urma si stewardesa la fel. A fost funny 🙂

  84. macri 11 October, 2009 at 17:34

    Tema aleasa de dvs este interesanta ,dar ar trebui sa alegeti teme la care sa poata participa orce concurent ,asa cum sunt eu.care dupa revolutie nu am avut ocazia sa zbor.Asa ca amitirile mele despre un zbor sunt din comunism ,si anume din 1988,cand am zburat cu un avion ANTONOV, la Moscova,intr-o excursie la rusi.Imi amintesc si acum faptul ca am avut o cadere de cativa metri,pentru ca am zburat printr-un gol de aer.Iar amintirea cea mai frumoasa este cand privesti prin hoblou si vezi privelistea de la aterizare si cand zbori printre norii de diverse forme si culori .As dori sa repet aceasta experinta poate cu un avion mai nou si modern sa zbor la fiica mea in Italia,la Venetia,care a obtinut o bursa de masterat ,in lingvistica limbii engleze la Universitatea FOSCARI. Mi-as dori ca intr-un wekend sa zbor la fetita mea si cu ocazia asta sa vizitez si orasul iubirii,VENETIA

  85. Doina Butman 11 October, 2009 at 20:58

    Păsările din perimetrul aeroportuar Henri Coanda – Otopeni vor fi alungate cu câini….
    În urma unui contract încheiat – la sfârşitul anului2008 – cu firma “Border Collie Rescue SRL”, singura participantă la licitaţie, aeroportul va plăti 1,6 milioane de lei pentru îndepărtarea păsărilor care pun în pericol siguranţa zborurilor.
    Border Collie este originar din Northumberland, regiune de demarcatie dintre Scotia si Anglia. Se considera ca rasa ar descinde din rasele britanice vechi de caini ciobanesti si de cireada, cu unele influente ale raselor de tip spaniel.
    Iar pentru stolurile de pasari, aflate doar in trecere, autoritatile romane ar putea sa cumpere soimi, care sa le devieze traiectoria, sau sa tina la sol avioanele….desi, nu cred ca este cazul sa se mai faca investitii sau sa se ia alte masuri.
    De ce ? Catelusii vor speria atat de tare pasarile de pe aeroport, incat se va duce vestea pana si la pasarile calatoare; niciun stol nu va mai trece pe deasupra aeroportului de frica lui Collie…
    Iar, daca lucrurile nu se vor petrece asa cum cred eu, le sugerez organelor competente sa cumpere…niste pisici…

  86. Ciprian 11 October, 2009 at 21:15

    @ Doina Batman Si pe caini cine ii alunga… Au voie animalele sa umble de capul lor pe piste?

  87. blablablank 11 October, 2009 at 22:06

    La mine intamplarea e scurta ca si zborul care trebuia sa-l am. Trebuia sa ajung din Roma la Bucuresti, chiar cu blueairu’ acum doi craciuni (ca sa zic asa). Toate bune si frumoase: ne suim, decolam. Langa mine oameni aparent normali. Dupa o vreme cel din dreapta noastra, dupa ce citeste mai pe indelete manualul in caz de urgenta (mi-a zis ca-i primul lui zbor) se uita sus pe panoul sau si reuseste sa vada ca-s multe butoane si toate chiar aratoase, reuseste sa aprinda lumina si chiar ultimul buton s-a nimerit sa fie cel mai maricel, si, daca nu ma insel, era si rosu. Il apasa. Nimic. Totusi nu insista. Dupa o perioada relativ scurta de timp vine insotitoarea de zbor cu o figura, parte plictisita, parte nervoasa, parte draguta fortat si il intreaba daca doreste ceva. Replica lui: “Ioi, deci e chiar ca in filme. Apas un buton si…”. Desi a zambit fortat, insotitoarea a dat de inteles ca e plictisita de taranii/romanii care apasa butoanele la nimereala (sunt multi) sa vada ce fac si/sau daca era asa cum auzise ei ca ar fi.

  88. gingernuts 12 October, 2009 at 01:17

    In timpul zborului, dupa ce avionul a ajuns la altitudinea de croaziera, capitanul isi face anunturile obisnuite: “Bun venit la bord cursei 123, Roma-Bucuresti. Vremea este buna, si speram sa avem un zbor fara evenimente. Acum relaxati-va in timp ce…… OH DOAMNE!!!” Liniste totala. Pasagerii devin agitati. Dupa cateva minute, capitanul, din nou: “Doamnelor si domnilor, imi cer scuze daca v-am speriat, dar stewardesa mi-a varsat ceasca de cafea in cap. Sa fi vazut cum arata fatza mea!”
    La care un pasager din spate: ” Fatza ca fatza, dar sa vezi cum arata dosul meu!!”

  89. utagabitibi 12 October, 2009 at 14:16

    din pacate nu am fost niciodata intr-o calatorie cu avionul. imi pot imagina multe intimplari cu avionul, important este ca totul sa se termine cu bine. In strainatate am foat doar cu autocarul, a fost mai greu dar am mai si vazut cite ceva astfel ca eu consider ca a meritat. totusi cred ca ar fi o mare incintare sa merg cu avionul, zburind printre nori, in timp ce vad un film la televizor

  90. Daily Cotcodac »  Concursurile Daily Cotcodac 12 October, 2009 at 18:21

    […] Până miercuri seara la ora 24, mai puteţi să vă înscrieţi la concursul organizat de revista noastră şi compania Blue Air. Nu trebuie decât să lăsaţi un comentariu […]

  91. Bărba-su lu” Tahemet 12 October, 2009 at 20:13

    Mă ia de cu dimineaţă nevasta pe un ton pisicos
    – Puşi puş frumos, mă iubeşti?
    E clar, când mă alintă cu puşi puş şi încă frumos, îi ceva putred în Danemarca şi urmează ceva care nu o să-mi placă. Respir adânc şi mă pregătesc pentru ce va să vie.
    – Bineînţeles că te iubesc puşi.
    În momentul ăsta încep să-i lucească ochii precum la drăcuşori şi zâmbeşte cu gura până la urechi.
    – Mă iubeşti muuuuuuult, dar muuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuult de tot?
    – Cel mai mult puşi. (ce, aţi văzut vreun bărbat întreg la minte care să nu recunoască că-şi iubeşte soţia când e pus cu spatele la zid?)
    – Puşi, ţi-aduci aminte când mi-ai promis că mă duci la Veneţia să mă plimbi pe canale şi pe poduri? Uite, Julius oferă la concurs 2 bilete, cu condiţia să povesteşti ceva amuzant legat de avioane. Tu ai fost de două ori cu avionul în Noua Zeelandă, scrie cea mai amuzantă amintire şi convinge-l să ne dea biletele, să mergem fie de ziua mea onomastică fie de aniversarea căsătoriei în cetatea dogilor. Te rog eu fain frumos!
    Am oftat din rărunchi- mental evident, doar nu era să-mi expun slăbiciunile în faţa adversarului – şi am încercat să îi explic cu duhul blândeţii că la un zbor de 36 de ore toată lumea e ori prea tensionată ori prea obosită ca să mai fie vorba de întâmplri amuzante. Ţi-ai găsit cu zurlia mea. Nu şi nu, să scriu despre ceva amuzant!
    – Păi femeie nu am ce să scriu! La zborurile mele totul a fost liniştit, calm, nimic notabil. Ce vrei să povestesc?
    Răspunsul a venit propt, cu toată logica feminină pe care noi bărbaţii o iubim şi o apreciem la justa valoare!
    – INVENTEAZĂ!

    Deci Julius, întâmplări amuzante, avioane, nevastă-mea care e inflexibilă şi vrea să câştigăm premiul…

    Întrebare: Cum ar fi fost cerul la culoare dacă Dumnezeu ar fi dorit ca femeile să piloteze avioane?
    Promit că-ţi dau răspunsul după ce din spirit de gaşcă mânăreşti corespunzător concursul ca să nu ajung acum, în prag de iarnă să dorm pe preşuleţ.

  92. Sebastian 12 October, 2009 at 21:41

    haha… toate acestea imi aduc aminte de “vacanta de vara partea a III-a”… nu este un nume ales oarecare si numele unui turneu de concerte dar asta este altceva, vara asta am fost si eu plecat ca tot romanul pe o insula frumoasa, ce sa zic, e criza.. Aventura a inceput inca din Bucuresti cand direct pe aeroport, domnisoara nu ne gasea nici cu lupa pe listele ei si deoarece nu a gasit a trebuit sa mergem in toate birourile posibile pentru a elucida misterul disparitiei noastra de pe lista, in final am reusit si am ajuns la check-in. Acolo un pitic de vreo 2 metri si slab de 130 de kg a avut ceva cu mine pentru ca desi am explicat de 100 de ori ca nu am metale la mine a vrut sa ma perchezitioneze sa fie sigur deoarece aparatul lui ii arata ca sunt extrem de periculos si probabil ca el a avut si o mare placere facand asta. Urcati in avion acolo o domnisoara ne roaga sa ne asezam exact in coada avionului .. unde nici naiba nu mai era, eu unul am zis ca e de bine ca nu ma deranjeaza nimeni, am 3 locuri doar pt mine si asta este perfect, dar in schimb mai aveam o familie in apropiere care era si mai departe de restul decat mine.. deci nu eram ultima oaie, dupa decolare nu stiu cum au reusit sa adoarme toti dar la nici 1 minut dupa au inceput sa sforaie de parca erau din parlament si votau legi… daca imi aduc bine aminte la un moment dat am crezut ca pot canta la cum se aude, am incercat sa schimb locul dar nimeni nu a vrut. Ca sa incerc sa incerc sa ii trezesc am cumparat de la caruciorul cu produse al avionului o punguta cu alune.. cam atat a trebuit.. am inceput sa le arunc cu alune in cap, dupa ce am terminat punga a facut scandal domnisoara asistenta de zbor, imi aduc aminte ca avea o fustita de marimea unui scutecel. Intr-un final aterizam si am inceput sa pup podeaua din avion de bucurie. Ca orice om am stat dupa bagaje si am plecat de acolo cat mai repede. Dupa 3 zile am plecat de la firenze unde am stat la sora mea si la logodnicul ei catre Pisa ca sa luam avionul catre Alghero (sardenia), ca sa nu platim cateva sute de euro la parare am plecat cu autobuzul catre aeroport care era la 70-80 Km de unde eram noi, asa ca la 3 dimineata eram cu geamantanele in carca prin centrul orasului si ajungand la locatia de pe site am gasit un mare nimic, eram singurii idioti care erau in toata piata aia, am stat am stat si iar am stat pana Alessandro a plecat sa caute autobuzul cu pricina afland in cele din urma ca el pleaca din partea cealalta a centrului asa ca pe jos am plecat in misiune alergand cu bagajele pe strada, cu umbrela cu minge etc… dupa ce am trecut de 3 ori pe langa locul cu pricina am vazut autobuzul si am alergat dupa el. in autobuz toata lumea dormea .. numai eu aveam sechele din avion si ii ascultam cum sforaie, iar cand am ajuns am pupat pamantul dar asta este alta problema, in aeroportul in care am ajuns am aflat ca nu avem bagaje si a trebuit sa stam la o coada infernala unde toata lumea punea cate o intrebare din alea care nu prea se pun si care necesita un roman de explicatii pana a ajuns si randul nostru dar ca prin minune am rezolvat si aceasta problema. in acel avion am dormit si eu, era primul meu somn dupa 40 de ore, asa ca probabil am sforait dar m-am oprit cand am deschis un ochi si am vazut cum a intors avionul desupra marii ca sa aterizeze, pista din Alghero fiind foarte mica eram la o altitudine destul de joasa si puteai sa juri ca atinge cu aripile apa, nu pot sa descriu ce am vazut cand am deschis ochii dar in clipa aia am zis ca nu mai fumez nu mai beau si nu ma mai uit dupa femei in viata mea… dupa ce am aterizat ne-am desfasurat vacanta ca orice om cu peripetii de filme horror. dupa ce am terminat cu vacanta, ne-am indreptat spre Olbia ca sa luam ferryboat-ul catre Livorno, un ferryboat care mi-a mancat 10 ore din viata fara sa se gandeasca de 2 ori.. ajunsi in livorno ne-am dat seama ca avem exact o ora ca sa ajungem sa prindem trenul catre Firenze, am alergat cativa Km pana o statie de autobuz care avea aparat pt bilete automat, dupa 2 min de bagat bani in el ne-am dat seama ca nu are bilete si a venit ultimul autobuz care putea sa ne duca la gara, dupa o lunga discutie cu soferul a zis ca daca suntem prinsi plateste el, deci intr-un final am ajuns si la gara unde am prins fabulosul tren care ne-a dus acasa, cred ca daa avea inca 5 gauri in el se crapa tot. Ca sa fiu inteles, da, pana acum am folosit asa: avionul autobuzul avionul masina ferryboat-ul trenul si acum la intoarcere, avionul. Am plecat spre Bologna ca sa plecam acasa unde am aflat ca firma de transport a vandut mai multe bilete decat locuri, si eu eram ultimul prost la coada, noi eram 3 persoana, eu mama si prietena si ei spuneau ca mai au decat 2 locuri asa ca au facut ce era mai normal, fara sa ne intrebe au zis ca ele pleaca si eu raman in stand-by, nu am inteles prea bine ce vroiau sa zica dar imi imaginam. Am inceput o cearta cu ei de care pana si Becali daca ma vedea era mandru, nu ma deranja ca ma lasa acolo, ma deranja ca daca era ramanea mama, dar ei nu au intrebat nimic, au trecut la fapte si atat. Am cam fabulat si eu putin si le-am zis ca a doua zi am de semnat un contract cu o firma foarte mare din Romania si daca ma lasa acolo cei 600.000 euro pe care ii castigam intr-un an o sa ii scoata ea si compania aeriana din buzunar ca eu nu stau la discutii (practic nu am mintit, doar am schimbat suma putin), cine vedea cum lucreaza alea dupa zicea ca sunt sef de stat, in 2 min au rezolvat problema dar nu numai, au remodelat harta avionului ca sa fim unul langa altul. Am fost chemati de 3 ori ( au strigat numele inainte de a decola) si am ajuns sa fim singuri in autobuzul acela care ne ducea 10m pana la avion. In avion am aflat ce insemna acel Stand-by, Stand-by este atunci cand ei fac o greseala tu ramai in urma si ei cand au loc intr-un avion si au si chef sa te anunte, te suna si te cheama sa te trimita acasa, asta am aflat direct de la personalul companiei de zbor.

    Cam asa a decurs transportul in vacanta mea minunata, dar, nu as schimba nimic, a fost super stresant dar in acelasi timp aiurea, te alimenteaza si te faci sa te simti mai liber…

    eu mai am cateva dar am spus deja destule….

    o seara buna la toti si http://WWW.DAILYCOTCODAC.RO e cel mai tare!!!

    Numai bine la toti..

  93. ICS 12 October, 2009 at 23:41

    @liviu amza(nadie) Este vorba de povestea in sine sau de faptul ca am reusit sa gresesc ceva esential chiar din prima fraza? Pentru ca eu gesesc lipsa de atentie (ca sa nu zic circumvolutiuni) a celorlalti amuzanta, daca nu este un pericol public. Ce sa fac?! Alta mama nu mai face!
    Daca insa e referirela “:)) 11 sept 2001″…ei bine, era doar coretura de la textul de mai sus. Acela nu a fost un eveniment amuzant ci unul grotesc.

  94. Sebastian 13 October, 2009 at 00:19

    am uitat sa specific in micul roman care l-am scris mai devreme.. partea cea mai proasta este ca ceea ce am scris este cu totul adevarat:)) chiar am patit toate lucrurile de acolo.. noapte buna la toti..

  95. Alin Motogna 13 October, 2009 at 00:32

    Mie nu imi plac americanii. Si nici munca. Asa ca am mers intr’o vara in America la munca :D. Si stiti ce am facut eu dupa vreo 20 de ore de zbor cu avionu..stiti care a fost primu lucru care l’am facut pe pamant american? Am borat …

  96. Cristi 13 October, 2009 at 02:16

    Dat fiind faptul ca nu am zburat de foarte multe ori (numa’ de vreo 3 ori in 2 ani) imi amintesc cel mai bine o intamplare petreceuta la primul zbor (ca de.. era prima data). Am zburat atunci de la Constanta la Pisa si culoarul de zbor trecea pe deasupra unor munti (intotdeauna am stat prost cu geografia, asa ca nu stiu ce munti erau). Si acolo s-a petrecut totul… am trecut printr-un gol de aer, avionul s-a redresat. Am trecut prin al doilea, avionul s-a redresat. Deja la al treilea, ma plictiseam si am inceput sa intreb in stanga si in dreapta daca e normal ca avionul sa dea asa din aripi. In momentul acela, am crezut ca nu mai scap intreg de acolo. Bineinteles, toti vecinii au inceput cu cruci, rugaciuni, tot tacamul as putea spune. Asta pana am aterizat. Atunci am avut ocazia sa aflu cat de credinciosi erau oamenii: cand s-a oprit avionul au inceput cu dumnezeii (si nu stiu de ce am impresia ca nu se mai rugau).

  97. dara 13 October, 2009 at 11:32

    Lucrez pentru o companie aeriană, la sol, serviciul check-in (acolo unde toată lumea te bate la cap: eu vreau loc la culoar, la fereastră, la dreapta sau cu fața-n sus…). Aveam o problemă la o cursă (un pasager lipsă pe care nu-l găseam de nici un fel) și m-am dus până la avion. Nimic anormal, dar însoțitoarele de cabină au numărat pasagerii, le-a dat bine, și au închis ușa la avion. Până să mă dezmeticesc erau în rulaj. Mă număraseră și pe mine. Acum e mult mai amuzant decât atunci, mai ales că n-aveam nicio intenție să plec undeva. Au oprit din rulaj, mi-au chemat scară, m-au dat jos și mi-au zis altădată să fiu atentă, că asta poate deveni o problemă de securitate.

  98. Paul Gheorghiu 13 October, 2009 at 12:00

    “Administratia Federala a Aviatiei Americane” si britanicii

    Se pare ca Administratia Federala a Aviatiei Americane detine un dispozitiv, unic in lume, pentru testarea parbrizelor avioanelor. Dispozitivul reprezinta un tun de dimesiuni reduse, care lanseaza o pasare moarta asupra parbrizului avionului cu viteza aproximativa, la care
    aceasta zboara.
    Teoria consta in ideea ca, daca parbrizul rezista testului, va supravietui unei coliziuni reale cu o pasare in timpul zborului.
    Britanicii, fiind foarte interesati de amintitul dispozitiv, au vrut sa testeze un tren de mare viteza, ce se afla in plin proces de
    « construire ». Au imprumutat dispozitivul de lansare a puiului de la Federatia Aeriana Americana si au tras….
    Puiul balistic nu numai ca a reusit sa transforme in bucati parbrizul, ci, a trecut si prin scaunul soferului, a distrus un panou de comanda si s-a infipt in peretele cabinei in care se afla motorul.
    Profund uimiti, britanicii au cerut Administratiei Federale Aeriene Americane sa revada testul pentru verificarea corectitudinii.
    Federatia a revazut datele si a trimis urmatoarea recomandare: “Folositi pui dezghetati!”

  99. Radu C 13 October, 2009 at 15:44

    @Mihai: Eu cred ca urlatul la cretini face parte din trainingul insotitoarelor de bord, pentru ca romanii sunt cam surzi de felul lor. Si cand am zburat eu, tot asa, deci nu e caz izolat.

    Inca n-am vazut continuarea, pt. ca romanii aud foarte bine cand se tipa la ei (de aici si concluzia ca-s surzi), si nu trebuie sa se ajunga la tranchilizarea maidanezului.

    Zice “va rugam sa ramaneti asezati si cu centurile cuplate pana la oprirea completa a avionului”. Ce aude romanu’: “bla bla bla bla bla” si gandeste “ce stie asta; las’ ca fac tot cum stiu eu”. Pentru ca romanul e pilot si expert in securitate aeronautica din tata in fiu, invatand asta ca un hobby atunci cand nu repara Dacia cu sarma si patentu’.

  100. Radu C 13 October, 2009 at 15:49

    Look at the pretty birdies….

    http://www.dailymail.co.uk/news/worldnews/article-1217035/Bird-strike-The-moment-200-starlings-sucked-passenger-jet-engine-off.html

  101. Tudor 13 October, 2009 at 19:52

    Aveam de luat un avion spre Budapesta si asteptam la imbarcare dupa un grup de 4 tipi mai petrecareti care aveau toti plete si dreaduri. Toti aveau in bagajul de mana mai multe doze de bere fiecare si ofiterul de acolo i-a intors si le-a spus ca nu au voie cu alcool la bord, baietii au intrebat daca pot sa-l bea pe loc, si politistul le-a spus ca da, numai sa se grabeasca ca in 15 minute se termina imbarcarea. Si cum baietii aveau prea multa bere m-au intrebat daca vreau si eu si-am stat impreuna si-am vaporizat fiecare 3 doze de bere, dupa care ne-am imbarcat ultimii. Nu mai e nevoie sa spun ca am stat cu ochii pe becul ala de la WC ca pe butelie, ca era numai ocupat si credeam ca explodez pana a decolat si-am prins si eu toaleta libera

  102. Dana 14 October, 2009 at 10:27

    Hmm..nu prea am mers eu de multe ori cu avionul , dar vad ca prima experienta nimeni nu o uita..Prima oara cand am zburat a fost anul asta bucuresti – paris si tocmai in perioada aia cand toate avioanele se prabuseau din diferite motive. Stiu ca am ajuns la aeroport, am trecut de check-in si asteptam sa urc pe scara in avion. Cum stateam eu si ma uitam eu la masinaria aia mare aud deodata o bubuitura..Toata lumea se uita in jur si nu stia ce se intampla ..ehh am trecut cu totii peste si asteptam in continuare .. Iar bubuie..de data asta mai tare .. Atunci am inceput sa ma panichez mai ales ca un domn dragut de langa mine mi-a spus “stai linistita .. sunt doar motoarele, cu toate ca nu asa ar trebui sa faca” ..
    Imi venea sa ma intorc inapoi si sa nu mai plec nicaieri ,dar am zis hai..poate nu se intampla nimic .. si nu prea a fost asa ..
    Pana am plecat au mai bubuit de 2 ori si am avut parte de fffffoaarte multe turbulente pe drum, ma simteam ca intr-un carusel la cum facea avionul . Bine macar ca la aterizare n-au fost probleme …. dar din cei 100 si ceva de oameni eu am fost prima care a coborat 😀

  103. Magda Mihaila 14 October, 2009 at 12:58

    Am 12 drumuri la activ cu avionul, dar cel mai amuzant a fost ce le-am facut francezilor in zborul Paris-Bucuresti cu un low cost. Iubitul meu avea avion 3 ore mai tarziu spre o alta destinatie, asa ca a ramas la linia galbena sa imi trimita pupaturi zburatoare si alte chestii stupie pe care le face omul cand isi pierde capul cu indragosteala. Chestia e ca noi in fiecare calatorei ne luam doar strictul necesar intr-un ghiozdan, ca sa nu mai facturam bagaj de cala.
    Am intrat ultima pe poarta intergalactic, n-a bipait nimic, am mai fluturat un pic din maini, am tot pus mana la reche in semn de telefon, am tot desenat inimioare in aer, ce mai, daca ma vedea Woody Allen pana lui i se facea greata de atatea dulcegarii.
    Ajung sa ma asez in avion, dau cateva coate ca sa intru la geam, si mi se pare dubios ca eu m-am asezat mult mai repede decat restul lumii. Lucru normal, avand in vedere ca fraierii inca se mai chinuiau sa isi inghesuie sus bagajul de mana. Iar eu, desteapta nu aveam bagajul de mana….cu mine!
    Exact, imi uitasem ghiozdanul la check in! Pentru ca inca mai era lume care se imbarca pe scara, stewardesa m-a lasat sa fug inapoi. Aia erau albi la fata si se uitau la ghiozdanul meu plin de tricouri transpirate si labartate de la atata dezbracat ca la ea mai inventiva arma.
    Cand am venit sa ii scap de belea, s-au bucurat mai mult probabil ca o sa duc problema in tara altora si o sa-i las pe ei cu prime doamne dezbracate si presedinti pitici.

  104. Magda Mihaila 14 October, 2009 at 13:09

    A, da si mai am una:
    Zburam de la Lyon la Bucuresti.Ma urc printre primii, imi ocup locul preferat la geam si astept sa se calmeze toata lumea. Langa mine se calmeaza un francez simpatic, semana cu Garou, desi era un pic din categoria “o fi metrosexual sau gay”?. Mormaim ce mormaim ceva in franceza hihihi, hahaha, pana nu stiu cum imi sprijin capul de scaun si dusa am fost. M-am trezit dupa jumatate de ora cu gura deschisa si o bala incredibil de sexy doar daca ai 2 luni si pappers roz. Si bineinteles, francezul se mutase deja intre timp pe un loc liber din partea opusa a culoarului. Probabil si sforaiam.

  105. Laura 14 October, 2009 at 13:39

    Frunză verde, flori de nuc,
    Mie-mi place să mă duc.
    “Unde?” mă vei întreba
    “Unde e iubirea mea!”

    Cum am eu grabă mare
    Iau avion spre deplasare.
    Şi-un bilet tare voioasă …
    Da… la Lufthansa.

    Iar iubitu’ a-mi ispiti
    În bagaje, un cadou piti.
    Ajunsă la destinaţie
    Abia aştept a-i fi în braţe.

    Să vezi pe mine mirare,
    Când valiza nu apare…
    După o asteptare lungă
    “Măcar iubitu’ în braţe
    …să mă strângă.”

    După ore de-aşteptat,
    Iubitul s-a enervat:
    A crezut că n-am venit
    Şi-n prima crâşmă s-a oprit.
    Cârciumăreasa cu vin şi umor
    L-a prins în mrejele-i de-amor.

    Pentru aşa ceva a evita,
    “Carpatair… soluţia!”
    Dar nici cu ei nu fu mai bine…
    Şi-asta duse la despărţire:

    Iubitul… extaziat…
    Avionul… a-ntârziat.
    Şi iubitul cătrănit
    Iar în crâşmă s-a oprit.
    Na, şi cu puţintel noroc
    Îi pică una cu tronc.

    Julius, milos din fire
    Imi dădu un sfat de bine:
    ”Pentru a-ţi salva relaţia
    Şi a evita dizgraţia,

    Şi pentru că are fler
    Hai, încearcă cu Blue Air!”

  106. Stefan Ion 14 October, 2009 at 15:16

    Un roman a inventat avionul invizibil in anul 1914 !!!
    In anul 1999, un profesor de istoria aviatiei descopera la Pitesti, in arhivele aviatiei, un dosar,din anul 1914, pe coperta caruia scria Foarte Secret ! In interiorul acestuia, surpriza, gaseste brevetul de inventie, descrierea si calculele tehnice ale unui avion invizibil pentru radare !Autorul acestei inventii se numeste Vasile Dumitrescu, de profesie fizician. Dar, culmea, in acea perioada nu existau radare. Continuand cercetarile, istoricul gaseste alt dosar, din anul 1910, al aceluiasi autor, continand brevetul, descrierea si calculele tehnice ale unui aparat pentru detectarea aparatelor de zbor de la distanta, adica stramosul modernului radar de astazi. Principiul de functionare al avionului invizibil, descris de fizicianul Vasile Dumitrescu, este in invaluirea acestuia cu un camp de neutroni. De remarcat faptul ca din dosar lipsesc schitele si desenele la care face referire in descrierea tehnica, inventatorul. Unde au disparut si cand ? Este interesant cum de au fost ascunse atunci aceste inventii, nefiind publicate, aplicate in practica ? Culmea este ca in anul 2000, Rusia experimenteaza si lanseaza primul prototip al unui avion invizibil foarte asemanator principiului descris de Vasile Dumitrescu, doar ca acesta este ivaluit intr-un camp de plasma !Coincidenta sau nu?

  107. R. T. 14 October, 2009 at 16:28

    Cati chinezi incap intr-un avion? dar pe un scaun? Multi. am fost de curand in china. am zburat cu lufthansa din frankfurt. dupa ce a decolat si centurile nu mai erau obligatorii multi s-au strans in grupulete….ca se se uite la filme. stateau si cate 6 pe 3 scaune(bine…si copii in brate la unii). era chiar funny sa vezi scaune libere la tot pasul si din cand in cand linii de scaune burdusite cu chinezi.
    E bine macar ca am avut loc sa ma intind cum trebuie.
    Zboruri placute sa aveti.

  108. mukawaka 14 October, 2009 at 19:34

    (foarte) mic dictionar de termeni aeronautici, intocmit in urma observatiilor mele, dupa cateva zboruri mai mult sau mai putin placute:

    Avion – o masinarie infernala, de obicei alba, ca un supozitor, cu roti si aripi, inventata de 2 frati, mecanici de biciclete.
    Cockpit – cabina in care stau pilotii, incercand sa isi dea seama unde anume ar tb sa ajunga.
    Eleron – partea mobila a aripii, care, atunci cand se misca, sperie de moarte pasagerii
    Insotitor de zbor – persoana angajata ca sa arate pasagerilor cum sa isi puna centura de siguranta, desi, daca vreunul nu stie deja, nu ar tb sa fie lasat singur in public….
    Ocupat – termenul aeronautic pt “toaleta”
    Pilot – tip care vorbeste numai despre femei cand zboara, si despre zbor cand e cu vreo femeie
    Pilot experimentat – acelasi tip de mai sus, dar la care nr decolarilor este egal cu cel al aterizarilor
    Radar – un joc pe calculator, extrem de realist, gasit de obicei in aeroporturi.Jucatorii sunt numiti uneori “controlori de trafic”. Castiga cel care muta cat mai multe “piese” fara sa le loveasca
    Turbulenta – fenomen meteorologic care se intampla numai cand cafeaua e servita intr-un avion

  109. Corina 14 October, 2009 at 21:58

    11 septembrie.

  110. Stefan B. 15 October, 2009 at 01:35

    Ma bucur ca am dat peste postul asta. Va rog sa ma ascultati un pic. Obosita ruta Bucuresti – Cluj mi-a oferit prilejul de a simti pe propria-mi piele ce-nseamna sa fii in pragul unui stop cardiac din cauza rasului. Finut si cuviincios din fire (mai putin cu uratele, grasele si neepilatele – cu alea sa fie finut ma-sa lor), mi-am salutat vecinii din stanga si dreapta atunci cand m-am asezat pe scaunul din avion. La stanga, un domn agreabil la vreo 40 de ani. La dreapta, o tanara despre care intelectualii vremii ar cauta metafore si constructii sublime pentru a exprima un fapt cat se poate de simplist: era buna cu spume, a boalii.

    Cand veni vremea bauturilor, dupa un gat sanaots de cola, domnul agreabil se gasi in nefasta situatie de a scapa o scurta si inofensiva ragaiala, deloc suparatoare pentru acea specie rara si sofisticata a barbatilor consumatori de maltz si hamei. Omul a zis pardon si dupa cateva minute s-a dus la baie. In acel moment, domnisoara harazita cu un trup pentru care multi functionari publici s-ar angaja sa renunte definitiv chiar si la messenger, se intoarse spre mine si-mi spuse ceva de genul “ce nesimtit, sa ragaie in halul asta. oamenii astia ar trebui sanctionati. niste needucati, pe cuvant”. Am zambit in directia ei si am inganat ceva. Dupa numai cate minute, dupa ce ragaitorul ticalos eligibil pt o reeducare reveni la locul sau, domnisoara se ridica de pe scaun pentru a-si lua ceva de sus, din bagajul de mana. Acela fu momentul in care, datorita unei miscari poate prea smucite, sau poate a unei alegeri nereusite la ora pranzului, domnisoara aceea inadecvat de frumos conturata, reusi performanta de a slobozi o perfecta si neverosimila flatulenta, una care ar fi trezit din somn chiar si deputatii din ultimul rand al Parlamentului Romaniei.

    Aceia dintre dvs care au vazul youtubul cu moderatorul care nu se poate abtine din ras, isi pot imagina oarecum felul in care au decurs ultimele 20 de minute ale zborului. Din cauza lipsei de spatiu (si a temerii ca multi dintre dvs deja ma cred un mincinos vanator de premii) ma voi opri aici. In orice caz, tipa s-a partzait, pe cuvant.

  111. Daily Cotcodac »  Câştigătorul de astăzi este… 15 October, 2009 at 03:55

    […] diseară, vă puteţi încă înscrie la concursul organizat împreună cu Blue Air – premiul constă în două bilete de avion dus-întors spre […]

  112. Radu 15 October, 2009 at 08:31

    Pai la cat de manarite sunt concursurile lui julica si daca povestesc cum era sa se prabuseasca avionul din cauza ca un nenea a crezut ca e pe tren si vroia sa treaca in vagonul restaurant, nu o sa castig. Mai ales ca povestea aceasta nu e adevarata.
    Insa in orice caz, sa iti cumperi bilet la Economy, sa nu mai fie locuri si sa iti dea unul la Business, sa crezi ca l-ai prins pe Dumnezeu de piciorul drept si de fapt sa fie vorba de un loc Business in avioanele alea cu elice ale Taromului, sa fie cotiera dinspre geam dor pe jumatate fata de cea normal, deoarece stai chiar langa iesirea de urgenta, si sa mai si stea langa tine un cetatean din natiunile conlocuitoare burtos cred ca ar merita ceva compensatie. Oricum, pe zborul acela, cred ca era de cel putin, hmmmm, 17 ori mai comod la Economy decat la Business.
    Apropo, o intrebare: De ce se aplauda la aterizare in cursele companiilor low-cost? Nu e retorica, chiar nu pot sa imi dau seama si mi-ar placea un raspuns. Multumesc, sau nu, depinde de premiu

  113. Daily Cotcodac »  Se vede luminiţa de la capătul pistei 15 October, 2009 at 23:33

    […] Concursul organizat împreună cu Blue Air s-a terminat, aşa că trebuie să anunţăm câştigătorul. Spre deosebire de alte dăţi, când vă mai rotunjeam noi glumele să vă iasă de un 5, de data asta au fost foarte multe comentarii haioase (sau măcar instructive – am aflat, de pildă, că în Nigeria trebuie să plăteşti un negru să-ţi ţină loc în avion, obicei dispărut chiar şi la Prundu Bârgăului, de pe cursa RATA). Din acest motiv, în mod cu totul şi cu totul neobişnuit, astăzi acordăm sincerele noastre felicitări tuturor participanţilor la concurs. […]

  114. Prima data in aer » visurat.ro 22 October, 2009 at 07:36

    […] articolul acesta care e de fapt o campanie pentru asta mi-am adus aminte de prima mea calatorie cu […]

  115. G. Serban 22 October, 2009 at 21:45

    Aterizand in Larnaca, seara, cer instelat, avionul face o luuuuuunga bucla pentru aterizare inclinandu-se puternic. Atmosfera din avion e destul de incordata si tensionata, pasagerii urmaresc manevrele uitandu-se cu oarecare ingrijorare pe geam (unii vazand orasul, altii stelele). Linistea e sparta de un copil foarte entuziasmat: “Tati, uite suntem mai sus decat Luna!”.

  116. monik 20 May, 2010 at 10:25

    deci antamplarea mea suna cam asa ANUL trecut am venit acasa din spania dupa 5 ani de zile coincidenta a facut ca si cumnatii mei sa vina tot an acelasi zbor cu noi,ei avand si un baetel de 1an deci saraci pasageri nu au fost atat de vtare teriorizati de avion sau de zbor pe cat au fost de nepotelul meu care a plans antruna timp de 4 ore deci va imaginati ce show acu cand ami amintesc ma apuca rasul dar an momentul ala cred ca majoritatea din avoin am fi vrut o aterizare fortata

Leave a reply