Aventurile bravului soldat Julică

Revoluţia sexuală în direct

Julius Constantinescu

În vacanţa de vară în care trecem pe-a şasea, am sedus prima femeie din viaţa mea: pe fata preşedintelui de CAP din satul bunică-mii. Ea trecea deja pe-a şaptea, aşa că o armată de amici, vecini şi veri de-al doilea m-a prevenit că, potrivit unor informaţii extrem de sigure, amică-mea s-a tăvălit deja cu toţi hăndrălăii dintr-a opta. Motiv pentru care, de cîte ori treceam pe uliţa satului pe lîngă vreun cîrlan pe care-l bănuiam a fi într-a opta, aveam senzaţia că zîmbeşte subţire în spatele meu.

Pînă am terminat a şaptea, am fost convins că toate fetele de-a opta sînt nişte paraşute şi abia aşteptam să ajung şi eu în acest paradis sexual care era clasa a opta. Într-a opta, n-am ajuns în nici un paradis sexual, însă am aflat adevărul: revoluţia sexuală se petrecea la liceu, clar.

Într-a noua, am văzut că fetele de-a zecea se dădeau cu ruj. Existau deja zvonuri credibile despre lucrurile scandaloase care se petreceau în sălile de clasă unde învăţau cei dintr-a zecea, trebuia doar să mai aştept un an. Doar că, în clasa a zecea, aveam să constat că mă înşelasem puţin: abia într-a unsprezecea era paradisul sexual mult visat (fusesem şi prost, era clar că alea dintr-a zecea n-aveau timp de aşa ceva, că trebuiau să înveţe pentru treapta a doua).

Într-a unşpea, cea mai tare poveste despre un chef rămînea în continuare aia cu un tip dintr-a doişpea, mort de beat, care vomitase pe un cîine ciobănesc. Totuşi, încă nu era totul pierdut: mai rămînea clasa a doişpea.

Într-a doişpea începuse, în sfîrşit, revoluţia: chiuleam. Nu ca să facem sex – fugeam la cofetăria “Lămîiţa”, unde ne uitam plini de admiraţie la ăia doi, trei din clasă care fumau. Cu adevărat reuşite erau zilele în care, la cofetăria “Lămîiţa”, ne onora cu prezenţa cîte un student în anul I. Îl ascultam fascinaţi: el ajunsese în paradisul sexual. Sau, oricum, foarte aproape: cică alea din anul II…

Share:

34 comments

  1. Revoluţia sexuală în direct » visurat.ro 4 August, 2009 at 22:04

    […] pe care-l bănuiam a fi într-a opta, aveam senzaţia că zîmbeşte subţire în spatele meu.(more…) De la Julius citire Niciun comentariu X1_AdParams = { ‘pub’ : ‘560302451683403’, ‘site’ : […]

  2. SickA 4 August, 2009 at 22:18

    Ai prins vremuri nasoale tare, cu treapta intr-a zecea…Nici pe vremea mea ce-i drept nu erau orgii insa de chefuri si betii am avut parte inca din liceu.Orgiile au aparut intr-adevar la facultate.Inca mi-e dor de viata de student…

  3. Adriana 4 August, 2009 at 22:22

    Da,da… paradis sexual în facultate :)) Viaţa de student e sfântă >:)

  4. Arsulici 4 August, 2009 at 22:31

    Hi hi hi…. Si zi asa, pina la terminarea facultatii ai descoperit revoltutia sexuala? 🙂

  5. Arsulici 4 August, 2009 at 22:38

    Erata: *revolutia

  6. lulu 4 August, 2009 at 22:44

    A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.

  7. anya 4 August, 2009 at 22:58

    La noi se auzea altfel. Mama ce misto agati intr-a noua, ca toti umbla dupa boboace. Da de fapt umbla tot timpu. 😀 nu mumai dupa boboace

  8. Arsulici 4 August, 2009 at 23:09

    @anya
    De fapt orice barbat adevarat viseaza la o pustoaica intre 60 si 95 de ani…. Alea stiu sa se miste, parca ar fi vii 😀 au antrenament 😀

  9. geutz 4 August, 2009 at 23:48

    Pacat ca nu ai facut scoala la Vasdlui…

  10. geutz 4 August, 2009 at 23:48

    *Vaslui

  11. Seagull 5 August, 2009 at 00:16

    Transhumanţa orgasmului, ce mai.

  12. cimajes 5 August, 2009 at 01:44

    Julius, parerea mea e ca te-ai nascut prea devreme…Daca te nasteai dupa ’90 ai fi avut sanse..Acum ce sa-i faci…stai si sufera:))

  13. Revolutia sexuala live si in reluare ! | Râzi Mă 5 August, 2009 at 01:52

    […] Citeste restul articolului > […]

  14. kaLoo 5 August, 2009 at 02:07

    pana la urma apare si futaiul… dar o laba la timpul ei face cat 50 de femei:)) si e vorba din batrani:))

  15. Florian 5 August, 2009 at 08:45

    De atunci, pereţii toaletelor de băieţi de la Gheorghe Lazăr se zugrăvesc cu vopsea lavabilă, iar la Lămâiţa liceeni nu au voie să stea cu mâinile sub masă.

  16. Florian 5 August, 2009 at 08:48

    Erată: liceenii (băi frate ce de erate, ne-a dat peste cap subiectul ăsta pervers)

  17. Arthur 5 August, 2009 at 09:07

    Si uite asa, se termina scoala si fetele dispuse la orice pentru o inghetata sau o tigara nu era niciunde de gasit. :)) Eh, legendele urbane…

  18. SickA 5 August, 2009 at 09:28

    @Arthur Chiar exista fetele acelea dispuse la orice pentru o inghetata,dar sa le dai inghetata undeva in Caraibe.

  19. http://www.tahemet.blogspot.com/ 5 August, 2009 at 10:31

    Ehh, vremuri de aur, când citeam cu sârg pentru treaptă sau pentru bac.
    Viva la revolucion!

  20. Mahorcu 5 August, 2009 at 10:44

    Gluma asta e FURATA !
    Am citit-o prin niste mailuri de “fun” acum mai mult de 5 ani !

    Penibil…

  21. julica23 5 August, 2009 at 11:29

    Condoleantele mele, baieti… grea viata de licean cu atatea asteptari… 🙂 Poate de aia au unii chelie prematura… 🙂

  22. Vali Ciorgan 5 August, 2009 at 12:37

    De cand petreanu.ro e in concediu am inceput sa te citesc mai des… sa vedem ce-o sa fac cand se intoarce domnu’

  23. moto_lady 5 August, 2009 at 12:40

    naspa de tine:)) dar chiar asa cuminti erau fetele alea?:O ce tocilare:D

  24. delly 5 August, 2009 at 12:41

    Si eu am ratat revolutia sexuala in liceu, fiind clasa de momai tocilare, iar la facultate am fugit de ea…Ehh, Poli, o fata e vanata la greu ^^

  25. Florian 5 August, 2009 at 13:01

    @moto_lady
    Nu fetele erau cuminţi, ci băieţii mototoli.

  26. Florian 5 August, 2009 at 13:04

    @delly
    Las’ că dacă nici de pe Politehnică n-ar cădea bila, dacă ar avea una ca ASE-ul.

  27. JULIUS 5 August, 2009 at 13:46

    @mahorcu: zi sa te prinda cutremurul ala mare la etajul 20

  28. bbcversus 5 August, 2009 at 14:09

    Foarte tare articolul, e de tinut minte!!! Chestia naspa este ca asa se intampla mai tot timpul 😛

    Super tare!!

  29. delly 5 August, 2009 at 14:22

    @Florian =)) Cunoscand bine mediul, ploua cu bilute de pe poli…ma refer la Cluj, aici sunt oamenii seriosi!

  30. Florian 5 August, 2009 at 16:34

    @delly
    “ploua cu biluţe de pe poli”… hm, bag samă că Ciomu s-a cocoţat pe poli şi se ocupă de oamenii serioşi din partea locului. Nu ştiam eu de ce singurii oameni serioşi din Cluj sunt tenorii.

  31. Adriana 5 August, 2009 at 16:55

    @Florian: La Poli din Bucureşti zboară farfuria deci nu-i nevoie de bilă 😉

  32. petrescs 5 August, 2009 at 18:18

    Dupa doua facultati, nu mai stiu cate masterate si un doctorat in pregatire, simt ca sunt mai aproape ca niciodata… Viva la revolucion! Hasta la victoria siempre!

  33. gicupisicu 7 August, 2009 at 12:04

    Acum si-o trag din clasa a cincea deja, se si filmeaza… nr. vezi: hi5
    Ce nu ai inteles tu e ca toate povestile sunt corecte doar ca se desfasoara peste 15-20 de ani… Corpul tau se nascuse prematur cu ceva decenii

  34. ceapa.nova 9 August, 2009 at 00:39

    O-ho-ho…pe vremea mea, revolutie sexuala insemna sa ne mai ridicam tivul la uniforme cu doi centimetri, cu ace de siguranta – si asta numai in pauze, cind ne intilneam cu baietii !

Leave a reply