Nichita Stănescu – un parc atât de mic pentru un poet atât de mare |
În cazul în care este adevărat ceea ce susţineau înaintaşii noştri – şi anume că statuile se făuresc cu scopul de a primi într-însele sufletul celor modelaţi – înseamnă că eu îl întâlnesc pe Nichita în fiecare zi.
Undeva în sectorul 2, între şoseaua Iancului şi Vatra Luminoasă, există un părculeţ care poartă numele poetului. Până aici toate bune, un gest firesc, numai că locului respectiv nu prea-i poţi spune parc, pentru că este mai degrabă un spaţiu calculat greşit din punct de vedere urbanistic, un scuar între două străzi prea apropiate. Se merge deci pe principiul Bucureştiul nu e ca Ploieştiul, oraşul natal al poetului, unde parcul cu acelaşi nume este mult mai generos.
Când mai uit de ale mele şi îmi mai aduc aminte de Nichita, obişnuiesc să-i las flori la soclul bustului. Câte o pereche, pentu poetul nepereche. Aşa am procedat şi zilele trecute, de data aceasta sub atenta supraveghere a unor ciutani carespărgeau seminţe pe o bancă alăturată. I-am observat cum îşi dădeau coate şi râdeau pe sub mustăţile lor de puberi, ca şi cum ar fi văzut chiloţii Anei Lesko scoşi la vedere de o pală de vânt.
Le-am zâmbit şi i-am întrebat dacă au idee cine e nenea de pe soclu. Masculul alfa al grupului îmi face un semn a lehamite din mână şi bălmăjeste ceva despre un individ obscur de prin cărţi. Cuget că tocmai mi se confirmă şi de către alţii gândul că Nichita nu prea are ce caută acolo şi cu un aer prefăcut le spun că am autoritatea de a schimba numele acelui parc. Întâmplător eram îmbrăcat festiv, chestie de care am profitat scârbos, impresionandu-i.
În puţin timp şi după scurte deliberări alegeam dintre 50cent, Smiley şi încă unii, dar rămâneam la Marius Moga, care e şi poet dar şi compozitor!
Îi mint că voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru a schimba numele parcului într-unul mai potrivit şi plec. După numai câţiva paşi stau, ca rămas fără baterii şi mă gândesc la ce prostie s-ar putea să fi făcut. O iau totuşi din loc dar cu inima strânsă: mi-e teamă că micuţii, încurajaţi de un străin fără minte, ar putea trece deja la acţiune, iar la următoarea întâlnire aş putea să-l găsesc pe Nichita tatuat cu spray auto, cu o pereche de căşti pe urechi şi cu o pălărie trendy pe cap.
Twitter
Facebook
Men In Fire
Fratele Andryusha
mifty
ionut
20 Iulie 2009 la 3:56 pm
Oricum nici acum nu arata prea bine soclul, dupa cate imi dau seama din poza. Mi se pare “grafitat” de cocliti cu celebrele texte “Spalam-a”… sau “Sunam-a sug p-ula”.
P.S. Sper sa nu ma bagati la spam… Intentia mea nu este sa fiu vulgar.
20 Iulie 2009 la 7:31 pm
Trist…
20 Iulie 2009 la 7:55 pm
In curind, parcul respectiv se va numi “parcul Marian Vanghelie” iar pe post de soclu va avea niste almanahe…
21 Iulie 2009 la 2:45 am
Parcul Nichita Stanescu din Ploiesti nu este chiar atat de “generos” in comparatie cu cel din prima fotografie
dar intr-adevar.. are mai mult de doua bancute 
21 Iulie 2009 la 1:34 pm
Zi mersi ca n-au fost si Guta, Minune & Co printre nominalizati..
21 Iulie 2009 la 1:36 pm
Plus ca macar au recunoscut domeniul de activitate al distinsului “necunoscut” de pe soclu..
22 Iulie 2009 la 1:24 am
parcul julius constantinescu nu va suna bine? putem reutiliza un bust de ghips a lu’ nea nicu.
22 Iulie 2009 la 1:32 am
@toader: o initiativa excelenta, chiar si Nero s-ar fi simtit mandru cu un asemenea lingau. Dar de ce doar un parc? De ce nu si o piata? De ce nu si un muzeu? Sau, langa localitatea Anghel Saligny, nu i-ar sta bine si unui oras Julius Constantinescu, fost Cernavoda, fost Axiopolis?
22 Iulie 2009 la 10:37 am
eu ma gandeam la brasov ca au experienta. in loc de “orasu’ lu’ stalin” are sa devina “orasu’ lu’ julica”. iar la steagu’ rosu o sa ii zicem rogvaivu’.
ii p-punem si slogan ; “vivat julius emperator pereat mundi facit barba”.
11 Ianuarie 2011 la 1:29 am
Nu prea stim sa cinstim oamenii mari. Nu stiu de ce punem nume importante pe: Parcuri, cimitire si asa mai departe