Cronica unei morţi aranjate

Julius Constantinescu

no_time5Să te arunci de pe o macara e uşor, poate orice prost – doar că după aia te faci terci, şi ce faci cu tine? E umilitor să te cureţe diverşi cetăţeni cu mopul de la asfalt. Eu am vrut să mă sinucid gospodăreşte, ca ardelenii: am umblat să-mi aranjez actele, sicriul, dricul, incinerarea, cât încă trăiam şi se mai uita cineva la mine. Am dat o declaraţie şi la poliţie cum că mă sinucid, ca să nu zac după aia la morgă, cu o etichetă de deget. Într-o sală ticsită de oameni, dom’ maior Criveanu mi-a schiţat cu voce tare ideile principale ale declaraţiei: “Domnule comandant, subsemnatul, numele, domiciliul, declar că vreau să mă sinucid pentru că am SIDA”. S-a întors să constate voios, din uşă: “Dom’le, sunteţi un caz unic în istoria poliţei!”.


Ascunsă în spatele unui gard viu, în capătul unei alei largi, clădirea cenuşie şi somptuoasă a crematoriului “Cenuşa” are ceva din măreţia înfricoşătoare şi seducătoare în acelaşi timp a unei opere de Wagner. Să arzi la crematoriul “Cenuşa” şi nu în cine ştie ce cuptor nenorocit ţine de stil.

Birourile administraţiei sunt undeva în stânga. Înăuntru, un bătrânel e pe picior de plecare, îşi căuta şepcuţa lăsată pe un scaun de lemn. Aştept să iasă, mă uit la femeia între două vârste din faţa mea şi nu ştiu cum să încep. Mă priveşte cu înţelegere. “Ştiţi”, zic, “am o problemă mai delicată”. Îmi arată scaunul, mă aşez şi mă foiesc. Îmi fac curaj: “Cât costă un incinerat?”. Îmi spune. Eu tac, ea tace. “Un necaz?”. “Da”. “În familie?”. Slavă Domnului, nu. “Ştiţi, e cam ciudat…Nu ştiu cum să vă spun…E vorba de mine…”. Se face albă la faţă, e rândul ei să se aşeze. “Sunteţi bolnav…?”. “Nu. Vreau să mă sinucid. Ştiţi, în Bucureşti n-am pe nimeni, ai mei stau în Ardeal. Sunt pensionari şi nu vreau să-i pun pe drumuri, cheltuiala… Aş vrea să-mi plătesc singur incinerarea, plătesc şi o firmă să-mi trimită cenuşa acasă”.

Se lasă o tăcere grea, femeia e în stare de şoc. Într-un târziu, bălmăjeşte: “Scuzaţi-mă, n-am mai întâlnit niciodată aşa ceva, să vină mortul”. “Staţi, că n-am murit încă”, încerc să fac o glumă. “Spuneţi-mi ce acte îmi trebuie”. Fericită că discuţia ia o turnură obişnuită, îmi înşiră actele; primul e certificatul de deces. “Păi n-am cum să aduc certificatul de deces, că sunt viu”. “Da, da… îmi cer scuze, nu m-am obişnuit… sunteţi atât de tânăr…”.

Oricum, nu rezolv nimic, îmi trebuie certificatul de deces. Birocraţia asta o să ne bage în pământ.

Servicii complete pentru morţi în viaţă

Am plecat uşor dezamăgit de la crematoriul “Cenuşa” – mi-ar fi plăcut să ard acolo – şi am dat o tură pe la agenţiile de pompe funebre. Am găsit o coşmelie chiar lângă crematoriu, îşi îmbiau muşteriii cu câteva sicrie scoase în stradă. Înăuntru, un băiat şi o fată mâncau parizer de pe un ziar. Nu se ocupau de acte, mi-a comunicat fata, după ce a înghiţit dumicatul de de parizer cu franzelă.

La “Servicii funerare Stoica”, un domn uscăţiv, trecut de 50 de ani, mă primeşte cu o mină tragică, îşi juca bine rolul. Înţelege imediat că am avut un necaz. “Nu l-am avut încă”, zic, şi mă aşez, doborât de durere. Înţelege din nou: “E la spital sau acasă?”. “Ştiu că pare ciudat, dar e vorba de mine”. În cadrul uşii din spate apare un tip în salopetă – terminase de stivuit sicriele şi ciulea urechile, nu ascundea defel că-l interesează subiectul. Domnul uscăţiv e trist. Eu sunt trist. Doar tipul în salopetă pare mai vesel. “De ce suferiţi?”, mă întreabă, într-un târziu, domnul. “De nimic”. ~sta din uşă s-a înveselit de-a binelea, deja mi-e simpatic. Domnul suferă de parcă el urma să dea ortul popii. “Sper că nu e ce mă gândesc eu…”. “Ba da”. Reiau textul cu părinţii din Ardeal, pensionari, etc. Nu vrea să se ocupe de mine. “Domnule, vă rog să înţelegi că nu ar fi etic din partea mea să accept banii dumneavoastră. Eu sper că totuşi o să vă mai gândiţi, sunteţi tânăr”. Îi spun că m-am gândit înainte să vin la el; dacă nu vrea, asta e, merg în altă parte. Îmi pare rău că l-am întristat, e de treabă. În schimb, ăla din uşă cred că abia aştepta să ajungă la cârciumă şi să povestească de nebunul care vrea să se sinucidă.

Nici la “Antony” n-am avut mai mult succes. Am avut, în schimb, în Ghencea, la o firmă de gheretă, unde nu prea îţi dă mâna să refuzi clientul. Meşterul, om tânăr, muncitor, pus pe căpătuială. L-am luat mai pe ocolite: “Şefu’, da’ dacă vine unu’ la tine să-i rezolvi înmormântarea după ce moare, i-o faci?”. “Păi cum să vină el?”. “Aşa bine. Să zicem că-i bolnav şi n-are pe nimeni, vine la tine, dă banu’ şi tu-l îngropi după ce dă colţul”. Stă şi se gândeşte. “Da’ de ce nu vine o rudă, un prieten?”. “N-auzi, mă, că n-are pe nimeni? D-aia vine la tine, să-l îngroape şi pe el cineva”. Pricepe repede – îl ajută, de ce să nu-l ajute? După aia, trece la afaceri: “Ce ai?”. “Ce să am?”. “Păi, ce boală ai, de ce eşti bolnav?”. Îi spun că nu sunt bolnav, sunt ziarist, întrebam şi eu. “Fac şi io nişte poze la tine, ca să nu-ţi dau numele firmei în ziar şi să te fac de căcat”. Îmi oferă ţigări. “Fă câte vrei, numa’ să nu prinzi firma”. ~sta o să facă avere.

Un caz unic în istoria poliţiei

Vreau să mă asigur că nu zac pe la morgă, până se lămureşte poliţia dacă m-am sinucis sau m-a omorât careva. Mă duc să dau o declaraţie.

La Circa 15 am nimerit într-o pană de curent. Nici nu vedeam dacă ofiţerul de serviciu era sau nu după gemuleţ. Undeva în spate, unul umbla la panoul electric şi vreo doi se agitau pe lângă el cu lanternele. Bag capul prin gemuleţ şi zic: “Bună seara. Am o problemă”. Din beznă se aude o voce: “Da, ziceţi”. “Aăă… nu ştiu cum să vă zic”. “Hai, dom’le, zi odată problema”. M-am obişnuit cu întunericul, acum îl văd. Se întoarce spre un subaltern, unul din ăia cu lanternă: “Are o problemă, da’ nu ştie cum să ne zică”. E vesel, deci şi subalternul e vesel, să fie în ton cu şefu’. Ne distrăm toţi. “Vreau să mă sinucid”, zic brusc, fără preparaţie. Ce mişto: acum mă distrez numai eu. Dom’ maior se ridică şi-şi netezeşte uniforma. De asemenea, trece de la “dom’le” la “dumneavoastră”. “De ce vreţi să vă sinucideţi?”. “Am SIDA”.

Au făcut lumina. Sunt patru şi se uită la mine perplecşi. Dom’ maior e complet neajutorat – n-au procedură standard pentru cazuri din astea, nu se prevede nimic în regulament. Mă întreabă de ce am venit. “Am înţeles că în cazuri din astea se face o anchetă pentru a se stabili dacă a fost sinucidere sau crimă. De-aia, am venit să dau o declaraţie că mă sinucid”. Sunt paralizaţi complet. Într-un final, dispare fără să-mi răspundă.

Trec câteva minute. Dom’ maior coboară mai destins, cu două coli de hârtie în mână. Mă pofteşte într-o sală să scriu declaraţia. “Scrieţi tot. Când v-aţi îmbolnăvit, cum v-a venit ideea, ce vă trece prin cap”. Sala era plină ochi, se scriau declaraţii, plângeri, procese-verbale. Maiorul îmi face loc pe un colţ de masă şi-mi schiţează ideile principale, cu voce tare: “Domnule comandant, subsemnatul, numele, domiciliul, declar că vreau să mă sinucid pentru că am SIDA”. O femeie sare ca un arc de pe scaun, în timp ce bărba-su înşfacă plasa. La uşă e deja îmbulzeală, într-o secundă se topesc toţi – infractori, plutonieri, reclamanţi şi pârâţi. “Dom’ne, sunteţi un caz unic în istoria poliţiei”, se întoarce dom’ maior, voios, din uşă. Îl informase pe comandant, scăpase de răspundere. Când termin, îi dau declaraţia. O citim împreună. Mă lasă în grija unui plutonier, iar el fuge la dom’ comandant.

Dom’ maior se întoarce. După expresia feţei, nu e grav. Înseamnă că dom’ comandant nu e îngrijorat. “E în regulã”, îmi comunică ofiţerul de serviciu. “Declaraţia e la dom’ comandant. Puteţi să plecaţi, dar înainte o să vă rog să
mergeti cu noi până la spital, să vă facă un control”. “Ce fel de control?”, o fac pe prostul. “Să vedem dacă vă simţiţi bine”, minte, în timp ce un plutonier care-şi imagina că nu e în câmpul meu vizual îi face semn unui coleg cu mâinile la cap, adică mă controlează dacă nu-s pupu. Îl întreb dacă sunt obligat; mă asigură că nu, vai de mine! Ne lăsăm numerele de telefon, ca între prieteni, şi plec ţinut de braţ de un subaltern. “Puteţi să-mi daţi drumul la braţ, că nu fug nicăieri. Oricum, dacă nu vroiam să vin, plecam”. “Sigur, nu-i nici o problemă”, spune poliţistul, dar nu-mi eliberează, totuşi, braţul. Mă duc la Spitalul 9, dar vorbesc aşa, ca şi cum m-ar duce la un spital normal, pentru nişte analize de rutină. Le spun că mă scapă la budă, ca să-i poată explica medicului în linişte ce-i cu dementul.

Dintre toţi oamenii cu care am vorbit în miercurea aia, psihiatrul ăsta a fost singurul care a încercat să mă facă să renunţ. A fost dezamăgit când am semnat că refuz internarea. A ridicat discret din umeri în direcţia poliţiştilor: nu mă putea reţine, sunt zdravăn la cap.

Slobod la sinucis

“Subsemnatul Julius Constantinescu, vârsta, domiciliul, în timp ce mă deplasam în jurul orei 18:20 însoţit de doi lucrători de la Secţia 15 de poliţie prin curtea Spitalului 9, care lucrători îmi spuneau, citez textual din memorie, că sunt tânăr şi e păcat să-mi iau zilele, mi s-a părut că cei doi lucrători din cadrul poliţiei erau cam stânjeniţi mă ţineau de vorbă aşa, ca şi cum ar fi aşteptat ceva. Declar că cei doi m-au invitat în maşina lor, pe motiv să nu-mi fie frig. Menţionez că afară era, într-adevăr, foarte frig. De asemenea, poliţistul care se afla la volan mi-a cerut buletinul de identitate, aşa, pentru orice eventualitate. Exact în momentul în care vroia să-şi noteze datele din buletin (deşi ele se aflau deja la secţie), prin staţia radio din maşină s-a auzit însuşi glasul domnului comandant, de am crezut iniţial că se vor lovi la cap când au vrut să ia poziţie de drepţi, ei fiind în maşină, dar uitând asta. “Daţi-i drumul. Slobod!”, a zis dom’ comandant. Mie personal mi s-a părut că dom’ comandant era aşa, voios, avea o veselie în glas, ca dom’ maior când mi-a zis că dom’le, sunteţi un caz unic în istoria poliţiei, ceea ce pe mine personal m-a bucurat, că i-am mai scos pe domnii poliţişti din rutină, că nici dumnealor nu cred că le e uşor, tot cu munca, tot cu munca… Acum, permiteţi să raportez, io personal nu sunt bolnav deloc de SIDA şi nici să mă sinucid nu-mi vină, mai ales că aş fi şi prost să mă sinucid într-o ţară aşa veselă şi cu oameni aşa veseli, ca dom’ comandant şi dom’ maior, de pildă”.

Poliţistul “Midnight Caller”

Rep.: – ‘Trăiţi, dom’ şef! Dan Capatos de la Jurnalul Naţional vă deranjează. Dom’ne, a sunat cineva pe telefonul nostru de la echipa de intervenţie şi ne-a spus că a venit unu’ în seara asta la dumneavoastră, că are SIDA şi vrea să se sinucidă. E adevărat, dom’ şef?
Mr. Nicolae Criveanu: – Da, a fost unu’.
Rep.: – Extraordinar! De zece ani de când lucrez în presă n-am auzit aşa ceva!
Mr. N.C.: – Nici io n-am văzut, dom’le. N-am mai văzut niciodată sinucigaş înainte să se sinucidă.
Rep.: – Şi unde e? I-aţi dat drumul?
Mr. N.C.: – I-am dat, ce era să facem cu el? N-a comis nici o infracţiune, n-aveam de ce să-l reţinem. Că a zis că vrea să se sinucidă? Poate nu se sinucide, până la urmă.
Rep.: – Şi cum era?
Mr. N.C.: – Era cam dus cu sorcova. A refuzat şi controlul, şi internarea. Era foarte calm, era cam pierdut şi era palid. Poate că astea sunt simptomele. A dat o declaraţie că vrea să se sinucidă. E sorcovit rău.
Rep.: – Păi şi de ce-a venit la dumneavoastră?
Mr. N.C.: – A fost înainte la agenţii de pompe funebre, să-şi plătească înmormântarea. Ne-a spus că cică vrea să dea declaraţie că se sinucide ca să nu mai facem anchetă, să-i facă actele de înmormântare mai repede. Aici denotă, după mine, că e dus cu sorcova, că a luat legătura cu agenţii de pompe funebre. Declaraţia asta a lui e un fel de testament. Io am vrut să-l conving să renunţe, da’ n-aveai pe cine.
Rep.: – Ne daţi şi nouă numele şi adresa lui? Poate-l găsim noi şi-l convingem. Un număr de telefon n-a lăsat?
Mr. N.C.: – A lăsat şi număr, da’ e de mobil. Noi nu mai avem ieşire pe mobil, că-l sunam imediat să văd pe unde rătăceşte, să-l ţin de vorbă, ca la telefoanele alea, ştiţi dumneavoastră… era şi un film… tot aşa, sunau…
Rep.: – “Midnight Caller”!
Mr. N.C.: – Da! “Midnight Caller”!

Publicat în 2002, în Jurnalul Naţional

way-out

Foto: Raluca Mateescu

72 Comentarii »

  1. […] meu Julius Constantinescu a vrut sa se sinucida, dar nu oricum, ci a vrut sa-si pregateasca toate lucrurile dinainte: sicriu, […]

    Thumb up 0

  2. Carmen 26/11/2009 @ 04:12

    Draga Julius, observ ca sunt persecutata, nu primesc decat felicitari SIMPLE si nici nu-mi raspunzi la mesaje. Ma gandeam sa ma sinucid, dar vad ca e greu cu formalitatile astea. Plus ca aici trebuie sa ai grija sa nu cumva sa-i deranjezi pe altii cu sinuciderea, ca dupa aia tre sa plateasca familia daune. Deci ma abtin pe moment. Numai ca spune-mi, ce pot sa fac mai mult de atat, ca de cand ne-am facut blogul esti in capul listei la “We Like to Read”? Da’ spune repede, ca imediat intru in pauza de pranz si nu mai am timp sa citesc ziare.

    Thumb up 0

  3. Bogdan Epureanu 26/11/2009 @ 05:23

    Prea tare povestea…

    Thumb up 0

  4. unmihai 26/11/2009 @ 06:00

    si eu care credeam ca vrei sa te sinucizi din cauza comentariilor de pe blog 😀
    oricum, cred ca la Balaceanca tot ar trebui sa faci un concediu 😀

    Thumb up 0

  5. batranutragator 26/11/2009 @ 06:00

    mi se pare ok povestea, poate ar fi trebuit dozat mai gros umorul negru, dar e bine si asa. ce nu am prins e de ce oare ai facut asta, ce anume dovedesti? in afara de absurd, cred ca doar o eventuala reusita ar putea-o face cu adevarat de senzatie.

    Thumb up 0

  6. […] This post was mentioned on Twitter by Mihai Todor and Mihai Todor, sebra. sebra said: RT @JuliusDC Daily Cotcodac» Cronica unei morţi aranjate http://ow.ly/1mIAjz […]

    Thumb up 0

  7. ioana 26/11/2009 @ 08:12

    sinucigator de genial

    Thumb up 0

  8. TINTIN 26/11/2009 @ 08:52

    mai asteptam si alte idei asemenea…cu aplicarea lor,bineinteles.

    Thumb up 0

  9. MihneaP.P. 26/11/2009 @ 09:40

    Marfa.

    Thumb up 0

  10. jimisv 26/11/2009 @ 09:53

    vezi sa nu care cumva sa dai coltu inainte de 6 decembrie c-or sa se bata astia pe tine si la cimitir…

    Thumb up 0

  11. johnny 26/11/2009 @ 09:55

    Ma interesa cat costa incineratul!

    Thumb up 0

  12. Madelaine 26/11/2009 @ 09:59

    mirobolanta cronica… si la cat mai multe demersuri si suiciduri de genul asta!

    Thumb up 0

  13. Joaninha 26/11/2009 @ 10:58

    Da’ de ferpar ai uitat, vezi ?

    Thumb up 0

  14. Anty 26/11/2009 @ 11:03

    Sa te sinucizi e mai complicat decat pare… Super tare articolul

    Thumb up 0

  15. marian 26/11/2009 @ 11:10

    Vorbeste cu aia la incinerator sa lase focul mai mic, poate-ti fac vreo reducere. Eventual si un litru de benzina ar ajuta…

    Thumb up 0

  16. FBRonnie 26/11/2009 @ 11:23

    Eu as fi vorbit si cu mecanicul de locomotiva. Nu care cumva sa franeze.

    Thumb up 0

  17. FBRonnie 26/11/2009 @ 11:32

    Hai ca mi-a placut atat de tare articolul incat a trebuit sa-i fac reclama:
    http://fbronnie.blogspot.com/2009/11/un-sinucigasca-la-carte.html
    Poate vad si ceilalti sinucigasi cum se procedeaza ca la carte.

    Thumb up 0

  18. Andrei 26/11/2009 @ 11:37

    Foarte tare asta cu slobod la sinucidere

    Thumb up 0

  19. […] http://www.dailycotcodac.ro/2009/11/cronica-unei-morti-aranjate/ […]

    Thumb up 0

  20. Claudiu 26/11/2009 @ 11:48

    Frumos, am pus link astept pavilionul.

    Thumb up 0

  21. […] întors să constate voios, din uşă: “Dom’le, sunteţi un caz unic în istoria poliţei!”. more De la Julius citire Niciun comentariu X1_AdParams = { 'pub' : '560302451683403', 'site' : […]

    Thumb up 0

  22. kyrre 26/11/2009 @ 12:15

    Si noi ce mai citim daca te sinucizi? Cine mai pune biciul pe ceilalti sa scrie ceva? Eu zic sa lasi prostiile si sa te apuci de bici – adica de treaba.

    Thumb up 0

  23. elena 26/11/2009 @ 12:33

    misto scriere am ris cu lacrimi de atita ris.da sa stii ca realitatea e crunta,bate in lemn sa nu-ti moara cineva ca ai puso!!in afara de faptul ca o sa coste o gramada de bani alergatura sa rezolvi cu actele o sa te puna pe chituci pt ca toata treaba e necesar sa o termini in 3-4 zile pina duci mortu la groapa ca stea sint termenele legale.n-o sa poti nici jeli din cauza ca vei fi f. ocupat

    Thumb up 0

  24. elena 26/11/2009 @ 12:48

    a se citi am scris cu lacrimi .sorry chiar rideam in timp ce scriam si am reusit iar sa maninc litere

    Thumb up 0

  25. Laura Driha 26/11/2009 @ 12:51

    In tara asta nici sa mori cum trebuie nu te lasa “sistemul”. De ciuda ca nu te-a omorat el si ca esti tu cel care planuieste chestiunea.
    O scriitura de exceptie! Cum ne-ai tot obisnuit…

    Thumb up 0

  26. kekee 26/11/2009 @ 13:03

    elvetienii in schimb, precisi ca un ceas rusesc, o fac si pe asta – ofera servicii de eutanasiere .
    ( si se mai intreba lumea unde sint urmasii lui Hitler ).

    Thumb up 0

  27. […] Cronica unei morţi aranjate. […]

    Thumb up 0

  28. Ivy 26/11/2009 @ 14:29

    Genial omule, absolut genial! Bravo!

    Thumb up 0

  29. Bog 26/11/2009 @ 15:10

    Aha … bine de stiut ca exista si declaratie la politie… super… esti numai bun de asasinat! Acum pe criza asta nu mai au comenzi asasinii platiti si pot face antrenament pe tine!

    Thumb up 0

  30. savy 26/11/2009 @ 15:11

    ce tare. in tara asta nici daca te sinucizi nu scapi de birocratie. subscriu la ce a zis Joaninha: ai uitat de anuntul in ziar!

    P.S. am pus articolul pe facebook. astept sa ma intrebe acum prietenii de ce vreau sa ma sinucid. probabil pt ca ma trimite cineva la 2 dimineata sa-i iau ciocolata!

    Thumb up 0

  31. Spiep 26/11/2009 @ 15:49

    Leşin Julică, leşin! :)))))

    Thumb up 0

  32. 4mall 26/11/2009 @ 15:51

    Io n-am inteles ceva:care e cea mai buna metoda de sinucidere? Aia cu facut poster pe sosea, ai zis ca pica din start, pe motiv de nedemnitate. Dar mai raman o groaza, cum ar fi alergia de la sfoara streangului, pneumonia de la metalul glontului, gastrita de la otrava, sau infarctul din cauza emotiei suferite cand Stiinta castiga UCL (bine, ultima varianta presupune ca te sinucizi de batranete asteptand, dar treaca de la mine). Deci, ce alegeti domnu’ Constantinescu?

    Thumb up 0

  33. sebra 26/11/2009 @ 16:13

    Julius,da’ cu cenuşa ce se-ntâmpla mai departe?

    Thumb up 0

  34. cheguevara 26/11/2009 @ 17:07

    Prea tare.
    Julica, taica, n-o sa-ti spun niciodata “Vinde! Pleaca! Mori!”, ca nu e nevoie la tine. Sa mor eu!

    Thumb up 0

  35. Cerculeţ 26/11/2009 @ 17:16

    Uite că mai există români fericiţi! :)

    Thumb up 0

  36. Julică maică, e chiar aşa de îngrozitoare perspectiva de a deveni tată?? Nu ţi-ii milă de un copil care o să se nască orfan şi de o văduvă în floarea tinereţii care nici să se mărite cu tine nu a apucat? Vandana curat!

    Thumb up 0

  37. Miorlaupufos 26/11/2009 @ 18:03

    @ Sebra Cu cenusa respectiva se poate face un diamant, de pus la inel. Erau unii cu biznisul asta pe undeva prin strainatate.

    Thumb up 0

  38. Şi la vară cald 26/11/2009 @ 18:17

    Nici sinuciderea nu mai e ca pe timpuri, bre…

    Thumb up 0

  39. Meet The Sun 26/11/2009 @ 18:19

    Am ras cu lacrimi si nu oriunde… ascunsa dupa monitor, la birou.
    Prin urmare… sinucidere cu acte in regula mai greu :)

    Thumb up 0

  40. Florian 26/11/2009 @ 19:50

    Julius a mizat pe prostia poliţiştilor şi nu a greşit. Dacă erau deştepţi, după ce a dat declaraţia îi făceau de petrecanie, îl băgau în portbagaj şi îl aruncau pe vreun maidan, apoi se duceau şi îi goleau casa.

    PS Haios articol.

    Thumb up 0

  41. sebra 26/11/2009 @ 19:55

    @Miorlaupufos,
    Păi hai să-i facem rost de un crematoriu şi ne scoatem cu un diamant :))

    Thumb up 0

  42. Miorlaupufos 26/11/2009 @ 20:15

    @ Sebra Mai, am avut o zi de 2,50 lei, ultimul lucru pe care as vrea sa-l citesc este despre morti/raniti & comp. Am trecut doar sa va salut. Asa ca nu pot da vreo sugestie la ce zici tu ca habar n-am despre ce-i vorba.

    Thumb up 0

  43. M3bis 26/11/2009 @ 20:56

    Bre, da’ de pomană de ce n-ai aranjat? Mureai, dacă mânca şi gura noastră o colivă???

    Thumb up 0

  44. Şi la vară cald 26/11/2009 @ 21:09

    @M3bis
    Că chiar că da! 😀

    Thumb up 0

  45. Ciprian 26/11/2009 @ 21:15

    Julius, amice, de cand asculti Tokio Hotel ai intrat in tagma sinucigasilor in serie.

    Eu am citit cazul tau si nu m-am bucurat.Chiar mi-ai adus aminte de cineva care a murit,un unchi, nu inainte de a-si pregati si plati toata ceremonia de cuviinta. :(

    Thumb up 0

  46. Laura 26/11/2009 @ 21:26

    Cipi, pe mine ma chiar deprima cronica asta! Ufff… si nu-mi face impresia ca domnul Julius i-ar merge altfel decat mie :) desi i-as dori sa-i merga mai bine, ca in starea de acum numa’ de asemenea cronici n-am nevoie :((

    Thumb up 0

  47. Laura 26/11/2009 @ 21:28

    oh, am vrut sa-l fac pe ala cu mutra necajita, nu pe zambaret… ce m-o dat peste cap cronica asta :( :( :(

    Thumb up 0

  48. Ciprian 26/11/2009 @ 21:30

    Sarmane Julius, nu esti teafar la cap!

    Thumb up 0

  49. Ala Micu' 26/11/2009 @ 21:31

    ‘coane, esti sorcovit rau, avea dreptate politianu’ :))

    Thumb up 0

  50. N.A. 26/11/2009 @ 22:08

    @Ciprian – Tokio Hotel? Crezi ca a devenit emo? :))

    @Julius – Foarte tare povestea! =))

    Thumb up 0

  51. Ciprian 26/11/2009 @ 22:28

    @NA
    El a inventat curentul. El e Za Shit Emo!!!

    Thumb up 0

  52. Şi la vară cald 26/11/2009 @ 23:07

    Revin la coliva lui M3bis. Adică la chestia cu coliva, nu la… pricepeţi voi…
    În unele zone ale ţării, când un vârstnic se apropie de momentul ăla, singura noastră certitudine de altfel, şi dacă nu are moştenitori sau se îndoieşte că ăia ar avea grijă de cele cuvenite, îşi face încă din timpul vieţii parastasele de rigoare. Aşa că, Julius, ia exemplu! Fă treaba gospădăreşte, ce naiba!

    Thumb up 0

  53. Vanzari a la Julius 27/11/2009 @ 09:42

    Tiranule Julius, Batand eu lumea in lung si in lat de vreo decada si mai bine incoace am auzit una sora cu a ta. Un amic, ramas fara slujba, meserias mare in vanzari, trimite si el niste CV-uri ca sa isi gaseasca o paine. Sper marea lui mirare e sunat in aceeasi zi si i se spune ca e …angajat. Ca i-au vazut CV-ul, ca e beton, ca se potriveste de minune in colectivul lor, ca e platit cu salar si comision barosan. Nu-i dadeau masina de serviciu dar o avea pe a lui. La fel si cu mobilul. Tot in pachetul ala i-au zis ca are incluse si asigurari special de risc si securitate pe care o sa i le explice ei. I se spune unde sa se duca ca sa isi inceapa treaba. Intreaba omul despre profilul jobului, al firmei si e luat cu blabla-uri ca suntem cei mai tari din bransa , cei mai mari, ca afacerea e inepuizabila si de mare viitor. Lugu-lugu corporatist…
    Zis si facut. Urca omul in masina, cauta adresa dar cun nu e prea sigur ca ajunsese unde doreste (era intr-un parc) intreaba si el peste drum, la paznicul unui cimitir. Se uita paznicul la el, il cantareste, il masoara si apoi ii spune cu candoare. “Noi suntem. Deci tu esti noul salesman? Pofteste inauntru!”
    Inutil sa va mai spun ca a fugit mancand pamantul!
    Iar cand mi-a povesti treaba asta, dupa ce ne-am luat de la niste beri si cateva friptane groase cat palma, nu se putea opri din ras in timp ce-mi ragaia in nas: Ziceau aia ca e o afacere inepuizabila! Pai asa e! Proabil ca in pachetul salarial imi dadeu si un Colt 38 cu unlimitead la cartuse!”

    Thumb up 0

  54. […] 11/27/2009 in Romania, funny | Tags: acum, armata, cronica, daily cotcodac, moarte, putina, tremur Am citit acum la Daily Cotcodac o cronica a unei morti aranjate care m-a facut putin sa tremur.O gasiti aici […]

    Thumb up 0

  55. mifty 27/11/2009 @ 20:08

    “io-mi fac pomenile pînă nu mor, că dup’aia…”
    băi vânzări, vezi că te-ai scăpat: tu eşti “amicul”!!!! :))
    N.A. – tokio hotel e vesel (de mori) în comparaţie cu muzica celtică interpretată NUMAI la cimpoi!!!
    mai ales că orice bucată care se respectă are minimum 30 de minute, vocal pauză, numai cimpoiul ăla, care sună ca o cireadă de mâţe ciupite simultan şi/sau pe rând de coadă, de simţi că turbezi!!! :))
    ia caută “bruach na carraige baine”, şi să ne spui după aia cum te simţi. ;))

    Thumb up 0

  56. […] Daily Cotcodac, site-ul de “pamflete şi alte aroganţe”, a publicat un mega-reportaj: “Cronica unei morţi anunţate”, în care povesteşte cum a încercat să-şi pregătească sinuciderea, trecând în prealabil pe […]

    Thumb up 0

  57. Mada 28/11/2009 @ 13:58

    genial… nu am ce spune. :)))

    Thumb up 0

  58. Narcisa 28/11/2009 @ 22:27

    Mai trebuia sa treci pe la Casa de Pensii sa-ti ridici ajutorul de inmormantare… :)

    Thumb up 0

  59. […] Cronica unei morţi aranjate. […]

    Thumb up 0

  60. cemah 30/01/2010 @ 20:24

    foarte mijto textu. felicitari!

    Thumb up 0

  61. Norbert 07/02/2010 @ 06:34

    Julius…!!!esti teribil ma fecior,nu am mai ris asa de sanatos de pe vremea urzicii comuniste cam prin anii 80 cu o poveste a unui fotbalist care viseaza ca ii vine centrarea pe stingul,in fata portii si da tare cu stingu care il avea in gips,inchipuiti-va ce s-a ales de mobilierul din dormitor si de…nevasta-sa. Julius,inca o data,ai fost teribil cu articolul asta tine-o tot asa,talent exista,laurii vin,asa ardeleneste…..citingan,citingan..=)) Sanatate,multa !!!!

    Thumb up 0

  62. Cla...ieee !!! 18/03/2010 @ 16:49

    E greu la noi, aici poti fi ucis in timp ce te sinucizi…

    Thumb up 0

  63. Nice site.I like the design and how all fits toghether.I am at the beggining in the web world.You can check my site at taxi marfa

    Thumb up 0

  64. Revision 03/05/2010 @ 20:59

    buna treaba

    Thumb up 0

  65. Andu's Blog 09/07/2010 @ 22:27

    ” Poti sa mori de frig in timp ce vrei sa te-neci”. Prea frumos…

    Thumb up 0

  66. Lumyna 08/10/2010 @ 20:36

    Hop si io din Traviata! abia acum am citit art cu sinuciderea! Io vreau sa stiu cui îi lasi averea? Testament ai?

    Thumb up 0

  67. Insignifianta 27/12/2010 @ 02:54

    Si pe mine incearca unii sa ma sinucida. Cred ca e si vreo cateva ele.
    Da’ nu le merge cu mine. Ca io, cand vreau sa ma sinucida, mai bine ma ucid eu, pe mine, insami.
    Da’ nici asta nu pot, ca e interzis de la dumne-ZEU’!
    Asa ca baga-ti mintile la loc in cap si fa si tu ceva in viata!
    Parerea mea. 😀

    In rest, sa stii tu,ma, Julica, ca si tu scrii bine. =))

    P.S. Un tratament, ceva, de sinteza, d-asta, n-ai incercat?
    O bulina, ceva? Cica iti ia cu mana ce ti-a dat ailalti de la care vrei sa te sinucizi!

    Si inca un pic de P.S.: Am eu un psihoterapeut prima intai! Si e o doamna! 😛

    Thumb up 0

  68. Strelitia 10/02/2011 @ 12:22

    http://www.calatoriainimii.net/2010/08/criza-psiho-spirituala-de-transformare-noduri-si-semne/

    Poate va ajuta sa reconsiderati momentul !

    Thumb up 0

  69. V3nt0R 24/04/2011 @ 22:03

    Cel mai tare text din istoria istoriilor Daily Cotcodac .

    Thumb up 0

  70. mery 28/05/2011 @ 23:15

    place.place.place.marfa.nocomment!

    Thumb up 0

  71. […] reportajul cu sinuciderea m-am dus pe teren cu Paul, şoferul meu preferat de la Jurnalul Naţional. Bine manipulat, apetitul […]

    Thumb up 0

  72. Gabriela 24/06/2012 @ 08:46

    Wagner nu m-a sedus niciodata, in schimb My dying bride, da!:))

    Thumb up 0

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Comentează