Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Napoleon Munteanu şi elefantul vorbitor

Julius Constantinescu

După ce am aflat că ne-a citat prestigiosul cotidian Libertatea, mi-am adus aminte cu plăcere de vremurile în care lucram la ziarul Ziarul şi nu mă plictiseam niciodată. Iată, de pildă, un text scris atunci după trei ştiri apărute în aceeaşi zi.

Citesc ieri, în chiar propriul nostru ziar, că Napoleon Munteanu, din comuna nemţeană Horia, şi-a bătut două cuie în cap fiindcă l-a părăsit nevasta (probabil, Josefina Munteanu). Înainte însă de a-şi bate cuiele, Napoleon s-a dat cu capul de pereţi – probabil pentru a-l frăgezi puţin, ca să fie sigur că or să intre fără nici o problemă cuiele în el. Din păcate, ştirea se termină prost pentru Napoleon Munteanu: nevastă-sa nu s-a întors la el.

Tot din ziarul Ziarul, aflu că nevestele şi iubitele membrilor unei bande de criminali columbieni au decis să nu mai facă sex cu ei până când nu-şi vor preda de bunăvoie armele guvernului. Mie mi se pare că e o idee foarte bună să ameninţi nişte criminali, ştiut fiind că aceştia sunt nişte tipi finuţi şi de bun simţ, care se jenează să te calce în picioare şi apoi să te violeze (în fond, ce poţi să rişti dacă îi enervezi? În cel mai bun caz, să te rupă cu bătaia).

În fine, un elefant de la o grădină zoologică din Coreea de Sud poate rosti câteva cuvinte în limba coreeană, scrie tot Ziarul săptămâna asta, citând un cotidian spaniol. Eu sunt convins că elefantul nu doar vorbeşte, ci şi citeşte, scrie un jurnal, dezleagă sudoku şi-i bate pe îngrijitori la scrabble de-i ascultă cu urechea. De altfel, chiar ieri am vorbit cu el telefon şi m-a rugat să transmit un mesaj tuturor cititorilor Ziarului: “Îmi place foarte mult acest ziar – găseşti în el o mulţime de subiecte interesante. Dar ăla cu nevestele criminalilor columbieni să ştiţi că mi se pare puţin exagerat”.

4 comentarii la “Napoleon Munteanu şi elefantul vorbitor”

  1. 1. Moroi a spus:

    AA ha ha ha. Cea mai amuzantă descriere a mizeriei din presa română. BRAVO. Asta DA articol. Oricum sunt supărat că nu am câştigat cartea unui om mai obsedat sexual ca mine (Freud). Cartea gurului meu… Dar articolul ăsta rulează.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. Pletos no more a spus:

    ruleaza la greu

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. N.A. a spus:

    Eu cred ca tu ar trebui sa prezinti Stirile de la ora 5.. Esti mult prea talentat!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. daniel v. a spus:

    stirile de la ora 5 is prea putin; sa fie stirile de la 4,15; sau de la 2,15 (2 si 1/4)

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • mifty: @Cms: … se ține strâns între genunchi, este??? :D
    • Cms: Ce am înţeles eu până la urmă din textul lui Julius este că relaţia se îmbunătăţeşte în urma folosirii...
    • laurentiu: Este incredibil ce poate face un apel al-lu-Julius: “Produsul cautat nu se mai regaseste in oferta...
    • Dan1: @Belle d”Imagination: Eu bag sama ca o sa putem câstiga o tableta de-asta la urmatorul concurs de mima cu...
    • mifty: @Belle d”Imagination: 8,45 ore cu ecranul stins, cred!!! :))))))))


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac