Radu Pircă & Julius Constantinescu

Unul dintre cele mai enervante lucruri in filme (precizăm că aici ne referim în special la filmele difuzate de canalele româneşti, asta ca să vă facem curioşi si să citiţi textul până la capăt ca să vedeţi ce ne-ar putea enerva la nişte filme aşa bune) este acela că personajul negativ, geniul malefic, îşi dezvăluie întotdeauna planurile în faţa eroului pozitiv, fiind absolut sigur că acesta nu are cum să le împiedice. De fiecare dată când Bruce Willis (l-am ales ca exemplu de erou pozitiv pe Bruce Willis pentru că a jucat în mai multe filme decât Iisus, plus că a făcut mai mult bine omenirii) îl întreabă pe ticălos cam care i-ar fi planurile de viitor, geniul malefic nu pierde nici o ocazie să le expună pe larg, permiţându-i astfel chiar şi unuia ca Bruce (de data asta l-am ales ca exemplu pentru că e mai puţin inteligent decât Elmer, Porky Pig şi chiar decât căpitanul Panait) să le dejoace foarte simplu.
Grea trebuie să fie viaţa de geniu malefic, în condiţiile astea. Dacă se suie în autobuz fără bilet, ticălosul nostru, în loc să stea cu frica-n sân, trage un râs diabolic şi strigă cât poate de tare, să-l audă toţi pasagerii: „Este absolut imposibil ca nişte bieţi controlori să stea în calea planurilor mele! Voi merge până la ultima staţie fără bilet şi, ca să le arăt cât îi dispreţuiesc, o să mă aşez şi pe locurile pentru pensionari, ca nici măcar să nu-i pot vedea dacă urcă în maşină!”. Dacă vrea să chiulească o zi de la serviciu, geniul malefic îşi sună şeful şi-i spune: „Am decis să vă mint că am o boală incurabilă care mă va ţine cel puţin două zile la pat, deşi mie de fapt mi-e lene să vin la lucru şi vreau să zac în pat până la 12”. Când vine acasă băut la 2 noaptea, urlă ca să fie sigur că-şi trezeşte consoarta: „Nevastă-mea n-o să-şi dea seama niciodată că mirosul ăsta de bere vine de la cele douăşpe halbe pe care le-am băut cu băieţii, iar rujul de pe guler e al secretarei! O să o mint că m-a ţinut bestia de şef la lucru până la ora asta! Nu e omeneşte posibil să-şi dea seama că o păcălesc!” (de fapt, dată fiind discuţia anterioară cu şeful, ţinutul la lucru până la 2 noaptea n-ar fi complet absurd). Dacă ticălosul nostru iese cu o tipă în oraş (da, ştiu că am zis că avea nevastă, dar dacă recitiţi fraza anterioară, vă veţi da seama că mariajele geniilor malefice nu sunt tocmai trainice), după ce-i ia fetei un suc şi un profiterol răcneşte, ca să-l audă toată cofetăria: „Acum, că te-am păcălit cum că aş fi un tip drăguţ şi stilat, o să te invit la mine acasă, o să chem un taxi de pe telefonul mobil, ca să te impresionez, deşi mai am credit pe cartelă fix pentru un apel, după care o să încui uşa şi o să te seduc!” (nu ştiu dacă aţi observat că geniile malefice nu folosesc niciodată obscenităţi, spre deosebire de personajele pozitive, care zic „fuck” la fiecare trei cuvinte).
În condiţiile astea, nu e mai bine să fii om cinstit decât să fii un ticălos? Spre deosebire de ticăloşi, oamenii cinstiţi fac blatul cu succes, n-au probleme să chiulească de la muncă şi nici să-şi păcălească consoartele că au avut de terminat o lucrare la serviciu. Cred că, de fapt, cei mai mari ticăloşi pe lumea asta sunt oameni cinstiţi.